EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CVII). DE FAPT, DOUĂ

 ,,Cunoașterea e într-adevăr un cuțit cu două tăișuri, dar un cuțit fără mîner pentru cel care-l folosește...” 
                                                                  ( Marget, în ,,Acum, în noiembrie” de Josephine Johnson)

,, Ne naștem cu ursite diferite.Nu toți au norocul să se nască dobitoci.”

                                                                               ( Fedora, în ,,Mireasa ascunsă” de Giovani Arpino)

Josephine Johnson ( 1910-1990)

    Este ultima zi de noiembrie, când îl prăzmuim pe Sfântul Apostol Andrei, primul misionar al creștinismului din spațiul locuit de daci. Am scris pe acest blog despre Sfântul Andrei, despre dovezile  activității sale misionare pe teritoriul Daciei, despre obiceiurile pe care le mai practicăm în ajunul sau în această zi.

    Așadar, astăzi, am să vă recomand două cărți pe care le-am recitit în această lună, în care autorii ne vorbesc despre viață și despre credința care ne ajută să supraviețuim. Ceea ce deosebește cele două cărți este epoca desfășurării acțiunii și atitudinea personajelor față de realitate.

 ,,Acum, în noiembrie” este primul roman al scriitoarei americane Josephine Johnson ( 1910-1990), pentru care a câștigat, în anul 1935, Premiul Pulitzer pentru ficțiune ( este, până în prezent,  cea mai tânără câștigătoare a acestui premiu).Cartea am primit-o cadou, în anii studenției, pe 28 XI 1976, de la verișoara mea, care venise la Iași ca să mă viziteze. Romanul apăruse în același an, la Editura Univers-Colecția Globus, în traducerea lui Sorin Titel și Teodor Hinek Nu știu dacă s-a mai reeditat. Când am citit acest roman, mi-am amintit de ,,Fructele mâniei” de John Steinbeck, pentru că acțiunea celor două romane se aseamănă. În romanul pe care vi-l recomand, autoarea ne prezintă o familie din S.U.A., din perioada interbelică, care s-a ridicat din clasa de jos în clasa mijlocie, care s-a trezit falimentară și a fost nevoită să se întoarcă la rădăcini, la ferma pe care o moștenise de la părinți, dar pe care o ipotecase. Timp de zece ani au muncit din greu, pentru a-și plăti ipoteca, impozitele, luptându-se cu seceta, cu incendiul, dar nereușind să nu mai fie datori la bănci. Însă, niciodată nu și-au pierdut speranța, pentru că întotdeauna au crezut că la anul va fi  unul  mai bun, că Dumnezeu nu-i va părăsi niciodată.

Giovani Arpino (1927-1987)

  ,,Mireasa ascunsă” de Giovani Arpino a fost publicat tot de Editura Univers -Colecția Globus, în anul 1987, tradus de Smaranda Bratu Stati. Acest roman l-am cumpărat de la Librăria ,,Vasile Alecsandri”, împreună cu Dan. Noi citiserăm alt roman al celebrului scriitor italian, și anume, ,, La umbra colinelor” pentru care primise Premiul Strega. Mult mai târziu, am aflat că două dintre romanele sale au fost ecranizate, realizându-se cunoscutele filme celebre: ,, Divorț italian” după romanul ,, O crimă de onoare” și ,,Parfum cu miros de femeie” după romanul ,, Întunericul și mierea.”  În romanul pe care vi-l recomand, scriitorul creează situații comice, dar și situații tragice în acțiunile pe care le intreprinde Paola, pentru a găsi o mireasă pentru fiul ei, Mario, prins în ,,febra” pasiunii pentru munca sa de creator de muzică pentru filme documentare și pentru jocurile pe calculator. În paralel cu aventurile Paolei, autorul ne prezintă Italia anilor 70 ai secolului trecut, când generația tânără, începuse să ,, se strice”, să nu mai muncească, să consume droguri,să migreze, în timp ce în Italia veneau tot mai mulți migranți ca să muncească, (asemănătoare realității zilelor noastre din România), generație descrisă de prietena Paolei, învățătoarea Giulia, astfel: ,,Cine-i mai cunoaște pe copiii de astăzi? Rătăcesc printre idei ca puricii prin părul câinilor.” Am râs cu lacrimi la multe situații comice create  de autor, de aceea vă recomand să recitiți sau sa citiți această carte, care este una optimistă. Dacă prima carte pe care v-am recomandat-o ne îndeamnă la reflecție ca să găsim soluții, dacă ne prezintă frământările Margetei, a doua carte  ne lămurește simplu, că puterea dragostei salvează oamenii. Trebuie să vă spun că autorul ne informează că toate relatările din romanul său sunt întâmplări adevărate. 

Lectură plăcută”

Pe curând,

Earnest

 Să ne amintim cel mai frumos moment din filmul ,,  Parfum cu miros de femeie”.

https://www.youtube.com/watch?v=F2zTd_YwTvo

CINE A ÎNTEMEIAT ORAȘUL KIEV?

 ,,De-a lungul malurilor Niprului, toată perioada anului are farmecul ei : primăvara, Kievul se împodobește cu flori albe de castan, vara copacii verzi ne oferă umbra lor pe străzi și prin piețe, toamna dă aură parcurilor prin  tonuri aurite,  și iarna țese peste oraș dantele de țurțuri.”

                                                                                                                  ( H. Leviski, Kiev- Petit guide)

Lavra Pecerska,
1051

        În septembrie 1981, am vizitat Kievul. Era un oraș frumos și curat. Era numit orașul castanilor și al parcurilor. Pe vremea aceea, erau 66 de parcuri și 170 de piețe. Se spunea că în Kiev sunt 20 m.p. de verdeață pentru fiecare locuitor. De exemplu, Parcul Central de Cultură și Odihnă se întinde pe o suprafață de 260 de hectare.

   Au trecut de atunci 31 de ani și acum mărețul oraș se află nu numai în război cu Moscova, ci și într-unul cu Biserica Ortodoxă, cu minoritățile, cu istoria. Istoria a constituit dintotdeauna în politică un mijloc de manipulare, uneori pozitivă, alteori negativă. Am aflat de curând că se rescrie Istoria Ucrainei, că Rusia Kieveană a fost de fapt Ucraina Kieveană, că românii le-au furat teritorii, printre care și Moldova. De aceea, m-am hotărât să scriu cine a întemeiat Kievul, conform informațiilor din cronici, cercetărilor lingviștilor și din rezultatele săpăturilor arheologice ( apropo de săpăturile arheologice: prin anii  primei decade a acestui secol, s-a realizat o colaborare între istoricii români și cei ucraineni, privind efectuarea unor săpături arheologice în siturile arheologice neolitice ale Culturii Ariușd-Cucuteni-Tripolie și surpriză!: au fost descoperite, până la stratul neolitic, așezări dacice!).

Bogdan Hmelnițki

1. Ucrainenii și rușii sunt popoare slave (indo-europeni, ramura satem), din grupul slavilor orientali alături de bieloruși. Celelalte neamuri slave sunt grupate astfel: grupul occidental ( polonii, slovacii, cehii, sorabii din Germania de Est, cașubii din Nordul Poloniei) și grupul slavilor meridionali ( bulgarii, sârbo-croații, slovenii, macedonienii). Slavii ( slav înseamnă ,,glorios”) au venit din partea nordică a Euroasiei, așezându-se în secolul I în teritoriul cuprins între Carpați. Nipru, Marea Neagră. În această perioadă, latinii îi numeau venedi/veneti ( nume preluat de germani), iar în secolul al VI-lea apăreau în istoriile bizantine cu numele de veneti,sclaveni, sclavi) Deci, nu întâlnim numele popoarelor amintite , mai sus, pentru că în abia în  secolul al IX-lea a început diferențierea acestora în cadrul slavilor, punctul culminant al procesului de formare definitivă a popoarelor și a limbilor naționale a fost secolul al XIV-lea. Din slava veche s-a format limba slavonă ca limbă de cultură religioasă și administrativă.

2. Cronica lui Nestor numește toate triburile slave, până la formarea popoarelor de origine slavă, răspândirea lor și satele,orașele pe care le-au întemeiat.

3. Începând cu Epoca Modernă, se constată interesul istoricilor, privind întemeierea orașului Kiev, elaborându-se două teorii: 

a. teoria normandă, conform căreia Kievul este un oraș întemeiat de normanzi pe drumul comercial de la varegi la greci, că denumirea de rus vine de la routsi , varegii care au negociat cu bizantinii, și că numele primilor cnezi sunt de origine scandinavă: Oleg=Helgi, Igor-Ingvar;

b. teoria antinormandă, conform căreia Kievul a fost întemeiat de localnici, că denumirea de rus vine de la râul Ros,  că orașul Kiev a fost întemeiat în secolul al VI-lea înainte de venirea varegilor, fapt constatat și arheologic, că varegii constituiau o minoritate militară așazată la marginea orașelor în tabere militare, care a fost asimilată de slavi. Este clară elaborarea teoriei mormande, din motive politice, știind faptul că Suedia a urmărit cucerirea nu numai a Poloniei, ci și a Rusiei.

4. Atât istoricii ruși, cât și cei ucraineni sunt adepții teoriei antinormande, dar fiecare susține că poporul lor a întemeiat Kievul, dezbaterile devenind mai incisive, după desprinderea Ucrainei din URSS.

5.Cel mai important izvor istoric este Cronica lui Nestor, numai că istoricii ucraineni spun că aceasta a fost modificată la Moscova de cnezii ruși, în secolele XIV-XV . Nestor  numește următoarele triburi din Regiunea  Niprului: krivicii, polianii, drevlenii, arătând că polianii au întemeiat Kievul , care ,,sunt numiți acum ruși.” Drevlenii sunt ucrainenii, care erau supuși rușilor în vremea lui Igor, care îi achitau un tribut. Ucrainenii spun că polianii sunt de fapt, ucrainenii. Cronica ne relatează că Igor a fost omorât cu cruzime de către drevleni, după care  aceștia au vrut să încheie o alianță matrimonială cu văduva Olga, trimițând la Kiev cei ,,mai aleși bărbați”, pentru a o peți pe fiica sa.  Olga le-a dat pețitorilor foc în baie, apoi s-a hotărât să se ducă la drevleni cu tot alaiul, ca să organizeze un ospăț funerar. La ospăț și în timpul serbării dată în memoria lui Igor, Olga i-a îmbătat cu mied fiert pe drevleni, iar drujina sa ( detașamentul militar care a însoțit-o) a omorât 5000 de drevleni beți, răzbunând astfel moartea lui Igor.

6. Kievul a fost întemeiat în secolul al VI-lea, conform unei legende menționată în Cronica lui Nestor, de către  trei frați: Kii, Ștșek și Khoriv care si-au stabilit reședințele, fiecare pe câte o colină, pe care le-au unit într-un oraș, numindu-l Kiyv, de la fratele cel mare Kii. Rezultatele săpăturilor arheologice confirmă acest fapt, iar studiul unor scrieri bizantine arată că în anul 530, Kii a fost la Constantinopol, la Împăratul Iustinian.

7. Nestor ne relatează că în anul 862, Kievul era condus de doi frați, Askold și Dir, care au atacat Constantinopolul. Ei  au fost omorâți de către Oleg, cneazul de la Novgorod. Acesta a unit  cele două orașe, constituind Rusia unică, Rusia Kieveană. El a numit orașul Kiev ,,mama orașelor rusești, centrul ținuturilor rusești”. Din nou se pune întrebarea: cine erau rușii? Varegii , rușii actuali sau ucrainenii? Numai că,suntem în secolul al IX-lea, când  începuse procesul de formare a popoarelor de origine slavă, iar lingviștii spun că la Kiev se scriau documentele în dialectul rușilor, nu în cel ucrainean, 

8. Statul  Rusia Kieveană era organizat în cnezate, conduse de un cneaz. Cneazul cel Mare era cel de la Kiev. În timpul luptelor cu mongolii și cu germanii, puterea Kievului a scăzut, instaurându-se stăpânirea mongolă între anii 1240 și 1480. În această perioadă, alte orașe au devenit puternice, Cneazul cel Mare fiind cel din Vladimir, apoi cel din Moscova. Datorită așezării sale favorabile, departe de atacurile vecinilor, Moscova a devenit un loc de atracție pentru ruși, care s-au deplasat spre ținuturile stăpânite de aceasta. Moscova a fost întemeiată în anul 1135 de către Iuri Dolgoruki, fiul lui Vladimir Monomahul cneazul de Kiev, care a întemeiat orașul Vladimir.  Cnezatul lui Dolgoruki era independent și își avea reședința la Suzdal.

9. Unirea cnezatelor în jurul Moscovei a început în timpul lui  Dmitri Donskoi și s-a finalizat în vremea cneazului Vasili III, care a domnit la Moscova între anii 1505 și 1533, iar fiul său, Ivan IV, numit cel Groaznic , în anul 1546, și-a luat titlul de țar ( cezar).

10. Ucrainenii- cei de la frontieră, cazacii-oamenii liberi nu aveau un stat. Ei locuiau în regiunea Zaporojie, având reședința la  Siciul Zaporojean care era amplasat pe o insulă în mijlocul  Niprului. Ei, ca și Kievul, se aflau sub stăpânirea Uniunii Statale Polono- Lituniană. Bogdan Hmelnițki i-a răsculat pe cazaci împotriva acestei uniuni, obținând o victorie la Korsun, după care a intrat triumfător în Kiev, în anul 1648, unde a fost salutat ca „Moise, salvatorul, mântuitorul și eliberatorul poporului din captivitatea poloneză ... ilustrul cârmuitor al rușinilor”. Însă, neputând face față unui eventual alt război cu polonezii și lituanienii, Bogdan Hmelnițki a încheiat cu Țarul Alexei I al Rusiei ,Tratatul de la Pereiaslav, în anul 1654, prin care se unea cu Rusia.

 În concluzie, susținem că orașul Kiev a  fost întemeiat de ruși, luând ca argumente cinci relatări din această expunere:

- Nestor ne informează  că  întemeietorii Kievului se numeau  poliani, nu ruși, deci nu puteau fi varegii, pentru că , după teoria normandă, aceștia se numeau routsi și nici ucraineni, pentru că Nestor ne spune că în vremea lui (secolul  al -XII-lea) polianii se numeau ruși;

 - dialectul documentelor din aceea perioadă este apropiat de cel rusesc;

- Oleg numește Kievul ,,mama orașelor rusești, centrul ținuturilor rusești”.

- kievenii l-au numit pe hatmanul ucrainean Bogdan Hmelnițki ,,cârmuitor al rușilor”, adică al  locuitorilor din Kiev.

- Kievul a avut pentru prima oară un conducător ucrainean, abia în anul 1648.

   Nu pot să închei această lungă expunere, fără să nu vă relatez un fragment din descrierea imensei statui a lui Bogdan Hmelnițki din Kiev, ridicată în anul 1888, după un proiect al sculptorului M. Mikeșin și al arhitectului V, Nikolaiev; ,,Bogdan Hmelnițki cu bastonul său de hatman indică nordul, coasta Moscovei. ,,Acest gest energic simbolizează dorința statului ucrainean de a se alia  în vecii vecilor cu poporul rus în cadrul unui Stat unic”. Curat murdar, coane Zelenski!

 Pe curând, 

 Earnest

 Surse:

Antoneta Olteanu, Civilizația rusă- Perioada Veche și Modernă, Editura Paideia, București, 1998

Tamara Kondratieva, Vechea Rusie, Editura Corint, București, 2000

H. Leviski, Kiev- Petit guide, Editions Mistetstvo, Kiev, 1980

ISTORIE CORECTĂ: ISRAELIȚII ȘI ARABII

 ,,Îi voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulși din  țara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău.” (Ieremia 32.41)

,, Acest popor s-o trecut. A primit ce și-a agonisit și voi veți primi ce vă veți agonisi.;însă voi nu veți fi întrebați de ceea ce au făcut ei.” (Coranul, Sura II, versetele 128 și 135)

  Principalele izvoare istorice pentru cele două popoare sunt Biblia și Coranul, care ne relatează originea evreilor și a arabilor. Însă există multe alte izvoare istorice, care au ca subiect momente din istoria lor ca ,,Scrisorile de la Amarna” ( secolul XIV î.e.n),  ,,Analele lui Salmanasar III” ( secolul  IX î.e.n.), ,,Istoria Egiptului” de Manethon ( secolul III î.e.n.), inscripțiile asiriene, egiptene, sumeriene etc, istorii grecești, bizantine, la care se adaugă și cercetările arheologice și lingvistice.

   Ambele popoare fac parte din neamul semit  al afro-asiaticilor ( urmașii fiilor lui Noe), iar cărțile lor sfinte îl revendică ca strămoș pe Avraam: israeliții sunt urmașii celor douăsprezece seminții ale lui Israel numele dat de Dumnezeu lui Iacov, nepotul lui Avraam ( el era fiul lui Isaac, fiul cel mic al lui Avraam cu soția sa Sara), iar arabii sunt urmașii lui Ismael ( fiul cel mare al lui Avraam zămislit cu roaba egipteană a Sarei, Agar, cu consimțământul Sarei, care descoperise că era stearpă). Conform celor două cărți, cele două popoare au venit din nord, din Ur, orașul lui Avraam. În Biblie se spune că Dumnezeu a hotărât ca urmașii lui Isaac să stăpânească ,,Țara promisă”și înmulțirea urmașilor lui Avraam, pe ramura lui Isaac În Biblie, sunt relatate mai multe legăminte între Dumnezeu și poporul ales: Legământul cu Noe, Legământul patriarhal cu Avraam, Legământul cu Moise de la Sinai, Legământul cu David, Legământul din Noul Testament. Legămintele nu conțin doar promisiunile lui Dumnezeu, ci și interdicțile pentru poporul ales. În baza Legământului cu Avraam , căruia i s-a promis teritoriul care se întinde de la Eufrat spre sud-est ( Canaan),  acesta, după moartea tătălui său,  s-a mutat la Mamre, lângă Hebron. El a trăit în bună pace cu canaaniții și amoriții ( urmașii lui Canaan, fiul lui Ham și nepotul lui Noe), cu egiptenii, a încheiat relații comerciale cu hitiții ( Geneza 11-23). Cele douăsprezece seminții ale lui Israel au ocupat teritoriul de o parte și alta al Iordanului, exceptând Filistenia, denumită actual Fâșia Gaza. Coranul spune că Avraam a fost trimis la Mekka, unde împreună cu Ismael a ridicat locul de închinăciune, Kaaba, unde , în interiorul ei numit Makam Ibrahim, se păstrează urma piciorului lui Avraam ( Sura II,versetele 118-121). Ambele popoare, israeliții și arabii, au folosit la început, în scrierile lor, limba și scrierea aramaică.

   Până la Mohammed, cele două popoare nu s-au urât. Triburile arabe ocupau Peninsula Arabia: unele erau nomade, altele erau sedentare. În Biblie sunt pomenite în nordul peninsulei urmașii lui Avraam, triburile Chetura și Agar ( Geneza 25). Din inscripțiile asiriene rezultă că ei făceau comerț cu popoarele din Mesopotamia. În sudul peninsulei s-au stabilit urmașii lui Cuș -urmași ai lui Ham,  Ioctan - urmași ai lui Sem ( Geneza 10). Aici, au format două state Yemen și Saba. care au cunoscut o mare înflorire economică, determinată de  comerțul cu mirodenii pe care-l făceau cu Egiptul și cu  Etiopia În secolul IV î.e.n., la sud și est de Iordan, s-a întemeiat Regatul Nabateenilor (ei erau urmași ai lui Nabaiot, fiul lui Ismael), cu capitala la Petra. Aceștia și-au însușit limba aramaică. Orașul Petra a fost prosper până la instaurarea stăpânirii romane. Un alt trib arab, care și-a însușit limba aramaică, declarând-o oficială, s-a stabilit în secolul I î.e.n., în Palmyra. După cum am arătat, mai sus, israeliții au avut relații pașnice cu arabii. Pe vremea lui Ezechia, unele triburi din nordul Arabiei  au luptat ca mercenari pentru a apăra Ierusalimul împotriva lui Șenașerib. Mulți israeliți, de-a lungul secolelor, s-au stabilit în Arabia. Mohammed  i-a găsit la Iathrid ( Medina), alături de semințiile arabe Aus și Charadj, pe care, în mare parte, israeliții îi convinseseră să adopte iudaismul.

Numele lui Allah înscris
 în semiluna în creștere

   În Coran, sunt multe versete în care se îndeamnă la ură și la nimicirea creștinilor și ,,jidovilor”, cum sunt numiți israeliții. Ura este determinată de faptul că aceștia nu au vrut să treacă la islamism.  Mai mult, israeliții din Medina s-au dovedit a fi trădători. După ce s-au aliat cu Mohammed în fuga de la Mekka și i-au promis neutralitatea, și după ce l-au recunoscut ca profet după victoria de la Bedr, după înfrângerea de la Ohod s-au aliat cu Abu -Sofian. În anul 5 al Hegjrei, Mohammed a pornit împotriva lor, le-a cucerit fortăreața de lângă Medina și i-a alungat de acolo. A început prima pribegie din Arabia spre Siria, Chaibar și Hira ( Sura LIX, toate versetele) A doua pribegie a fost în vremea  califului Omar, care i-a alungat din Chaibar și din toată Arabia. Mai mult, Mohamed le-au interzis israeliților și creștinilor, în anul 9 de la Hegjra să intre în Mekka și această interdicție este și acum în vigoare (Sura IX, versetul 28).

Se spune că Mohammed nu cunoștea Scriptura. El auzise ,,ceva” despre  Vechiul și Noul Testament de israeliți și de la creștini. Acuzat se mekkani că  a inventat Coranul, el spune adesea în versete că acestea i-au fost transmise : ,, Și Coranul acesta nu poate fi născocit fără de Dumnezeu, ci este o adeverire a celor premergătoare și o tâlcuire a Scripturii-nu este îndoială în el- din partea Domnului veacurilor”( Sura X, versetul 28) De exemplu, eu mă îndoiesc că ,,S-a apropiat ora și s-a despicat luna” ( Sura LV, verset1), când la  cererea necredincioșilor Mohammed a făcut o minune, despicând luna, lăsând să treacă jumătate prin mâneca sa! Asta da, gogomănie! Și este semiluna simbolul islamului! Într-adevăr, semiluna crește, devine rotudă, întreagă, dar apoi Luna  descrește, ca puterea musulmanilor și a credinței lor. Interesant este că unii traducători susțin că verbul ,,a apropia” din versetul citat este la viitor, adică ,,se va apropia ora” . Putem interpreta în orice fel: fie că islamismul  va pierde din influență, fie că va crește prin întregirea Lunei, prin ieșirea celeilalte părți din mâneca lui Mohamed. Numai că nicăieri nu scrie că acea jumătate a întregit Luna despicată. Aici, se vede clar că au existat modificări în versete. Cine putea crede că un pământean poate despica un satelit și că jumătate din el va trece prin mâneca sa? Copiștii și-au bătut joc de un simbol, dându-i puteri supranaturale lui Mohammed!

  Mohammed îi face  necredincioși pe creștini, pentru că ei zic că ,, Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei! ” ( Sura V, versetul 12), iar evreii sunt necredincioși pentru că nu au respectat legământul și pentru că nu-l recunosc pe Mohammed ca trimis al lui Dumnezeu, ca să-i aducă în dreapta credință. În multe sure se revine cu această justificare a legitimității lui Mohammed, în special în surele unde se vorbește despre viața de apoi, despre judecată, despre întâlnirea cu toți profeții, unde, bineînțeles, cel mai cinstit dintre toți profeții este Mohammed.

 În concluzie, necredincioșii trebuie pedepsiți.  Sunt versete care nu relatează doar  pedeapsa divină la Judecată, ci și pedeapsa pământească : ,, Omorâți-i, unde-i găsiți și goniți-i de acolo...”, ,, Și luptați împotriva lor, până nu va fi ispită, iar dacă vor înceta, nu țineți dușmănie, ci numai față de cei nelegiuiți”( Sura II, versetele 87, 88). Ceea ce musulmanii nu au respectat din versetele acestei sure sunt sfaturile : ,, nu luptați împotriva lor lângă templu sfânt” ( nu nu mai că nu au luptat, dar  au și omorât în unul dintre templele sfinte; să ne amintim de uciderea lui Abdullah, căci este cea mai cunoscută crimă) sau îndemnul: ,, Luptați-vă pentru calea lui Dumnezeu împotriva celor ce voiesc să se lupte cu voi, însă nu începeți cu nedreptul, pentru că Dumnezeu nu-i iubește pe cei nedrepți!”( Versetul 186). 

    Mă întreb, dacă adepții Hamas cunosc acest verset.  

    Ceea ce pe mine mă intrigă este faptul că se poate crede că Dumnezeu, după ce l-a trimis pe fiul său Iisus ca să ne mântuiască, îndemnânu-ne la iubirea aproapelui indiferent de neam și credință, după 600 de ani se răzgândește și-i transmite unui pământean să îndemne la ură și să ucidă pe cei care nu cred în vorbele lui și nu-l recunosc ca mesagerul Său. Adică, Dumnezeu avea nevoie de un călău pământean, pentru a-i pedepsi pe necredincioși? Aici, cred că au intervenit foarte mult urmașii lui Mohammed în modificarea Coranului, în scrierile Sunna bazată pe Hadith, pentru a-și justifica războaiele. 

Pe curând,

Earnest

n 

ISTORIE CORECTĂ: IERUSALIM

 ,,Și poporul lui Moise este un neam care cârmuiește cu dreptate și face ceea ce este de cuviință.”

                                                                          (Coranul, Sura VII-Sura Zidurilor-, versetul 159)    

   

Muntele Templului

M-am gândit să scriu despre Ierusalim, deși găsiți pe GOOGLE informații suficiente. Eu vreau să dau un răspuns în această postare celor care spun că este dreptul palestinienilor să ,,stăpânească” acest oraș, pentru că le aparține, luând în considerare argumentele ideologiei HAMAS:

1. Este locul unde Avraam (Abraham/ Ibrahim) a vrut să-l sacrifice, la cerința lui Dumnezeu, pe fiul său mai mare, Ismaael (Ismail). În Biblie, se spune că Dumnezeu i-a cerut să-l ucidă pe fiul cel mai mic, pe Isaac;

2. Este locul unde în anul 615, ziua de 27 a lunii radjad, Al  Buraq (animal fantastic) l-a dus pe Mohammed ( Muhammad), la porunca Arhanghelui Gabriel ( Îngerul Jibril), la Moscheea cea mai Îndepărtată, adică la moscheea de pe Muntele Templului, din Ierusalim, de unde  Profetul a urcat în mai multe ceruri pentru a-i întâlni mai întâi pe profeții anteriori și apoi pe Dumnezeu (Allah);

   De acea, zilele acestea,  am recitit Coranul, ca să găsesc sura și versetele care ne relatează argumentele palestinienilor.

 Trebuie să menționez, că  Ierusalimul este orașul sacru a trei mari religii monoteiste:iudaismul, creștinismul și islamismul, fapt garantat de Declarația de Independență a Țării lui Israel din 14 mai 1948: ,,El va asigura protecția tuturor locurilor sfinte ale tuturor religiilor”. În anul 1981, Ierusalimul a fost proclamat  de Knesset (Parlament) capitala oficială a Israelului, unde se află sediile Președintelui, Parlamentului și Guvernului. Populația Ierusalimului este de 801.000  de locuitori ( statistica din anul 2012), dintre care 497.000 sunt  evrei, 281.000 sunt musulmani ( unii sunt arabi cu cetățenie israeliană, alții sunt arabi cu cetățenie iordaniană) și 14.000 sunt creștini (ei reprezintă vreo treizeci de confesiuni, printre dânșii se găsesc atât arabi, cât și evrei). "Cetatea Veche" (sau „Orașul Vechi”) este împărțită după o tradiție seculară, în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (deși armenii sunt și ei creștini) și musulmană.

  Cine a întemeiat Ierusalimul și vechimea orașului?

      Ierusalimul apare menționat prima dată în Textele egiptene , în mileniul II î. e.n. cu numele de Rushalimum și reapare în Scrisorile de la el Amarna în secolul al XIV-lea, când era condus de Regele Abd  Khiba ( atunci era sub suzeranitatea Egiptului). Pe vremea lui Avraam era condus de Melhisedec, care era Preot al Dumnezeului Prea Înalt ( Ps.76:2) , fiind menționat cu numele de Salem. Când israeliții au intrat în Canaan au găsit Ierusalimul în mâinile unui trib semitic, iebusiții, conduși de Regele Adoni Țedec. A rămas în mâinile iebusiților și s-a numit Iebus. Atât Iuda, cât și Benianim au făcut pace cu iebusiții. În vremea lui David, care își avea reședința la Hebron, cetatea a fost cucerită de israeliți ( apare cu numele de Sion), iar David și-a ridicat aici un palat, a adus chivotul și a început construirea Templului, pe care l-a terminat Solomon, conform informațiilor din Biblie. Descoperirile arheologice arată că această așezare exista din Epoca Neolitică, fiind locuită și în Epoca Bronzului, Epoca Fierului, fără întrerupere, până în prezent. Deocamdată, nu au fost descoperite ruinele Templului lui Solomon, care a fost distrus de către Nabucodonosor, în anul 587 î.e.n. Zorobabel a reconstruit acest templu, care a fost distrus de armata caldeilor: ,,Radeți-l, radeși-l din temelii! ( Ps.137:7). Irod cel Mare , voind să fie recunoscut ca Rege de către poporul lui Israel, a îndepărtat ruinele celui de al doilea templu și a construit un nou templu. Ridicarea acestuia a durat patruzeci și șase de ani ,conform lui Ioan (2:20) El a fost distrus de către   generalul Titus, în anul 70, omorând totodată mii de israeliți din Ierusalim.

   În ceea ce privește înțelesul numelui de Ierusalim (Yerusalaim în Vechiul Testament),se crede că prima parte Yeru, vine din sumeriană și înseamnă a înființa, a pune piatră de temelie, iar a doua parte, Salaim este numele zeității canaanită, Șalem ( Zeul Amurgului), asociat în gândirea israeliților cu șalom=pace. Așadar, s-ar traduce ,,Întemeiat de/ sau pentru Șalem” sau ,,Temelia lui Șalem”, transformat în ,,Temelia Păcii.”

 Așadar, niciun document, nicio descoperire arheologică nu ne arată că în acele vremuri ar fi fost , aici, arabii . Ei vin în Israel  și ocupă Ierusalimul în anul 637, după cinci ani de la moartea Profetului Mohammed ( 570-632).  Este firească întrebarea noastră: ce moschee era în Ierusalim, în anul 615, ziua de 27 a lunii radjad ( luna a șaptea, lună sacră), când nu era aici ,,picior de musulman”?

Coranul reprezintă viziunile lui Mohammed ( în general în timpul nopții), pe care acesta le rostea în versuri, inspirat fiind de ,,Duhul Sfânt”, care era un înger, după părerea sa, care este numit în surele mediene Gibrail/Jibril, ( Gabriel) Se pare că Mohammed ar fi suferit în tinerețe de ,,friguri rele”,un fel de epilepsie, care se manifesta printr-o stare de leșin adânc, după ce stătea pe gânduri,el spunând că atunci intra în corpul său Duhul Sfânt. De asemenea, se știe că el priveghea și postea mult și este demonstrat științific că prin post  dispoziția la viziuni sporește mult. După moartea sa, surile scrise la Mekka și Medina de cei care-l ascultau în timpul delirului său, când Duhul Sfânt intra în el, au fost adunate de către Zeid Ibn Amr și date lui Omar, omul de încredere a lui Abu Bekr, ele având doar un circuit închis: adică erau citite doar de familia acestuia și de persoanele apropiate. Acestea au alcătuit primul Coran despre care se spune că a fost ars și refăcut mai târziu. De aici, au pornit și punctele de vedere diferite, privind conținutul lui, între șiiți și sunniți.

 Ce ne spune Coranul referitor la cele două argumente ale palestinienilor, privind dreptul lor asupra Ierusalimului?

1. Nu am găsit în Coran că Avraam ar fi venit la Ierusalim, pentru a-și sacrifica fiul lui Allah. În Sura II-Sura Vacii, începând cu versetul 118, ni se spune despre ceea ce a făcut Avraam la Mekka împreună cu Ismail, la porunca lui Allah ( construirea Kabei, unde i s-a făcut și mormântul pentru el și Ismail, respectarea legii etc)

2. Despre  Ridicarea la cer al lui Mohamed pâna la treapta șapte nu se spune în Coran că ar fi fost adus la Ierusalim de către Al Buraq, celebrul cal cu chip de femeie, unul dintre simbolurile islamului.  În Sura XVII- Sura Drumului Nopții-, versetul 1, se spune: ,, Mărire celui ce a dus servului său noaptea de la templul cel sfânt la templul cel mai îndepărtat, a cărei împrejurime am binecuvântat-o, ca să-i arătăm semnele Noastre. El este cel ce aude , vede”.   Constatăm că nu  apare  Al Buraq și nu sunt menționate  numele templului și Ierusalimul. Mai mult, în versetul 62 se spune:  ,,Și Noi am orânduit vedenia, ce am lăsat-o ca s-o vezi, numai ca ispită pentru oameni și pomul cel blestemat” Este deci vorba despre o vedenie a Profetului, nu de o călătorie reală  la Ierusalim și înapoi. Pomul blestemat este Zakkîm, pomul Iadului, și roadele sale care sunt hrana celor osândiți la muncile Iadului ( Sura XXXVII- Sura celor ce înșiră-,versetul 60). În Sura LIII-Sura Stelei, versetele 13 și următoarele spun că Mohammed a văzut altădată ,, la lotusul hotarului, lângă grădina locuinței” pe profeții de dinaintea lui, îngerii,pe Allah etc. Nici în această sură nu se spune că această viziune s-a întâmplat la Ierusalim șau că de aici, de pe Muntele Templului,  s-ar fi urcat la lotusul hotarului, care este cerul al șaptelea,  la dreapta tronului lui Allah. Nu l-a văzut pe Allah , nici în viziunile sale, pentru că Aișa, una dintre soțiile lui, i-a numit nelegiuiți pe cei care susțineau că Mohammed l-a văzut pe Dumnezeu.

  În concluzie, argumentele palestinienilor nu se găsesc în Coran, ele țin de tradiție, de celelalte scrieri. Probabil ei au fost fascinați de ridicarea la cer  a Proorocului Ilie, pe un car de foc tras de cai înaripați. 

 În ceea ce privește cele două locuri sacre de pe Muntele Templului, Cupola Stâncii și Moscheea Al Aqsa menționăm, următoarele: Cupola Stâncii a fost construită între anii   687 și 691 de către  califul Abd al Malik, iar Moscheea cea mai Îndepărtată, Al Aqsa, a fost construită, ca un mic locaș de cult, de către Omar, pe locul Templului lui Irod cel Mare. A fost reconstruită de către Califul Omeiad,  Abd-Malek, zidirea ei, finalizându-se în anul 705. Deci, această moschee nu poate fi Moscheea cea mai Îndepărtată, pentru că nu exista pe vremea lui Mohammed! Actuala moschee a fost reclădită în anul 1035. 

   Să nu uităm că în anul 1951, în Moscheea Al Aqsa a fost asasinat Regele Iordaniei, Abdulah, de către un terorist arab palestinian. Așadar, să nu ne mire atitudinea Regelui și a Reginei Iordaniei față de acest război, pentru că  ei știu că pot fi oricând ținta teroriștilor Hamas.

 

Pe curând,

 Earnest