luni, 28 februarie 2022

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXXV). EDGAR MAASS, ÎNTRUPAREA ZEIȚEI


   
Edgar Maass
n.1897 Hamburg-m.1964 Paterson,
New Jersey
,,Parisul pulsa de-o sfidătoare imoralitate. Acolo înfloreau, bunăoară, un număr enorm de femei de stradă. Își făceau afacerile la lumina zilei și a se strecura cu un client sub un tufiș protector, nu-nsemna deloc mai mult pentru vreuna din ele decât a-și șterge nasul. Un contemporan stabilise numărul lor la șasesprezece mii de suflete. În afara de dragostea care se cumpăra cu bani, linia de demarcație între prostituată profesională și femeia cu relații foarte dubioase, anevoie putea fi stabilită. Femeile, în general, alunecau pe linia desfrâului și spiritul acestora era foarte clar oglindit de îmbrăcămintea și felul lor de a se purta. (...). În aparență profitorii, speculanții, politicienii și militarii dețineau centrul scenei, dar adevărul era că clasa mijlocie era aceea care progresa. (....). Crimele sporeau neîncetat la Paris în cursul acestor ani nesiguri. Omorurile, atacurile sau jafurile erau întâmplări foarte obișnuite pe străzi. Regimul slab și poliția coruptă nu erau în stare să lupte cu primejduirea crescândă a securității publice.” 
   Edgar Maass, Întruparea Zeiței)
   
Pauline Bonaparte  Borghese
Pictură de Robert Lefebre
   În liceu, într-o vară , mama îmi recomandase să citesc trei cărți: ”Tăunul” de Voynich, ,,Quo vadis” de Sienkiewicz și ,,Întruparea Zeiței” de Maass. Primele două le-am citit și le-am recitit de mai multe ori, pentru că mi-au plăcut, dar ,,Întruparea Zeiței” nu am vrut să o citesc, pentru că era vorba despre familia Bonaparte, iar mie nu-mi plăcea Napoleon.  Într-una din zile, căutând, din nou, ,,Faraonul ” de Prus, pentru a o reciti ( nu știu unde s-a rătăcit această carte), am dat de  ,, Întruparea Zeiței” și m-am hotărât să o citesc.
   Cartea pe care o avem noi în biblioteca moștenită de la părinți, ,,Întruparea Zeiței- Imperial Venus” de Edgar Maass a fost publicată în anul 1947, de către Editura ,,Cultura Națională”, în traducerea din limba engleză de  Maria Nicolau. Nu știu dacă a mai fost reeditată.
    Edgar Maass este un scriitor germano-american de romane de ficțiune istorică, absolvent al Facultății de Medicină de la Universitatea Rostock, având un doctorat în tratamentul gonoreei și a Facultății de Chimie a  Universitățile Tehnice din Hanovra și München.
  Primele romane: ,, Bătălia din noiembrie”, ,, Ordinul ”, ,,Verdun” reprezintă experiența sa ca participant la Primul Război Mondial.
Venus Victrix, sculptură de 
Antonio Canova
   În Romanul ,, Întruparea Zeiței” autorul ne prezintă destinul sorei lui Napoleon, Maria Paola Buonaparte ( știm că membrii familiei și-au franțuzit  numele în Bonaparte, iar Paola a devenit Pauline) , în paralel cu evoluția politică a lui Napoleon și a întregii sale familii, de la fuga acesteia din Ajaccio, în timpul Războiului Civil, între republicani, susținători ai Franței iacobine și monarhiști, până la căderea lui Napoleon, moartea acestuia, în anul 1821 și a Paulinei, în anul 1824. Autorul surprinde atmosfera din orașele și satele din Franța și din Italia  acelor vremuri, cu transformările sociale,  morale și ale mentalităților oamenilor, creând tipologii de personaje: vechii nobili, noii aristocrați, ofițerii proveniți din diferite categorii sociale, toți dornici să  țină pasul cu transformările foarte rapide din societate. Istoricii spun că Paulina a fost sora favorită a lui Napoleon, fiind cea mai frumoasă dintre cele trei surori, pe care el o considera ,, cea mai bună dintre femei.” Autorul insistă asupra strânsei legături dintre cei doi frați, prezentând mai mult defectele Paulinei, aceasta fiind o femeie frivolă, egoistă, invidioasă pe toate femeile pe care ea le considera mai frumoase ca dânsa, răutăcioasă, superficială, cu o cultură precară, care era mereu în căutarea dragostei. 
   Denumirea cărții vine de la faptul că unul dintre amanții ei a comparat-o cu Venus, ceea ce a determinat-o să pozeze pentru sculptorul Antonio Canova, pentru statuia  ,,Venus Victrix”, realizată în marmură albă, între anii 1805 și 1808,  aflată, astăzi, în ,,Galleria Borghesi” din Roma.
   Lectură plăcută!
   Pe curând,
   Earnest
   




vineri, 18 februarie 2022

MARTIRII NEAMULUI (I). SFÂNTUL VISARION SARAI

,,Martirii sunt victime ale omenirii. Dacă ar învia, omenirea i-ar copleşi cu onoruri.”
 ( Valeriu Butulescu)

       Visarion Sarai a fost  născut în anul 1714 (după propria sa mărturisire, avea 30 de ani în 1744) în satul Majdan (Mrkonjić Grad) din Bosnia, fiind botezat cu numele de Nicolai, într-o familie de români, după unii biografi, iar după alții, într-o familie de sârbi și a murit după anul 1745 la Kerfrstein, Tirol, Austria. După nașterea sa, familia s-a mutat la Kostajnicia, localitate care este, astăzi, în Croația. Numele de Visarion l-a primit, când a fost călugărit, la Mănăstirea Sfântul Sava de la Athos, în anul 1738, de către Patriarhul Ierusalimului.
      Visarion Sarai este unul dintre martirii neamului, care s-a opus unirii Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică, formând Biserica Geco-Catolică cunoscută și cu numele de Biserica Unită. Nu voi face un istoric al uniților, dar menționez că ideea constituirii acestora a aparținut austriecilor, încă din secolul al XVII-lea, ca o formă de luptă împotriva  extinderii cultelor reformate, prin atragerea credincioșilor reformați și ortodocși, promițându-le drepturi egale cu ale catolicilor. Reformații se pronunțau pentru libertăți naționale și țineau slujbele religioase în limba națională a credincioșilor, în timp ce ortodocșii le țineau în limba slavona, iar catolicii în limba latină. De aceea, Casa de Habsburg promitea că cei care vor trece la Biserica Unită se vor bucura de toate drepturile religioase, politice și economice. Acesta a fost motivul pentru care Mitropolitul Ardealului, Atanasie Anghel, în anul 1698 ( după ce Transilvania devenise , prin Diploma Leopoldină din anul 1691, provincie a Imperiului Habsburgic) a semnat Manifestul de Unire împreună cu 38 de episcopi. Acest act a fost considerat ca fiind o trădare  atât de ortodocșii din întreg spațiul românesc, cât și de sârbi, ruși dar și de reformații din Transilvania. Atât ortodocșii, cât și reformații își pierdeau influența și chiar puterea religioasă asupra credincioșilor odată cu trecerea acestora la Biserica Unită. De aceea, în anul 1744, 
Patriarhul Serbiei și mitropolit de Karlowitz, Arsenie al IV-lea Javanovic Sakabenta, l-a trimis  pe Visarion Sarai în Banat și în Transilvania pentru a-i susține pe ortodocși și pentru a-i convinge să treacă sub jurisdicția  ierarhiei ortodoxe sârbești, în contextul în care cele trei regiuni deveniseră provincii ale Imperiului Habsburgic. Înainte de a înțelege nemulțumirea credincioșilor înșelați ( pentru că nu li s-au acordat uniților drepturile politice promise), conducătorii bisericilor se luptau pentru influență și putere.
    Indiferent, care este punctul de vedere al unor istorici, eu cred că Visarion Sarai a fost sincer în misiunea sa, în apărarea ortodoxiei și nu înțeleg de ce academicianul David Prodan l-a caracterizat pe el și pe susținătorii lui, atât de urât: „ era simplu, incult, apărând în chip de ascet, o figură menită a răscoli fanatismul religios popular, una din acele apariții care aprind imaginația celor simpli” Probabil s-a lăsat influențat de caracterizarea lui Ion Micu ( Inocențiu Klein, care, peste noapte, dintr-un opozant al uniților a devenit susținător și episcop greco-catolic la Bisericii Unite Române de la Făgăraș).
     Cel dintâi care s-a oprit asupra evenimentelor legat de numele lui Visarion a fost un contemporan, Péter Bod, pastor reformat, autorul unei istorii pe scurt a valahilor, mai precis, al unei istorii ecleziastice, a unirii românilor cu Biserica Romei, în prima ediţie (1754). El ne relatează activitatea lui Visarion de la intrarea sa în Banat până la prinderea şi arestarea lui, punând accent pe modul în care a fost primit şi ascultat de credincioşi și  pe efectul produs asupra lor. Visarion a fost în ochii lui Bod o persoană de admirat pentru succesul său, care a ştiut să îşi îndeplinească foarte bine misiunea: a combătut cu eficacitate Unirea şi pe uniţi, a fost precaut în exprimare, semn al experienţei sale îndelungate, s-a făcut ascultat şi admirat astfel că mulţi s-au adunat să-l asculte şi au luat binecuvântarea de la el, sute şi chiar mii l-au însoţit din loc în loc. În închisoare, a fost vizitat chiar de episcopul Inochentie Klein care l-a întrebat cu ce autoritate a venit să-i tulbure biserica?
   De asemenea, bănăţeanul Nicolae Stoica de Haţeg,  fiu de preot ortodox, ajuns la rândul său protopop ortodox, după ce fusese dascăl şi preot, traducător şi pasionat colecţionar de antichităţi, a scris  un manual cu rol de sinteză și,  apelând  la amintirile relatate de tatăl său referitoare la Visarion, a avut o oarecare simpatie față de acesta. El ne relatează că monahul călător a fost perceput de cei ce l-au văzut ca un sfânt datorită imaginii sale ponosite, debile şi a postului ţinut. Sărăcia îmbrăcămintei şi fragilitatea corpului care par să-i fi stârnit milă mai mult decât admiraţie: „[…] cu o rasă cârpită, în opinci, făr de obeale, căciulă călugărească ploştită, cărunt, slăbit, fără dinţi în gură.” Cu toate acestea, el a fost urmat de mii de credincioși, deschizând așa-numita răscoală a ortodocșilor, care a durat ani buni. Dintre istoricii iluminiști, George Barițiu are o abordare pozitivă față de Visarion.  Potrivit istoricului, pioşenia şi ascetismul, potrivite unui sihastru, amestecate cu deschiderea spre lume pe care i-au dat-o pelerinajele, au contribuit la succesul lui. Cuvintele simple dar înspăimântătoare, frazele scurte dar cu impact l-au ajutat.
  Traseul său și parcurgerea acestuia în Banat au fost din 11 martie până la 20 aprilie 1744, fiind marcat de popasuri la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Lipova (unde a sfinţit o cruce pe deal, care se află, în zilele noastre la Biserica ,, Adormirea Maicii Domnului” din Lipova și  izvorul care a țâșnit atunci din acel loc, care este considerat tămăduitor și este numit ,, Izvorul Sfântului”), la Dobra, apoi la Sălişte. 
  Pentru că predicile sale provocaseră răzmeriță, Visarion devenise periculos pentru autoritățile austriece, care l-au arestat din ordinul generalului Czernin, în aprilie 1744, în timp ce acesta se îndrepta spre Sibiu. A fost întemnițat la Sibiu și interogat la 27 aprilie 1744, dar a refuzat să răspundă la întrebările referitoare la predica sa împotriva uniației. Pe rând, a fost  transportat la Alba Iulia, Deva, Hunedoara, Timișoara, Osijek, Raab (  Győr), iar apoi în  temnița de la Kufstein, unde a murit, în urma torturilor. Unii istorici susțin că totuși ar fi fost eliberat la presiunile diplomaților ruși la Viena.
   Nicolae Iorga a sintetizat scurt informațiile din documentele referitoare la Visarion : „Cu scrisori de la Sârbi, de la însuşi Patriarhul Arsenie, se înfăţişă deci, în clipa când Inochentie Klein trecea prin crisa hotărâtoare, un călugăr Visarion Sarai, «sihastrul», pe care satele româneşti din jurul Dobrei, apoi din al Devei şi Orăştiei, în sfârşit Săliştea, îl primiră ca pe un Mântuitor din eresul pierzător de suflet al legii «nemţeşti». În sunetele de clopote şi încunjurat de păzitori înarmaţi, dintre ostaşii sârbi ai graniţei şi dintre ţerani, el trecu în voie dintr-un loc în altul, vorbind, între multe altele, cu, şi mai ales, fără rost, de drumul greu la Ierusalim pe care-l face, la Ierusalimul credinţei celei sigure şi drepte. Purta icoane prinse de comanac şi spunea că adesea Maica Domnului i se arăta pentru a-i da învăţături şi a-i face proorocii”.
 Sfântul Sinod al B.O.R. din data de  28 februarie 1950  a hotărât canonizarea unor sfinți de neam român, printre care și pe mărturisitorii în credință: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Nicolae ( Miclăuș), iar  prăznuirea lor, urmând să aibă loc în ziua de 21 octombrie. Justificarea canonizării lor a fost următoarea: „smeriții între ieromonahi Visarion și Sofronie, care au surpat cu virtutea și cu pătimirile lor puterea vrăjmașilor Ortodoxiei și împreună cu drept-credinciosul creștin Oprea, care a pecetluit cu moartea statornicia lui în credința părinților noștri, să se numere cu Sfinții și să se cinstească după toată pravila ca Sfinți Mărturisitori și Mucenici, în tot cuprinsul Bisericii noastre.”

Pe curând,
Earnest

joi, 17 februarie 2022

EARRNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (I). MUZEUL NAȚIONAL AL AGRICULTURII DIN SLOBOZIA

,,Unii evită în aceeași măsură săpunul și muzeele.”
 ( Dorel Shora)

Muzeul Național al Agriculturii
Slobozia, județul Ialomița
  Mi-am propus să vă prezint muzeele din țară mai puțin cunoscute de către publicul larg. Avem case menoriale, muzee tematice nu numai în orașele mari sau în orașele-reședințe de județ, ci și în orașe mici, în sate, pe lângă care trecem, neștiind că ele ascund minunate comori ale sufletului, trăirilor strămoșilor noștri. Avem și muzee unice, cum este cel pe care vi-l prezint, astăzi. M-am gândit-pentru   că a trecut sezonul de schi și mai este până se va deschide litoralul- să vă invit la un muzeu cunoscut și vizitat de cei din Bărăgan și mai puțin de cei care locuiesc în alte zone geografice ale țării. 
    Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia a fost înființat din inițiativa istoricului, etnologului, muzeografului ( expert pe patrimoniu), Răzvan Ciucă, în anul 1990 și a fost inaugurat în anul 1996, având ca scop prezentarea istoriei agriculturii de pe întreg teritoriul țării, a antropologiei agrare și a arheologiei industriale specifice. Au fost ani de muncă, pentru că muzeul a fost realizat pe un maidan ,,vulgar” cum îl numește inițiatorul acestuia. 
   Muzeul Național al Agriculturii este mixt, find unul închis ( clădirea are 3866 m.p.), altul în aer liber (pe o  suprafață de 8420 m.p.)
     În muzeul în aer liber se pot vizita:
Loc de joacă în Parcul Tămăduirii
1. Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae”, strămutată din satul Poiana, comuna Ciulnița, județul Ialomița, ctitorită de familia Răducanu Țarca, în anul 1737 ( în interiorul bisericii se află piatra de mormânt a ctitorilor). Aceasta a fost pictată, după ce a fost adusă la M.N.A, de către Ion Nicodim, pe boltă, reprezentând o alegorie la Euharistie.
2. Colaci de fântâni din anii 1831, 1853 (pe acesta este înscris numele cioplitorului, Anton Nedelcovici). 
3. Un hambar din anul 1869.
4. Cruci de piatră din anii 1877, 1889.
5.O piuă pentru finisat postavul cu motor DEUTZ, din anul 1912, din Dănicei, județul Vâlcea.
5.O moară cu pietre din anul 1935.
Utilaj agricol
6.O casă de gospodari, de la începutul secolului al XX-lea, din comuna Gheorghe Doja din județul Ialomița, care are o cameră secretă, strâmtă cu intrare prin pod, unde erau ascunse obiecte de valoare și alimente, pentru vremuri de criză sau de război. În casă, este mobilă din lemn de brad, pictată manual cu motive geometrice și florale, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, covoare.
7. În anul 2005, i-a fost donată muzeului Ferma Model de la Perieți. Această fermă a fost întemeiată de  către Aureliu Ioan Popescu, în anul 1931, pe atunci, secretar de stat în Ministerul Agriculturii , căruia i s-au alăturat soția sa, pictorița Lelia Urdărianu, și alte familii de mari agricultori, ca Stoianovici, Poenaru Bordea. A fost mândria Bărăganului,unde se produceau semințe de legume și flori, care se vindeau în întreaga Europă, fiind cea mai mare și 
Casă țărănească din Gheorghe Doja
modernă din Estul Europei. După anul 1989, aceasta ajunsese o ruină, iar acum noi importăm semințe de legume fără gust și flori din Olanda. Ferma avea și o crescătorie de vaci de rasă, boi de prasilă, oi, porci, în total, peste 500 de animale.
8. Parcul dendrologic numit Parcul Tămăduirii, pentru că are 55 de specii de plante estetice și tămăduitoare, ieburi terapeutice, folosite în medicina tradițională românească. Parcul se  întinde pe o suprafață de 17.300 m.p. și este un loc de recreere pentru vizitatori.
Biserica delemn ,, Sfântul Nicolae,
din Poaiana, 1737
   În clădirea muzeului sunt expuse 13.330 de piese, reprentând: unelte și utilaje agricole românești și de import, mijloace de transport tradiționale: căruțe, sănii, vagoane, obiecte de harnașament, de uz casnic din lemn, ceramică, metal, mobilier, îmbrăcăminte, încălțăminte, covoare, obiecte de cult, medalii. De asemenea, sunt amenajate încăperi care reprezintă instituțiile dintr-un sat: școala, primăria, poșta, ateliere de: croitorie, cizmărie, foto, olărit, fierărie, frizerie, dar și măcelăria, băcănia. Sunt prezentate  evenimentele din viața omului: nașterea, căsătoria, moartea, fiecare cu cântecele sale ( am mai văzut aceeași prezentare la Muzeul de Istorie și Etnografie din Satu Mare). Muzeul are o bibliotecă cu 6.220 de cărți, cu periodice, casete video, casete audio, discuri și numeroase documente, cărora li se adaugă fondul familiilor Popescu, Urdărianu, Stoianovici.
  Trebuie să aveți răbdare ca să vizitați acest muzeu atât de complex, dar nu veți regreta, pentru că veți pleca îmbogățiți în cunoaștere, având în minte zicerile scrise la prezentarea fondului Aureliu Ioan Popescu: ,,Noi, românii, în particular, datorăm agriculturii, pe lângă existenţa noastră politică şi socială, păstrarea naţionalităţii noastre, a datinilor şi deprinderilor pe care se întemeiază latinitatea naţiunii noastre.”
https://www.youtube.com/watch?v=LgESMb_gtaw
Pe curând,
Earnest




  

duminică, 13 februarie 2022

FRUMUSEȚEA SATULUI ROMÂNESC (II). CIOCĂNEȘTI

            ,,Pe ciocăneștean, de-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își caută durerile și mulțumirile, își caută istoria cu casele unde Soarele se cunună cu Luna, cu Bistrița cea pură și Aurie, își cinstește credința cea străbun - ortodoxă și astfel sufletul său este izvor nesfârșit de frumoasă poezie într-un trup plin de dramatismul gândului curat.”
(Moto de pe sit-ul Parohiei Ciocănești)

       Acum șase ani, m-am gândit să scriu despre frumusețea satului românesc și am început cu Cotnari, județul Iași, urmând să scriu despre două sate din județul Bacău, dar m-am luat cu altele și am tot amânat. Nici acum nu voi scrie despre ele: am ales comuna Ciocănești din județul Suceava.
      Comuna Ciocănești este introdusă în Ghidul  de Călătorii Lonely Planet, pe locul IV, având înainte orașul colorat Burano din Italia, satul Zalipie din Polonia, casele din Costa Nova din Portugalia. În anul 2014, satul Ciocănești a fost declarat Sat Cultural și Muzeu în Aer Liber.
       Satul Ciocănești este reședința comunei Ciocănești din care face parte și satul Botoș. Este situat, între stațiunea Vatra Dornei ( la 22 Km. distanță) și Borșa-Maramureș (70 km.distanță), în Depresiunea Dornelor, între Obcina Mestecănișului și Masivul  Suhard, pe Valea Bistriței Aurie, având vecini următoarele comune: la nord Cârlibaba, la nord-est Fundu Moldovei, la est Pojorâta, la sud-vest Dorna Candrenilor și la vest Iacobeni. Am văzut toate aceste localități și merită să le vizitați, pentru frumusețea peisajelor și pentru originalitatea arhitecturii. Deși bucovinenii au suferit cea mai urâtă exploatare națională și religioasă, ei nu și-au pierdut tradițiile, portul, religia și nu și-au stâlcit limba.
        Comuna Ciocănești este menționată în documente încă din secolul al XIV-lea. La Ciocănești era o fierărie, unde se confecționau săbii încă de pe vremea lui Bogdan Vodă, apoi armuri în vremea lui Ștefan cel Mare. Tradiția locală susține că atât sulița cu care a tras Ștefan cel Mare pentru ridicarea Mănăstirii Putna a fost realizată de ciocănarii de aici, care i-au pus un vârf de aur, din aurul extras din nisipurile Bistriței Aurii, cât și celebrul buzdugan cu colți al domnitorului, care se află într-un muzeu din Istanbul. La Botoș, a fost fondul de vânătoare voievodal. Așadar, denumirea satului Ciocănești vine de la ciocănari, iar a satului Botoș de la hăitaș ( aceștia purtau o încălțăminte grosolană din piele, numită botoș).
     Ciocănești este renumit pentru casele pictate exterior, majoritatea în culorile tradiționale ale zonei; negru, maro, galben. Prima casă  pictată  a fost a Leontinei Țăran, care, în anul 1950,  a hotărât să-și îmbrace casa cu haine tradiționale, luând modelele de pe ii, bundițe, covoare. Cel care a zugrăvit-o a fost meșterul Dumitru Tomoioagă. De atunci, toți localnicii își vopsesc casele.
      Ce mai puteți vedea în Ciocănești în afara caselor pictate și a peisajului? Veți vizita aici următoarele: Muzeul Ouălor Încondeiate, Muzeul Etnografic, Mina Turistică Oița. Aceasta a fost singura mină din România de unde se exploata manganul, pentru producția de tablă. Dintre cele 15 galerii ale minei, 8 au fost amenajate. De asemenea, în această comună, vă puteți găsi liniștea sufletească, rugându-vă în Biserica ,,Sfântul Nicolae” din Ciocănești sau la Mănăstirea și Schitul din Botoș. Dacă vreți să fiți , aici, de sărbătorile religioase, Parohia Ortodoxă organizează în preajma Nașterii Domnului, Festivalul de Datini și Obiceiuri, iar în preajma Paștilor, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate. În luna august, puteți participa la  Festivalul Național al  Păstrăvului, care are dublu scop: concurs de pescuit și ecologizarea Bistriței Aurii și la Săptămâna Plutăritului, când se vor construi plute cu una, două, trei table și se va pluti cu acestea pe Bistrița Aurie. De Sfânta Maria Mică, se organizează Festivalul Obiceiurilor Păstorești- Răscolitul Stânei, când au loc următoarele activități: urcușul sâmbrașilor la Stâna de pe Platoul Tradițiilor, recunoașterea oilor după semn, mulsul oilor, socoata sâmbrașilor cu baciul, plecatul oilor în tomnit și hora sâmbrașilor. 
     Îmi veți spune: oamenii aceștia nu mai muncesc? Muncesc și destul de mult. Dacă în trecut se ocupau cu mineritul și cu cernerea nisipului, pentru a-l separa de aur, acum, se ocupă cu creșterea animalelor, pomicultura, lemnăritul, pescuitul, cu turismul și cu procesarea produselor agricole.
   
https://www.youtube.com/watch?v=Vz5bjSX_QRE  

      Pe curând,
      Earnest