EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXVII).HALLDOR LAXNESS, OAMENI INDEPENDENȚI

 ,,Viața țăranului, viața omului independent este prin firea ei o fugă de ceilalți oameni, care încearcă să-i omoare. E fuga dintr-un adăpost într-altul, și mai rău.” ( H. Laxness, ,,Oameni independenți”)

H. Laxness (n.1902-d.1998)

     Vi l-am amintit pe scriitorul islandez, H. Laxness, atunci când v-am recomandat cartea lui Sjon, ,,Vulpea albastră”. H. Laxness este laureat al Premiului Nobel pentru literatură, din anul 1955, ,,...pentru via sa forță etică ce a reînnoit marea artă narativă a Islandei". Pe lângă romane, a scris povestiri, poezii, piese de teatru, cărți de călătorii, articole pentru ziare. Laxness a fost autodidact și a acumulat, de-a lungul anilor, o vastă cultură istorică, literară, religioasă și filosofică. A trăit mult și a murit  într-un stabiliment pentru bătrâni invalidați, fiind bolnav de Alzheimer.
        Această carte am cumpărat-o, dintr-un anticariat, în august 1978 ( obișnuiesc să scriu pe cărți, locul și dată achiziționării), pentru că îmi plăcuse ,, Clopotul din Islanda” și voiam să citesc o altă carte scrisă de Laxness. Însă, a trebuit să plec pe un șantier arheologic, unde se efectuau săpături de salvare și am uitat de această carte. Din întâmplare, căutând ,, Faraonul” de Prus, am găsit-o în bibliotecă părinților, în spatele altor cărți. Astfel, după 43 de ani, am reușit să o citesc și vă recomand s-o citiți sau să o recitiți, pentru că merită.

      ,,Oamenii independenți” este ,,saga” lui Bjartur din Sumarhus ( Sălașul- de-Vară ), țăran demn, mândru, încăpățânat, care are ca principal țel în viață, independența sa materială și a familiei lui ( ,,cel care nu este propriul stăpân pe tot atât de oropsit este ca un om fără câine”). A muncit, din adolescență, până a reușit să strângă bani ca să-și poată plăti o parte din costul unei proprietăți, într-un ținut mlăștinos, unde să-și întemeieze propria gospodărie. Pe Bjartur nu-l interesează decât oile și cum să-și păstreze independența materială, ca să nu depindă de alții. Crede în propria putere, nu crede în trolli, spirite, strigoi și, deși este creștin, nu ține sărbătorile religioase. Este curajos și-i acuză pe cei bogați, pe politicieni de nepăsare. Este cel mai bun skald  din regiune ( poet, cântăreț, improvizator), creator de rimur ( poeme epice cu teme inspirate din vechile saga, alcătuite din catrene rimate)

       Acțiunea romanului se petrece la începutul secolului al XX-lea, când  în Islanda, colonie a Danemarcei, începuseră reformele de modernizare, care au avut consecințe pozitive în timpul Primului Război Mondial, urmate de consecințe negative, după încheierea războiului, Printre victimele acestor reforme a fost și Bjartur.

         În acest roman, Laxness ne prezintă o societate divizată în bogați și săraci, în care săracii se luptă cu natura, păduchii, viermii și tot felul de boli, dar care-și cunosc istoria, legendele, păstrează tradițiile, cred deopotrivă în Iisus și în vechii zei și își prețuiesc eroii. Romanul nu este doar un tablou al societății islandeze, ci constituie pentru cititori o sursă de informare privind geografia și istoria Islandei, cunoașterea personajelor mitice (cum este Kolumkilli, de care depinde soarta locuitorilor acestor ținuturi, urmăriți de blestemul lui), al eroilor și al marilor scriitori, începând cu Egil Skallagrimsson (910-990) până la Einar Benedektsson ( 1864-1940). Islandezii lui Laxness, bogați sau săraci, trăiesc în aceeași lume, unde credințele precreștine se îmbină cu cele creștine, care consideră că principală datorie a părinților este să-și învețe copiii geografia, istoria țării lor,  să recite sau să cânte saga despre eroi sau personaje mitice ori legendare, să recite sau să compună rimur, dacă au talent.

       Pentru cei interesați de istoria și miturile islandeze, vă recomand, încă o dată, cartea "Islanda medievală" de Regis Boyer. 

     Lectură plăcută!

     Pe curând,

     Earnest

DESPRE SUPERSTIȚII (XVIII). PLANTELE AROMATICE

 ,,Pentru a fi digerabile, ştirile au nevoie de condimente. Busuioc, boia de ardei, scorţişoară, foi de dafin... Sare şi piper, după gust! Şi, bineînţeles, puţină ficţiune...” ( Valeriu Butulescu)

         Pe lângă rolul lor de plante de ornament, medicinale, cosmetice și gastronomice, plantele aromatice fac obiectul unor superstiții specifice, care țin fie de energiile lor  malefice, fie de cele benefice. Am ales trei dintre aceste plante, pe care le folosim frecvent, în pregătirea diferitor preparate culinare: dafinul, pătrunjelul și rozmarinul.

      

  Dafinul ( Laurul). În mitologie greacă,  frumoasa și virgina nimfă Dafne fusese transformată de Zeus într-un copac ( ce-i va purta numele), la rugămintea ei, pentru a scăpa de avansurile lui Apollo, care era îndrăgoastit de ea. Dafinul a devenit copacul lui Apollo, din care rupea o crenguță ce și-o prindea în jurul capului, în amintirea iubirii lui neîmplinite. Cu timpul, celor care câștigau întrecerile olimpice li se puneau cununi de dafin, ca simbol al victoriei și al onoarei. Mai târziu, legat de dafin au apărut diferite superstiții. Astfel, se credea că te apără de fulgere, pentru că Apollo îi învinsese pe Ciclopi, care ,,fabricau” trăsnetul, că arbuștii de dafin trebuiau cultivați în jurul casei, ca să-i protejeze pe locatari de rele, iar frunzele de dafin erau purtate ca amuletă sau erau puse sub pernă, pentru a induce vise profetice. Frunzele de dafin aduc, de asemenea, noroc și bogăție în casă, prin ritualuri simple, pe care le putem face singuri: se iau patru frunze de dafin și se pun în formă de cruce sub preșul de la intrare în casă sau se iau trei frunze de dafin, care se ung cu ulei de mandarină: una se pune în portofel, alta se pune, în casă, unde se țin banii și alta se pune la serviciu.

     

 Pătrunjelul. Cele mai multe superstiții despre pătrunjel sunt în legătură cu plantarea lui. Un exemplu ciudat este acela legat de faptul că romanii plantau pătrunjel pe morminte și atunci , spun unii, că numai păcătoșii ar trebui să planteze pătrunjel și că nu trebuie să transplantezi pătrunjelul, pentru că această activitate va duce la un deces în familie. De asemenea, se consideră semn rău să dăruiești sau să primești pătrunjel, în dar. Însă, un proverb englezesc spune ,, semeni pătrunjel, semeni prunci”. Așadar, femeile care vor să rămână însărcinate, trebuie să planteze pătrunjel, în special, vinerea.

     

Rozmarinul. ,, Un rozmarin - asta este ca să ținem minte”( Shakespeare, ,,Hamlet, Actul  4, scena5). Acest vers ne transmite faptul că, pentru englezi, rozmarinul era planta aducerii-aminte, de aceea se punea pe sicrie, la înmormântare, în semn că urmașii nu-l vor da uitării, pe răposat. De asemenea, se crede că rozmarinul este și planta iubirii și credinței, și pentru aceasta, mirii trebuiau să-și pună crenguțe de rozmarin în vinul pe care-l beau la petrecerea de nuntă. Ca să fii ferit de deochi, de vrăji sau de demoni și ca să ai noroc, trebuie să porți, ca amuletă, o crenguță de rozmarin.

  

    În concluzie, dacă nu aveți puterea că să vă faceți din fiecare zi o sărbătoare și nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu să vă dea liniște sufletească, făceți-vă amulete din rozmarin, din dafin și mâncați frunze de pătrunjel, care vă echilibrează organismul . Ce nu face omul, ca să-i fie bine! Totuși, nu uitați de rugăciiuni și  de fapte bune, căci toate vă vor fi primite.

 ,, Nimic nu-i place atât de mult Lui Dumnezeu ca o viață care aduce folos tuturor” ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

IAȘUL STUDENȚIEI MELE ( XVIII). BISERICILE BRESLELOR

„Corul breslei, organizarea rugăciunilor și slujbelor pentru frații decedați, precum și ceremoniile și spectacolele din timpul marilor sărbători erau, de asemenea, funcții ale breslei, așa cum erau și organizarea banchetului, reglementarea muncii și a salariilor, întrajutorarea colegilor de breaslă care se aflau în stare de boală sau de nenorocire și dreptul de a participa la guvernarea orașului.” ( Dawson, Religion and the Rise of Western Culture)

Biserica Curelari, 1682

     Orașele medievale au fost organizate, în majoritate, pe vatra orașelor antice. Pe lângă acestea, în Evul Mediu, au apărut orașe noi, la întretăierea drumurilor comerciale, în aproprierea locurilor sacre sau în jurul mănăstirilor. Se consideră că Iașul, numit ,,orașul mănăstirilor”, ar fi fost construit în jurul mănăstirilor, explicându-se în modul aceasta faptul că  nu are fortificații solide de piatră. Ziduri de piatră au fost descoperite de către arheologi, în jurul mănăstirilor, care ofereau adăpost locuitorilor, în vremuri de primejdie. Se știe că dreptul canonic nu admitea fortificarea unui locaș sfânt decât cu titlu excepțional, pe principiul că biserica se apără cu ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților. Această interdicție a fost încălcată, după distrugerile pe care le-au făcut tătarii, în marea lor invazie, din anul 1241 ( probabil nici slujitorii bisericilor și nici creștinii nu erau  evlavioși, pentru a merita protecția divină). Însă niciun oraș nu poate supraviețui numai dacă este organizat pe criteriul confesional. Așadar, a trebuit ca și în Iași să se organizeze o activitate economică productivă, meșteșugarii, locuind în cartierele breslei din care făceau parte, unde și-au ridicat biserici sau au luat în grijă o biserică ctitorită de vreun domnitor sau înalt dregător.

Biserica ,,Sfântul Andrei”( cîrciumari și pescari)
1794, 1866,1996

     Până în prezent, din documentele existente, au fost identificate, în Iași,  nouă biserici ale breslașilor.

    Nu voi descrie aceste biserici, ci voi nota câteva date importante, referitoare la istoricul lor.

   Biserica ,,Vulpe,, cu hramul ,, Adormirea Maicii Domnului” , de pe strada Sărărie ( am amintit-o, în articolul Strada Sărărie) a fost ctitorită, în anul 1630, de Gavril Vulpe, starostele Breslei Blănarilor. Actuala biserică a fost ridicată în anul 1760 de Breasla  Brăharilor ( cei care vindeau bragă), ea rămânând în grija celor două bresle.

   Biserica Tălpălari, cu hramurile ,, Nașterea Maicii Domnului” și ,,Sfântul Ilie” a fost ctitorită, în anul 1640, de Vistiernicul  Iordache Cantacuzino, cumnatul lui Vasile Lupu, în apropierea Uliței Mari (Bd.  Ștefan cel Mare), unde se aflau locuințele  tălpălarilor.  Aceștia, împreună cu descendenții Cantacuzinilor, vor purta de grijă bisericii. Aici, se află mormintele ctitorului și ale familiilor înrudite. Situată în apropierea Academiei Mihăilene și a Colegiul Național, biserica a fost drept locaș de închinare al acestor instituții, fiind numită, de asemenea, ,, biserică a școalelor”.

   Biserica Curelari cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh” de pe strada Curelari  ( stradă situată, între Sărărie și Rosetti), consemnată, într-un act din anul 1682, de  Ștefan Zugrav, ca  aparținând Curelarilor. Această biserică a avut mai multe restaurări, în anii 1761,1865, ultima aducând în interior  ornamente specifice stilului baroc. Astăzi,  locașul funcționează ca biserică afierosită Oastei Domnului.  

   Biserica ,, Sfântul Spiridon”, situată pe  strada Independenței, a fost  ctitorită, în anul 1752, de Stefan Bosie,  cămăraș, fiind refăcută între anii1756 și 1758 de Constantin Cehan Racoviță, care a înființat aici mănăstirea și spitalul, date în grijă Breslei Negustorilor din Iași, care contribuiseră la construirea lor. Această biserică a fost reconstruită, după marele cutremur din 1802. Aici, se află mormântul Grigore III Ghica, domnitorul decapitat de turci, în anul 1777, pentru că nu a fost de acord cu cedarea Bucovinei către austrieci.  

   Biserica ,,Sfântul Vasile” din Tătărași este ctitoria lui Vasile și Elena, intrând în grija Breslei Pescarilor. În această biserică, se păstrează un exemplar din Cazania lui Varlaam, din anul 1643.

   Biserica ,,Sfântul Pantelimon” a fost ctitorită, în anul 1762, de mai mulți negustori, în apropierea Târgului Făinii ( Cucului), ca Biserică a Pitarilor. În anul 1805, a fost reclădită de Breslele Doctorilor, Spițerilor și Bărbierilor. Astăzi, biserica este paraclisul Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România.

   Biserica ,,Sfântul Andrei” a fost ctitorită, în anul 1794, de preotul Ioan Buciumaș și de negustorul  Neculai și dată spre îngrijire Breslelor Cârciumarilor și Pescarilor. În anul 1886, a fost adusă Icoana Sfântului Mare Mucenic Mina, care se afla la Biserica Domnească. Cu această ocazie, biserica a primit al doilea hram ,,Sfântul Mina” Între ani 1989 și 1996, biserica a fost lărgită și înălțată cu peste 2 m.

   Biserica ,,Ziua Crucii”, situată în apropierea Gării Internaționale Nicolina, a fost ctitorită în anul 1803 de Breasla Dubălarilor ( tăbăcari). În această biserică, se păstrează o Evanghelie din anul 1761, care, a fost cumpărată, probabil, de breslași.

   Biserica ,,Sfântul Nicolae” din Socola a fost ctitorită ,,cu talgerul”, adică, cu contribuții benevole, în anul 1808, fiind dată în îngrijire Breslei Ciubotarilor. Se spune că inițiativa ridicării acestei biserici i-ar fi aparținut soției haiducului Bujor. Biserica a fost dărâmată, în anul 1964. Preotul Vasile Lazăr, care s-a împotrivit demolării, a fost condamnat la șapte ani de închisoare. În anul 1990, a fost ridicată, de cealaltă parte a bulevardului, de enoriașii vechiului locaș, o nouă ctitorie , care a preluat tradiția și hramul bisericii demolate.

    Așadar, existența acestor biserici ne arată, că în Iașul medieval, cei mai bogați orășeni , care-și puteau ridica sau întreține o biserică erau ciubotarii, tăbăcarii, curelarii, blănarii, pitarii, cârciumarii, vânzătorii de bragă și alți negustori, pescarii, farmaciștii, doctorii, bărbierii. Bineînțeles, în Iași se desfășurau și alte meșteșuguri , dar deocamdată din  documentele pe care le-am avut la îndemână, știm că doar cei menționați mai sus își puteau permite să ridice sau să întrețină o biserică.

Pe curând,

Earnest

 

ie asupra Transilvaniei, din anul 1241.

DESPRE DEVIZE NAȚIONALE

   Deviza națională a statului reprezintă motivația sau scopul statului respectiv exprimat printr-o propoziție sau frază scurtă.

      Devizele statului nu au apărut în Epoca Modernă, ele existând încă din Antichitate. Astfel, cunoaștem devizele  Republicii Roma și păstrată și de Imperiul Roman (,,Senatul și poporul roman”), Imperiului Bizantin (,,Regele regilor, conducând peste regi”), Imperiului Otoman (,,Statul Etern”), Imperiului Țarist (,,Pentru credință, pentru țar, pentru patrie”), Republicii Florența (,,Cădeți voi regate ale luxului, căci orașele virtuții vor prospera.”), Imperiului Habsburgic (,,Toată lumea este supusă Austriei”), Imperiului Austro-Ungar (,,Unitate indivizibilă și inseparabilă”), Germaniei naziste (,, Un popor, un tărâm, un singur lider”).

     În Epoca Contemporană, nu toate statele au devize ( de exemplu, statele din fosta  Iugoslavia, Germania, Egipt, Norvegia, Polonia, Italia, Japonia, Portugalia, Polonia, Moldova,  Mexic, S.U.A. ș.a), pe când altele au mai multe devize, ca România. ,,Dreptate și Frăție” a fost deviza pașoptiștilor, Alexandru Ioan Cuza a introdus deviza ,,Toți în Unu”, iar dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen a folosit deviza ,,Nihil Sine Deo”. Aceasta a fost înscrisă pe stema României, în partea de jos, pe o panglică albastră și este înscrisă și pe pereții Castelului Peleș. Deoarece România nu s-a hotărât pe care dintre aceste trei devize să o treacă în Constituție, eu propun ca ,,Deșteaptă-te , române!, titlul imnului să devină deviza României, pentru a-i conștientiza și responsabiliza pe acei români adormiți într-un ,,dolce far niente”.

   Am constatat că actualele devize exprimă spiritul fiecărei națiuni și sunt, în general, în legătură cu istoria lor, cu religia, cu mândria și demnitatea națională sau cu lupta pentru libertate, independență și unitate.

    Cea mai cunoscută deviză este cea a Franței: ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate”, lansată în timpul Revoluției din anul 1789, pe care și-a însușit-o și Haiti. Vecinii noștri unguri și-au luat ca deviză ,,strigătul de luptă” al lui Francisc II Rakoczi, din timpul războiului curuților dintre anii 1703 și 1711 ( a participat și Pintea Viteazul) împotriva Imperiului Habsburgic: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru Patrie și Libertate”, iar ceilalți vecini, bulgarii : ,,Unitatea face puterea”. Această deviză o au, de asemenea, Belgia, Bolivia, Georgia. Cea mai veche atestare a acestei sintagme o găsim la Homer. Bulgarii susțin că aceste cuvinte au fost ultimele pe care le-ar fi rostit, în anul 632, fondatorul statului Bulgaria Mare, Khan Kubrat, pe care bulgarii au adoptat-o în anul 1885, în urma unificării cu Rumelia, fiind deviza statului până în anul 1948. La sfârșitul ,,erei comuniste”, în anul 1990, a fost înscrisă pe stema țării, redevenind deviza națională. Deviza Greciei este ,, Libertate sau moarte” ( Eleftheria e thanatos”), care își are originea în cântecele grecești de rezistență împotriva ocupației otomane și care a fost adoptată , în anul 1814, de Eteria. Tot într-un cântec patriotic, din anul 1859,  își are originea și deviza Luxemburgului : ,, Vrem să fim ceea ce suntem”, care reprezintă ambiția luxemburhezilor de a rămâne separați și independenți față de vecinii lor. Deviza Indiei este o mantră din Upanișade ,,Adevărul singur triumfă”, care este înscrisă pe toate documentele oficiale ale Indiei, începând cu 26 ianuarie 1950, când India a devenit republică, pe monede,  pe emblema națională ,, Capitala Leului di Așoka” ( pe aceasta este înscrisă, încă din anul 250 î.e.n.). Adevărul este o valoare și pentru Cehia a cărei deviză este ,, Adevărul prevalează”, pe care a avut-o și Cehoslovacia. ( Slovacia nu are deviză națională). Creatorul ei a fost liderul luptei naționale împotriva Imperiului Austro-Ungar, Tomas Garrigue Masaryk,  și pe care a lansat-o în timpul Primului Război Mondial. Iranul și Afganistanul au aceeași deviză: ,, Allahu  Akbar” ( Dumnezeu este cel mai mare).

   În multe țări din America de Sud și din Africa, din devizele lor nu lipsesc munca și ordinea/disciplina ( nu cred că mai trebuie să comentez de ce sunt necesare folosirea acestor cuvinte). De exemplu: Munca în devizele statelor Camerun (,,Pace, Muncă, Patrie”), Republica Centrafricană (,, Unitate, Demnitate Muncă), Ciad ( ,, Demnitate, Muncă Progres”), Niger ( ,,Fraternitate, Muncă, Progres”), Benin ( ,,Fraternitate, Justiție, Muncă”), Togo (,,Muncă, Libertate, Patrie”), Guineea ( ,, Muncă, Justiție, Solidaritate”) etc ; Ordinea/Disciplina: Brazilia (,,Ordine și Progres”),Columbia (Libertate și Ordine”), Sao Tome și Principe (,,Unitate, Disciplină, Muncă”), Coasta de Fildeș (,,Uniune, Disciplină, Muncă”) și exemplele pot continua.

  Pe curând, 

  Earnest