UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XV)

                                            ,,Unitatea este cea mai mare forță a unei națiuni.” (Ataturk)

 

Ion Creangă
( 1. III. 1837-31 XII 1889)

Luna martie, cu numele popular Mărțișor, este  dedicată femeilor și tinerilor. De asemenea, în această lună sunt declarate Zile Internaționale : a Teatrului pentru Copii și Tineret, a Francofoniei,  a Fericirii, toate trei se sărbătoresc pe 20 martie ( avem de unde alege pe care să o celebrăm), a Poeziei pe 21 martie, a Apei pe 23 martie, a Meteorologie pe 24 martie, a Pădurilor pe 25 martie, a Teatrului pe 27  martie. Să vedem ce vor avea, în programul lor, cei doi miniștri ,,gestionari” ai Mediului și  ai Culturii. În această lună,  au fost înființate Societatea Junimea ( 16 martie 1863) și Academia Română ( 30 martie 1879). Luna Martie începe cu nașterea a trei mari personalități ale culturii române: Ion Creangă, Solomon Marcus și Gheorghe Asachi și se încheie cu nașterea tot a trei mari personalități : Nichita Stănescu, Iosif Vulcan și Ion Pillat. Pe 1 Martie este și Ziua Națională Ion Creangă, dar a fost liniște totală. Creștinii ortodocși  prăzmuiesc pe 9 Martie pe cei 40 de Sfinți din Sevastia, iar B.O.R. a declarat această Sărbătoare ca Ziua Comemorării Martirilor din Închisori, iar pe 25 martie este Sărbătoarea Buna Vestire, când B.O.R. celebrează pe femeile creștine. În  luna Martie, au avut loc, în istoria țării noastre, importante evenimente ( pe unele dintre acestea le-am amintit anul trecut), iar în tradiția populară sunt  obiceiuri legat de echinocțiu, de practici agricole, dar și de cele  nouă Babe și de Ziua Bărbaților, care se ,,luptă” cu cu a noua Babă, demonstrând că o poate face și după ce beau 40 de pahare de vin.
Bobul de istorie

 Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării, întrunit la Chișinău, a declarat Unirea Republicii Moldovenești cu

Sfatul Țării ( 27.III. 1918)

 România. Istoricii sovietici și chiar unii istorici români apreciază că acest eveniment s-a făcut sub baionetele armatei române.

 În această  postare, voi trece în revistă câteva evenimente, care au fost,, șterse” din manualele de istorie.

1. Prin Tratatul de Pace de la București, din anul 1812, în urma Războiului Ruso-Turc, Imperiul Țarist a primit ca despăgubire  de la Imperiul Otoman, Estul Moldovei, cuprins între Prut și Nistru, cunoscut cu numele de Basarabia. Prin acest tratat erau încălcate, încă o dată, prevederile capitulațiilor și ale Tratatul de la Luțk, din anul 1711, dar boierii români, de această dată, nu au protestat. Menționez faptul că, încă din anul 1774, Țările Române ( Moldova și Muntenia),  vasale turcilor erau sub protecția Imperiului Țarist. Țarul Alexandru le-a promis românilor că Basarabia își va păstra autonomia și moldovenilor li se vor recunoaște drepturile. Dar, începând cu anul 1828, când Basarabia a devenit provincie a Imperiului Țarist, treptat, până în anul 1835, s-a introdus administrația rusă, începând politica de deznaționalizare a românilor prin interzicerea școlilor cu predare în limba română, a oficierii slujbelor religioase în limba română și prin colonizarea unor minorități ( aceeași politică pe care austriecii au introdus-o în Bucovina): ucraineni, ruși, turci, bulgari, polonezi, care au fost împroprietăriți , acordându -li- se dreptul la școli în limba națională și dreptul de a-și oficia ritualurile religioase, de asemenea, în limba lor.

2. Odată cu declarația Arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitor al tronului Imperiului Austro - Ungar, prin care el afirma că va acorda dreptul la autodeterminare al popoarelor din imperiu ( ceea ce i-a determinat pe mai marii imperiului, cu acordul Împăratului Franz Joseph I, eliminarea arhiducelui prin organizarea atentatului de la Sarajevo, din 28 iunie 1914 și pretextul izbucnirii Primului Război Mondial), ideea dreptului la autodeterminare a popoarelor a revenit ca obiectiv principal al popoarelor din Imperiul Țarist și din Imperiul Austro - Ungar. Aceste popoare militau pentru federalizarea imperiilor în cadrul cărora să se formeze republici autonome. În  Imperiul Țarist, primul stat care și-a declarat autonomia  a fost Bielorusia, urmată de Ucraina ( aceasta după trei  congrese ale militarilor) , apoi de Finlanda, Țările Baltice, Polonia, Armenia, Georgia ș.a. Însuși Lenin a recunoscut acest drept cu condiția că în republicile autonome constituite să se instaureze regimuri socialiste.

3. Ucraina, cu toate problemele  interne declanșate între cei care susțineau constituirea unei republici autonome și cei care erau împotriva, cerea sprijinul Germaniei pentru împărțirea Basarabiei între Ucraina, Polonia și Germania, trecând de partea Puterilor Centrale sau formarea Federației Mării Negre constituită din Ucraina, Basarabia, Crimeea, Caucazia, regiunile Donului și România, sub conducerea Ucrainei, având capitala la Odesa

4. În acest context, și în Basarabia s-a intensificat  mișcarea națională. Înșiși românii din Transnistria doreau autonomia Basarabiei și alipirea lor la aceasta. Diferența între ei și celelalte popoare era că Basarabia avea o Țară Mamă, România, de aceea, curentul unionist s-a dezvoltat, mai ales, după 24 ianuarie 1918, când Sfatul Țării  a declarat independența Republicii Moldovenești.

5. Rada din Ucraina , înainte ca Ucraina să se constituie ca stat autonom, în iulie 1917, a trimis o telegramă de convocare a  comisarului gubernial din Basarabia, publicată de ziarul ,,Cuvântul Moldovenesc” prin care cerea ca Basarabia să facă parte din viitorul stat  autonom Ucraina. În fața acestei pretenții, a protestat Comitetul Militar de la Odesa și al frontului român, unificați în soviet, trimițând o telegramă comisarului gubernial din Basarabia,  prin care respingeau orice posibilitate de anexare a Basarabiei la Ucraina și socoteau orice pretenție a acesteia ca uzurpare. Comitetul executiv moldovenesc considera actul Radei antidemocratic , trimițând către  aceasta protestul lor  prin care considera intențiile Ucrainei  ,,anexioniste și prădalnice”. Încorporarea Basarabiei Ucrainei nu convenea nici minorităților naționale. În acest sens, s-a pronunțat și o  Adunare a Evreilor  de la Chișinău, din 4 iulie 1917, la care au participat și reprezentații minorităților din Basarabia și comisarul gubernial. La acest protest, Rada a trimis o altă telegramă prin care declara că niciodată nu a ,, năzuit să apuce pământurile moldovenilor și să răpească ceva din ele”, că doar ar avea ceva pretenții asupra județelor Hotin și Cetatea Albă, pentru că și Basarabia ar avea pretenții ca să-i aibă în hotarele lor pe moldovenii din Cherson și Podolia. După Unirea Basarabiei cu România, Rada a convocat o ședință specială, pe 20 aprilie 1918,  în care să se dezbată evenimentul din 27 martie. Președintele Radei,  profesorul Mihai Grișevski a declarat că niciodată , în decursul istoriei, Basarabia nu a aparținut Moldovei și că moldovenii din Basarabia reprezintă o minoritate. Însă statisticile arătau altă situație: cu toate colonizările făcute de regimul țarist și cu mutarea unor familii de români în diferite părți ale imperiului, totuși moldovenii reprezentau 62/% din populație.

6. În ceea ce privește părerea unor istorici că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 s-a realizat sub baionetele românești, situația era următoarea:

 a. În țările Baltice , Ucraina , Polonia unde se declarase autonomia și mișcarea națională voia independența lor, rusofilii erau sprijiniți de corpuri ale armatei ruse rămase pe teritoriul lor. Aceste țări au cerut sprijinul Germaniei și cu ajutorul acesteia și-au instaurat guverne naționale. În unele dintre țări, germanii au instaurat chiar dictaturi militare;

b.  În Basarabia, existau, de asemenea, antionioniști, intensificându-se lupta între bolșevici și unioniști,  iar Sfatul Țării a cerut sprijinul armatei române.  Ziarul ,,Cuvântul moldovenesc” din 16 ianuarie 1918 consemna: ,,Norodul sătul de anarhie i-a întâmpinat cu mare bucurie”. Ciocnirile pe care le-a avut armata română pentru ocuparea Basarabiei la Chișinău, Tighina, Cetatea Albă, Vâlcov ș.a.  au fost lupte cu comandele bolșevice străine Basarabiei. Generalul Prezan, în Proclamația publicată în ziarul  Ardealul, din 18 ianuarie 1918, și în Cuvântul Moldovenesc, din 24 ianuarie 1918, se adresa locuitorilor, astfel: ,,Vă declar sus și tare, că oastea română nu dorește decât ca prin rânduiala și liniștea ce o aduce, să vă dee putința să vă statorniciți și să desăvârșiți autonomia și slobozenia voastră, cum veți hotărî voi singuri.”

Bobul de cultură

 Mănăstirea ,, Sfinții 40 de Mucenicii” - Memorialul Gherla

Morminte anonime ale osemintelor 
descoperite într-o groapa comună

În câteva rânduri, am să vă  prezint un act istoric, legat de religie, pentru că religia face parte din cultura unui popor. În tradiția poporului român, nu se întemeiază și nu se sfințesc biserici sau mănăstiri în luna martie, pentru că această lună este, în mare parte, a Postului Mare, când creștinii ortodocși sunt chemați la rugăciune, pregătindu-se  spiritual pentru Învierea Domnului. Însă în România  sunt biserici și mănăstiri cu Hramul ,, Sfinții 40 de Mucenici”. O astfel de mănăstire este cea de la Gherla, înființată la 1 octombrie 2007, în memoria celor care au murit în Închisoarea de la Gherla ( unii dintre ei au fost canonizați), care au fost aruncați în gropi comune, între anii 1955 și 1965. Biserica a fost ridicată pe Dealul Cărămidăriei din apropierea orașului Gherla, din inițiativ

Icoana  Suferinței Împreună

a Mitropolitului  Andrei și funcționează ca  mănăstire și muzeu. În prezent, sunt amenajate un paraclis, un muzeu, o trapeză și câteva camere. După ce se va face descărcarea arheologică, va începe construcția așezământului monahal. Starețul mănăstirii este protos Grigorie Benea care a studiat mulți ani ,,fenomenul Gherla”, studiul său finalizându-se cu o lucrare de doctorat care a scos la lumină fapte petrecute în Închisoarea de la Gherla, care au fost ascunse românilor.

  În spatele mănăstirii, au fost îngropate osemintele celor  găsiți într-una dintre  gropile comune. 

P curând,

Earnest

 Notă:

 Informațiile de la Bobul de istorie sunt în conformitate cu documentele publicate în ,, Basarabia și basarabenii, Chișinău 1991 și în Unirea Basarabiei de Ștefan Ciobanu, Chișinău 1993.

În fiecare lună Martie, vă invit să ascultați o melodie dedicată femeilor. Astăzi, vă ofer o melodie uitată demult.

https://www.youtube.com/results?search_query=Cristian+Popescu+Liliana

,, Liliana”, compozitor George Grigoriu, interpret Cristian Popescu

 

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLIV).MIHAIL ȘIȘKIN, LUAREA ISMAILULUI

 ,,Drumurile sunt lipsite de speranță. Cotidianul e umilitor. Solemnitățile sunt bete. Vameșul e neatent. Îndepărtarea e murdară. Aproapele e mult prea amar. Îngrijitorul de câini e vândut. Puterea pute. Legea e neînsemnată.Verbul e atotputernic. Închisoarea e omnivoră. Santinela e plină de abnegație. Cadavrul e de nerecunoscut. Războiul e zilnic. Cecenul e supărăcios. Laponul e fudul. Geografia e țopăitoare. Istoria e rătăcitoare. Țareviciul e omorât. Trecutul e rușinos. Iubirea pentru mormintele părinților e fermecătoare.  Tufa de mărăcini care nu arde. Cerul e zăpeziu. Viitorul e entuziasmant.”
                                                                                                ( Mihail Șișkin, ,,Luarea Ismaiulului.”)

   

Mihail Pavlovici Șișkin

Mihail Șișkin s-a născut la Moscova, pe 19 ianuarie 1961, într-o familie profesori. A studiat limbile germana și engleza la Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova. A fost jurnalist, profesor, traducător, a predat limba și cultura rusă la  Zurich și la două universități din  S.U.A. ( Washington și Lee).  A  fost căsătorit de trei ori. A doua căsătorie  a fost cu o elvețiancă , stabilindu-se, astfel, la Zurich. În prezent, trăiește doar din veniturile obținute din opera sa literară, tot în Elveția, la Kleinlützel, în cantonul Solothurn, împreună cu familia și cu a treia soție, de etnie rusă. Trei dintre romanele sale au primit premii în Rusia ( este singurul scriitor rus căruia Rusia l-a premiat de trei ori, deși este un aprig critic al situației actuale din Rusia), romane traduse și în limba română de Antoaneta Olteanu: ,, Părul Venerei”, ,,Scrisorar” și ,, Luarea Ismailului.” Scriitorul a fost de două ori în România, la Iași la  Festivalul Internațional de Literatură și Traducere ( 2019) și la Brașov la Festivalul NOD (  2025), care este Festivalul Internațional de Literatură și de Drepturi de Autor.

  Romanul pe care vi-l recomand a fost publicat, în anul  2016 , de Editura Curtea Veche din București și a fost scris  de Mihail Șișkin,  la Zurich, între anii 1996 și 1998. Romanul are 557 de note, aparținând traducătoarei și autorului, la care se adaugă și notele cu *,care sunt traducerile citatelor din limba latină sau din alte limbi.

 Probabil, cei care nu au citit romanul și-l vor citi se vor supăra pentru această recomandare, mai ales, cei care nu sunt familiarizați cu  mitologia și cultura  greacă, romană, egipteană, germană, slavă ( în special, cea rusă ) și cu  scrierile biblice. Este un roman greu de citit chiar și de cei care mai cunosc istorie și mitologie, pentru că autorul numește personajele sau le compară comportamentul cu personaje mitice sau istorice ( filosofi, oratori, scriitori, sfinți ruși) din diferite epoci istorice. De asemenea, ne prezintă întâmplări din viața personajelor,  în anumite perioade ale vieții lor, narațiunea, fiind întreruptă se trece la o perioadă istorică asemănătoare celei prezente, din epocile antică, feudală, modernă, interbelică, din Egipt, Roma, Germania, Franța, Rusia. Mihail Șișkin ne îmbogățește cunoștințele de istorie, de cultură rusă și sovietică, prezentându-ne evenimente mai puțin sau deloc cunoscute ( de exemplu, sunt dedicate câteva pagini cuceririi Siberiei, pentru Rusia, de la Kucium Sultan al Hanatului Siberiei de către  cazacul Ermak).

 Niciuna dintre povestirile personajelor  nu are final, deși autorul  revine la o altă perioadă din viața lor. Pentru Mihail Șișkin nu contează povestea lor, ci drama acestora determinată de viciile societății în care trăiesc, de politica autoritară a statului, de poliția politică, de instituțiile nefuncționale, de teroarea pe care anchetatorii o răspândesc în societate, de justiția nedreaptă și, uneori,  de neputința personajelor  de a face față unei anumite situație.

   Probabil,cititorul crede că romanul se referă la celebra bătălie, din anul 1790, când Suvorov a câștigat cetatea Ismail, în Războiul Ruso-Turc ( această cetate, de pe brațul Chilia, au luat-o turcii de la Moldova, în vremea lui Ștefan cel Mare, iar din anul 1991 aparține statului ,,Slava Ucraina”, n.n.). Autorul ne informează, în prima sa notă, că prima editură,  care a cumpărat drepturile de traducere, a fost una turcească, crezând că romanul se referă la bătălia din anul 1790, dar aceasta a renunțat când și-a dat seamă că este vorba de un număr de circ cu șoricei.   Mihail Șișkin, pe parcursul romanului, face referiri la Durov,  un celebru dresor rus, care avea un număr cu calea ferată a șoarecilor. Însă creatorul ,,Luării Ismailului” este  băiețelul Kostia, fiul Larisei Sergheevna. Acesta spune că îi va dresa pe șoricei care, pentru a cuceri cetatea Ismail, vor trece printr-un șanț, se vor cățăra pe ziduri și, urcându-se în turn, vor trage de o sfoară care va coborî steagul turcesc și-l vor ridica pe cel rusesc. Întrebat cum îi va face pe șoricei să-l asculte, Kostia  spune că are cașcaval, pe care-l va împrăștia peste tot, pentru că secretul e în cașcaval.

  Eu, cunoscătoare cât de cât a istoriei popoarelor, cred că măreția unor popoare a stat în ,,cașcaval” și istoria noastră a stat în apărarea ,,cașcavalului”, din care pierdem, aproape zilnic, bucățică cu bucățică. Dar  nu despre noi este vorba în acest roman.

  Lectură plăcută, cu multă răbdare!

 Pe curând,

 Earnest

Un cântec,ca să înțelegem ce este ,,Mama Rusia” pentru ruși, cu toată istoria lor de războaie de cucerire și de apărare ( poate știți că Moscova a fost cucerită și arsă,  în Evul Mediu, de către tătari, polonezi, lituanieni, dar vă amintesc că niciodată nu a fost stăpânită de cuceritori și de fiecare dată a fost reclădită și împodobită cu biserici mărețe). Vă rog, să-i priviți și pe spectatori: nu sunt doar nostalgici, ci și tineri.

https://www.youtube.com/watch?v=OTuN3_7kGkE

DESPRE ERELE TIMPULUI ȘI SEMNELE SALE

 ,,Timpul este cel mai înțelept dintre toate lucrurile care există, pentru că aduc totul la lumină.”                                                                                                                                    (Thales din Milet)

   

  Pe oameni i-a preocupat și îi preocupă cel mai mult propria lor viață, deci timpul trăit, pentru că Timpul le măsoară Viața. De aceea, Timpul, ca element primordial, a fost și este cel mai bine perceput de oameni, pe care îl văd pe chipul lor, îl simt în oase, în memorie, îi simt durerea pe care le-o oferă cu multă generozitate, jelându-l zilnic, pentru că trece prea repede, deoarece, uneori, l-au risipit conștient sau inconștient.
   Filosofii, oamenii de știință, teologii din diferite religii l-au ,,cercetat”, l-au măsurat, l-au împărțit în ere și au ajuns la concluzia firească că este ireversibil. Unii au spus că este liniar și infinit, iar alții că este ciclic, ,,moare și învie.”

  Arheologii l-au împărțit înainte și după Potop, teologii unor religii  l-au împărțit în Timp Sacru când zeii trăiau împreună cu oamenii și în Timp Profan, când zeii s-au supărat pe oameni și s-au retras în Cer, lăsându-i pe aceștia să se descurce singuri. Daco-romanul Dionisie Exiguul, în secolul al VI-lea, l-a împărțit  două ere: era înainte de Hristos, numită și î.e.n. și era după Hristos, numită și e.n. Însă importante sunt semnele acestor ere. Arheologii au cercetat descoperirile arheologice, demonstrând existența unui Potop, despre care se povestește în toate religiile,  Potop demonstrat și susținut și de către geologi. Marii gânditori ai Lumii au scris despre erele Timpului ciclic, pe care le întâlnim și în cărțile sfinte ale diferitor religii.

  M-am gândit, ca astăzi, să vă prezint câteva semne ale Timpului, din culturi și religii diferite.

De exemplu, Hesiod ( sec. VIII î.H.), în ,, Munci și zile” consideră că au existat cinci ere, dintre care patru au aparținut Timpului Sacru și ultima, Era Fierului, cea mai grea pentru oameni, aparține Timpului Profan. Pe parcursul ei, treptat, oamenii ,,...nicicând n-o să ajungă să afle,/Tihnă nici noapte, nici zi, sleiți de durere și trudă”, când ,,tătăl este necruțător cu fiii , fiii cu tatăl/ Oaspeții nu țin la gazdă, prietenii nu țin la prieteni/ Nu e iubire de frate, cum fu oricând într-o vreme(...).  Pumnalul e lege, cetatea îi jefuie unul pe altul/ Nu au  respect al dreptății, al cinstei și nici jurământul/ Nu și-l împlinesc, mai curând îi cinstesc pe semeții netrebnici.” , De asemenea, aztecii, ne relatează despre cinci ere, care urmează să se sfârșească, printr-o mare eclipsă de Soare, când Lumea va intra în Întuneric. Numai credința și ritualurile vor aduce Lumina și Timpul va fi reînnoit. Incașii,  prin profețiile lui Mosoq, ne relatează despre ,,Timpul viitor”,  care se caracterizează prin haos, prin schimbări tumultoase în psihicul, spiritualitatea și în  relațiile interumane, ce va aduce Întunericul. Numai  credința și ritualurile vor reuși să cheme un salvator, Marele Maestru ( Mesia), care va aduce, din nou,  Lumina , dar și alți oameni mai buni. Mayașii în Popol Vuh ne prezintă și ei credința că Timpul este ciclic, care se recreează după mii de ani.  Despre Lumină și Întuneric ne vorbește și religia hindusă. Hindușii au ajuns la concluzia că sunt patru ere, dintre care, ultima, Kali Yuga, este împărțită în șapte perioade. A șaptea, Manvantara, este Epoca Obscurității, (asemănătoare cu Împărăția Umbrelor din Mitul Peșterii), când ignorantul încrezut  declară ,,știință” propria lui ignoranță, oamenii vor trăi sub  pământ, în sens metaforic, pentru că ei se materializează, ignorând spiritul din el, lăsând ca Întunericul să pătrundă în el, pierzând, treptat propria Lumină ( Spiritul). Femeia nu va mai fi considerată mamă, ci simbol sexual și cu cât va fi mai pierdută cu atât va fi mai mult adulată, ca și toți oamenii meschini, de joasă speță, cu instincte și stări primitive. Hoțul va fi considerat cel mai deștept, iar deșteptul, cinstitul-prost, cei cu bani vor fi în vârful societății, care îi va onora, iar Lumea nu va fi condusă de cei mai buni dintre oameni, ci de demenți, aflați într-o confuzie completă. Toate valorile vor fi răsturnate și tot ce avea valoare va fi negat.

  Dar să fim optimiști, pentru că  Platon ne arată că oamenii reușesc să iasă la Lumină, Pitiesele au prorocit că atunci când vor coborî pe Pământ Dionissos și  Apollo, pe care călugării de la Athos îi identifică cu Anticrist și Iisus, va câștiga Apollo, iar  Evanghelistul Matei 13:49 scria cu siguranță: ,,Astfel va fi sfârșitul lumii: îngerii vor ieși, îi vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni.”Citiți Apocalipsa după Ioan Teologul și veți vedea că Dumnezeu ca învinge și oamenii care nu și-au pierdut Lumina și vor trece teferi prin probele și prin Întunecimea Lumii vor aduce noua Vârstă de Aur a omenirii.

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=rELrKQS-XQg&list=RD7KI4rCZyclc&index=2

LOVITURĂ SUB CENTURĂ

 ,, Avertisment despre cum loviturile și represaliile lucrează psihic.” (George Bernard Shaw)

 Poate fi o persoană ,,atacată psihic?”. Bineînțeles, că poate, după unii, prin  ,,proceduri” magice, după alții, în mod științific, prin provocarea unor traume psihice, prin răspândirea unor informații îngrijorătoare, prin calomnii sau măsuri  cărora oamenii nu le pot face față. Este vorba despre  un fel de ,, lovitură sub centură” repetată aproape zilnic. Știm cu toții că ,,lovitura sub centură”, în box, este aceea pe care  un jucător o aplică adversarului sub nivelul admis de regulament, centura, fiind o linie imaginară, la nivelul ombilicului.  Adică, un jucător, în mod intenționat,  acționează mârșav, neloial, neonorabil, atingând un punct vulnerabil asupra adversarului. Bineînțeles, că o face, fără niciun pic de regret.
  În prezent, ,,lovituri sub centură” sunt aplicate populației de către presă, analiști politici și economici, politicieni, provocând grave traume psihice, nu numai persoanelor vulnerabile, ci și celor care pot  deveni vulnerabile, ca urmare a unor măsuri economice, culturale, politice care declanșează  consecințe sociale negative. O persoană normală, care nu  s-a simțit niciodată stresată, repetându-i-se zilnic , prin toată media că, oricând, poate izbucni un al Treilea Război Mondial, că, oricând, Rusia ne poate ataca fără motiv, ca și cum Putin ar crede că poate  să se războiască singur  cu NATO și și-ar pune poporul într-o situație de neieșit. Astfel, se  creează panică, în mod conștient: tinerii, care nu au făcut nicio oră de pregătire militară, devin vulnerabili, neliniștiți, iar părinții lor se gândesc că-și vor pierde copiii într-un război pe care nu și-l doresc. Cu ce scop se dau aceste informații?  Pentru trimiterea oamenilor într-o altă posibilă realitate, care se adaugă la realitatea actuală: scumpiri, taxe și impozite mai mari, posibile restructurări de posturi,  recesiune economică care s-a declanșat, deși  avem  creștere economică,  creșterea inflației și a șomajului. Eu presupun că cei care ne vorbesc, cred că toți românii sunt tâmpiți ( să nu uităm că se studiază în școli , ca disciplină, Economie) și nu știu că inflația este cauzată, în primul rând, de creșterea prețurilor și de scăderea puterii de cumpărare a  monedei naționale. Eu nu înțeleg, cum să ai recesiune economică sau tehnică, dacă ai creștere economică? L-am ascultat pe Ministrul Nazarie, care se încurca în noțiuni și ne explica, la fel ca Premierul, că sărăcirea populației, creșterea  șomajului sunt singurele măsuri care ne scot din recesiune. Vorbesc cu atâta siguranță, încât și cei mai informați oameni îi cred. Lovitură după lovitură ,,sub centură”  prin ,,pachete”  care se aplică populației României de la elevi, absolvenți, studenți, spitale, școli, instituții culturale,  proprietari de mici firme până la toți producătorii agricoli.  La toate aceste ,,lovituri sub centură” acordate cu mult sadism alegătorilor, care i-au votat cu încredere, se adaugă ,,loviturile sub centură” personale. Să dăm câteva exemple. Useriștii au lansat zvonul că  Marcel  Ciolacu nu are Diplomă de Bacalaureat. Cine ar crede că fiul unui comandor de aviație din Buzău, unde oamenii se cunosc bine între ei și știu importanța unei astfel de grad militar, nu ar lua Bacalaureatul? Nici nu trebuia să aibă pile: doar numele însemna ceva! Acum, ceilalți au venit cu informația că olimpicul internațional , doctor în matematică, nu are Diplomă de Licență și nici Diplomă de Doctor în Matematică. Au urmat ,,loviturile sub cenzură”  legat de ceasurile Rolex ale Premierului, primarilor liberali sau pesediști, apoi de corupții primari sau foști primari pesediști ( Negoiță, Băluță), primari, președinți de Consilii Județene liberali ( Bolojan, Ciucu, Vlad Oprea, Mihai Chirica- fost pesedist, Iulian Dumitrescu),useriști ( Clotilde Armand, Viziteu, chiar și  salvatorul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut procesul cu ANI, dar urmează contestația sa la Înalta Curte). Deocamdată, udemeriștii nu au fost vizați, ceea ce nu aș crede că nu vor urma și ei , mai ales, că unii dintre dânșii s-au opus măririi impozitelor pe locuințe.

,,Lovituri sub centură” se dau și în plan internațional: Zelenski a țipat cât a putut că rușii trebuie alungați din Europa, iar Putin a bombardat, a doua zi,  tot ce a putut în jurul Odesei, căci, la urma urmei,  orașul acesta l-a întemeiat Țarina Ecaterina, colonizând ucraineni, români, greci, evrei italieni, germani etc., alegând fiecare neam pentru activitățile la care se pricipeau cel mai bine, făcând din acest oraș cel mai cosmopolit din Europa acelor timpuri. Să nu mai spunem că, după ce  Trump a spus că nu mai dă niciun ban pentru înarmarea Ucrainei, Zelenski a zis că el este scutul Europei, singurul care apără Europa de ruși, iar U.E. l-a crezut și a hotărât să ajute Ucraina, iar România și-a oferit ajutorul pentru înarmare, dar nu s-au gândit diplomații noștri să contribuie la încetarea războiului. Să nu mai vorbim de taxele vamale, prin  ,,lovituri sub centură” între SUA - UE, S.U.A.- China. 

  În ce Lume trăim? Să nu ne mai mirăm de numărul accidentelor rutiere, al sinuciderilor, crimelor, violențelor stradale și domestice, de înmulțirea bolnavilor cu boli cardiace, a celor stresați sau dereglați psihic, de înmulțirea persoanelor dependente de alcool sau de droguri și, mai ales, de creșterea abandonului școlar preuniversitar și universitar. 

Dar cui îi pasă?

Pe curând,

 Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=6b3ZeNgJGt0&list=RD6b3ZeNgJGt0&start_radio=1

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XIV)

 ,, Prin cultura sa, omul își găsește un loc în Univers și în istorie”

                                                                            (Mircea Eliade)

Paftaua de aur din mormântul lui Vladislav I

Am putea numi luna februarie, în plan mondial, ca luna dedicată bolnavilor, când ar trebui ca  guvernele statelor, ONG-urile, Biserica, oamenii să se aplece cu compasiune față de bolnavi, acordându-le sprijin material și spiritual.  Astfel, acele zile internaționale nu vor rămâne doar consemnate în calendare: 4  februarie ca Ziua Internațională împotriva Cancerului, 15 februarie ca Ziua Internațională a Copiilor Bolnavi de Cancer,11 februarie ca   Ziua Bolnavilor, iar 27 februarie ca Ziua Bolilor Rare. Cred că a fost firesc anunțul din 4 februarie al   Premierului nostru drag, prin care ne confirma că nu se va plăti prima zi de concediu medical, că se vor tăia excepțiile acordate bolnavilor de cancer, persoanelor cu dizabilități etc. Dar să fim optimiști, pentru că luna februarie a început cu o mare Sărbătoare Religioasă, Întâmpinarea Domnului ( 2 februarie), și să sperăm că numai rugăciunile ne vor  mai putea ajuta, că nu mai este ciuma  o pandemie ( să-l prăzmuim, totuși,  pe Sfântul Haralambie, căci nu se știe ce ,,ciumă” ne va plesni), să purificăm, să curățăm grădinile, pădurile, curțile, ca să nu-i tentăm pe lupi și pe urși să ne viziteze, atacându-ne staulele și cotrobăind  prin containere, după  hrană. Și nu în ultimul rând, să ne iubim pentru că dragostea este sub patronajul Sfântului Valentin ( 14 februarie) și al Dragobetelui ( 24 februarie). Bucurați-vă de ghiocei , brândușe și viorele, dați Moșilor ceea ce le plăceau să mănânce, aprindeți-le lumânări și începeți Postul Mare cu evlavie, smerenie și speranță!

Bobul de istorie

 În luna februarie 1369, domnul Țării Românești Vladislav I ( Vlaicu -Vodă), între anii 1364 și 1377

Curtea de Argeș
Biserica Domnească, ,,Sfântul Nicolae”

, aflat în conflict cu Regele Ungariei Ludovic I de Anjou, a pus stăpânire pe Vidin, iar pe 12 februarie 1369 a tolerat represaliile întreprinse de populația ortodoxă a orașului împotriva misionarilor franciscani trimiși de Papa Urban al V-lea.

   Pe vremea când eram elevă, se mai amintea  în manualele de Limba și Literatura Română și chiar se citea de către elevi  drama istorică ,, Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, iar în manualele de Istoria României, erau consemnate câteva acțiuni economice și politice ale acestui vrednic nepot al lui Basarab I. Ce-i drept, și actualele manuale, într-o frază, îi informează pe elevi că Vladislav I este primul domn din spațiul românesc, care a bătut propria monedă.

  De la Vladislav I se păstrează titulatura sa, pe diferite acte interne și externe, pe peceți. De exemplu, pe ferecătura originală a icoanei ,, Sfântul Athanasie” pe care a dăruit-o, în anul 1372,   Marii Lavre din Athos,  titulatura sa era : ,, +Ioan Vladislav, mare voievod, în Hristos Dumnezeu credinciosul domn și singur stăpânitor al Ungrovlahia +Ana, preapioasa mare voievodeasă, în Hristos Dumnezeu credincioasă și singură stăpânitoare a toată Ungrovlahia”. De asemenea, mai sunt și alte titulaturi,din care rezultă că era vasalul Regelui Ludovic de Anjou, cuprinzând în titulatură și titlurile de ,,ban de Severin și duce al Țării Făgărașului nou dobândite”, iar pe altă titulatură se specifica că este domn ,, al Vidinului și al întregii cârmuiri a Vidinului.”

 

Curtea de Argeș, Biserica Domnească
Tabloul votiv

În acest scurt Bob de istorie, l-am ales pe Vladislav I , pentru că el a continuat opera de desăvârșire a statului român medieval independent  Țara Românească, prin dezvoltarea economică, organizarea Cancelariei Domnești, a armatei, punând bazele strategiei politice și ale diplomației statului său. Nu îmi propun să vă relatez despre luptele sale, ci să  menționez că a purtat doar războaie de apărare și victoriile sale au fost pe teritoriul românesc.  Strategia politică a lui Vladislav I consta în menținerea independenței și a frontierelor Țării Românești ( chiar și lărgirea acesteia) și apărarea ortodoxiei, în contextul în care Doamna Clara, mama sa vitregă, era îndemnată de papalitate să înfrângă rezistența schismaticilor, prin susținerea  misionarilor franciscani, dominicani, minoriți pe care îi trimitea, aici, sfătuindu-i să învețe limba română, să ridice biserici, capele, oratorii, campanile. În ceea ce privește diplomația, el a jucat cât a putut de bine: a acordat privilegii brașovenilor, pentru a-l liniști pe Ludovic I de Anjou, a acceptat vasalitatea față de acesta ( pe care Nicolae Iorga o numea ,,simulacru de spunere”), contra obținerii Țării Făgărașului și a  Banatului de Severin,  unde l-a pus ,,domn” pe fratele său,  Radu, pe care și l-a asociat la domnie,  s-a aliat cu Dobrotici ,pentru a-l repune în scaunul Vidinului  pe Strațimir,  cumnatul său.  ( Ludovic I de Anjou a vrut să transforme Țaratul Vidinului în provincie ( banat) a Ungariei, ocupând Vidinul în anul 1365 și alungându-l pe Strațimir, împreună cu familia sa, în Croația). Încurajat de victoria pe care a avut-o împotriva Ungariei, în anul 1368, și de cererea vidienilor de a-i elibera, Vladislav I a reușit să ocupe Vidinul, eliberându-l și luându-i prizonieri pe conducătorii unguri, pe care i-a trimis în Țara Românească, pentru a-i folosi în negocierile cu Ungaria, ceea ce a făcut și cu misionarii franciscani. Menționăm că acțiunea  la Sud de Dunăre nu a fost cu scopul de a încorpora Vidinul în  teritoriul țării sale, ci pentru a-l recupera de la Ungaria pentru cumnatul său Strațimir, el părăsind Vidinul, în septembrie 1369, odată cu  repunerea acestuia pe tronul Țaratului Vidin. În ceea ce privește păstrarea ortodoxiei ca religia statului , dar și întărirea ei, a realizat-o, pe de o parte, refuzând propunerea  Papei Urban al V-lea de a-l declara ,,atlet și mai victorios al lui Hristos”, dacă se va converti la catolicism, iar pe de altă parte,  prin obținerea înființării, de la Patriarhul Filotei al Constantinopolului, a celei de a doua Mitropolii în Țara Românească, la Severin, prin aducerea ca Mitropolit pe Antim, fostul dicheofilax athonit ( înalt demnitar ecleziastic cu atribuții administrative), Daniil Kritopoulos. La rândul său, l-a susținut pe Patriarhul Filotei în disputele sale cu cei care voiau unirea cu Roma.

 Sprijinit de Nicodim, a ridicat mănăstirea de la Vodița și  Biserica Domnească ,, Sfântul Nicolae” de la Curtea de Argeș, construită pe vechiul edificiu din secolul al XIII-lea, care a fost necropolă domnească, în care Vladislav I a fost îngropat. Această biserică este considerată de Elie Faure perfecțiunea stilului bizantin.

Bobul de cultură

Alexandru Flechtenmacher
(1823-1898)

Pe 28 februarie 1838, la Iași a avut loc primul spectacol de operă cântat în limba română. Spectacolul a fost susținut de elevii Conservatorului din Iași, cu ,,Norma” de Vicenzo  Bellini.

  În acele vremuri, în Iași, era un Teatru  de Varietăți în Copou, unde a fost montat, în anul 1833,  primul spectacol de operă de către trupa franceză a fraților Foureaux . Sub bagheta dirijorului ieșean Joseph Herfner  s-a interpretat opera ,, La Dame blanche” de François Boieldieu.  În anul 1836, a fost înființat Conservatorul Dramatic în care se predau muzica vocală și declamația în limba română, al cărui coordonator a fost Gheorghe Asachi. Printre membrii conservatorului erau  vornicul Ștefan Catargiu, Vasile Alecsandri-tatăl, tenorul Paul Cervatti, actorul Matei Millo. Însă după prima stagiune, din anul 1838, stagiunile de operă au fost suspendate, pentru că Ștefan Catargiu , de data aceasta logofăt ( Ministru al Dreptății), a suspendat subvenția promisă, de 200 de galbeni. După opt ani, pe 1 decembrie 1846, trupa moldavă a început să susțină spectacole de operă sub bagheta lui Alexandru Flechtenmacher, iar în anul 1848 s-a prezentat spectacolul cu prima operetă românească ,, Baba Hârca” de Matei Millo pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher.

Pe curând,

Earnest

Bibliografie selectivă:

Nicolae Constantinescu, Vladislav I, Editura Militară, București,1979

https://www.operaiasi.ro/prezentare/

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLIII). CRISTINA BOGDAN, MOARTEA ȘI LUMEA ROMÂNEASCĂ MODERNĂ

 ,, Cercetând vreme îndelungată bisericile din zonele rurale ale sudului României, în căutarea reprezentărilor unui personaj des figurat în iconografia religioasă a veacurilor XVIII-XIX (Moartea), am putut constata nu numai situațiile de ștergere, a acoperirii cu var, repictate în variante moderne ale aceste incomode imagini, ci și distrugerile de diverse naturi ale monumentelor care le adăposteau, cel mai frecvent, pe zidurile exterioare.” 
                                                         ( Cristina Bogdan, ,,Moartea și lumea românească premodernă”

Cristina Bogdan ( n, 6.12, 1976, București)

  Cartea ,,Moartea și lumea românească premodernă- discursuri întretăiate” a Cristinei Bogdan a apărut la Editura Universității București, 2016 și este lucrarea de doctorat a dumneaei. Am primit-o cadou, de la copiii mei, de Crăciun,  cu următoarea dedicație din partea autoarei. ,,Doamnei Livia Liliana Sibișteanu, o călătorie pe urmele unui personaj care am vrea să ne ocolească pentru totdeauna. Cu cele mai bune gânduri, Cristina Bogdan, 31.X. 2025, la Bogdania.”
   Cristina Bogdan este conferențiar universitar la Universitatea București, la Facultatea de Litere ( unde a fost și decan), gazdă a întâlnirilor culturale de la Bogdania, iar cartea pe care v-o recomand este de antropologie culturală, în care autoarea ne introduce în mentalitatea românilor, în comparație cu a altor popoare europene, privind viziunea lor asupra morții, exprimată în filosofia, religia creștină, literatura cultă și populară, pictura pe icoane și pe cea murală, din  Evul Mediu, Renaștere și din  Epoca Premodernă, cu trimiteri în Epoca Contemporană, până în  zilele noastre. Autoarea constată că asemănările legat de personajul  Moartea, dar mai ales, în  atitudinile și relațiile oamenilor cu cei plecați Dincolo, între culturile occidentale și cea românească, treptat, s-au îndepărtat. Popoarele din Europa Centrală, Estică și Sudică, rămân tradiționaliste, privind comemorarea strămoșilor, în timp ce în Europa Occidentală și Nordică, ca și în America de Nord, comemorarea liturgică a fost înlocuită cu comemorarea pe pagini create pe Facebook post-mortem.

  Pentru elaborarea acestei vaste lucrări, Cristina Bogdan s-a documentat timp de 15 ani, cercetând manuscrise, tipărituri, studiind cărți de istorie, antropologie socială și culturală, istorie a artelor, folclor, istorie a literaturii, mentalități, făcând și cercetare pe teren ( în special, în Țara Românească, unde a cercetat pictura murală interioară și exterioară a bisericilor urbane și rurale, ctitorii domnenești , boierești,  orășenești și țărănești. În toate aceste picturi, a remarcat exprimarea fricii oamenilor în fața Morții, indiferent de categoria socială, Moartea,  fiind reprezentată printr-un schelet sau printr-o  femeie ori bărbat, călare în goană sau static, stând în picioare, purtând coasa, desagă și cupa, iar uneori , purtând un dialog cu cel  sau cu grupul după care a venit. Deseori este o negociere între ea și oameni, în care triumfă tot Moartea, alteori este prezentată ( când este vorba de tineri) ca o nuntă între tânăr și Moarte ( tema ,,Dansul Morții). Nu lipsesc nici motivele apariției ei: a fost chemată și s-a prezentat echipată și neîndurătoare, nepăsându-i că persoana respectivă a renunțat la venirea ei sau apariția ei este din propria inițiativă ori a fost trimisă ca pedeapsă pentru viața de huzur și păcătoasă dusă de unii oameni ( ,,Gata, v-ajunge cât v-ați distrat!”).Ideea pe care zugravii o transmit privitorilor este cea mai creștină învățătură: toți oamenii sunt egali în fața Morții (este spusă și în timpul slujbei de înmormântare), după cum toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu.

  Cristina Bogdan și-a organizat studiul pe șase probleme, primele patru cu câte patru idei dezbătute : Lumea românească premodernă și spectacolul perisabilității , Ceremonialul funerar. Priviri încrucișate, Discursuri literare, Chipurile morții în iconografia din Țara Românească, Față în față cu Moartea, Întâlniri, dialoguri, confruntări ( cu 3 idei), Accidentele unui dispozitiv de siguranță. De asemenea, studiul are o introducere : Un tabu convertit în disciplina științifică, un Post Scriptum, urmat de Un catalog  al reprezentării morții în iconografia din Țara Românească și Bibliografia selectivă, care este prezentată pe 32 de pagini. 

  Așadar, autoarea vă pune la dispoziție un imens izvor documentar și un ghid turistic, pentru a vedea la fața locului pictura murală din bisericile pe care dumneaei le-a cercetat. În drumurile dumneavoastră prin țară, vă, puteți opri la  vreun monument ecleziastic, nu neapărat pentru a vedea reprezentarea Morții, ci pentru a vedea întreaga pictură , unde ne sunt prezentate imagini biblice sau din viața sfântului patron și, mai ales, pentru a aprinde câte o lumânare pentru familia dumneavoastră și una pentru strămoși, mulțumind și  rugându-vă să fiți binecuvântați în călătoria dumneavoastră și feriți de accidente sau de alte neplăceri.

  Vă doresc lectură plăcută, avertizându-vă că nu este o carte ușor de citit, pentru că are multe informații, dar care vă îmbogățește cultura generală!

   Pe curând,

   Earnest