EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( CXLIX).TAHAR BEN JELLOUN, MIEREA ȘI AMARUL

 ,,Pentru câteva bancnote?Spune-ți că recuperezi ceea ce statul nu-ți dă. Da, prietene, corupția e o formă de recuperare. Statul plătește niște salarii de mizerie și se bazează pe contribuția celor care au bani pentru a se ajunge la un echilibru. N-ai de ce să te rușinezi. N-ai făcut nimic greșit. Așa e țara. Ea provoacă și încurajează corupția.”

 (Malika, personaj din romanul ,,Mierea și amarul” de Tahar Ben Jelloun)

Despre scriitorul, psihoterapeutul și pictorul marocan Tahar Ben Jelloun stabilit în Franța, am scris pe acest blog, pe 29 februarie 2024, când v-am recomandat cartea ,, Copilul de nisip”.

 Romanul ,, Le miel et l’amertume” a fost tradus din limba franceză de Mihaela Stan și a fost publicat de Editura Nemira, în anul 2024, în Colecția Babel.

  Deși este musulman, autorul consideră ca și în romanele ,,Copilul de nisip” și  ,,Noaptea sacră”,că musulmanismul a deviat mult de la preceptele înscrise în Coran, care au fost interpretate și schimbate în legea musulmană, Sharia. Personajele principale ale romanului sunt Mourad, licențiat în Drept și Economie , funcționar public, soția sa, Malika, care nu a terminat liceul, pentru că tatăl ei a considerat că este periculos pentru o fată să învețe într-o clasă cu  32 de elevi, unde sunt doar trei fete și fiica lor, Samia. De asemenea, în roman mai sunt trei personaje secundare, cei doi băieți ai familiei , Adam și Moncef, și mauritanul VAID ( La Vie ( est) Impossible ( sans) Amour  et Dignite), nume pe care și l-a creat, când a părăsit Mauritania, din cauza rasismului. Malika provine dintr-o familie de comercianți zgârciți și conservatori, unde valorile principale sunt banii și respectarea tradițiilor musulmane ,de aceea Malika consideră că  banii îți dau poziție socială, respect și demnitate, necazurile sunt cauzate de deochi și de invidie, iar corupția ,, a devenit o economie paralelă și indispensabilă.” Ea este o femeie puternică, știind să-și impună punctul de vedere și să-și manipuleze soțul, care dintr-un funcționar public corect, devine corupt ca toți ceilalți. Mourad provine dintr-o familie nobilă, cu principii morale, unde corupția nu are ce căuta.Însă el este un bărbat comod, laș, care nu este de acord cu tradițiile musulmane inumane, devenind, de-a lungul anilor,  nepăsător, refugiindu-se în lectură , muzică și vizionarea de filme vechi franceze, americane, resemnându-se cu ideea că Marocul este țara tuturor posibilităților, unde bogații vor să câștige o mulțime de bani rapid și nu se gândesc la țara lor, iar săracii se descurcă  pentru că  au mai multă imaginație ca bogații. Cei doi se retrag în subsolul casei, în propria durere, după sinuciderea Samiei, acuzându-se reciproc de ipohondrie. Samia este o fată inteligentă , care iubește poezia și scrie poezie, pentru că aceasta o salva ,,de  plictiseala și mediocritatea societății”. Ea scrie zilnic în jurnal, învăța bine la școală, citește mult ( printre cărțile citite de dânsa este și ,, Despre neajunsul de a fi născut ”  de Emil Cioran). De ce s-a sinucis Samia, care a fost rolul lui Viad în ultimii ani de viață a celor doi soți și de ce cartea se numește ,,Mierea și amarul”, veți afla singuri, citind romanul pe care vi-l recomand.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

FILE DE JURNAL (IV), DESPRE CERNĂUȚI ÎN LUNA SEPTEMBRIE 1981 (2)

,, Nu lăsați nimic decât urme de pași, nu faceți decât fotografii, nu ucideți nimic decât timpul.”

                                                                                                             (din ,,Înțelepciunea călătorilor”)

 Avantajul pe care îl ai, când călătorești în orașe mici, este acela că poți să-l străbați pe jos, să faci fotografii și să ,,lași urme de pași”, dar  să nu ,,ucizi timpul.” El trebuie să rămână în memoria cu amintiri de călătorie, ca și cum este prezent, nu trecut. La Cernăuți, am mers mult pe jos, așa după cum am făcut în majoritatea orașelor din țară și în multe orașe din Europa.

Teatrul din Cernăuți , 1904-1905

Excursia noastră la Cernăuți a continuat cu plimbarea în piața culturală a orașului , și anume, în Piața Teatrului. ,, Aceasta este construită în stil englezesc închisă ,pe o parte, de clădirea Teatrului ,,Olga Kobîleanska”și, pe cealaltă parte, de Liceul ,,Aron Pumnul”. Ghida ne-a informat că Olga Kobîleanska este o scriitoare ucraineano-sovietică, care s-a născut la Gura Humorului într-o familie germano -ucraineană,  că a  scris romanul  ,,Pământul” în care acțiunea se petrece într-un sat din România.”  Nevoită să mă informez despre personalitățile din Bucovina unioniste și antiunioniste, am găsit-o pe această scriitoare pe lista celor care s-au opus Unirii Bucovinei cu România  și că era de religie greco-catolică. ,,Clădirea teatrului a fost construită între anii 1904 și  1905, după planurile arhitecților austrieci  Ferdinand Fellner și Hermann Helmer ( ei au proiectat și teatrele din Odessa și Viena), în stil baroc vienez. Stucaturile din Sala de spectacol a teatrului sunt poleite cu aur. Spun cu sinceritate  că acestea nu obosesc privirea, pentru că între ele sunt spații goale, largi, vopsite în alb.  Liceul ,,Aron Pumnul” este cel mai vechi liceu din Bucovina, care a fost înființat în anul 1808, și aici a învățat marele poet moldo-român Mihai Eminescu. În Cernăuți sunt trei asociații culturale:o asociație a artiștilor plastici și două asociații ale scriitorilor, unde se scrie în patru limbi: rusă, ucraineană română și ebraică. 

 Din Piața Teatrului ne-am deplasat în Piața Sovietelor, unde se află Monumentul Ostașului Sovietic Necunoscut la care se pun zilnic flori. Monumentul are h =22 m și este creația sculptorilor Gregori și Petroskievici În fața monumentului, ghida ne-a ținut un discurs despre problemele actuale ale păcii și ale războiului, despre amenințările S.U.A. asupra U.R.S.S., informându-ne că atât sovieticii cât și țările sistemului socialist sunt bine pregătite și pot face față unui atac american.” Am căutat acest monument pe GOOGLE și am aflat că a fost demontat în anul 2022 și că i se va găsi un loc, după victoria Ucrainei în războiul cu Rusia. Am căutat, de asemenea,  numele sculptorilor, dar nu am găsit niciun sculptor cu aceste nume ( probabil le-am scris greșit ). Important este că ucrainenii, care au fost și ei  o parte sovietici, iar altă parte fasciști, și-au demontat monumentul ostașilor care s-au luptat pentru țara lor, pentru  eliberarea Europei,care acum o ajută cu bani, armament, susținând războiul antirusesc. Nu mi se pare normal!

Catedrala ,,Înălțarea Domnului” din Cenăuți

 ,,Următoarea și ultima vizită am făcut-o la fosta Catedrală Ortodoxă Română, care a fost închisă în anul 1962. Aceasta a fost ridicată în anul 1844, fiind opera arhitectului ceh Josef Hlavka ( cel care a proiectat și Universitatea) și a fost pictată de vienezul Karl Jobst. În prezent, este Sală de Expoziții: la parter se află expoziția permanentă, privind realizările economice din Regiunea Cernăuți, iar la etaj sunt expoziții periodice, Acum, este expoziția pictorului și graficianului Orest Ivanovici Crivoruciko  , care s-a născut în anul 1942. Mi-au plăcut toate picturile sale, mai ales portretele ,, Sofia Rotaru” și ,,Portretul bunicului”. Frumoasa artista emerită de etnie română este pictată pe un fundal cu floriile fericirii, ,,ruta roșie ” ( ea este cea mai cunoscută interpretă a   cântecului ,,Ruta Roșie”). Ghida ne-a spus că această plantă are de fapt flori  galbene, care se înroșesc doar pentru câteva minute, în noaptea de Sânziene. Ea nu poate să ne spună dacă este adevărat sau nu acest fenomen, pentru că nu l-a văzut niciodată, dar i-ar plăcea să fie. Celălalt tablou ,,Portretul bunicului” este pictat pe un fond bej și reprezintă un bătrân, deosebit de expresiv, adus de umeri care este  îmbrăcat în costum național bucovinesc.  Tabloul este realizat în tehnica ,,trompe l'oiel”, dându-ți impresia  că bătrânul se mișcă și vine spre tine. M-a încântat această expoziție,dar  m-a revoltat faptul că o catedrală românească a fost închisă. Aceasta este politica comunistă, atee, dar nu o puteau  s-o conserve ca biserică-muzeu?”

  Cu aceste cuvinte mi-am încheiat vizitarea orașului Cernăuți. Nu am mai fost niciodată la Cernăuți și nu cred că mă voi mai duce vreodată, în acest oraș stăpânit de ucraineni.Multă ură au  împotriva românilor, diprețuind limba, cultura și civilizația română ca  și  cum noi le-am fi ocupat teritoriul și  nu ei, fără să facă vreun efort de a se lupta cu strămoșii noștri: li s-a oferit totul pe gratis. Singurul lor efort l-au făcut, jefuindu-ne, în Evul Mediu, când le era foame, noaptea, ca lașii, iar când au luptat ca mercenari, alături de români, au fost bine plătiți și hrăniți și de multe  ori, când nu făceau față, părăseau lupta.

Pe curând,

Earnest

PLIMBĂRI PRIN JUDEȚ (IX). DRUMUL DE LA BACĂU LA MĂNĂSTIREA RĂCHITOASA

 ,, Nu toți care se plimbă sunt pierduți” ( J. J. R. Tolkein)

  Probabil, pe Tolkien ( binecunoscutul scriitor englez, autorul romanului ,,Stăpânul inelelor”) l-au inspirat să ne transmită această idee  cei care credeau că așa-numiții  ,, vântură vreme” se plimbau pentru că  nu aveau ce face, ,,plimbărisindu-se” degeaba, fără nicio țintă. Eu eram pierdută dacă nu mă plimbam pe jos, pe unde mă aflam, ca să cunosc locul și oamenii, după cum priveau, zâmbeau, se încruntau,  se  comportau pe stradă ( dacă scuipau, aruncau pe jos mucurile de țigară, cojile de semințe sau ambalajele de la ce mâncau) sau după cum erau îmbrăcați etc; mă plimbam , adică plecam în călătorie cu trenul, avionul, dar cel mai des cu mașina, pentru că puteam să mă opresc unde voiam ca să privesc natura, să fotografiez, să respir aer curat sau să beau apă dintr-un izvor, să culeg o floare și, de multe ori, să ating un râu sau un pârâu cu picioarele, după ce mă descălțam. Cu aceste obiceiuri i-am obișnuit și pe copiii mei, cărora le-am arătat aproape întreaga țară.

Colinele Tutovei

Acum,după ce au trecut ploile și vijeliile și înainte ca Sfântul Ilie să-și anunțe prezența cu ploi, tunete și fulgere , vă propun o altă plimbare prin județ, pe un traseu scurt de 56 km de la Bacău la Mănăstirea  Răchitoasa. Despre Mănăstirea Răchitoasa v-am scris pe acest blog (14 iunie 2009), dar pe atunci se căutau fonduri pentru reabilitare. Vă informez, că după descărcarea arheologică făcută de unul dintre  puținii arheologi medievaliști pe care îi mai avem, Ion Mareș de la Muzeul de Istorie al Bucovinei ( s-a născut în județul nostru,  la Poduri), mănăstirea a fost reabilitată și arată nemaipomenit, oferindu-vă un loc liniștit  de relaxare și meditație spirituală.
Așadar, încărcați de entuziasm, porniți pe traseul Bacău, Secuieni, Izvorul Berheciului, Colonești, Răchitoasa. Nu vă propun opriri multe, nici abateri de la drumurile județene. Vă îndemn să priviți peisajul Colinelor Tutovei,Văii Berheciului, Văii Zeletinului, casele ( unele dintre ele sunt tradiționale , bine îngrijite). Pe vremea tovarășilor, această zonă era trecută într-o statistică  europeană , având cel mai mare număr de vite pe cap de locuitor. După Revoluția din anul  1989, a devenit ,,Valea Plângerii”: din vechile ferme au rămas doar scheletul clădirilor, multe dintre blocurile specialiștilor au fost părăsite și vrednicii locuitori au furat ferestrele și ușile, vechile conace boierești, pe care le transformaseră tovarășii în sediile C.A.P., au fost părăsite. Am înțeles de ce, în anii 40 ai secolului trecut, țăranii au distrus conace, au furat de la cei care, în mare parte, îi disprețuiau, dar n-am înțeles de ce, după anul  1989, și-au distrus rezultatele proprii lor munci.

Colinele Tutovei la
Izvorul Berheciului

 Dacă doriți, puteți să vă opriți la Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Secuieni ( ridicată între anii 1927 și 1938) , unde  se află icoana- relicvar a Sfântului Cuvios Mucenic Visarion pe care Mitropolitul Olteniei a dăruit-o de curând bisericii. Sfântul Cuvios Mucenic  Visarion s-a născut la Secuieni (28 mai 1884), a fost starețul Mănăstirii Lainici și a murit la 8 noiembrie 1951, în spital, în urma maltratărilor făcute de securiști. Înainte de a ajunge la Izvorul Berheciului, vă propun singura abatere de la șosea, ca  să intrați, pe drumul din partea stângă a șoselei, în satul Obârșia. Intrarea în sat este dezolantă, dar faceți totuși o tură pe ulițele satului, ca să vedeți case vechi cu verande, dar mai ales frumoasele grădini de flori din curțile caselor. De aici, din  Dealul Zarea Obârșiei, izvorăște Râul Berheci și, după 92 de km, în  satul Gara Berheci din județul Galați, se varsă în Râul Bârlad. Nu vă îndemn să vă abateți la Mănăstirea Băimac, pentru că, într-o altă postare, vă voi propune un pelerinaj la mănăstirile din județul Bacău.

Colonești
Biserica din Paiantă și Vălătuci (1673)

 Urmărind indicatoarele, părăsiți Valea Berheciului și intrați în Valea Zeletinului ( Râul Zeletin izvorăște din Dealul Țâgâra și se varsă în Izvorul Berheciului la Gohor, județul Galați). Pe această vale, sunt așezate comunele Colonești și Răchitoasa. În Colonești, veți vedea multe vile, dar se mai păstrează și case vechi, care au farmecul lor. La Colonești , dacă aveți timp, ( eu vă sfătuiesc să faceți toate popasurile la întoarcerea de la Mănăstirea ,, Adormirea Maicii Domnului ” din Răchitoasa), opriți-vă la două biserici: Biserica din Paiantă și Vălătuci și la Biserica din Lemn  Boierească . Biserica din Paiantă și Vălătuci ,,Sfântul Nicolae” este situată în cimitirul satului. A fost ridicată, în anul 1673, ca biserică de schit. Pe vremea aceea era acoperită cu paie, după care a fost acoperită cu șindrilă. Clopotnița era într-un stejar, clopotele , fiind fixate de două  ramuri

Răchitoasa
Mănăstirea ,Adormirea Maicii Domnului”(1697)

groase. Nu știm dacă este stejarul actual de lângă biserică, declarat monument al naturii, sau de ,,strămoșul său”. Știu însă că ,,restauratorii” au fost prost inspirați,când au  realizat un acoperiș din tablă și au înlocuit părți importante din arhitectura bisericii cu materiale moderne. Cealaltă Biserică de Lemn ,,Sfântul Dumitru” a fost ctitorită, în anul 1809, de  familia boierilor Ruset. În comună, se află și vechea  școală monument ridicată în întregime, în anul 1908, de  Gheorghe și Smaranda Apostoleanu ( Gheorghe Apostoleanu a fost unul dintre consilierii Domnului Alexandru  Ioan Cuza, Ministrul Justiției, senator). În această comună, s-a născut Arhimandritul Victor Ojoc, compozitor de muzică psaltică și autorul celei mai importante alcătuiri psaltice, antologia de cântări bisericești ,,Anastasimatarul”. Dacă nu vă opriți la Colonești, în 20 de minute veți ajunge la poarta mănăstirii. 

Drum bun și să vă fie cu folos călătoria!

Pe curând,

Earnest

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XIX)

 ,, Cultura este un al doilea Soare pentru cei culți.” ( Heraclit)

 Astăzi, este Ziua Internațională a Sărutului, iar mâine, pe 7 iulie, este Ziua Internațională a Ciocolatei. Luna iulie este încărcată de Zile Internaționale , printre care și a Șahului , a Prevenirii Înecului ș.a. A debutat cu prăzmuirea Sfântului Ierarh Leontie ( Laurențiu/Lavrențiu)  de la Rădăuți, ( despre care am scris pe acest blog, pe 6 iulie 2023), a continuat cu cea  Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt și se încheie cu Ziua Internațională a  Prieteniei și a Traficului de Persoane ( știați că pe 15 iulie 1631, domnul Moldovei Leon Tomșa a fost obligat să-i expulzeze de pe  boierii și pe negustorii greci de pe teritoriul Moldovei, cu excepția celor căsătoriți cu pământence și așezați în țară?).
Bobul de istorie

 

Pe 19 iulie 1612, Domnul Ștefan Tomșa II , pe locul numit  ,,Cornu lui Sas” de pe lângă Prut,  l-a învins pe Constantin Movilă susținut de cumnatul său, Ștefan Potocki și de hatmanul Zolkiewski. Pe pan Potocki l-a prins și l-a trimis pentru a fi întemnițat la Edi Kule, hatmanul Zolkiewski a scăpat cu fugă rușinoasă, iar Constantin Movilă a fost prins de tătari, dar și-a pierdut  viața în apa Nistrului.

Mănăstirea Solca, restaurată

Cine era acest Ștefan Tomșa II ( 1611-1615 și 1621-1623) și cum a ajuns domn al Moldovei? Despre dânsul avem informații de la Miron Costin, de la Matei al Mirelor, de la cronicarul polonez Piasecki și de la călătorii-cronicari străini, care au trecut prin Moldova, în acele timpuri. Ștefan Tomșa II a fost fiul Domnului Ștefan Tomșa I ( 1563-1564) , cel care l-a lovit cu buzduganul în față, omorându-l pe Despot Vodă, pentru că nu era de acord ca Moldova să fie condusă de venetici și fratele Domnului Țării Românești Leon Tomșa ( 1629-1632). Spre deosebire de Leon, el   era fiu nelegitim ( nu se știe cum se numea mama sa) și s-a născut la Galeri ( azi, în comuna Horgești, județul Bacău), pe Valea Răcătăului. A pribegit mult prin Europa, ca oștean, luptând chiar și în Pirinei, a slujit pe la curți  străine ( a fost lefegiu în slujba lui  Regelui Ștefan Bathory al Poloniei ), la turci și, alături de ieniceri, a luptat împotriva perșilor. Vitejia sa i-a plăcut Vizirului Mehmed-Pașa, care i-a dat steag de domnie în Moldova, după ce a fost mazilit Constantin Movilă, care era filopolonez. Menționăm că, în acele vremuri, Moldova era vasală Imperiului Otoman, iar domnii trebuiau să fie confirmați de Poartă, dacă erau aleși de Sfatul Țării sau puteau fi numiți de Înalta  Poartă, dacă vizirii sau sultanii se îndoiau de credința  domnilor din Țările Române.Aceștia erau unși ca domni de Patriarhul de la Constantinopol, dar și de Mitropolitul Moldovei, respectiv, de cel al Valahiei. Doamna Elisabeta și Constantin Movilă s-au retras la Hotin, apoi în Kanemița, iar o parte a boierimii filopoloneză, printre care Nistor Ureche, Dumitru Buhuș, a cerut ajutor Poloniei, dar fără rezultat, pentru că Ștefan Tomșa II fusese  înscăunat domn, pe 20 noiembrie 1611, iar Regele Poloniei Sigismund al III-lea era preocupat să ocupe Tronul Moscovei .Ajuns domn,  Ștefan, știind că polonezii îl vor ajuta până la urmă pe Constantin Movilă,   a chemat ,,oastea țării” formată din țărani și târgoveți, pregătindu-i de luptă , promițându-le că îi va apăra de lăcomia boierilor. Lui i s-au alăturat căpitanii lui Mihai Viteazul, Mârza, Gheța, Raț. Astfel, a avut loc, după șapte luni de domnie, bătălia amintită, mai sus. Ștefan Tomșa II a fost numit ,, voievodul săracilor”,pentru că le-a făcut acestora dreptate ,pe mulți i-a îmboierit ( pentru că o parte dintre vechii boieri au sfârșit cu capul tăiat de gâdele domnului și țara rămăsese fără Sfatul Țării), le-a dat dregătorii ( printre aceștia a fost și căpitanul Mârza), a înzestrat oastea , a ctitorit Mănăstirea Solca, sfințită de Mitropolitul Anastasie Crimca, împreună cu Episcopul  de Rădăuți Aftanasie și cu Episcopul de Roman Pavel, care l-au ajutat și la ridicarea acesteia,   cu scopul de a fi necropolă domnească ( le-a dat călugărilor dreptul ca  să ridice o ,,fabrică”de bere), a ridicat Biserica din Poartă de la Curtea Domnească din Iași, pe care a dărâmat-o Sobieski, a ridicat al doilea altar al Bisericii de la Pângărați, iar doamna sa a dăruit o dveră la Mănăstirea Putna. A avut o fiică, Principesa Roxandra Tomșa, cu italianca Genevra.
Unii contemporani ai săi spun ca era ,,bețivan, muieratic, aspru, dar judeca drept”.  În politica externă, el  a considerat că cele trei țări române trebuiau să fie unite, în lupta împotriva celor care voiau să le cucerească, încheind alianțe cu Principele Transilvaniei Gabriel Bethlen și cu Domnul Valahiei Radu  Mihnea.De asemenea, a încheiat alianță și cu Hanul Cantemir-bey al Buceagului, singurul care nu l-a trădat ( până și Mârza s-a alăturat familiei Movilă ). În scurtele sale domnii, s-a confruntat cu multe comploturi, învingându-i pe complotiști  la Cucuteni-Iași sau la Fântâna lui Păcurar. A fost mazilit de două ori : prima dată, pe 22 noiembrie 1615, succesându-l la domnie Alexandru Movilă, iar a doua oară, în august 1623. A murit undeva pe malurile Bosforului. Nu se știe unde a fost înmormântat.

Bobul de cultură

 

Pe 29 iulie 1912, în cartierul Pantelimon din București, s-a născut Nicolae Aurelian Steinhardt, într-o familie de evrei. Tatăl său era directorul unei fabrici de mobilă și cherestea. El s-a creștinat în închisoarea de la Jilava, pe 15 martie 1960 , fiind botezat de călugărul - preot basarabean Mina Dobzeu.  A fost închis, în anul 1958, pentru că nu a vrut să depună mărturie împotriva filosofului Constantin Noica, fiind condamnat la 12 ani de muncă silnică, la 7 ani de degradare civică,  confiscându- i-se, de asemenea, toate bunurile. El a  absolvit Facultatea de Drept și și-a susținut doctoratul, în anul 1936, în drept constituțional. A fost eliberat în anul 1964, iar după moartea tatălui său, s-a retras la Mănăstirea Rohia, unde a organizat cele 23.000 de volume ale bibliotecii mănăstirii, iar în anul 1980 a fost tuns în monahism de către Episcopul  Iustinian Chira. A murit, pe data de 30 martie 1989,de angină pectorală și a fost  înmormântat în cimitirul de  la Mănăstirea Rohia. Am scris câteva date din viața acestui mare om de cultură: jurist, eseist, critic literar, scriitor, dar ,mai ales, om de înaltă ținută morală, pentru a vă aminti, una dintre  scrierile sale,  cartea  ,,Jurnalul fericirii”. Dintre toate cărțile pe care le-am citit, consider ,,Jurnalul fericirii” una dintre cele mai bune cărți scrise în Lume, pentru că ne convinge ( indirect, prin relatarea biografiei sale) că  fericirea este întâlnirea cu Hristos, cu cele trei valori: înțelepciunea, libertatea obținută prin credință  și  iubirea de aproapele tău.

,,Nicăieri și niciodată Hristos nu ne-a cerut să fim proști. Ne-a chemat să fim blânzi, buni, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți.”

Pe curând,

Earnest

Ion Suruceanu ,,Sărut femeie, mâna ta” https://www.youtube.com/watch?v=P2wqypRmP_I

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLVIII).ANTOANETA OLTEANU, MITOLOGIA ROMÂNĂ

 

Antoaneta Olteanu 
(București, 22 ianuarie, 1968)

,,În lucrarea mea ( ...), am identificat  (...) elemente care, în profunzime, trimit de fapt la o filosofie a omului societăților tradiționale, la o filosofie cu caracter practic, așa cum  s-a conturat ea  în diverse tipuri de  societăți, aflate pe diferite trepte de dezvoltate, așa cun se profilează ea prin inrermediul personajelor mitologice” (Antoaneta Olteanu, ,,Cuvânt înainte” , în ,,Mitologia Română”)

 Antoaneta Olteanu este profesoară la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Departamentul de Filologie Rusă și Slavă, la Universitatea din București. Este autoarea a numeroase cărți  din domeniul culturii  și civilizației ruse, dar și traducătoare. Eu v-am recomandat două cărți traduse de Antoaneta Olteanu : Svetlana Aleksievici ( ziaristă belorusă, laureată  a Premiului Nobel, în anul 2015) , ,,Dezastrul de la Cernobîl.Ultimii martori”  și  Mihail Șișkin, ,,Luarea Ismailului”.

  Cartea ,,Mitologia Română” de Antoaneta Olteanu a fost publicată de Editura Curtea Veche din Târgoviște, în două ediții. Eu am primit cadou, de la băiatul meu, Horea,  de ziua mea, ediția din anul 2025, pe care nu v-o recomandat, pentru că este greu de citit. Prima ediție a fost publicată în trei volume, iar aceasta într-un singur volum, foarte bine ,,îngrijit”, dar cântărește câteva kilograme.
Citatul pe care l-am ales din Cuvântul înainte reprezintă sintetizat cuprinsul cărții. Cartea a fost preocuparea a câtorva decenii de studiu și lucrarea de doctorat a profesoarei Antoaneta Olteanu. Autoarea a studiat sute de cărți și studii în domeniul mitologiei românești și al mitologiei universale, dar nu a făcut cercetare de teren. A găsit asemănări cu mitologii antice, medievale europene: pe unele le-a comentat, pe altele doar ni le-a prezentat. lăsându-ne nouă posibilitatea de a le interpreta, de a le ghici simbolistica. Vă semnalez, o greșeală, la pagina 70, care i-a scăpat autoarei, la corectare, și anume, la figura ,,Dans al fertilității”, care reprezintă un motiv  de pe un vas,m aparținând Culturii Cucuteni, descoperit la Conțești, secolele IV-VI: în nicio localitate Conțești de pe aria Culturii Cucuteni nu au fost descoperite artifacte cucuteniene ( la Conțești-Iași, cele mai vechi descoperiri arheologice, aparțin secolelor IV-VI, dar cultura Cucuteni aparține mileniilor V-IV î.H., iar la Conțești-Sacut nu au  fost descoperite artifacte cucuteniene). Menționez că ilustrațiile color ( nu acelea integrate în text), aparțin ilustratorului clujean  Jozsef Vass și reprezintă propria sa imaginație, pe diferite teme mitologice.

  Merită să citiți această carte, din toate punctele de vedere.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

FILE DE JURNAL (3) DESPRE CERNĂUȚI ÎN SEPTEMBRIE 1981(1)

 ,,Dintre toate cărțile din lume, cea mai bună poveste se găsește între paginile unui pașaport.” 

                                                                                                                                        ( Anonim)

 

Vacanța de vară a anului 1981 a fost pentru mine un du-te - vino între Mărășești, Șantierul Arheologic Cucuteni, Iași, Bacău, Scorțeni, Mărășești ( pe 6 august, toată suflarea învățământului- cadre didactice și elevi- trebuia să fie la Mausoleu, la comemorarea eroilor căzuți în Războiul Național; niciodată și nicăieri nu am văzut atâta patriotism local, prezent și astăzi), apoi, din nou, la Iași la un curs de formare și la Mărășești. Aveam multe zile de concediu pe care nu le făcusem, așa că între 10 septembrie și

15 septembrie am mers într-o excursie în R.S.S. Ucraineană, membră fondatoare a U.R.S.S., fapt cu care, în septembrie 1981, se mândrea foarte mult. Obiectivele excursiei erau vizitarea celor două  capitale: Cernăuți, a Bucovinei, și Kiev ,a R.S.S. Ucraineană. Deplasarea a fost cu trenul, iar organizatoarea excursiei nu știa nicio limbă străină. Norocul nostru a fost că ghida era bucovineană, dar la Kiev, ghida era ucraineană și vorbea limbilile rusă și franceză,  iar eu a trebuit să fiu traducătoare, ca de altfel, în majoritatea excursiile făcute în grup.

  Astăzi, am să transcriu din jurnal, câteva  impresii despre ce am văzut și ce am simțit. La plecare, bunicul meu m-a rugat să fac o fotografie  Universității, unde el a învățat primii ani de studenție. În timp ce căutam o poziție de unde să prind întreaga clădire a Universității, trei ucraineni tineri,zdraveni și frumoși au venit spre mine, au spus ceva și unul dintre ei m-a luat în brațe, m-a învărtit de vreo două ori și la strigătele ghidei, mi-a dat drumul, a făcut  o reverență și toți trei au plecat. Bineînțeles, pe vremea aceea, aveam doar 62 Kg și o înălțime de 1, 70 cm. Ce vremuri!

Ghida ne-a preluat din gară, s-a prezentat și ne-a informat că soțul ei este medic. Am fost cazați la Hotelul ,,Bucovina.”

 ,, Iată-mă-s pe teritoriul Ucrainei, în fostul oraș românesc a cărui existență este atestată arheologic în secolul 9 ( zic fostul oraș românesc , deoarece nu ne mai aparține și pentru că  cei  220.000 de locuitori sunt formați din 100 de națiuni și naționalități dintre cele 131 din U.R.S.S., dintre care 60/% sunt ucraineni, 9% moldoveni și 10% români. Am întrebat-o pe ghidă, câți sunt bucovineni, dar s-a uitat foarte mirată la mine și nu mi-a răspuns. De asemenea, nu mi-a răspuns nici la întrebarea ,,când orașul Cernăuți a fost atestat pentru prima oară într-un document românesc?”. I-am spus că în aceeași lună și în același an cu orașul meu, Bacău, în octombrie 1408, într-un privilegiu comercial dat de Domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Știa, mai mult ca sigur, dar informația nu trebuia să facă parte din zicerile ei. De asemenea, am întrebat-o care este  etimologia toponimului Cernăuți și, după cum era e firesc, mi-a spus că vine de la ,,cernii”, care înseamnă negru. Din nou, am întrebat-o, dacă ar fi posibil să vină de la întemeietorul orașului, un oarecare Cernea, pentru că multe orașe, sate au în etimologia lor numele întemeietorului, ca București, Iași, Rădăuți, Bacău. Însăși Moldova era numită Bogdania. Aceasta a fost ultima mea intervenție.

 Orașul vechi seamănă cu Aradul. Deși statisticile  îl clasifică ,,un oraș pestriț” ( nu știu la ce se referea ghida, la populație sau stilurile clădirilor), totuși plutește un iz românesc. Nu spun aceasta pentru că mă autosugestionez, ci pentru că așa simt. Sunt foarte multe parcuri. Cel mai mare parc este acesta din fața hotelului ,unde suntem cazați , care se numește Parcul ,,Kalinin” ( Kalinin, ne-a spus ghida,  a fost prietenul lui Lenin). Alături, se află  Stadionul Mare ,,Bucovina”.

Orașul vechi s-a păstrat aproape intact; construcțiile noi se află în partea de sud, dar acestea nu sunt deloc atrăgătoare. Bărbații sunt frumoși, bine făcuți, femeile sunt, de asemenea, frumoase ( majoritatea sunt blonde, durdulii,  poartă părul strâns la spate într-un coc ), dar sunt țațe. La fel este și ghida noastră. Este apropiată de noi, dar o compătimesc pentru speech-ul pe care ni  l-a  servit în timpul turului orașului:politizat și tendențios.

Piața Centrală reprezintă centrul politico-administrativ al orașului. Aici,  ,,tronează” statuia lui Lenin, dezvelită în anul 1951, opera sculptorilor Vronschi și Oleinic. În această piață, se află Primăria (Sovietul Orășenesc de Deputați ai Poporului), o clădire în stil baroc târziu, având un turn pe centru. De aici, pornește centrul economic al orașului și Magistrala Lenin, care are o lungime de 11 km. Această parte a orașului, după părerea mea, seamănă cu Aradul.  De aici, se ajunge în Cartierul Universității. Universitatea are  trei clădiri:înr-una dintre ele se află Facultățile de Fizică, de Matematică ( aici, a studiat Ivan Franko, mare scriitor ucrainean - Universitatea din Liov îi poartă numele), în altă clădire  se află Facultățile de Istorie, de Geografie, de Filologie, de Medicină, iar în clădirea mare, în  Palatul Mitropolitan au funcționat Facultățile de Teologie și de  Drept. Clădirea este impresionantă. Arhitectul a fost cehul  Joseph, Hlavka, iar construcția acesteia a durat între anii 1875 și 1900. Aceste trei construcții, împreună cu parcul (aici se găsesc 88 de specii de copaci) se întind pe 2 ha. De asemenea,  alături, se află Biserica Mitropoliei, care găzduiește Centrul de Calcul al Universității. Palatul Mitropolitan a fost renovat, în totalitate, pentru că, în anul 1944, germanii au luat coloanele de marmură neagră, o parte dintre obiectele de valoare, după care au incendiat clădirea. Ceea ce am văzut, în interior este de nedescris: am admirat îmbinarea armonioasă a patru stiluri: bizantin, romanic, gotic, baroc, iar în exteriorul celor trei clădiri sunt și  elemente ale stilului moldovenesc .În Palatul Mitropolitan se află o bibliotecă și un muzeu. În partea de sud a orașului, se construiește o clădire nouă a Universității. Din spatele Universității, am văzut zona industrială, cu fabrici ale industriei ușoare, iar ghida nu a ratat niciun moment pentru a ne vorbi despre bunăstarea locuitorilor orașului, pe care eu nu am observat-o ( troleibuzele sunt vechi, iar oamenii sunt sărăntoci). Se simte și aici un început de criză, chiar dacă 1l de  benzina costă doar 21 de K, iar cel de apă minerală 20 k.

  Cernăuți, Hotelul ,,Bucovina”, 11 septembrie 1981, ora 22.”

  În altă postare, voi continua cu celelalte obiective vizitate în Cernăuți. Menționez că datele statistice din jurnal și evenimentele sunt cele spuse de ghidă. Am găsit pe GOOGLE un articol în care se scria că Palatul Mitropolitan a fost jefuit și incendiat de ruși.Eu mă întreb: au cărat rușii după ei, coloanele din marmură și obiectele de valoare până în Germania și înapoi în URSS? Oricum,urma ca Bucovina de Nord să fie dată URSS, în cadrul USS Ucraina ( jocurile erau făcute din iunie 1941, când Stalin a intrat în război alături de Aliați) , iar  Ucraina făcea parte din URSS, chiar dacă o parte dintre ucraineni erau fasciști, Ucraina era încă o republică sovietică, pe care rușii au eliberat-o de sub ocupația vremelnică a Germaniei ( 1941-1943). Bunurile Mitropoliei nu erau ceasuri de mână ,pe care sovieticii să le care după dânșii prin Europa.De asemenea, am citit în alt articol că Statuia lui Lenin și alte statui au fost demolate. Clădirea Universității este în Patrimoniul Mondial UNESCO. Eu cred că ucrainenii ar trebui să-și lămurească istoria și să nu-și mai caute strămoși la egipteni, sumerieni, daci etc.

POLITICIENII ȘI POPORUL

 ,,O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți,/Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți,/Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii,/Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.”( Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

 

Nu am vrut să scriu deloc despre această fanfaronadă la care poporul român asistă de aproape o lună .Politicienii noștri sunt interesați de funcțiile lor,  se laudă și se acuză reciproc, dar au uitat de popor.Televiziunile sunt intresate mai mult de nunțile vedetelor și mai puțin de elevii olimpici internaționali și de profesorii care i-au pregătit. În ceea ce privește mitingul slujitorilor învățământului la care au participat 20.000 de persoane, nicio vorbă! De asemenea, nu s-a  vorbit nimic despre Eminescu sau despre Caragiale, pentru că ,probabil, nu au audiență. Totuși o televiziune, pe 15 iunie,  ne-a oferit ,,Conul Leonida în față cu reacțiunea”. Așadar, Eminescu și Caragiale m-au scutit pe mine să-i critic pe politicieni, pe criticii literari, pe analiștii politici și pe istorici și să le pun în fața titlului ,,pseudo”

Citate copiate din ,,Scrisoarea III” și din  ,,Conul Leonida în față cu reacțiunea”, ca să nu mi se spună că eu am adăugat  niscaiva versuri sau replici;

,,Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?/N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic juvaer?Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?/Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii,/N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți/În aplauzele grele a canaliei de uliți,/Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,/Măști cu toate de renume din comedia minciunii? (...)Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,//Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget,/Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,/La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri;/Toți pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă./Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,/Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască…/Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!/Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei Golii,/În cămeși cu mâneci lunge și pe capete scufie,/Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,/Unde spumegă desfrâul în mișcări și în cuvinte,Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri/Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri.../Și apoi în sfatul țării se adun să se admire.”

Leonida: ,,Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o diminează, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe

,,Aurora Democratică', să văz cum mai merge ţara. O deschiz... şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: '11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!Răposata dumneaei - nevastă-mea a d-întâi - nu se sculase încă. Sar jos din pat şi-i strig: Scoală, cocoană, şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!Când aude de libertate, sale şi dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: găteşte-te degrab', Miţule, şi... hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân' la teatru... (Cu gravitate:) Ei, când am văzut... ştii că eu nu intru la idee cu una cu două. (...)Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!... Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume,... de-ţi venea ameţeală nu altceva. (...) Ei, cât gândeşti c-a ţinut toiul revuluţiei? (...)Trei săptămâni de zile, domnule.e te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagadel lucru? Fă-ţi idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română.Vezi dumneata, i-a plăcut şi lui cum am adus noi lucrul cu un sul subţire ca să dăm exemplu Evropii, şi s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să firitisească...Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: 'Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!' Şi jos iscălit în original 'Galibardi'.( ...) Auz; da' nu e, nu se poate să fie revuluţie... Câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revuluţie? Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune; ascultă: (citeşte tremurând:) Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunere, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale... Naţiune, fii deşteaptă!' (cu dezolare:) Şi noi dormim, domnule!”

Pe curând,
 Earnest