EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LIV). MASARU EMATO, MIRACOLUL APEI

(22 iulie 1943  Yokohama- 17 octombrie 2014 Tokio)

,,Sunetele naturii sunt într-adevăr nenumărate. Să ne gândim doar la sunetele diferite produse de apa unui pârâu care curge. La izvor, apa iese cu zgomot din pământ, apoi susură pe prund și se unește cu alte fire de apă, devenind un pârâu năvalnic, poate chiar un râu vijelios, care coboară în cascade. În cele din urmă, apa poate să formeze un râu larg, ce curge liniștit către mare. Cu fiecare schimbare subtilă a mediului prin care curge, sunetul apei se schimbă".                                                                 (Masaro Emato, ,,Miracolul apei")

   Din Antichitate până astăzi, în toate religiile  s-a sfințit și se  sfințește apa. Cercetătorii sovietici au demonstrat, acum 40 de ani, efectul rugăciunii asupra apei, Masaro Emato ne vorbește despre efectul pozitiv asupra apei al gândurilor și cuvintelor și că apa poluată poate fi curățată prin rugăciune și vizualizare pozitivă. Bineînțeles că sunt foarte mulți sceptici, care nu sunt de acord cu acest fapt, considerând că ipotezele  lui Emato sunt pseudoștințifice.                                                                                                                      Cine este Masaru Emato? Este un autor japonez, a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, specializându-se în Relații Internaționale, după care a urmat cursurile de medicină alternativă la Open International University,  din Calcutta, unde și-a luat doctoratul în această specialitate. Prima carte a publicat-o în anul 1999 (,,Mesajele ascunse din apă") și a devenit mai cunoscut în anul 2004, când a apărut în documentarul What the Bleep Do We Know!? (,,Ce naiba știm noi, de fapt!?"). În anul 2011 a venit și în România. Emoto a fost președinte emerit al International Water For Life Foundation, o organizație nonprofit cu sediul în Oklahoma City. Cartea pe care v-o recomand, ,,Miracolul apei", a fost tradusă din limba engleză de Mihai Popescu și a apărut la Editura Adevăr Divin, la Brașov, în anul 2007. Cartea conține o Introducere, 7 Capitole ( Relația dintre cuvinte și apă, Îmbunătățirea stării mentale cu ajutorul cristalelor, Să înțelegem vibrația și rezonanța, Să folosim rezonanța în viața zilnică, Cristalele de apă vă pot întări potențialul, Să trăim într-o lume cu apă curată: să ne găsim pacea și starea de bine, Iubirea, recunoștiința și salvarea lumii) și un Epilog. De asemenea, conține imagini cu cristale de apă asupra cărora s-au spus cuvinte frumoase sau urâte, alături de cristale de apă asupra cărora nu s-au transmis cuvinte, observându-se deosebirile dintre ele. Credeți sau nu credeți în puterea mantrelor sau a rugăciunilor asupra apei, este problema dumneavoastră, dar este o realitate credință că recunoștiința, iubirea, cuvintele bine alese pot schimba lumea și pot menține pacea!

Pe curând,                                                                                                                                                 Earnest

DESPRE IMNURI NAȚIONALE

Ziua Națională a Imnului României

  Astăzi, 29 iulie, este Ziua Națională a Imnului, sărbătorită în România din anul 1998 ( când s-au împlinit 150 de ani de la Revoluția din anul 1848, cânt s-a cântat prima oară, actualul imn, intitulat atunci ,, Un răsunet" ), instituită prin Legea nr. 99/1998, care stabilea, de asemenea, că acestă zi va fi  marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

  Cuvântul „imn” derivă, în toate limbile moderne, din greaca veche, din cuvântul  ,,hymnos", care înseamnă „cântec de laudă”. Primele imnuri au fost închinate zeilor, apoi regilor, armatei și abia în secolul al XVIII-lea au fost închinate țării. 

  Cele mai vechi versuri folosite pentru un imn sunt cele ale noului imn japonez, "Împărăția Maiestății Sale" (1999), care au fost publicate pentru prima oară în anul 905 și puse pe muzică în anul 1880.

  Primul imn compus ca imn național a fost cel olandez " Wihelmus", care a fost scris între anii 1568 și 1572 și redevenit imn al Olandei în anul 1932.
  Cele mai vechi imnuri naționale , care nu au fost schimbate, sunt :  ,, Dumnezeu să ne  salveze Regele/ Regina"  (Anglia, 1745),  ,,Marșul Regal" ( Spania, 1770), ,, La Marseillaisse" ( Franța, 1795, versurile și muzica, L. de Lisle)
   De-a lungul istoriei, majoritatea țărilor și-au schimbat imnurile, ca urmare a instaurării unor noi  regimuri sau a obținerii independenței. Multe imnuri sunt influențate din muzica populară, altele au folosit muzica unor compozitori renumiți. De exemplu, imnul Austriei este pe muzica lui Mozart, al Germaniei pe a lui Haydn, al Albaniei pe a lui Ciprian Porumbescu,  iar al Statului Papal pe ce a lui Gounod, iar altele au folosit versuri ale unor poeți celebri, ca imul național din Bangladesh ,, Bengalul meu de aur" pe versurile lui R.Tagore, al Indiei "Salutați conducătorul tuturor minților", tot pe versurile lui Tagore, care a compus și muzica, al Republicii Moldova ,,, Limba noastră e o comoară", pe versurile lui Mateevici.  Țara care și-a schimbat cel mai recent imnul este Italia, care, în anul 2017, a declarat imn național cel compus în secolul al XIX-lea, în timpul mișcării revoluționare Risorgimento  intitulat ,,Cântecul Italiei".
  Imnul S.U.A. ,, Banner-ul cu stele"  fost scris de Francis Scott Key , în timpul bătăliei de la Fort McHenry în războiul din 1812 și a fost declarat imn național  prin Rezoluția Congresului semnată de Președintele Herbert Hoover,  la 3 martie 1931 ( 3 martie este și Ziua Națională a Imnului S.U.A.)
   În ceea ce privește imnurile României, probabil, țara noastră a avut cele mai multe imnuri naționale, și anume 7.
,, Hora Unirii"  ( 1856-1862), versuri Vasile. Alecsandri, muzică Alexandru.Flechtenmacher
,, Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor" (1862 -1884), fără versuri, muzica Eduard Hübsch  (în perioada comunistă dar şi în prezent este folosit ca Marș de întâmpinare al Armatei României, la primirea demnitarilor străini și a politicienilor de rang înalt ai țării).  
,, Imnul Regal"  (1884-1944), versuri: Vasile Alecsandri , muzica: Eduard Hübsch 
,, Zdrobite cătuşe "(1948 – 1953) ,versuri: Aurel Baranga,   muzica: Matei Socor

,, Te slăvim, Românie" (1953 – 1977) , versuri: Eugen Frunză şi Dan Deşliu,  muzica: Matei Socor
,, Trei culori" (1977 – decembrie 1989), versiunea originală este  cântecul ,,Tricolorul", muzică şi versuri Ciprian Porumbescu. În anul 1977, textul a fost modificat de Nicolae Ceauşescu
,, Deşteaptă-te,  române!" (,,Un răsunet)" (decembrie 1989-prezent), versuri Andrei Mureșanu, muzica Anton Pan.
 Pe curând,
 Earnest

DESPRE SUPERSTIȚII (XVII). FLORILE (VII)

,,Mi-am pus busuioc în păr, măi

Busuioc

Să pot avea pe vino-ncoa'

Să fiu ochioasă, năbădăioasă

Să se-mbulzească şi să mă iubească băieţii."

   

   În luna iulie, înfloresc și se strâng multe plante ale căror flori sunt folosite în diferite ritualuri sau în vindecarea unor boli. În legătură cu acestea s-au creat mituri, legende, superstiții sau credințe.

    Busuiocul folosit în ritualurile creștine, la sfințirea apei, pentru că se spune despre el că a crescut pe locul unde Împărații Constantin și Elena au descoperit Sfânta Cruce, a înlocuit, treptat, isopul folosit în practicile iudaice (etimologia cuvântului o găsim în grecescul ,,basileus", care înseamnă ,,rege"). Este o plantă purificatoare dar în același timp o plantă medicinală, mirodenie, iar uleiurile obținute din busuioc sunt folosite, de asemenea, în industria cosmetică și a parfumurilor.

   Românii și italienii cred că busuiocul este o plantă aducătoare de noroc, fetele punându-și flori de busuioc în păr sau în sân, pentru a fi iubite, în timp ce grecii consideră că această plantă aduce ghinion, Englezii cred că busuiocul este plantă care induce liniștea mintală, iar indienii ( este planta sacră a lui Vișnu și Krișma) pun o crenguță de busuioc pe trupul celui mort, pentru a-i asigura acestuia drumul în Rai.

Crin imperial

    Crinul , conform unor mituri, a apărut din lacrimile Evei, atunci când aceasta a fost alungată din Grădinile Edenului. În iconografia creștină, Arhanghelul Mihail este reprezentat uneori cu un crin în mână ( Buna-Vestire) cât și Sfântul Iosif ( neprihănirea soției sale). De aceea, se spune că este semn rău să distrugi florile de crin, pentru că aduci nenorociri asupra fecioarelor din familia ta. Se spune că oferă protecție împotriva diavolului și îi țin la distanță pe vrăjitoare și pe strigoi, de aceea, e bine să cultivăm , în grădinile noastre, aceste plante. Creștinii catolici sfințesc această plantă de ziua Sfântului Anton de Padova, considerând-o simbol al curăției.

     Coada-șoricelului este prima plantă pe care a atins-o pruncul Iisus. Drept urmare, are puterea de a alunga spiritele rele. La antici, coada-șoricelului era numită iarba lui Venus și, datorită acestei asocieri, este folosită în descântecele pentru atragerea dragostei. Numele ei științific este Achillea millefolium, găsându-și originea în numele eroului Achille, care a descoperit-o și a folosit-o în tratarea rănilor soldaților și millefolium, care descrie frunzele penate și păroase.

     Gălbenelele  sunt, de asemenea, plante medicinale, folosite deopotrivă în industria cosmetică. Despre ele, se spune că le purta la piept Fecioara Maria ( în limba engleză, ele se numesc marigold). La englezi există superstiția că nu trebuie să le culegi sau să te uiți prea mult la ele, pentru că devii dependent de alcool. Însă, la multe popoare, ele se găsesc în buchetul miresei, pentru a păstra iubirea îndelungată și fidelitatea.   

Lavandă

   Lavanda, lavare în limba latină, înseamnă spălare. Planta dispune de proprietăți antibacteriene foarte puternice, care au fost valorificate încă din Antichitate. Datorită parfumului ei, care ascunde mirosurile neplăcute, este folosită în ritualurile magice de purificare, iar bețișoarele de lavandă sunt folosite în ritualurile budiste, inducând un somn liniștitor. De asemenea, atât englezii, cât și japonezii le folosesc ăn Parlament,  la  dezbaterile parlamentare, pentru a calma spiritele.

     Pelinul era planta pe care strămoșii noștri daci o foloseau în toate ritualurile, considerând-o cea mai purificatoare plantă, pe care o aruncau în flăcările tuturor ritualurilor, o foloseau în ritualurile de purificare a casei, iar la solstițiul de iarnă, fierbeau vinul roșu cu pelin, pe care-l beau pentru liniștirea spiritului din om și pentru purificarea trupului.

Salvie roșie

     Salvia era planta afrodisiacă a geto-dacilor. În noaptea nunții, tinerilor căsătoriți li se dădea să bea un ceai puternic de salvie, pentru a se asigura că cei doi miri vor fi pe deplin fericiți! Dincolo de faptul că este una dintre plantele folosite  în multe tratamente în medicina naturistă, despre salvie sunt o mulțime de superstiții pozitive: ține departe deochiul, sporește fertilitatea, absoarbe toate energiile  și influențele negative, iar dacă scrii pe o frunză a ei o dorință și apoi o trimiți în Univers, dându-i foc, dorința și se va îndeplini, dar cu condiția să crezi cu suficientă tărie în acest ritual. Atenție însă: aduce ghinion, dacă  cultivi tu o salvie în grădina ta: trebuie să o aduci de la altcineva!

   Nu știu dacă toate aceste superstiții sau credințe despre  plantele de mai sus sunt reale, dar cert este că ele au efect benefic în tratarea unor afecțiuni și sunt folosite cu succes în industria cosmetică și a parfumeriei.

 Pe curând,

 Earnest

DESPRE SIMBOLURI (VIII). SIMBOLURI BUDISTE (II). STUPA

,, Omul devine ceea ce gândește" 

Sanchi Stupa

(Budha)

   Suntem în plină vară și, poate, unii dintre noi au posibilitatea sau dorința de a vizita Extremul Orient. Nu este itinerar turistic, fie în Occident fie în Orient, care să nu cuprindă și monumentele religioase. De aceea, m-am gândit, să vă prezint astăzi cel mai vizibil simbol budist: stupa.

   În limba sanscrită, stupa înseamnă movilă, morman. Stupa este o clădire specifică arhitecturii budiste, din care s-au dezvoltat în China, Japonia, Thailanda, Coreea, pagodele și în Tibet, Bhutan, chortenul. La început, toate aceste clădiri au fost construite din lemn ( de exemplu, în Japonia se mai păstrează tradiția construirii pagodelor din lemn), ca apoi să fie reconstruite din piatră.

   Primele stupe au fost cele opt cavouri tumulare unde au fost depuse părți din cenușa lui Budha și cele două, unde au fost depuse urna și tăciunii. Cu timpul, au fost ridicate stupe pentru depunerea cenușii rajahilor și maharajahilor, a călugărilor budiști și a relicvelor sfinților. Stupele au devenit locuri de închinăciune, temple, la fel și pagodele sau chortenul tibetan. Dintr-un simplu cavou, de forma unei movile, stupa câștigă un acoperiș distinctiv, ca cel al unui dom, uneori cu mai multe nivele, în special, la pagodă sau ia forma corpului lui Budha, ca la chortenul tibetan. În stupă sunt reprezentate cele patru elemente primordiale, astfel: Pământul-baza pe care este construită stupa, Apa-nivelele sale circulare, care reprezintă drummul cunoașterii, dintre planurile existenței, Focul- domul sau anda, Aerul-farfuria pe care este echilibrată. Unitatea dintre cele patru elemente primordiale este dată de cele patru porți de intrare, cele patru puncte cardinale ( știm că fiecărui punct cardinal îi corespunde un element primordial, despre care am scris pe acest blog). Să nu uităm apexul domului dominat de un vârf ascuțit, simbolizându-l variabil pe Budha, arborele Bodhi sub care Budha a atins iluminarea și axis mundi, care atinge eterismul ( eterul fiind un alt element primordial, pe care-l întâlnim în budism și nu trebuie confundat cu Aerul). Inelele (chatra) care înconjoară domul reprezintă elementele lumii superioare ( energia spirituală este emanată de la baza sa pământeană spre Rai).Așadar, stupa este întruchiparea arhitecturală a legii lui Budha: începuturile, cunoștințele, inițierea și înălțarea, fiind creată pentru meditație.

Chorten din Bhutan

Pagoda Soarelui
Guilin, China

  În ceea ce privește chortenul tibetan, acesta este reprezentat prin opt tipuri, fiecare reprezentând momente din viața lui Budha: Chortenul Lotusului- nașterea lui Budha, Chortenul Iluminării- iluminarea lui Budha sub arborele Bodhi, Chortenul Multor Uși și Porți- deschiderea ușilor către Dharma, indicând învățăturile lui Budha, Chortenul Coborârii din Împărăția lui Dumnezeu-întoarcerea lui Budha înapoi pe Pămând, după ce acesta a mers Dincolo ca să învețe Dharma, Chortenul Marilor Minuni sau al Cuceririi Tirthikasului-miracolele făcute de Budha, când a împlinit 50 de ani, prin care și-a dovedit spiritualitatea, Chortenul Reconcilierii ( are formă rectangulară)-eforturile lui Budha din regatul Magadha, pentru a rezolva conflictele dintre urmașii săi monahali, Chortenul Victoriei Complete (are doar trei trepte circulare)- prelungirea vieții lui Budha cu trei luni, când urmașii l-au rugat să mai rămână și Chortenul Nirvana ( în formă de clopot)-moartea lui Budha.

    Concediu plăcut!

    Pe curând,

    Earnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LIII). HOREA SIBIŞTEANU, FETIŞ

Horea Sibişteanu
n.6.I. 1987, Bacău

,, Există vreun om care să fie fericit, aşa, în general, sau fericirea e doar o clipă, care ne îmbunează viaţa din când în când?"

( Horea Sibişteanu, ,,Socoteala de acasă")

   Volumul de proză scurtă ,, Fetiş", aparţinând tânătului scriitor Horea Sibişteanu, a apărut în luna mai 2019, la Editura Nemira.

   Horea Sibişteanu este inginer constructor, cu două specializări: una obţinută la Universitatea Tehnică ,, Gheorghe Asachi" Iaşi în consolidări monumente şi alta obţinută la Universitatea Waseda din Tokio, în inginerie seismică. A urmat şi a absolvit cursuri de scriere, susţinute de profesori universitari sau de scriitori renumiţi. 

  A început să scrie din liceu, fiind încurajat de profesoara lui de limba şi literatura română, doamna Coca Alexandrescu, care împreună cu domnul profesor Isachi l-au ajutat să publice la Editura Psihelp, în anul 2004, o culegere de proză scurtă, intitulată ,, A şaptea viaţă". A publicat povestiri în revistele Ateneu , Iocan, Subcapitol şi în Revista de Povestiri. De asemenea, a publicat la Editura Trei, în volumul colectiv, ,, Povestiri din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români".

   Volumul de faţă cuprinde 21 de proze scurte. Sunt secvenţe din lumea reală, de la noi din ţară şi din alte ţări. Multe dintre personaje sunt, de asemenea, reale, autorul păstrându-le numele. Este lumea noastră, cu limbajul cotidian, în cele mai multe situaţii ,vulgar ( pentru că aşa se vorbeşte în firme, pe străzi, în parcuri, în mijloace de transport, în filme şi mai recent, în piese de teatru). Personajele au obsesiile lor, frustările,angoasele, nefericirile sau fericirile  și împlinirile lor. 

   Începe perioada estivală și între două plimbări, vă recomand să citiți câte o povestioară, care vă va aminti în ce lume trăim!

  Pe curând,

  Earnest

DESPRE OPIU.ÎNTRE BINE ŞI RĂU

,,Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea". (Omraam Mikhael Aivanhov)

Papaver Somniferum
( Macul Adormitor)

În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult de creşterea, şi în România, a consumatorilor de droguri.
 M-am hotărât să scriu astăzi despre opiu, despre începuturile consumului şi comercializării acestui drog.
Ştim că otrăvurile sunt şi leacuri. Acest fapt îl cunoşteau anticii şi de aceea, Esculap, zeul grec al medicinii, era reprezentat cu un ciomag, pentru a ucide şarpele.
Proprietatea opiului de a face bine şi rău se datorează alcaloizilor acestuia. Din opiu se scoate morfina, codeina şi alţi alcaloizi folosiţi în medicină.
Opiul se extrage din seminţele unui soi de mac, Papaver Somniferum, plantă care-şi are originile, conform descoperirilor arheologice, încă din perioada neolitică, în sudul Europei şi în Asia Mică.  Din seminţele acestui mac, locuitorii din Asia Mică extrăgeau uleiul şi opiul, pe care grecii îl foloseau pentru calmarea durerilor, transmiţându-l şi romanilor. Folosirea pe scară largă a opiului a început odată cu răspândirea musulmanismului, probabil, ca înlocuitor al consumului de vin, interzis de Mohamed. Introducerea opiului ca medicament , în Europa, se datorează lui Paracelsius ( sec. XV), el găsindu-se doar în farmacii, în stare crudă şi începând cu sec. XIX, ca morfină şi codeină. Însă, în Asia Mică, popoarele mâncau opiu, pentru orice durere şi  consumul de opiu a devenit un viciu, când au constatat că acesta le deschide în faţă o ţară a minunilor, în care cel din urmă sclav, infractor sau lepros se simţea ca un semizeu. Probabil şi în Europa se vindea şi ,,la liber", ca  în Ţările Române, de vreme ce Pravila lui Vasile Lupu reglementa traficul de  opiu.
Răspândirea opiului spre Orientul Îndepărtat, dincolo de lumea islamică, s-a datorat Companiilor Indiilor Orientale, prima societate pe acţiuni britanică, care aproviziona China, India şi alte ţări asiatice.. În sec. XVIII, în Bengal, monopolul asupra cultivării macului îl avea această companie. Budiştii foloseau opiu în meditaţiile lor, pentru a atinge Nirvana, iar, treptat, chinezii vor înlocui haşişul cu opiu, pentru a le da energie. În anul 1820, când chinezii şi-au dat seama de pericolul consumului în exces al acestui drog, au oprit importul de opiu dar compania a organizat contrabanda, ceea ce a dus la izbucnirea Războiului Opiului. După desfiinţarea Companiei Indiilor Orientale, în anul 1858,  monopolul comercializării opiului l-a preluat Guvernul englez! Englezii nu au fost dispuşi să-i ajute pe chinezi în lupta împotriva opiului: ,, Întâi vindecaţi-vă singuri şi după aceea vom înceta noi să vă otrăvim." Cât cinism! Nu ştiau că acest flagel îi va atinge şi pe ei! De fapt, încă de la începutul secolului XIX, ofiţerii francezi din Indochina ( Vietnam) deprinseseră obiceiul de a consuma opiu. Scriitorul englez Thomas Quincey, în anul 1822, publica cartea ,, Confesiunile unui opioman englez", unde ne relatează despre sine lucruri îngrozitoare. Mai târziu, poetul Baudelaire a scris o carte despre paradisurile artificiale, consumul în exces de opiu, cauzându-i decesul la vârsta de 46 de ani.
La începutul secolului XX, consumul de opiu devenise o problemă în Europa, de aceea la 23 ianuarie 1912, un numar de 12 state au semnat la Haga prima "Convenţie internaţională privind stupefiantele", care marchează începutul cooperării internaţionale în domeniul controlului drogurilor. După Primul Război Mondial,  în cadrul Ligii Natiunilor se constituie  "Comitetul consultativ pentru traficul opiului si altor droguri periculoase", iar  la Geneva, la 19 februarie 1925, s-a semnat "Convenţia internaţionalş asupra opiului." S.U.A a solicitat Marii Britanii, în cadrul comisiei, să respecte prevederile convenţiei ( un articol se referea la interzicerea exportului de opiu în ţările în care este interzis importul acestuia), însă lordul Cecil condiţionează acceptarea convenţiei, ceea ce va determina retragerea S.U.A din comisie. După al Doilea Război Mondial, în cadrul O.N.U, s-a constituit, în anul 1946, Comisia pentru stupefiante, iar la  23 iunie 1953 s-a semnat la New York "Protocolul asupra opiului", intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea şi limitarea culturilor de mac, precum şi producerea, utilizarea şi comerţul  en-gros ale opiului , autorizând doar 7 ţări să producă opiu pentru export. De atunci şi până în zilele noastre, au fost semnate numeroase convenţii şi protocoale, pe care şi România le-a semnat, însă traficul de opiu şi de alte droguri a crescut anual
Statisticile arată că, în prezent, sunt 15 milioane de consumatori de opiu şi anual mor, ca urmare a consumării acestui drog,  circa 100.000 de persoane , iar numărul anual al victimelor consumului de produse derivate din opiu în ţările membre NATO este 10.000 de morţi.

          92%   din opiul din lume se produce în Afganistan şi se exportă , în special, spre Occident. Talibanii sunt marii traficanţi ai opiumului, obţinând 65 de miliarde de dolari, cu care  finanţează insurgenţa şi grupările criminale, în special, în Asia Centrală, Rusia şi Balcani, potrivit unui raport publicat la Viena.

            Dacă acum 300 de ani o companie, iar mai târziu, Guvernul englez nu ar fi profitat de slăbiciunea oamenilor în faţa opiului doar pentru a obţine bani, astăzi, acest flagel n-ar fi fost atât de puternic şi de nestăvilit. Lăcomia lor s-a întors împotriva urmaşilor şi nu numai. Instituţiile statelor şi organizaţiile internaţionale se dovedesc a fi neputincioase. Nu este vorba doar de opiu, ci de  toate drogurile şi credem că în traficul de stupefiante sunt implicaţi mai Marii Lumii, indiferent de ţara din care provin şi de statusul lor social din ţara lor: oameni ai legii, politicieni, poliţişti, reprezentanţi ai serviciilor, industriaşi, bancheri etc.

Pe curând,

Earnest

        

DESPRE SUPERSTIŢII (XVI). FLORILE (VI)

,,Una zice: ,,ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste!"

Alta zice: ,,ia-mă pe mine, că sunt pentru cinste!" dar alta că-i de noroc.

Alta spune: ,,ia-mă pe mine, că bani mulţi vei avea!" Şi de boale, de leacuri, de toate spun şi se îmbie.Numai trebuie să pricepi limba lor."

                                                                                                                      ( E.N.Voronca, ,,Datinile")

Floare de tei

Lămâiţă

   Superstiţiile sau credinţele spun că în flori, ierburi şi pomi se pot cuibări fie spirite bune, fie spirete rele. De aceea, aceste plante se comportă ca nişte făpturi vii: bolesc, tânjesc, suferă, vorbesc între ele. La marele sărbători de peste an, când ,, se deschide cerul" ( de Anul Nou, de Paşti, de Rusalii etc), plantele vorbesc între ele, iar oamenii pot înţelege limbajul lor. De fapt, cercetătorii japonezi au demonstrat că florile vorbesc, înregistrând un liliac, care a scos anumite sunete, atunci când a trecut pe lângă el un om care, cu o zi în urmă, i-a rupt o creangă.

      Pe vremuri, florile cultivate în grădini, în curtea caselor, pe morminte sau în glastre şi expuse pe pervazul ferestrelor aveau şi evidente proprietăţi apotropaice, deşi aspectele estetice au estompat astăzi rosturile magice ale acestora.

    În luna iunie, înfloresc ultimii copaci cu flori frumos mirositoare: iasomia, socul, salcâmul, teiul. Despre aceşti copaci, voi relata altă dată, acum voi spune câteva superstiţii sau credinţe despre florile lor.

   De exemplu, floarea de iasomie ( lămâiţa sau serincaşul) este floarea cinstei şi doar miresele- fecioare au dreptul să poarte coroniţe de lămâiţe, ca să fie cinstite până la moarte, de familia lor şi de comunitate. Dacă îşi pun coroniţă, atunci când nu merită această cinste, nu vor fi fericite în căsnicie.

În Cehia, fetele ies noaptea şi scutură o floare de soc, spunând: ,,Eu scutur socul, iar tu, câinele de dincolo, latră ca să ştiu unde se găseşte ursitul meu!".De Rusalii ( Duminica Teiului) , crengile de tei cu flori se pun la porţi, uşi, adăposturile animalelor, după ce sunt sfinţite, alături de crengile de soc, plop, mur sau ştejar. Ele sunt considerate ,, limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli în această zi" şi apăra  curtea, casa de spiritele rele, fiind folosite şi ca leacuri ( de fapt se cunosc beneficiul ceaiurilor din aceste plante). Florile de tei sunt, de asemenea, protectoare ale îndrăgostiţilor.

Căldăruşă

În luna iunie înfloresc, de asemenea, trandafirii, macii, garofiţele, margaretele ( despre acestea , am scris deja) cât şi căldăruşa, sânziana şi altele despre care nu ştim că ar exista o credinţă sau superstiţie.

Căldărușa sau columbina este o domnișoară a grădinilor de vară, numită şi floarea castelelor sau a conacelor, pentru că, pe vremuri, era o plantă rară şi nu se găsea decât în gradinile celor înstăriţi. Ea este o floare sacră, de aceea se consideră că trebuie să pui în casă şapte fire de căldăruşă, care reprezintă cele sapte daruri ale Sfântului Duh sau cele şapte suferinţe ale Maicii Domnului. De asemenea, trei fire de căldăruşă reprezintă Sfânta Treime.

Sânziene galbene

Sânziana, floarea soarelui, este cea mai veche plantă sacră în mitologia românească, credinţele şi superstiţiile ei find rezultatul sincretismului religios dintre religiile precreştine din spaţiul românesc şi cele creştine. Ele sunt florile Zânelor, Ielelor şi ale Drăgaicelor. Coroniţele de sânziene se duc la biserică în ziua de Sfântul Ion, ele având multe semnificaţii. Unele sunt păstrate în biserică, altele sunt luate de fete şi aruncate peste casă, ca să afle din ce parte va fi ursitul ei ( dacă rămân agăţate de horn - simbol axial masculin, înseamnă că nu se vor căsători prea devreme), după care se împodobesc cu ele coarnele animalelor, pentru ca acestea să fie fertile. Înainte de Sărbătoarea Sânzienelor, nu sunt invocate făpturile pe care acestea le reprezintă, ci florile însăşi. În ajunul acestei sărbători, fetele şi băieţii, care vor să se căsătorească, se adună seara. Băieţii fac ruguri, aprind făclii şi le învârtesc de la răsărit la apus, strigând: ,,Du-te Soare, vino Lună, / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / Galbenă mirositoare, /Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, / Să le pună la pălărie, / Struţuri pentru cununie, /Boabele să le răstească, / Până-n toamnă să nuntească."

Pe curând,

Earnest