EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( LXXXIX). VALERIU ANANIA, STRĂINII DIN KIPUKUA

 ,, Istoria e făcută pentru a-și configura propriile-i configurări. Totul se săvârșește pentru ca să se plinească cele ce s-au zis.” 

( Valeriu Anania, ,,Străinii din Kipukua”)

Mitropolitul Bartolomeu Anania

  Valeriu Anania (1921-2011), călugărit cu numele de Bartolomeu, a fost Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului, între anii 2006 și 2011, fiind unul dintre cei mai erudiți ierarhi români. În afara studiilor teologice, a făcut studii nefinalizate de medicină și de muzică instrumentală. A debutat poetic încă din liceu, în anul 1935 la revista ; Ortodoxia”, în anul 1937 a debutat publicistic în revista ,, Vremea”, iar în anul 1938 a debutat ca dramaturg cu scenariu radiofonic ,,Jocul fulgilor”, care a fost reprezentat, în anul 1939, pe scena Operei Române. Între anii 1958 și 1964 a fost închis în penitenciarele de la Jilava, Pitești, Aiud, în urma unei condamnări de 25 de ani de muncă silnică, pentru ,,uneltire împotriva ordinei sociale.”

   Cartea pe care v-o recomand a fost scrisă între anii 1975 și 1977, la Detroit, Brighton și București. Acțiunea romanului se petrece pe două dintre cele 137 de insule ale Arhipeleagului Hawaii, în mare parte în orășelul Kipukua ( ,, un Hawai în miniatură, un paradis sustras blestemului biblic, supraviețuitor în dușmănia pământului”), din Insula Hawaii, din Golful Hanauma, format într-un con vulcanic ( ,,universul abis al Hawaiului, unde s-au războit cândva apa și focul în încleștări de proporții cosmice.”), lângă muntele vulcanic activ, Kelaluea. Probabil, Valeriu Anania a vizitat aceste locuri, în perioada anilor 1965 și 1976, când a îndeplinit diferite funcții la Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română din S.U.A.

Ukele

    Nu știu în ce curent literar să încadrez acest roman: gotic ( personajele trăiesc într-o lume reală și în una fantastică, spiritele oamenilor deveniți zei se amestecă în viața reală, se încarnează în personaje, dirijându-le acțiunile, apar sub diferite înfățișări), absurd (întâlnim situații absurde cu personaje vii, care au fost declarate moarte și care li se spun că sunt moarte deși sunt vii- probabil au trecut prin moarte clinică-  de care ei nu-și amintesc sau își amintesc dar cred că au înviat), existențialist ( toate personajele își caută identitatea și sensul vieții: savantul Martin spune: ,, E mult mai puțin groaznic decât a te simți străin față de propria ta viață.”,  prințul Lohiau consideră că oamenii și el sunt risipire și atunci ,,încetează de a mai fi tu însuți și plutești așa între ființă și neființă.”, iar un participant de la Congresul de Antropologie de la San Diego a strigat din sală ;, Eu sunt întruparea nepăcii lăuntrice! Nu am decât o singură, gravă întrebare: Cine sunt eu? Cine sunt?” și exemplele pot continua).

   Romanul vă va încânta atât prin acțiune, cât și prin descrierile locurilor din cele două insule, ale obiceiurilor și tradițiile locuitorilor ( îmbrăcămintea tradițională - olaha, dansul și muzica națională -hula, instrumentele tradiționale-ukelele, riturile de înmormântare), prin miturile, dintre care unele  sunt asemănătoare cu cele islandeze ( cum ar fi sacrificarea regelui, pentru a deveni zeu, după care revine mereu, încarnându-se în alți conducători fie pe vecie, fie pentru o perioadă de timp, derutându-i pe aceștia, care nu mai știu cine sunt sau zeițe răzbunătoare, foste muritoare ucise). De asemenea, în religia lor găsim și influențe budiste, probabil venite dinspre insulele Filipine, cum este credința în reîncarnare ( Primarul David crede uneori că în el s-a reîncarnat  primul voievod al insulei Moemoe, pentru că acesta așa își spunea sieși când era mic: ,,Prin gura pruncului se rosteau începuturile, gângurau izvoarele, zvâcneau rădăcinile”, iar Prințul Lohiau crede că în el este reîncarnat voievodul Kahavari) , în unele rituri de înmormântare ca arderea cadavrului pe un vas și trimis în largul mării, credința că în nume se află  destinul celui care-l poartă
.   Din roman nu lipsesc nici descrierile erotice, ceea ce mă surprinde, având în vedere că  Anania a fost călugărit din tinerețe, înainte de a-și termina studiile!

   Lectură plăcută!

   Pe curând, 

   Earnest

       

DISCURSURI CELEBRE

    

,,Retorica e întâlnirea dintre om și limbaj în care se ține cont de identitățile și diferențele ființei umane”. ( Michel Meyer)

      Retorica, în limba greacă, oratoria în limba latină este arta de a ține un discurs, de a vorbi bine, cu scopul de a convinge. În Grecia Antică, apoi în Roma Antică au fost școli de oratorie și, începând cu secolul al XIX-lea, de asemenea,  au fost întemeiate  astfel școli în  America Latină. În India și în Pakistan, oratoria este disciplină de studiu în programele școlare. Aristotel, în ,,Arta retoricii”, considera că  retorica are un statut egal și complementar cu cel al filosofiei, deoarece, într-o oarecare măsură,  ambele sunt accesibile tuturor oamenilor.
   De-a  lungul istoriei, au fost susținute discursuri de către marile personalități ale epocilor respective, din toate domeniile de activitate, cu scopul de a însufleți masele pentru o cauză dreaptă, pentru a încuraja trupele sau pentru a atrage atenția asupra sensului vieții. Unele dintre ele au avut o importanță locală, altele au rămas în istorie, căpătând un caracter universal, prin impactul pe care l-au avut pentru generațiile viitoare.

    Astfel, au rămas cunoscute fraze, expresii din diferite discursuri, unele dintre ele chiar au schimbat Lumea. 

    Am ales câteva dintre aceste discursuri, expresii din discursuri, pe care eu le consider importante.

 

,, Predica de pe munte” de Cosimo Rosseli, 1481-1482, 
Capela Sixtină

 ,,Filipicele” sunt discursurile lui Demostene ( sec. IV î.e.n.) împotriva Regelui Filip al Macedoniei, prin care atrăgea atenția grecilor de pericolul pe care acesta îl prezintă pentru ei, fiind discursuri patriotice, de încurajare, de pregătire a grecilor în vederea apărării. Ele au devenit model pentru Cicero, care și-a numit ,,filipice” discursurile sale împotriva Împăratului Marc Antonius. Ele ar fi putut fi numite, respectând regula, ,, antonice”. De atunci, orice discurs ținut împotriva unei situații politice grave sau un discurs patriotic este numit ,, filipică”.

,,Catilinarele” (sec. II î,e.n) sunt cele 4 discursuri demascatoare ale lui Cicero împotriva lui Catilina, celebrul conspirator împotriva Republicii Romane. Acestea  i-au inspirat pe dramaturgii din secolul al XVIII-lea, Ben Jonson și Crebillon, ambii scriind câte o tragedie numită ,, Catilina”, iar termenul ,,catilinară” este folosit pentru orice discurs demascator.

,,Delenda Carthago”  ( Cartagina trebuie dărâmată) era expresia cu care Cato cel Bătrân ( sec. II î.e.n.) încheia orice discurs ținut în Provincia Africa, indiferent de subiect, alarmat de faptul că acest oraș se refăcuse și prospera, după distrugerea lui și că putea să devină, din nou, pentru romani un pericol ca pe vremea lui Hanibal.  Eeste folosită pentru orice  idee obsesivă sau pentru un țel pe care ni-l propunem să-l atingem.

 ,,Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” este prima fericire din Predica lui Iisus de pe Munte, din anul 33 . Iisus a ținut această predică discipolilor Săi, pe Muntele Kurum Hattin ( Coarnele Hattinului), care de atunci se numește Muntele Fericirilor. Această predică este , fără îndoială, cel mai cunoscut și interpretat discurs din istorie. Am ales prima fericire, pentru că, nu de multe ori, i-am auzit pe mulți  folosind expresia ,, sărac cu duhul” , în zeflemea, pentru persoane  care nu pricep nimic. Însă ,,săraci cu duhul” înseamnă lipsa trufiei mintii și  nemăsurata iubire de sine, păcate prin care au căzut îngerii cei răi și primii oameni, înseamnă smerenie, care nu trebuie confundată cu umilința.

 ,, Mă voi dovedi totuși învingător” este propoziția cu care își încheie discursul Wilhelm Cuceritorul, în fața trupelor sale, în anul 1066, înainte de Bătălia de la Hastings. Era greu de crezut pentru oștenii lui că-i va putea învinge pe saxoni, care erau mai numeroși și care luptau la ei acasă. Însă discursul lui Wilhelm i-a încurajat (,,Priviți-mă bine! Sunt încă în viață și cu mila lui Dumnezeu , mă voi dovedi totuși învingător”) și după o luptă lungă de o zi,  normanzii au fost învingători, iar Regele Harold al saxonilor a fost rănit mortal  de o săgeată.

 ,, Nu cedez!” este  propoziția cu  care și-a încheiat discursul de apărarea Martin Luther, în anul 1521, în Dieta de Worms, unde fusese chemat  pentru cele ,,95 de Teze”. Aceste cuvinte arătau că el nu renunță la principiile sale, care au stat la baza celor ,,95 de Teze”, care au reprezentat începutul Reformei Religioase și scindarea Bisericii Catolice.

 ,, E pur si  muove” ( Și totuși se învârte) sunt cuvintele cu care și-a  încheiat  Galileo Galilei discursul de apărare, în fața Tribunalului Inchiziției, în anul 1634.  A reușit sau nu să convingă Inchiziția nu știm, dar discursul său l-a scăpat de arderea pe rug, iar sintagma ,,E pur si muove” a rămas celebră și este folosită de cei care rămân la convingerile lor și cu aceasta  pun capăt discuțiilor.

 ,,Du haut de ces Pyramides, quarante siecles vous contemplent” ( Din înălțimea acestor Piramide, 40 de secole vă contemplă) sunt cuvintele rostite de Napoleon, în anul 1798, înaintea Bătăliei de la Piramide, unde a reușit să-i învingă pe mameluci și să cucerească Egiptul. De atunci, această sintagmă a constituit un îndemn la acțiune, o însuflețire a trupelor pentru victorie.

 ,,Guvernarea poporului de către popor, pentru popor” sunt cuvintele rostite de către Abraham Lincoln, în anul 1863, în celebrul său discurs de trei minute, înaintea Bătăliei de la Gettysburg. Această sintagmă a devenit una dintre cele mai citate din istorie de către politicienii, care vor să arate cât de democrați și corecți  vor fi, când vor ajunge la guvernare.

 ,,Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă!” sunt cuvintele spuse de Ioan Rațiu, la 7 mai 1894, în apărarea memorandiștilor judecați de Tribunalul de la Cluj. Această sintagmă ar trebui însușită de toți politicienii care ne conduc, care au uitat că sunt responsabili pentru existența noastră, a demnității și identității noastre naționale.

   Pe curând,

   Earnest

PROFESORUL ION TODERAȘCU : PROFESSOR EMERITUS

  ,,Nu se va sfârşi niciodată, o voi lua cu mine şi „Dincolo”. Voi iubi veşnic Universitatea noastră, de care mă simt foarte ataşat. Trec zilnic pe la Universitate, chiar dacă nu am treabă; trec să-mi încarc sufletul de bucuria acestui „palat universitar” (...), mi-am făcut datoria cu cinste, am fost apreciat de comunitatea academică, sunt şi acum respectat pentru că slujesc în continuare Universitatea cu acelaşi entuziasm şi cu dăruire.” 
                                                                                                                     ( Ion Toderașcu, 23.I. 2012)

                                                                                                                  

Ion Toderașcu
(n.1938, Urechești, Bacău, m.2022, Iași)

  Ion Toderașcu a fost născut pe 9 septembrie 1938, la Urechești, județul Bacău, a urmat liceul la Adjud și a absolvit, în anul 1962, ca șef de promoție, Facultatea de Istorie a Universității ,, Alexandru Ioan Cuza”, fiind repartizat ca preparator universitar. De-a lungul carierei sale, a urmat stagii de documentare la Poitiers, Reims, Bruxelles, Bologna și Groningen și a fost bursier al Universității din Gand, între anii 1974 și 1975. Și-a susținut doctoratul, în anul 1976, avându-l coordonator pe profesorul universitar Constantin Cihodaru, cu teza ,, Contribuții la istoria tehnicii navale românești până la jumătatea secolului al XIX-lea”, devenind el însuși conducător de doctorat, începând cu anul 1991, când a fost numit și șeful Catedrei de Istoria Românilor.
    În anul 1985, a fost distins cu Premiul ,, Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, în anul 2000, Ministerul Educației Naționale i-a acordat Diploma de excelență pentru ,,promovarea reformei în învățământul superior” și la 24 octombrie 2008, Senatul Universității ,, Alexandru Ioan Cuza” i-a conferit titlul de Professor Emeritus pentru ,,contribuțiile prestigioase realizate de-a lungul  vieții închinate educației”.

     Profesorul universitar Ion Toderașcu și-a adus contribuția la dezvoltarea Istoriei Medievale din Țările Române, printr-o nouă abordare: unitatea economică, socială, instituțională, politică și  culturală a Țărilor Române în Evul Mediu, tratată în cele trei mari cărți de istorie, lucrări de înaltă valoare științifică pe care ar trebui să le citească nu numai profesorii de istorie: ,, Alianța politico-militară a Țărilor Române. Idee și faptă”, ,,Unitatea românească medievală”, ,,Permanențe istorice medievale. Factori ai unității românești”.

      Profesorul universitar Ion Toderașcu a fost și un bun manager și organizator: a fost, între anii 1992 și 2000, prorectorul universității pentru programele academice, a inițiat în anul 1995 înființarea Consorțiului Universitaria, format din cele patru mari universități cu profil didactic din Iași, Cluj-Napoca, București și Timișoara  al cărui scop a fost propulsarea  universităților românești în sistemul european, introducând sistemul de credite transferabile, a coordonat organizarea Muzeului Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, inaugurat, în octombrie 2010, la ,,Jubileul 150” a primei instituții de învățământ universitar modern din România.  

     Înainte de toate, a fost un pedagog abil, un metodist modern, un bun comunicator, un excelent orator, un om demn, corect, neranchinos, cu un umor ironic, sănătos.  Grupa noastră de studenți ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1979, a avut o relație specială cu domnul profesor cu care am făcut seminarul de Istoria Medievală a Țărilor Române, cursul și seminarul de Istoria Bizanțului. Seminarele de Istoria Medievală a Țărilor Române  au fost nu numai de dezbateri pe temele propuse la începutul semestrelor, ci și practice, lucrând pe documente, învățându-ne cum să le citim și cum să le interpretăm sau mergând prin colinele Iașului, pe urmele drumurilor domnești. Aceasta a fost motivul pentru care l-am rugat să ne onoreze, invitându-l să ne țină cursul festiv la absolvire (noi am fost prima generație la care a susținut cursul festiv) și cursul festiv la cei 40 de ani de la absolvire ( prima alocuțiune a fost ,, Mihai Viteazul în conștiința europeană”, iar a doua, ,, Istoria Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”).

      Îmi amintesc încă două momente pline de încărcătură emoțională, pe care le-a trăit grupa noastră. Unul, în dimineața zilei de  după cutremurul din martie 1977, la seminarul de Istorie Medievală, care începea la ora 7,30, când ne-a spus următoarele: ,, Trebuie să fim mai buni, mai îngăduitori, să nu ne urâm, să nu fim răi, egoiști, pentru că Cineva ne veghează și ne mai atenționează! Să nu credem că noi suntem stăpânii atotputernici. Viața este scurtă și nu o putem stăpâni, nu știm când vine o nenorocire asupra noastră! Întrebați-vă și meditați!” Cel de al doilea moment a fost primirea pe care ne-a făcut-o, când am fost cu Gaudeamus, ca să-l invităm la Banchetul de Absolvire. A dat dovadă de ospitalitate și de generozitate. Acesta era OMUL, profesorul nostru intransigent, care știa să se comporte, în funcție de situație.     

     În ceea ce mă privește, am avut și eu o relație specială cu domnul profesor. În facultate, m-a rugat să-i ,,descifrez” caracterul unui dregător, după scrisul de pe un document ( știa că pot face acest lucru, pentru că aveam cunoștințe de grafologie), după care mi-a cerut să fac același lucru pe pentru dumnealui, dându-mi diferite însemnări cu scriere rapidă și cu scriere normală. La sfârșit, mi-a mulțumit, iar eu, la rândul meu, i-am mulțumit, pentru că a avut încredere în mine, lăsându-mă să-i descifrez cele mai intime aspecte din suflet. Mi-a zâmbit grațios și cu ironie mi-a spus: ,, Nu tu mi-ai spus că mă pricep la oameni? Știu că nu vei spune nimănui ceea ce ai descifrat în scrisul meu”. Da, nu am spus nimănui! ” De asemenea, cu dumnealui am susținut examenele pentru obținerea gradelor didactice I și II, fiind președintele comisiilor, sfătuindu-mă să mă înscriu la doctorat, ceea ce am și făcut.

     Ultima oară l-am văzut, acum trei ani, la întâlnirea de promoție și mi s-a părut obosit, slăbit, dar ne-a încântat, pentru că ne-a făcut să ne simțim, în Amfiteatrul A7, ,, A.D. Xenopol”, pentru câteva ore, din nou, studenți. Magistrul era cel de altădată: maiestos, stând drept, în picioare, care cu pasiune și-a susținut alocuțiunea și cu răbdare ne-a ascultat pe fiecare dintre noi, emoționați de semnificația evenimentului, punându-ne întrebări suplimentare ca odinioară la seminare.

  Un gând pios, pentru profesorul nostru! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, Acolo, Dincolo, unde  îl așteaptă Universitatea din Ceruri,  plină de alți mari istorici ai universității ieșene, care i-au fost profesori sau colegi, pe care i-a avut profesori și generația mea. Împreună cu profesorii Cihodaru, Petrecu-Dâmbovița, Grămadă, Neamțu, Platon, Dinu, Gostar, Cristian, Filimon, Ciupercă, Rusu, Agrigoroaie, Rusu, Vasilescu, Baltă  va dezbate vremurile pe care le trăim! 

    Să nu vă pară rău, domnule profesor că nu ați luat Universitatea cu dumneavoastră în Ceruri, pentru că adevărata  Universitate este în Ceruri!

    Domnule profesor, să vă fie calea deschisă spre cele mai de sus trepte ale Cerului!

  

ȘTIAȚI CĂ... (XIX). SFATURI UTILE PENTRU TOȚI

    

1. ...  puteți scăpa de petele de rugină de pe cuțite, frecându-le cu o ceapă tăiată, iar  petele de rugină de pe materialele albe, cele de cerneală și cele de pe tacâmuri  se scot cu zeamă de lămâie? 
2.  ... dacă puneți câteva picături de oțet alb, în ultima apă în care clătiți  tricotajele, acestea își păstrează elasticitatea?

3. ... zeama de lămâie face să lucească poșetele din piele de culoare închisă?

4. ... puteți întrebuința apă în care ați fiert spanacul la spălatul stofelor și mătăsurilor de culoare închisă?

5. ... puteți curăța obiecte din sticlă cu coji de cartofi tăiate mărunt și puse în apă?

6. ... brânza se păstrează proaspătă, dacă o înveliți într-un prosop umed sau, mai bine, într-un săculeț din material plastic?

7. ... hainele, ciorapii, tălpicii tricotați din lână  se spală în clăbuc de săpun? Dacă apa este dură, se pun trei linguri de amoniac, la 8 l. de apă. Evitați să le stoarceți prin răsucire. După ce le stoarceți , le înfășurați pentru câteva minute  într-un prosop, după care le îndreptați bine, dându-le forma inițială și le întindeți la uscat, pe un material moale. Astfel,  acestea nu se vor lăbărța.

8. ... zahărul este folosit  pentru ca găinile să se ouă, iar drojdia de bere ca porcii să crească?

9. ... piureul este mai gustos, dacă puneți odată cu cartofii la fiert, după gustul fiecăruia, o ceapă,  un cățel de usturoi, cimbru sau o foaie de dafin, pe care le veți scoate, înainte de a trece la prepararea piureului.

    Aceste sfaturi vi le-am dat, ca fiu ,,în trend.”  Majoritatea soluțiilor sunt bio.

 Pe curând,

 Earnest.