duminică, 3 decembrie 2023

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (VIII). OUL LUI BRÂMCUȘI DIN CRAIOVA

 ,,Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.”
                                                                           ( Constantin Brâncuși)

Craiova, Muzeul de Artă și
Oul lui Brâncuși/Prisma ,, Brâncuși”
      A început ,,Sezonul Târgului de Crăciun”. Marile orașe se întrec în organizarea unor târguri deosebite.
    Românii ,,cu stare” se grăbesc să meargă și în acest an la Viena, căci așa ,,dă bine”. Am văzut, și în acest an, că Olguța Vasilescu a organizat, din nou, un târg deosebit la Craiova și speră să urce în clasamentul târgurilor ( anul trecut a fost pe locul III). De aceea, mi-am propus să vă invit la acest târg, pentru că se ajunge mai repede ca la Viena, costă mai puțin, pentru a vă bucura că și în România se poate. În optimismul meu, m-am gândit că dacă tot ajungeți la Craiova ( care este un oraș foarte frumos; eu am fost de trei ori și vă spun că merită să-l vedeți), mergeți și la ,,Oul lui Brâncuși”, un muzeu dedicat marelui sculptor oltean.
   După cum v-am promis, când am început cu postările, privind recomandarea unui muzeu, vă prezint muzee unice fie prin tematică, fie prin ingeniozitatea realizării sau a construcției clădirii.
Oul lui Brâncuși, Sală de expoziție
 ,,Oul lui Brâncuși” sau Pavilionul /Prisma ,,Brâncuși” este amplasat în curtea Muzeului de Artă ( Palatul ,,Jean Mihail”). este o construcție unică în lume. Proiectul acestei construcții aparține arhitectului Dorin Ștefan pe care l-a prezentat Consiliului Județean Dolj, în anul 2014, iar construcția acestuia a început în anul 2015 și  s-a finalizat în anul 2022. Construcția a costat 250.000 de lei din fonduri europene.
  Arhitectul Dorin Ștefan, ne relatează într-un interviu că ideea acestei construcții i-a venit chiar de la Brâncuși. Prin anii 30 ai secolului trecut, Maharajahul Yeshwant Rao Holkar II a fost în atelierul lui Brâncuși din Paris și a cumpărat “Pasărea în văzduh”, propunându-i sculptorului să-i ridice în India un templu, în amintirea soției sale, realizat din marmură și având forma unui cub. Brâncuși ar fi dorit ca acesta să fie Oul Ancestral. El a făcut împreună cu inginerul Georgescu schițe ( care se păstrează),  reprezentând un ovoid uriaș. Arhitectul Dorin Ștefan  a dorit să realizeze, în memoria sculptorului, acest ovoid uriaș, care să reprezinte ,,ascensiunea omului spre Univers”. 
   Clădirea este formată din două părți: una de suprafață, care reprezintă o performanță tehnică și una subterană, care este muzeul propriu-zis. Partea de suprafață are o înălțime de 12,6 m., este realizată din bucăți de sticlă prinse cu un silicon special ( gros=5 cm, L=12 m., l=3m.), pe o structură tot din sticlă, așezată pe arcuri speciale, pentru a face față unui eventual cutremur, mișcându-se fără a cădea, indiferent de magnitudine. Subsolul se întinde pe o suprafață de 1200 m.p., este din beton și are ateliere de discurs și de creație, săli de spectacole, de conferințe, de proiecție și de expoziție. În clădire se intră prin subsol și de acolo cu un lift de sticlă de o persoană ( ieși din întuneric în lumină și poate te gândești la ascensiune, ne propune arhitectul) se urcă în clădirea de sticlă în interiorul căreia se vede reprodusă  la scară mare  celebra operă „Măiastra“ și , de asemenea, întreaga panoramă a orașului.
  Poate v-am convins, cu această sumară descriere, să vizitați acest muzeu, când sunteți în trecere prin Craiova, dacă nu vă duceți la Târgul de Crăciun.
  Pe curând,
  Earnest
https://www.youtube.com/watch?v=cEgXa6_slY4
   

   

3 comentarii:

Diana spunea...

Multumim !

Profesorul spunea...

Bravo, oltenilor! Bine că se mai gândește cineva și la cultură. La noi, la Bacău, vor să mute Muzeul de Istorie și să aducă biblioteca în locul muzeului, neluând în calcul faptul că acea clădire a fost concepută ca muzeu, în zona istorică a orașului, aproape vizavi de Curtea Domnească.

Anonim spunea...

În ciuda cârcotașilor ( un craiovean critica de tot zorul Târgul de Crăciun din propriul oraș,spunând că nimeni nu poate să gândească, că târgul din urbea lui poate fi mai frumos ca cel de la Viena), Târgul de Crăciun de la Craiova a ieșit pe locul II, pe primul loc fiind cel de la Budapesta. Ce zici nene cârcotaș lipsit de patriotism localși plin de snobism?