IAȘUL STUDENȚIEI MELE (XIX). CASA MUZEELOR

 ,, Iașul este prin sine însuși un muzeu.” 
( Nicolae Iorga)

    În această postare ,,împușc doi iepuri dintr-o  singură dată”, pentru că , pe de o parte, voi scrie despre Iașul studenției mele și, pe de altă parte, vă voi prezenta un muzeu, unic în România, așa cum am făcut până în prezent.

Casa Muzeelor

    De când mă știu a fost o mare rivalitate între două orașe mari, culturale și universitare: Cluj și Iași, disputându-se care dintre ele este al doilea oraș după București, ca număr de populație și care are cele mai bune universități. Cert este că Iașul rămâne, prin excelență, un oraș românesc, unde simți ( dacă ești ,,simțitoriu”), cum răsuflă în spatele tău, la orice colț de stradă, Vasile Lupu și elita de învățați de la Academia sa, Dosoftei, Varlaam, Dimitrie Cantemir, pașoptiștii făuritori ai Unirii, junimiștii și toată elita intelectuală științifică și umanistă care a contribuit la dezvoltarea acestei țări. Ce-i drept, trebuie să recunosc că Napoca este un oraș occidentalizat, unde, spre exemplu, în zilele acestea se desfășoară Festivalul Internațional de Muzică Electronică UNTOLD, unde se cântă, se dansează, unii se mai droghează, festival care aduce bani mulți Clujului: hotelurile și pensiunile sunt pline, restaurantele abia fac față solicitărilor, băuturile alcoolice sau nu se epuizează rapid. În aceeași perioada, ,,dulșile târg al Ieșului” rămâne provincial și tradiționalist. Aici, se desfășoară, în aceste zile, a douăsprezecea ediție a Festivalului Filmului Autohton, singurul festival din România dedicat în exclusivitate filmului românesc. Anul acesta, festivalul este dedicat în memoria lui Marin Preda ( se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui), proiectându-se filme realizate după operele marelui scriitor (bineînțeles că intrarea la vizionări este gratuită), fiind invitați și cei doi fii ai săi: Alexandru și Nicolae. De asemenea, este omagiat actorul Marcel Iureș, iar secțiunea  Cine Memoriam îi comemorează pe Ion Dichiseanu, Florina Cercel și Luminița Gheorghiu. La acest festival, participă actori, regizori, scenariști, critici de film și toți cei care au contribuit și contribuie la dezvoltarea cinematografiei românești, prezentându-se filme noi și vechi, purtându-se discuții cu spectatorii și discuții, dezbateri între specialiști. În luna octombrie, din anul 2013 în provincialul Iași, se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere ( astfel de festivaluri se mai desfășoară în Franța și Elveția), unde participă scriitori, traducători, critici literari, bibliotecari, librari din întreaga lume. Festivalul durează  cinci zile și cinci nopți albe, când în parcurile, cluburile, muzeele din Iași se citesc de către scriitori, actori fragmente din cele mai recente creații. Au loc întâlniri ale acestora cu publicul iubitor și cititor de literatură, dezbateri, mese rotunde , concerte de muzică de toate genurile, proiectări de filme.

   Acestea sunt două dintre marile manifestări culturale ale Iașului studenției mele!

   În ceea ce privește muzeul pe care vi-l recomand, Casa Muzeelor, acesta a fost inaugurat anul trecut, în iunie, în cinstea Festivalului Internațional de Literatură și Traducere. Muzeul se află pe strada Vasile Alecsandri nr. 6 ( respectiva stradă unește Bulevardul Independenței cu strada Cuza Vodă), iar muzeul se află pe parte dreaptă a străzii, dacă vii dinspre Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa”.  Strada a fost numită Vasile Alecsandri în cinstea poetului, după moartea sa, pentru că acesta a copilărit, aici, în  Casa Vornicului Alecsandri. Casa Muzeelor a fost organizat într-o frumoasă clădire ridicată în anul 1896 de către familia Leff, de origine evreiască. În anul 1914, aceștia au vândut casa Societății,, Viața Românească”, aici, desfășurându-se ședințele revistei ,, Viața Românească”. În anul 1934, casa a fost cumpărată de Ministerul de Interne și în timpul Pogromului de la Iași, a devenit loc de masacrare a unui număr mare de evrei. Pe vremea studenției mele, în această clădire se afla Întreprinderea Poligrafică.

Sala Îngerilor

   Casa Muzeelor este un muzeu unic în România, prin modul în care este organizat și de prezentare a exponatelor. Ea cuprinde cinci muzee: Muzeul Literaturii Române, mutat de la Casa Pogor și reorganizat în 14 săli, Muzeul Pogromului de la Iași ( 5 săli), Muzeul Teatrului Evreiesc din România (11 săli)  Muzeul Poeților ( 5 săli), Muzeul Copilăriei în Comunism ( 2 săli). De exemplu, la Sala dedicată Junimii este doar o ușă, din spatele căreia se aude o ședință a junimiștilor, interpretată de către actori, în sala dedicată poetului Emil Brumaru , numită ,,Sala Îngerilor” veți vedea cărți și cești de cafea printre ele. Vi se va spune de către ghid, că acest muzeu este unul de arte vizuale, prin imagini, obiecte, vizitatorul poate să mediteze asupra exponatelor respective. În muzeu nu sunt explicații. Veți vedea ceasul lui Mihai Eminescu și o scrisoare pe care aceasta a trimis-o din spital, de unde veți afla că singura lui preocupare era lada  cu cărți, rugându-l pe adresant să aibă grijă de aceasta . Ne întrebăm: Eminescu avea nădejdea că se va însănătoși sau știa că acolo este omorât, treptat de masonii lui Maiorescu?

 Nu vă relatez mai multe, pentru că vă las pe dumneavoastră să vizitați acest minunat muzeu!

  Pe curând,

  Earnest

SĂRBĂTORI ȘI CREDINȚE (XV). 1 AUGUST-ZIUA URSULUI

 ,, Mâncați inima ursului stăpâne, să creșteți mare, puternic și crud”                                                                                                                                                                 ( Replică din filmul ,,Columna”)

    La o oră de filosofie, la o clasă de mate-info, când m-am hotărât să le vorbesc elevilor despre Pitagora (acest filosof nu este trecut în programă, dar m-am gândit că elevii de la acest profil ar trebui să știe că Pitagora a fost și un mare filosof), un elev, olimpic la matematică dar și citit, m-a întrebat: ,,La ce vă ajută, doamna profesoară, că știți atâtea?” I-am răspuns : ,,Mă ajută ca să mă bucur. Mă bucur când văd în ochii unora dintre voi o scânteie, atunci când vă provoc la o dezbatere. Cele două științe, pe care unii nu le consideră științe, istoria și filosofia, ne ajută să înțelegem realitatea, societatea în care trăim și care este sensul vieții și unde ne poate duce evoluția binelui sau evoluția răului. Sper ca voi să puteți opri evoluția răului și să faceți ca binele să învingă!”

   

Poate vă întrebați, de ce vă scriu eu pe acest blog despre toate? Ca să mă bucur, ca să vă reamintesc ceea ce cunoașteți de la strămoșii voștri sau din cărți, ca să le puteți să le transmiteți și urmașilor. Trăim într-o societate în care ne sufocă aculturația, care ne face să ne uităm obiceiurile, tradițiile, istoria, valorile naționale și cele creștine.

     Astăzi este 1 august. Luna august este numită în calendarul popular Secelar sau Gustar, pentru că se coc multe fructe și legume, care sunt din belșug ( de-ar fi în acest an!). Denumirea lunii vine de la ,,augustus”, care înseamnă în limba latină măreț, maiestos, impunător, apelativ ( care a devenit titlu imperial) acordat de Senatul Roman primului Împărat, Gaius Octavian, în anul 27 î.e.n. Luna Sextilis, a șasea din calendarul roman ( anul începea la romani în luna martie), va fi denumită, în cinstea împăratului, august.

    În calendarul popular românesc, 1 august este Ziua Ursului, iar în calendarul creștin este ziua Sfinților Mucenici Macabei și a scoaterii Sfintei Cruci, de aceea, 1 august se mai numește Macoveiul sau Ziua Crucii de Vară. De asemenea, în această zi începe Postul Adormirii Maicii Domnului, drept urmare, ziua se mai numește Macovei Cap de Post.

 Adevărul este că noi ne-am cam săturat de urșii, care atacă și distrug gospodăriile. Nu mai este Moș Martin păcălit de vulpe: este ursul rău ( românii țineau cinci sărbători dedicate ursului, una dintre ele, fiind la 1 februarie, de ziua lui Trif Nebunul), de care ne-am săturat, uitând că și noi suntem de vină, pentru că le-am distrus habitatul, tăind pădurile, culegând toate murele, ghinda și jirul.

  În această zi, începe împerecherea urșilor, care până pe 13septembrie nu mai intră în apă. Această zi este considerată ca și a lui Ilie Călătorul sau Schimbarea la Față, ca hotar între vară și toamnă. De aceea, ursul era considerat cu virtuți apotropaice, medicale și meteorologice, puterile sale putând fi transferate celor care le poartă numele. În zona Moldovei, la Anul Nou, este obiceiul Jocul Ursului, prin care se purifică, se fertilizează solul noului an. Untura de urs este folosită, în medicina populară, ca bază în realizarea unor creme antireumatice. Moașele ungeau pe nou-născuți cu grăsime de urs, ca aceștia să fie puternici. Din untură de urs, amestecată cu cenușă de alune și de nuci, se face o unsoare bună pentru creșterea părului. Părul de urs se purta la gât , pentru a nu avea frică și  prin afumarea cu păr de urs îi scapă pe oameni de tot felul de amețeli.

  Mai sunt zone în țară, unde se ține această zi, ca ursul să nu facă pagube în vite și se aruncă o bucată de carne afară, spunându-se: ,,Na, ursule!”

 Să nu uităm că pe1 august, apicultorii scot ultima miere, cu condiția să fie sănătoși la minte și la trup, se sfințeau stupii și se bea țuică și vin îndulcit cu miere..

Legat de Sfinții Mucenici Macabei, se culegea macul, se sfințea la biserică pentru a nu face viermi ( macul este planta asociată cultului morților), se făcea agheasma cu care se stropea grădina, iar la biserică erau sfințite câteva spice de grâu, ce urmau a fi semănate. Eu îmi amintesc că în această zi, veneau multe femei la biserică, pentru a face agheasmă. Nu știu, dacă , astăzi, se mai gândesc oamenii la sfințitul grădinii.

În concluzie:

1. Urșii năvălesc în gospodăriile oamenilor, pentru că aceștia nu le mai respectă ziua și nu le se mai oferă bucata de carne sau tocmai din acest motiv vin, pentru că s-au obișnuit să fie hrăniți de oameni?

2. Gustați din mierea sfințită a harnicilor albine, pusă pe pâinea caldă, făcută în casă, peste care puneți și puțin unt și beți cu măsură țuică și vin îndulcit cu miere. Nu uitați să vă chemați și strămoșii la festin!

Pe curând,

Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XC) 8 ROMANE DIN LITERATURA UNIVERSALĂ A SECOLULUI XX

 

,,Câtă energie și din cea albă și din cea neagră nu cheltuiește omul, neamul omenesc, ca să-l preaschimbe dintr-o dată pe om, din cap până-n picioare. Energia cea albă încă n-a izbutit, din păcate, dar nici cea neagră, din fericire. Or, dacă întreaga omenire și-ar fi propus un singur țel: să sădească în copil frica cea mai curajoasă, frica de propria lui conștiință, iaca, atunci, s-ar fi petrecut cea mai măreață revoluție.” (Evghenie Evtușenko, ,,Dulce ținut al poamelor”)

Eram în fața Librăriei ,,Piru” și îmi făceam curaj ca să urc treptele, când m-am întâlnit cu un intelectual. I-am spus acestuia că aș vrea să citesc o carte bună, în genul celor scrise de Malraux, Gass sau Steinbeck. S-a uitat la mine și mi-a spus că nu a auzit de acești scriitori. Mi-am amintit, atunci, de vorbele mamei; ,,Diploma universitară nu te face intelectual, ci îți dă o profesie înalt calificată. Intelectual te formezi de-a lungul anilor, dacă dorești. Dacă nu, rămâi cu titlul scris pe ușă sau pe crucea de pe mormânt!”

Așadar, m-am gândit să recomand tuturor niște cărți, care merită să fie citite. Știu că generația mea le-a citit dar îi rog pe cei care le-u citit , să le recomande tinerilor frumoși și liberi, pentru că merită să fie citite. Am ales opt romane din secolul al XX-lea. Uitându-mă prin bibliotecă, mi-am amintit de multe cărți, pe care le voi reciti și pe care am să vi le reamintesc, până la sfârșitul acestui an. Simt nevoia să recitesc cărțile care mi-au plăcut.

Acestea sunt romanele, pe care, vă rog, dacă aveți ocazia, să le recomandați celor care nu le-au citit:

1. ,,Vigdis și Vigas-Ljot” de Sigrid Undset (1909). Nu recomand romanul ,,Kristin Lavransdatter” capodopera scriitoarei laureate, în anul 1928, a Premiului Nobel pentru Literatură, pentru că acest roman are 3 volume și nu cred că unii dintre tineri ar dori să-l citească. Ljot este ca și Kristine o femeie puternică ca multe alte eroine medievale ( Ximena, Gudrun, Krimhilda), care, deși știe că va suferi mai mult, pedepsind ființa iubită, ea nu renunță la răzbunare.

2. ,,Condiția umană” de Andre Malraux (1933), pentru care scriitorul a primit Premiul Goncourt, este romanul care ne prezintă China ultimilor ani ai revoluției, 1925-1927, văzută prin ochiul unui european, mentalitatea chinezilor, cu personaje bine conturate: May, Kio, Gisors-profesorul de filosofie, care reprezintă întreaga filosofie de viață a chinezilor.

3. ,,Cvartetul din Alexandria” de Lawrence Durrell (1957) nu a fost tradus în ordinea apariției. Primul volum tradus a fost ,,Mountolive”, urmat de ,,Clea”, ,,Justine” și ,,Balthazar”, ordinea fiind de fapt ,,Balthazar”, ,,Mountolive”, ,,Clea”, ,,Justine”. Îndrăznesc să recomand tinerilor un roman cu patru volume, nu pentru tipologia personajelor, ci pentru cunoașterea Alexandrei subterane, a orașului de sub pământ, unde se întâlnesc mai marii lumii, pentru cunoașterea acestor mizerabili care hotărăsc soarta omenirii, practicând pedofilia, exploatând sexual fetițe de șase ani! Alexandria este de fapt personajul principal al acestui roman, cu mărețul trecut, cu frumusețea și urâțenia ei!

4. ,,Relatarea despre Regele David” de Ștefan Heym ( 1975) este un roman istoric, pe care îl recomand, pornind de faptul că puțini tineri, exceptând pe seminariști și teologi, mai citesc Biblia. Evenimentele romanului sunt prezentate de Ștefan Heym conform informațiilor din Cartea Regilor. Autorul citează fragmente din Psalmii lui David, din Proverbele lui Solomon și versuri din Cântarea Cântărilor.

5. ,, Marea își risipește epavele” de Muhammad Satih-Al-Jabiri (1975), cel mai cunoscut scriitor tunisian, este un roman existențialist, în care autorul ne prezintă alienarea intelectualului provenit din mediul rural, care nu-și găsește locul în mediul urban.

6. ,,Dulce ținut al poamelor” de Evghenie Evtușenko ( 1981) este romanul vieții din taigaua siberiană, din regiunea din jurul orașului Irbutsk, este un elogiu adus omului cu tot ce are el mai de preț în sufletul lui. Voi, cei tineri, trebuie să-l citiți, căci poate așa o să vă faceți o părere corectă despre Rusia și spiritul ruso- sovietic. De fapt, Evtușenko este un sovietic autentic, având în el amestecat sânge rusesc, bielorus, ucrainean, polonez, leton, georgian și evreiesc.

7. ,,Tăcerea mielor” de Thomas Harris, este romanul (1999) care a fost ecranizat de două ori, ultima ecranizare primind cinci Premii Oscar. Chiar dacă ați văzut filmul, dragii mei tineri, cred că n-o să vă pară rău, dacă-l veți citi.

8. ,, Arta conversației” de Ileana Vulpescu, (1980) este romanul pe care a-l trebui să-l citească deopotrivă și femeile și bărbații. Când l-am terminat de citit mi-am zis: ,,Numai o femeie înțelege atât de bine sufletul unei femei!” (“Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.” Sânziana, personajul principal al romanului)

SĂRBĂTORI ȘI CREDINȚE (XIV). FOCURILE LUI CUPTOR

 

, Luna lui Cuptor-

soarele necruțător

pârlind tot în jur.”

 (Cornelia Georgescu)

  Dintotdeauna în luna iulie, numită popular Cuptor, a fost foarte cald și au avut loc multe incendii, ceea ce i-a determinat pe oameni să-și controleze activitățile și să pună restricții în diferite zile ale unor sfinți, pornind de la experiențele avute până atunci:  incendiile ori seceta s-au datorat faptului că nu au fost respectate ziua unui sfânt sau a altuia din această lună.

   Astăzi, incendiile, seceta sunt puse pe seama încălzirii globale, datorată poluării, tăierii pădurilor, fără nicio noimă. Eu cred că majoritatea incendiilor din ultimii ani se datorează neglijenței oamenilor, care aruncă țigări aprinse prin păduri, care dau foc la gunoaie și nu supraveghează focul până la stingerea lui totală sau pun foc intenționat. din motive doar de ei știute. Îmi amintesc, că acum vreo 20 de ani, trecând pe la Niculițel, am văzut arzând niște vii. M-am oprit la biserica-monument ,,Sfântul Atanasie” din secolul al XIII-lea și i-am spus preotului ceea ce am văzut și l-am rugat să anunțe autoritățile locale. Preotul mi-a spus că localnicii își dau foc reciproc la vii, din răutate și că îl va anunța pe proprietar. Și atunci, ne întrebăm, de ce ne-ar feri Dumnezeu de secetă, de incendii, dacă noi ne facem singuri rău, distrugându-ne Planeta, recoltele? Mai mult, luăm în derâdere  rugăciunile și ritualurile de ploaie, săvârșite de preoți.

   Revenind la Focurile lui Cuptor, acestea încep cu 1 iulie și se termină pe 27 iulie.

1. Pe 1 iulie , în Transilvania se serbează Ana-Foca însoțită de interdicția rituală de a nu lucra în această zi, căci Ana îi arde gospodarului casa. Pe 1 iulie este și Ziua Sfântului Cosma- doctor fără de arginți, care se ține pentru a fi feriți de boli.

2.Pe 8 iulie se respectă Precupul ( Pricupul).  Sfântul Pricop le apără oamenilor recoltele de grindină, de vânturi, de foc , de opăritul cu uncrop. Dacă oamenii nu țin această zi, sfântul le pripește grânele, adică le grăbește uscarea, înainte ca acestea să ,, bage” bob în spic.

3. În perioada  15-17 iulie se țin  Cârcovii de Vară sau Cârcovii Marinei ( sora Sfântului Ilie), când femeile nu trebuie să muncească ( în special,  să nu dea gunoiul afară din casă, existând riscul ca acesta să ajungă în ochii Cârcovilor, atrăgând răzbunarea lor.). Respectarea restricțiilor din această zi îi ferește pe oameni de trăsnet, grindină, amețeală, nebunie, căzături. Tot în această perioadă, în special, în Moldova în jurul Iașului, era ziua Ciuricăi, Ziua Femeii. Cred că am scris pe acest blog despre sărbătoarea Ciuricăi, când femeile puteau să-i bată pe bărbați și să-i pună la munci foarte grele, fără ca aceștia să riposteze.

4. Pe 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie, patronul apicultorilor și, mai nou, al lucrătorilor din  sectorul energetic, se fac ritualuri pentru aducerea ploii în perioada de secetă, se aduc faguri la biserică, pentru a fi sfințite, sunt Moșii de Sântilie, se culeg primele mere ( celebrele mere de creangă), care se duc, de asemenea, la biserică pentru a fi sfințite. Tradiția spune că tunetul de Sfântul Ilie atrage secarea tuturor nucilor și alunilor, iar ploaia este semn că toate bucatele se vor coace la timp. Numai că nu a fost să fie ploaie de Sfântul Ilie și seceta și Soarele ne pârjolesc, în continuare.

5. Pe 21 iulie este ziua lui Ilie Pălie, iar pe 22 iulie ziua lui Focas,  zile așteptate de credincioși cu mare teamă, pentru că în aceste zile , dacă nu sunt ținute, se declanșează incendii și sunt arșițe puternice. Menționez, că BOR, pentru a împiedica superstițiile, nu înscrie în calendar pe Ilie Pălie, iar  Sfântul Mucenic Focas este trecut pe 23 iulie. Sfântul Ilie Pălie ar naște focul, iar Sfântul Mucenic Focas ar sufla în el pentru a-l face mai mare. Țin minte că bunica mea nu ținea această sărbătoare, pentru că nu era trecută în calendar. Într-o astfel de zi a călcat, iar o vecina i-a spus că  este mare păcat ceea ce face, că îi va lua foc casa. Dânsa a râs și și-a văzut de treabă. S-a întâmplat ca dulapul, în care a pus rufele călcate, să i-a foc în timpul nopții! Pompierii nu au găsit cauza incendiului. Coincidență sau nu, cert este că bunica mea nu a mai făcut treabă în această zi. În ceea ce-l privește pe Sfântul Mucenic Focas, acesta, conform tradiției creștine, nu are nimic de a face cu focul, ci cu apa. El a trăit acum 1900 de ani într-un port de la Marea Neagră, la Sinope, fiind socotit patronul navigatorilor, numele lui este legat de focă, nu de foc. Însă românii plini de creativitate  l-au numit Opârlia sau  Cur Gol Dinaintea Sărăciei, ilustrând situația la care ajunge gospodarul, după ce îi  arde focul toate bunurile. Menționez că ziua Sfântului Focas este ținută și de musulmanii din România, după un eveniment de acum câteva sute de ani, când le-au fost arse șapte sate, pentru că ei au lucrat în această zi.

6. Pe 27 iulie este Pintilie Călătorul, zi considerată a fi hotarul între vară și toamnă, când se întoarce crângul (crugul cerului sau bolta cerească) spre toamnă. Această zi se ține de frica trăsnetelor, grindinei, furtunii și a secetelor. Respectarea acestei zile îi apără pe oameni de epilepsie, de brumele prea timpurii, de foc.  În calendarul popular, mai este trecută pe 25 iulie sărbătoarea Ana Ospenia. Se spune că cei care îndrăzneau să lucreze în această zi adormeau trei zile, o săptămână sau chiar somnul cel lung al morții.

Pe curând,

Earnest

Surse: 

Marcel Lutic, Timpul sacru- Sărbătorile de altădată, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006; Lucia Berdan, Totemism românesc,  Editura Universității ,, Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2001

    

DESPRE SIMBOLURI (XI). SVASTICA

 ,,Pentru evrei, svastica este un simbol al fricii, al suprimării, al exterminării” ( Freddie Knoller)

     Poate vă întrebați, de ce am ales acest simbol?  Ca de obicei, m-am înfuriat din cauza unor comentarii care dovedesc că mulți comentatori din presă nu au cultură generală. 
     Deunăzi, Cătălina Porumbel, care îmi este dragă, s-a revoltat pe Președintele Mongoliei, care se declară antinazist, că avea pe biroul său o urnă cu simbolul svasticii, neștiind că pentru mongoli svastica nu este simbolul fricii, al suprimării. De aceea, m-am hotărât să scriu despre svastică nu numai pentru cei care nu știu originea acestui simbol, ci și pentru cei care știu și care au posibilitatea să le explice și altora.

   Hitler s-a folosit de multe simboluri luate din diferite epoci, de la diferite popoare, printre care și  de svastica și  i-a pus pe istoricii specialiști în mitologie și genealogie să-i găsească originea în Odin, să-i alcătuiască un arbore genealogic demn de un Mare Fuhrer, conducător al unui popor coborâtor direct din Arius, tatăl arienilor ( a nu se confunda cu Arie).

    Svastica este un cuvânt de origine sanscrită și înseamnă bunăstare. Înainte ca Hitler să o preia în anul 1919 ca Hakenkreuz, crucea cu cârlig, ea era un simbol al norocului. Svastica mai este numită și crux gamata, crucea cu patru litere gama. Acest simbol se întâlnește încă din Epoca Neolitică reprezentat pe ceramică ( în spațiul nostru o întâlnim în culturile Vinca-Turdaș, Cucuteni,), apoi, odată cu Epoca Metalelor, când apare cultul Soarelui, crux gamata  devine un simbol solar (brațele, semnificând razele solare), pe care-l întâlnim în Asia, Europa, Africa și America.

 Uneori, acest semn era suprapus peste un disc solar. Hitler a adoptat-o ca supremație a rasei ariene. Cu toate că principala semnificație este energia solară, ea a simbolizat și cele patru puncte cardinale, polul, stelele, vânturile, anotimpurile ( ca în islam), vârtejul, roata vieții, forța creatoare și cuadratura cercului. În tradiția greacă a fost un atribut al lui Zeus și Helios, precum și al Herei, Artemisei și al lui Ceres. Celții, scandinavii și, mai târziu, teutonii o priveau ca fiind toporul sau ciocanul lui Thor, zeul Aerului. În budism, svastica este unul dintre cele opt simboluri de bun augur ale ciclului existențial. Pentru budiștii șinto reprezintă inima lui Budha. În China, reprezintă cele patru colturi ale lumii și semnifică nemurirea și infinitatea. În jainism, cele patru brațe semnifică cele patru trepte de existență, conștiință și divinitate. În hinduism, svastica este un atribut al lui Vishnu, Agni, Indra, Shiva și Ganesha ( zeul încrucișărilor). Tradiția creștină veche asemăna svastica gramadionului, înfățișându-l pe Hristos ca fiind treapta de temelie și de aceea a fost folosită, în Evul Mediu, în stilul gotic, ca motiv decorativ pe vitralii.

    În magie, svastica învârtită în sens invers acelor de ceasornic simbolizează puterea răului.

   Nu știu dacă urna de pe masa Președintelui Mongoliei conținea cenușa unui important om politic din istoria Mongoliei și care era religia lui. Dar vă pot informa că în Mongolia  sunt budiști, taoiști, musulmani și creștini. Indiferent din ce epocă aparținea acea urnă , semnificația svasticii de pe ea, fiind înscrisă pe o urnă, ține de eternitate, de nemurirea sufletului, de cultul solar, care se împletește întotdeauna, în religiile care consideră nemurirea sufletului, cu cultul funerar.

   În concluzie, neonaziștii, ca să nu se identifice cu naziștii, și-au luat un alt simbol antic, și anume triscelul ( triskele), simbolul grec cu trei picioare al Greciei Antice, care simboliza progresul, competiția și Soarele. Acest simbol l-a introdus, în anul 1973, organizația fascistă sud- africană întemeiată de Eugene Terre Blanche, numită Mișcarea de Rezistență Africană (AWB).

   Așadar, dacă un scelerat ca Hitler a făcut ca un simbol benefic să devină un simbol malefic, nu trebuie să judecăm greșit și să ne revoltăm sau să distrugem obiectele vechi care au înscrise crux gamata, datorită  semnificației pe care a căpătat-o prin crimele naziștilor.

    Pe curând,

    Earnest

ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT. BĂTĂLIA DE LA VASLUI ( PODUL ÎNALT), 10 IANUARIE 1475

 ,, ... CEL DINTÂI DINTRE PRINCIPII LUMII A DOBÂNDIT ÎN ZILELE NOASTRE O BIRUINȚĂ ATÂT DE STRĂLUCITĂ ASUPRA TURCILOR. DUPĂ PĂREREA MEA, EL ESTE CEL MAI VREDNIC SĂ I SE ÎNCREDINȚEZE CONDUCEREA ȘI STĂPÂNIREA LUMII ȘI MAI ALES FUNCȚIA DE  DE COMANDANT ȘI CONDUCĂTOR ÎMPOTRIVA TURCILOR, CU ÎNDEOBȘTEA CHIBZUINȚĂ, ÎNȚELEGERE ȘI HOTĂRÂRE A CREȘTINILOR, PE CÂND CEILALȚI REGI CREȘTINI TRÂNDĂVESC ÎN LENE, DESFĂTĂRI ȘI RĂZBOAIE CIVILE.”

( DLUGOSZ  - 1415-1480-  CRONICAR POLONEZ )

Podul Înalt
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare,
1975, sculptor: Mircea Ștefănescu

      Astăzi, B.O.R. l-a prăzmuit pe domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt. M-am hotărât, ca de această dată, să scriu pe acest blog despre Bătălia de la Vaslui ( acum doi ani am scris despre ,,Ștefan cel Mare și Sfânt, filantrop). De ce despre Bătălia de la Vaslui, despre care mai tot românul patriot și iubitor de istorie știe? Din revoltă, pentru că în cartea ,,Șaptezeci de bătălii ale tuturor timpurilor” apărută la Londra, în anul 2005, tradusă și publicată în România, în anul 2006, de Editura Aquila, această bătălie nu este trecută. De altfel, nicio bătălie din istoria românilor nu este menționată, nici măcar cea de la Mărășești, fiind în schimb descrisă Bătălia  Iutlandei din anul 1916, bătălie navală pe care n-a câștigat-o nici englezii, nici germanii!. Menționez că respectabila carte a fost scrisă de profesori universitarei englezi, americani și de  câte un istoric suedez, irlandez și japonez.  

   De ce consider că această bătălie merita trecută printre marele bătălii ?

1. A fost una dintre cele mai bine pregătite  bătălii din istorie atât de Ștefan cel Mare, cât și de Mohamed Cuceritorul  ( zece ani a durat pregătirea din punct de vedere tactic, strategic).

2.  Este bătălia care a fost descrisă de mulți cronicari turci contemporani, amintită și de cronicele din alte perioade, de cronicari din Polonia, Ungaria, de istorici occidentali.

3.  În niciuna dintre bătăliile purtate de turci cu o armată europeană nu s-a putut spune ceea ce au relatat cronicarii turci despre această bătălie:

,, ... morții zăceau ca snopii pe o câmpie secerată.”

,, Siretul era așa plin de oameni și cai înecați încât puteai să treci peste ei ca peste un pod.”

,, ...turcii au fost puși pe fugă și în toată ziua aceea, iar noaptea și până la amiaza celeilalte zile, moldovenii n-au prididit tot tăind la turci, așa că mai toți au pierit și doar puțini de au scăpat.”

,, ...mulți turci au dat fugă peste o apă, dar gheața s-a spart și toți s-au înecat, așa că o sută de mii s-au prăpădit.”

      Era de așteptat ca politica lui Ștefan cel Mare de a pune în Țara Românească un domnitor care să-l sprijine în politica sa de apărare a independenței sau cucerirea  Chiliei de la unguri, la care râvnea și Mohamed Cuceritorul, să-l determine pe sultan să pornească un război împotriva Moldovei. Însă Mohamed considera că, deocamdată, trebuie să-l șicaneze pe domnitorul Moldovei și să aștepte un context favorabil. Astfel, a cerut mărirea tributului cu 1000 de galbeni, pe care Ștefan cel Mare i l-a plătit la timp, a crezut că Matei Corvin se va supăra pe moldoveni și va porni un război împotriva lor, numai că Matei Corvin  a fost înfrânt, în anul 1467, la Baia. De asemenea, Mohamed avea  ca obiective importante aplicarea unor reforme economice, care să-i poată permite înarmarea și pregătirea unei armate puternice. Nu voia să piardă, ca la Belgrad, în anul 1456, când a fost înfrânt de către Iancu de Hunedoara. Astfel, continuă politica înaintașilor săi, de a-i statornici în Turcia pe evreii persecutați în Spania și Portugalia, renumiți comercianți ( îi acordă Rabinului Moise Capsati un loc important în Divan) și de a aduce meșteșugari creștini producători de tunuri ( printre ei a fost și transilvăneanul Orban),  preparatori  de pulbere sau de  alte meserii care puteau aduce mulți bani, cum ar fi ofrevrăria, giuvraiergia.  

     Între timp, Ștefan cel Mare s-a pregătit pentru confruntarea cu turcii, fiind conștient că aceasta va avea loc, dar numai când el considera că va putea face față  imensei armate otomane. În acest scop, încurajează comerțul de tranzit, care era aducător de venituri, întărește și construiește cetăți de frontieră și din interior, constituie, formează pe lângă armata profesionistă a boierilor, armata vitejilor alcătuită din meșteșugari și țărani, sprijinindu-se, de asemenea, pe biserică în mobilizarea maselor. Trebuie remarcat că și armata de viteji era în mare parte alcătuită din călăreți și că oștenii trebuiau să vină la luptă cu armele lor, cu calul și cu hrană pentru mai multe săptămâni. Giovio ne relatează că  moldovenii ,,sunt foarte puternici în cai, căci cel mai sărac dintre ei are un cal pentru război”, iar Bielski  ne informează că ,, hrana o poartă pe oblâncul șeii, și anume  brânză de burduf și pâine albă.”  Pentru antrenarea călăreților se organiza jocul ,,halka”, practicat până atunci doar de tinerii boieri și care consta în trecerea lăncii, din fuga calului, printr-un inel atârnat de un stâlp, iar pentru pedestrași, țintirea cu arcul a unei căciuli azvârlite în aer. Strategia domnitorului era: pregătirea în taină a unei mișcări, instruirea oștenilor în unități mici, răspândirea pe un teritoriu vast, apoi concentrarea lor rapidă și concomitentă în vederea unei lovituri fulgerătoare- aplicație a principiului ,, economisirea forțelor”. Tactica de luptă era golirea satelor de populație, îngroparea proviziilor, otrăvirea fântânilor, atragerea armatei dușmane spre locul unde urma să fie atacată în capul, mijlocul și spatele acesteia. De asemenea, Ștefan cel Mare a făcut alianțe cu Regele Boemiei George Podiebrad, cu Regele Ungariei Matei Corvin, cu Șahul Uzun Hasan al Azerbaidjanului,  dușmanul lui Mohamed, cu Regele Poloniei Cazimir IV. 

 Pretextul declanșării războiului a fost refuzul domnitorului de a plăti tributul și de a-l preda personal sultanului la Istanbul, după cum ne relatează cronicarul turc Neșri: ,,De data aceasta să aduci tu însuți haraciul așa cum îl aduce și beiul Țării Românești, ca să știm cum stai și tu cu noi” și cronicarul turc Așikpașazade. ,,nici n-a venit și nici n-a luat în seamă.” Planul lui Ștefan cel Mare era întâmpinarea armatei otomane la Dunăre, iar al lui Mohamed era cucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă , ceea ce nu a reușit, chemarea lui Soliman Hadîmbul (Eunucul) din Rumelia, să ia Vasluiul cu asalt  și să deschidă drumul spre nord, unde să-l înfrângă pe Ștefan cel Mare. Însă lupta nu s-a desfășurat conform vrerii lui Mohamed. Armata otomană număra , după spusele lui Dlugosz , 100.000 de oșteni otomani, la care se adăugau 17.000 de muntenii lui Radu cel Frumos, repus în scaun de către sultan și 5.000 de salahori bulgari. Armata moldoveană era formată din 40.000 de oșteni, 5.000 de secui trimiși de Matei Corvin, 1.800  de oșteni unguri veniți să-l sprijine pe Țepeluș în Țara Românească, un detașament de 2.000 de polonezi  trimiși de Mihail Buciațki și un număr neconsemnat de războinici cehi.

    Confruntarea celor două armate a fost acolo unde i-a atras Ștefan cel Mare, păcălindu-i și atrăgându-i pe turci, într-un loc mlăștinos, atacându-i din spate, pe lateral și din față. Pe 10 ianuarie 1475 a fost ceață, iar imensa armată turcă nu s-a putut desfășura, s-a împleticit într-un teren impracticabil, oștenii s-au prăvălit unii peste alții în smârcurile luncii, fiind împinși, din toate părțile, spre mlaștină. Turcii au căutat scăparea , refugiindu-se pe potecile pădurilor, dar acolo drumurile erau închise de arcași. Cei care au reușit să se strecoare pe Bârlad, în jos, au fost urmăriți de Ștefan cel Mare și de cei 2.000 de polonezi.  Dlugosz precizează: ,,foarte puțini turci și-au putut afla mântuirea prin fugă, căci chiar cei care au fugit și au ajuns până la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, ori au pierit înecați în valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost trași în țeapă. Leșurile celor uciși au fost arse, iar grămezile cu oasele  lor se mai  văd până azi și stau mărturie nepieritoare a acestei biruințe strălucite.” Se pare că turcii, în retragerea lor, au fost atacați de oștenii munteni, care se retrăseseră într-o cetate, dar văzând dezastrul turcilor porniseră împotriva lor. În această bătălie au murit patru pașale, iar o sută de steaguri au fost capturate de către moldoveni

   Pierderile moldovenilor nu au fost prea mari, însă în luptă a căzut fratele lui Ștefan cel Mare, Ioachim.

   În amintirea acestei mari victorii, în anul 1975, la Podul Înalt, a fost ridicat un monument, realizat de sculptorul Mircea Ștefănescu.

   Pe curând,

   Earnest

Surse folosite:

 I. Lespezeanu, L. Marcu, ,,Nebiruitul Vodă Ștefan”

Nicolae Iorga, ,,Armata în vremea lui Ștefan cel Mare”

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( LXXXIX). VALERIU ANANIA, STRĂINII DIN KIPUKUA

 ,, Istoria e făcută pentru a-și configura propriile-i configurări. Totul se săvârșește pentru ca să se plinească cele ce s-au zis.” 

( Valeriu Anania, ,,Străinii din Kipukua”)

Mitropolitul Bartolomeu Anania

  Valeriu Anania (1921-2011), călugărit cu numele de Bartolomeu, a fost Mitropolitul Clujului, Albei Crișanei și Maramureșului, între anii 2006 și 2011, fiind unul dintre cei mai erudiți ierarhi români. În afara studiilor teologice, a făcut studii nefinalizate de medicină și de muzică instrumentală. A debutat poetic încă din liceu, în anul 1935 la revista ; Ortodoxia”, în anul 1937 a debutat publicistic în revista ,, Vremea”, iar în anul 1938 a debutat ca dramaturg cu scenariu radiofonic ,,Jocul fulgilor”, care a fost reprezentat, în anul 1939, pe scena Operei Române. Între anii 1958 și 1964 a fost închis în penitenciarele de la Jilava, Pitești, Aiud, în urma unei condamnări de 25 de ani de muncă silnică, pentru ,,uneltire împotriva ordinei sociale.”

   Cartea pe care v-o recomand a fost scrisă între anii 1975 și 1977, la Detroit, Brighton și București. Acțiunea romanului se petrece pe două dintre cele 137 de insule ale Arhipeleagului Hawaii, în mare parte în orășelul Kipukua ( ,, un Hawai în miniatură, un paradis sustras blestemului biblic, supraviețuitor în dușmănia pământului”), din Insula Hawaii, din Golful Hanauma, format într-un con vulcanic ( ,,universul abis al Hawaiului, unde s-au războit cândva apa și focul în încleștări de proporții cosmice.”), lângă muntele vulcanic activ, Kelaluea. Probabil, Valeriu Anania a vizitat aceste locuri, în perioada anilor 1965 și 1976, când a îndeplinit diferite funcții la Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română din S.U.A.

Ukele

    Nu știu în ce curent literar să încadrez acest roman: gotic ( personajele trăiesc într-o lume reală și în una fantastică, spiritele oamenilor deveniți zei se amestecă în viața reală, se încarnează în personaje, dirijându-le acțiunile, apar sub diferite înfățișări), absurd (întâlnim situații absurde cu personaje vii, care au fost declarate moarte și care li se spun că sunt moarte deși sunt vii- probabil au trecut prin moarte clinică-  de care ei nu-și amintesc sau își amintesc dar cred că au înviat), existențialist ( toate personajele își caută identitatea și sensul vieții: savantul Martin spune: ,, E mult mai puțin groaznic decât a te simți străin față de propria ta viață.”,  prințul Lohiau consideră că oamenii și el sunt risipire și atunci ,,încetează de a mai fi tu însuți și plutești așa între ființă și neființă.”, iar un participant de la Congresul de Antropologie de la San Diego a strigat din sală ;, Eu sunt întruparea nepăcii lăuntrice! Nu am decât o singură, gravă întrebare: Cine sunt eu? Cine sunt?” și exemplele pot continua).

   Romanul vă va încânta atât prin acțiune, cât și prin descrierile locurilor din cele două insule, ale obiceiurilor și tradițiile locuitorilor ( îmbrăcămintea tradițională - olaha, dansul și muzica națională -hula, instrumentele tradiționale-ukelele, riturile de înmormântare), prin miturile, dintre care unele  sunt asemănătoare cu cele islandeze ( cum ar fi sacrificarea regelui, pentru a deveni zeu, după care revine mereu, încarnându-se în alți conducători fie pe vecie, fie pentru o perioadă de timp, derutându-i pe aceștia, care nu mai știu cine sunt sau zeițe răzbunătoare, foste muritoare ucise). De asemenea, în religia lor găsim și influențe budiste, probabil venite dinspre insulele Filipine, cum este credința în reîncarnare ( Primarul David crede uneori că în el s-a reîncarnat  primul voievod al insulei Moemoe, pentru că acesta așa își spunea sieși când era mic: ,,Prin gura pruncului se rosteau începuturile, gângurau izvoarele, zvâcneau rădăcinile”, iar Prințul Lohiau crede că în el este reîncarnat voievodul Kahavari) , în unele rituri de înmormântare ca arderea cadavrului pe un vas și trimis în largul mării, credința că în nume se află  destinul celui care-l poartă
.   Din roman nu lipsesc nici descrierile erotice, ceea ce mă surprinde, având în vedere că  Anania a fost călugărit din tinerețe, înainte de a-și termina studiile!

   Lectură plăcută!

   Pe curând, 

   Earnest