miercuri, 13 ianuarie 2021

S-AU ÎNTÂMPLAT ACUM 100 DE ANI


 ,,Timpul are în spate o desagă în care strânge pomeni pentru uitare, acest monstru uriaș al nerecunoștinței. Aceste resturi sunt faptele bune din trecut, uitate chiar din clipa în care au fost săvârșite”. 
                                                     (William Shakespeare)


     Din când în când este bine să ne mai amintim evenimente din cultura și istoria țării noastre. Existăm ca națiune, pentru că strămoșii noștri au avut grijă de viitor și de ceea ce identifică un popor/națiune: limba, religia și demnitatea națională. Înainte de a aminti câteva evenimente ale anului 1921, mi-am propus să vă prezint câteva dinainte de 1921, care constituie argumente la cele afirmate , mai sus. 
   Anul acesta ar trebui să sărbătorim:
1750 de ani de la retragerea aureliană.  Sub presiunea atacurilor populațiilor migratoare, ale dacilor liberi și războaielor cu Regina Zenobia, Aurelian a dispus, în vederea întăririi graniței dunărene, retragerea armatei și a administrației din  provincia Dacia, lăsând, aici, un popor daco-roman, în număr de 1.000.000 de persoane. Acest popor se va organiza în obști sătești și își va desfășura activitățile zilnice, în condiții vitrege, ținând piept populațiilor migratoare germanice, slave și turanice, devenind român și creștin, până în secolul al VIII-lea.
630 de ani de la Manuscrisul de la Mănăstirea  Ieud (  prima carte în limba română cunoscută până în prezent), ,,Sobornicul”, care cuprinde ,,Legenda Duminecii” și două omilii, ,,Joia” și ”Dumineca Păștelui”. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Academiei Române.
570 de ani de la corespondența în limba română a diacului Ioan de la Mănăstirea Ieud cu municipalitatea Bistriței, ceea ce ne arată că Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung nu este cea mai veche scriere laică, în limba română.
500 de ani de când domnitorul Neagoe Basarab termina Învățăturile  către fiul său Teodosie (1521) cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă, considerată una dintre cele mai importante scrieri europene, din secolul al XVI-lea.
500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, Johannes ( Hans) Bekner (1521) Mult timp această scrisoare a fost considerată ca fiind primul text păstrat în limba română, până a fost descoperit și datat Manuscrisul de la Ieud.
300 de ani de la construirea bisericii de lemn din Surdești -Maramureș (1721), capodoperă de îndrăzneală ( 54 m. turnul, având o înălțime totală de 72 m), armonie și decorație sculptată. Biserica este înscrisă în patrimoniul universal UNESCO ( meșter Ioan Macarie și zugrav Ștefan).
260 de ani de când ticălosul general Bucow a ordonat incendierea sau dărâmarea bisericilor ortodoxe române din Transilvania. N-a reușit să distrugă ortodoxia în Transilvania  dar el a sfârșit călcat de propriul cal, pe una dintre străzile Sibiului. Nici calul nu i-a mai suportat tirania!
200 de ani ( 23 ianuarie 1821) de când Tudor Vladimirescu a citit proclamația de la Padeș ,, Cerințele norodului romînesc”, act care constituie începutul revoluției sale, care a avut drept consecință înlăturarea regimului fanariot și reînstalarea domniilor pământene, marcând începutul epocii marilor reforme de modernizare a Principatelor Române;
200 de ani ( 21 iulie 1821), de la nașterea la Bacău a ,,bardului de la Mircești”, Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române.
100 de ani 
1. Economie: 
- refacerea uzinelor metalurgice Hunedoara; constriurea unui nou furnal înalt;
-înființarea societății ,,Petrol Govora”, cu un capital de 57.800.000 de lei, cu participarea Băncii Românești și a societății Petrolul Românesc;
- reforma agrară, prin Legea pentru definitivarea reformei agrare, elaborată de Guvernul Averescu ( Partidul Poporului), nu de un  guvernul liberal, cum cred unele persoane;
- adoptarea unui tarif vamal protecționist.
2. Probleme sociale:
- legea asociaților profesionale, prin care sindicatele se proclamau autonome și neutre de orice partid politic, interzicând în statutele lor  principiul luptei de clasă;
-Congresul Funcționarilor Publici de la București, unde s-a dezbătut problema nesiguranței economice a acestora.
3. Politică internă
- lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România de la București, unde s-a votat cu o mare majoritate transformarea partidului în Partidul Comunist din România și afilierea la Internaționala a III-a Comunistă. Cei care au votat afilierea au fost arestați, pentru că nu erau de acord cu unirea Basarabiei cu România, solicitând alipirea acesteia la URSS;
-demisia Guvernului Averescu și formarea Guvernului Tache Ionescu, guvern al Partidului Conservator.
4. Politică externă:
- se pun bazele Micii Înțelegeri, prin semnarea la București a Convenției de alianță defensivă româno-cehoslovace și a Convenției de alianță defensivă româno-iugoslave;
- semnarea Convenției de la Paris (Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Iugoslavia, Cehoslovacia), prin care se stabilea statutul definitiv al Dunării.
5. Cultură:
-Ștefan Procopiu comunica la Paris descoperirea sa cunoscută sub denumirea ,, Fenomenul Procopiu” ( depolarizarea longitudinală a luminii de către soluțiile coloidale și suspensiile cristaline);
- înființarea la București a Institutului de seruri și vaccinuri ,,Dr. I. Cantacuzino”;
Se publică de către:
-Grigore Antipa  ,,Dunărea și problemele ei științifice, economice și politice;
-Ovid Densusianu: ,, Literatura română contemporană” ( vol. I, II);
- Petre Andrei : ,,Sociologia revoluției și Problema fericirii. Fundamentul său etico-sociologic”;
- Ion Barbu: ,,După Melci”;
-Vasile Voiculescu: ,,Pârga”;
-Calistrat Hogaș: ,,În Munții Neamțului”;
-Lucian Blaga: ,,Pașii profetului”;
Garabet Ibrăileanu: ,,După război”, ,,Cultură și literatură”;
Ion Slavici: ,,Închisorile mele”;
Eugen Lovinescu : ,,Gh.Asachi, viața și opera”.
Se constituia la București Societatea ,,Orient Radio” S.A.R., agenție telegrafică de presă și se realiza filmul ,,Ecaterina Teodoroiu”, cu Marietta Rareș, prima încercare de evocare a războiului dintre anii 1916  și 1918, combinând scene cu actori cu montaje din actualitățile din război.
  Am ales câteva exemple din istoria noastră, din toate domeniile ( economic, politic, social, cultural), din dorința de a ne păstra demnitatea națională, prin evocarea unor evenimente, care ne demonstrează că nu am fost niciodată un popor/națiune de mâna a doua. Important este să ne cunoaștem istoria și cultura dar, se pare, că actualii guvernanți vor să ne facă să credem că istoria și cultura noastră încep, acum, odată cu ei și nu mai este necesar să-i aglomerăm pe elevi  cu discipline ca istoria, geografia, literatura veche, pentru că nu ne ține de foame, pentru că ne face să fim primitivi, medievali și depășiți. Trebuie să știm să mâncăm sănătos ( probabil resturile rămase de la Puterile UE, pentru că noi nu mai trebuie să avem nici agricultură, nici industrie alimentară) să știm să facem sex ( nu să ne iubim), să ne schimbăm sexul și partenerii, pentru a ne satisface fanteziile, să nu mai știm dacă suntem femei, bărbați, ci doar neutri, să nu ne cunoaștem spațiul în care trăim, pentru că s-ar putea să nu mai semene cu cel din cărți etc., etc., etc.
Pe curând,
Earnest

joi, 7 ianuarie 2021

AMIN !

Daca ar fi cineva în stare să-i facă pe credincioşi să se roage, sub puterea lui Dumnezeu, ar deschide uşa celei mai mari treziri spirituale pe care a văzut-o vreodată acest pământ.” – Leonard Ravenhill
   

      Deunăzi, l-am urmărit cu mult interes pe Președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, într-un interviu realizat de Flerentina Fântânaru. Îl apreciez, nu numai pentru faptul că este unul dintre cei mai mari istorici medievali în viață din România, ci și pentru faptul că este un mare patriot și pentru că abordează toate subiectele, pe care le tratează, de pe poziții naționale, menționând întotdeauna rolul religiei în formarea profilului moral al oamenilor și rolul pe care l-a avut B.O.R., în menținerea românismului.
    M-a surprins afirmația referitoare la folosirea sintagmei ,, Amin ”, spunând că aceasta a fost preluată de ortodocșii români de la catolici. Eu știam că ,,Amin!” este un cuvânt din limba ebraică și l-am auzit pronunțat deopotrivă la ruși și la greci. Ca să mă conving, am consultat Dicționarul de religie și Dicționarul biblic. M-am gândit să realizez o sinteză a celor găsite în  dicționarele respective și s-o transmit, prin acest blog, spre cunoaștere.
   Amin, în limba ebraică ,,amen” înseamnă ,,cu siguranță”, ,,cu adevărat”.
  În Vechiul Testament este folosit  de 13 ori, ca o formulă liturgică, în care adunarea sau persoanele individuale acceptă valabilitatea a unui jurământ sau a unui blestem, cât și consecințele. A fost, de asemenea, răspunsul la o benedicție ( vedenie, revelație, prorocire, meditație) și este inclus în doxologiile cu care se încheie cele patru cărți de Psalmi. Este folosit și în răspunsul ironic al lui Ieremia la profeția lui Anania că exilul va fi de scurtă durată și în răspunsul lui Benaia ( comandantul gărzii personale a lui David) de a-l încorona pe Solomon, ca rege. În ambele cazuri, termenul constituie introducerea la o rugăciune, ca Dumnezeu să binecuvânteze afirmația.
   În afară Vechiului Testament, termenul ,,Amin” se găsește într-un document din sec. 7 î.e.n. ca o introducere la un jurământ, în care se declara nevinovăția. ,,Amin, eu sunt nevinovat !”
   În Noul Testament, Amin este folosit de 119 ori, cu regularitate, la sfârșitul rugăciunilor și a doxologiilor și este un răspuns așteptat de la cei care participă la rugăciunea publică. Numai Iisus îl folosește la început : ,,Amin, amin  vă spun...”, conferindu-i spuselor Lui o autoritate mesianică distinctă.
       Eu nu știu de unde istoricul Ioan-Aurel Pop are informația că ortodocșii români au preluat ,,Amin” de la catolici și nu îl contrazic. Am vrut doar să vă transmit că folosirea acestui cuvânt este menționată înaintea apariției creștinismului, folosit, de asemenea, de către  Iisus și de către apostolii săi, iar noi știm că pe meleagurile noastre au fost misionari doi apostoli: Andrei și Filip, de la care, primii creștini, preoții și episcopii din Dobrogea l-au folosit, mai mult ca sigur, la sfârșitul rugăciunilor.
      Pe curând,
      Earnest

duminică, 27 decembrie 2020

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXI).LOUIS BROMFIELD, DRAGOSTE ȘI DESTIN


Louis Bromfield
(decembrie 1896 – 18 martie 1956)

     ,,Oamenii, se întâmplă, să se schimbe atât de mult, că vechii prieteni, mama sau fiu, ajung străini unul de altul.” 
                            ( Lea, personaj din ,,Dragoste și destin”)                                                              ,

      Întotdeauna, în timpul Sărbătorilor de Iarnă, îmi place să recitesc unele cărți. Zilele acestea, am recitit cartea unui   scriitor pe care l-am îndrăgit în liceu, pentru romanul ,,Vin ploile”  Este vorba de Louis Bromfield, scriitor american, autor a peste 30 de romane, dintre ele best-seller, recompensate prin câteva premii importante (de exemplu, ,,Toamnă timpurie” a fost laureată a premiului Pulitzer) și prin ecranizări devenite celebre în epocă (,,The Rain Came” – ,,Musonul”, în anul 1939, în regia lui Clarence Brown, cu o distribuție excepțională: Tyrone Power, Myrna Loy, George Brent, Brenda Joyce). Louis Bromfield a luptat în Primul Război Mondial și s-a stabilit după război, în Franța. Revenit în S.U.A., s-a stabilit în statul Ohio, pe domeniul părinților săi, ocupându-se de agricultură, propunând un model nou de fermă și scriind cărți despre reforma agrară.
     Romanul, ,,Dragoste și destin” a apărut în anul 1993, la Editura Gemenii, din București, fiind tradus de scriitorul Vasile Demetrescu ( tatăl scriitoarei Lucia Demetrescu), cel care a tradus și ,,Vin ploile”. Vă veți întreba, de ce vă recomand acest roman, care nu ar fi potrivit pentru Sărbătorile de Iarnă, pentru că destinul majorității personajelor este trist. Vi-l recomand, pentru că ne putem regăsi câte puțin, în destinul sau în trăsăturile de caracter al personajelor și putem învăța din greșelile acestora sau din tenacitatea, demnitatea, curajul, sinceritatea unora dintre ele.
     Lectură plăcută și vă doresc ca anul care se grăbește să ia loc acestuia, să vă fie favorabil, să vă ferească de necazuri și să vă aducă împliniri spirituale și materiale!
     Pe curând,
     Earnest


duminică, 20 decembrie 2020

E BINE DE ȘTIUT (IV). CEA MAI VECHE PICTURĂ MURALĂ DIN SPAȚIUL ROMÂNESC

 

,,Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”(Pitagora, “Legile morale și politice”)


Sala funerară din mormântul de pe movila Documaci (Callatis)
 sec.IV-III î.e.n.

   Popoarele care au ocupat spațiul actual al țării noastre, hiperborieni sau cum s-or fi numit ei până la atestarea documentară a geto-dacilor, au fost creatori și iubitori de frumos. Ceramica pictată din neolitic ( cea mai renumită fiind aceea, aparținând culturii arheologice Cucuteni) ne demonstrează acest fapt.
Dromosul din mormântul de la Documaci
   Tezaurele de aur și de argint ale geto-dacilor sunt un exemplu nu numai al simțului estetic, ci și al credinței acestora în nemurirea sufletului, transmisă prin simbolistica reprezentărilor zoomorfe, antropomorfe și fitomorfe, de pe obiectele tezaurelor. Mormintele și obiectele ce însoțeau defunctul în Lumea de Dincolo reprezintă adevărate surse, pentru cunoașterea credințelor strămoșilor noștri, completând săracele  izvoare scrise.
     În anul 2017, arheologii din Callatis ( Mangalia) au scos la iveală un mormânt princiar, de pe Movila Documaci (52 m. în diametru și aproximativ 8 m. înălțime),  pe care l-au datat în sec. IV-III î.e.n. Ei îl compară cu mormântul princiar din sudul Dunării, din Dobrogea bulgărească, de la  Șvestari , aparținând altui rege dac, din aceeași perioadă și cu cel de la Kazanlâk
    Arheologii nu sunt hotărâți în privința persoanei pentru care a fost ridicat acest mormânt și cine a fost îngropat aici. Eu consider că ar fi aparținut Preotului și Regelui Zalmodegikos, având în vedere că acesta este menționat în câteva inscripții din Histria, ca fiind foarte  puternic și aprig, uneori, șmecher și fără milă, față de care Histria avea obligații,  plătindu-i un  tribut considerabil, pe la mijlocul secolului al III î.e.n. 
   Mormântul este format din dromos și din camera funerară. Zidurile exterioare sunt din blochete de calcar legate cu pământ (ringuri),ce nu aveau doar rol de protecție, ci și ritualic ( lanțul ce ne leagă de pământ, inelul cercul care ne leagă de cer). Mormântul este orientat E – V și  este de formă rectangulară Se intră în mormânt prin dromos, situat în partea de est a mormântului, cu lungimea de 9,55 m şi lăţimea de 1,61 m , traseu obligatoriu al destinului și a trecerii Dincolo. Cameră funerară este de mari dimensiuni: 3,56 m. x 3 m. x 3,62 m., având pereții tencuiți și decorați cu frescă policromă. Aceasta, până în momentul de față, este cea mai întinsă și cea mai veche frescă ce s-a păstrat pe teritoriul țării noastre, o frescă de mai bine de 2300 de ani. Culorile frescăi sunt: roșu, albastru, alb, galben. Culoarea roșie provenea din pigmenți naturali, cel mai probabil din oxizi de fier. Albastrul pare aproape cenușiu din cauza degradării în timp a pigmentului folosit. Acesta  este  cel mai vechi pigment de sinteză al Antichității, cunoscut cu numele de ,,pigmentul allbastru de Egipt”, fapt ce denotă că în acele vremuri existau schimburi comerciale cu Egiptul. Se identifică și urme  de galben și de alb. S-a mai descoperit și faptul că, la vremea respectivă, a fost folosită o tehnică aparte, ce imita marmura sau lemnul, stil numit de specialiști iluzionist, ce apăruse în acea perioadă în Macedonia.
   Harta electrică sugerează că s-ar mai afla aici, îngropat, și un fel de altar, de 4x5 m., pentru ofrande (se știe că așa ceva era uzual la tumulii antici). În fața mormântului se află un soclu, înalt de 5 m., pe care ar fi fost o statuie.
  Mormântul a fost jefuit de mai multe ori: o dată în secolul  V e.n. și frecvent în Epoca Contemporană, de către jefuitorii de morminte, fiind folosit, în ultimii ani, drept groapă de gunoi. Singurele piese ce au scăpat jefuitorilor au fost un inel de aur cu chaton, identic cu cel din mormântul de la Șvestari, reprezentând o broască țestoasă (simbol al lui T,care se mișcă rar; țestoasa ca suport al elefantului este semn al celor patru colțuri ale lumii, al Tetrapilonului) și două vârfuri de săgeți de bronz. În secolele X-XII, mormântul a fost locuit de o comunitate creștină, după cum ne arată reprezentările antropomorfe, zoomorfe, cele ale unor nave dar și ale unor pentagrame de pe pereții acestuia, asemănătoare cu cele din monumentele rupestre de la Basarabi, cariera de la Aliman, complexul dintre Dumbrăveni și Olteni.
     La vară, când veți merge pe litoralul românesc și veți avea timp și pentru vizitarea cetăților antice, poate veți avea norocul, ca acest monument să fie inclus în circuitul turistic. Vecinii noștri bulgari știu să scoată bani din orice monument istoric, în vreme ce noi, referindu-mă doar la acest monument, din anul 1993, când a fost identificat, abia în anul 2017 au fost găsite fonduri pentru cercetare, lăsându-l spre folosire, ca groapă de gunoi. Mă mir, cum de s-a mai păstrat pictura! De ce mai avem un Minister al Culturii?.
     V-am mai scris pe acest blog, cât îmi este de dragă Dobrogea. Vă voi mai prezenta alte monumente unice în țara noastră, dintre care, unele sunt unice în Lume, ca să vă opriți pentru a le vedea, ca să fiți mândrii de strămoșii noștri.
   Pe curând,
   Earnest

marți, 15 decembrie 2020

PERSONALITĂȚI NEȘTIUTE SAU UITATE (XV) GHEORGHE GRĂMĂTICUL




                                                  Școala din Șcheii Brașovului ( clădirea refăcută din anul 1760)                          
                         
                                        ,,Omul fără învățătură este ca pământul fără ploaie”  
                                                                                              ( Proverb românesc)


          Din întâmplare, am dat peste un articol, scris în anul 2016, despre germanii care au civilizat Transilvania, adică despre sași. M-am înfuriat, pentru că românii din Transilvania nu erau niște sălbatici, pe care i-au civilizat așa-zișii sași și m-am hotărât să scriu despre un român, dascăl în Școala Românească din Șcheii Brașovului, despre care se știe foarte puține lucruri. Titlul este un pretext la ce voi scrie, mai jos, despre ,, sălbaticii” români. Sunt obiectiv și recunosc contribuțiile sașilor la dezvoltarea arhitecturii din Transilvania, la introducerea stilurilor romanic și gotic în acest spațiu, la sistematizarea așezărilor, creând o ,, disciplină” arhitecturală urbană, pe care românii, nici astăzi, nu o respectă. Pe mine, mă obosesc așezările rurale și urbane trase la indigo, pe care le vezi din Transilvania până în Franța. Dar gusturile nu se discută, dar se discută faptul că am fi fost niște necivilizați, pe care a trebuit să ne civilizeze niște germani colonizați, în secolele XII-XIII, de către regii maghiari. Scopul colonizării acestora , început de Regele Geza II, a fost, pe de o parte, nevoia de forță de muncă în Transilvania și, pe de altă parte, de apărare a trecătorilor, în contextul ultimului val de migrări ale populațiilor turanice, care năvăleau și prădau Transilvania. Este bine știut că aici nu au fost colonizați niște bogătași, care, de dragul maghiarilor, au venit să apere Transilvania, ci niște meșteri flămânzi, disciplinați, cărora li s-au promis proprietăți. Au venit din Flandra, Saxonia, Boemia și din alte zone geografice locuite de neamuri de origine germană.
  Pentru a fi stimulaţi să rămână pe loc şi să dezvolte economic sudul Transilvaniei, saşii au primit privilegiul de a stăpâni fundus regius (pământul regal), întărit prin „Bula de Aur a Saşilor” din anul 1224. În baza acestei bule, coloniştii saşi puteau folosi pământul fără restricţii, fiind vorba atât de bogăţiile solului cât şi ale subsolului. De asemenea, erau scutiţi de taxe vamale pe întreg teritoriul regatului, puteau ţine târguri fără să plătească vamă, aveau acces la exploatările de sare. Mai târziu, vor beneficia şi de dreptul de a bate monedă proprie, drept de depozit pentru comerţul cu Ţara Românească, iar din anul 1376 au primit dreptul de a organiza meşteşugurile în bresle. Comunităţile săseşti beneficiau şi de privilegii administrative, judecătoreşti şi religioase, în schimbul obligaţiilor militare şi fiscale faţă de coroana maghiară.
   Una dintre așezările ocupate de sași a fost Corona, Brașovul de astăzi, unde, după marele atac al Hoardei de Aur din anul 1241, au ridicat cetatea, lăsându-i pe români, în afara zidurilor, în așezarea numită Șcheii Brașovului,  făcându-se stăpâni ( pentru că le-a permis Bula de Aur din anul 1224) peste vechea așezare românească, moștenită de la daci. Românii nu prea aveau voie să intre în cetate, dar acest fapt nu i-a oprit să se dezvolte și nu au așteptat să-i civilizeze sașii.
   Să dăm câteva exemple.
1. În anul 1292 este prima atestare a Bisericii Ortodoxe ,, Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, pe care o va reface, mai târziu, Neagoe Basarab, în anul 1495. Aici, funcționa o școală, de vreme ce a fost descoperit  Omiliarul, cunoscut cu numele de Manual de Şcoală, datat în  secolele XI-XII, având 700 de pagini pline de informaţii din diferite domenii, scris în limba slavonă ( acest manual este un argument al faptului că românii de aici aveau o școală înaintea colonizării sașilor, deci înaintea atestării bisericii).
2. În anul 1383, sașii încep să construiască Biserica ,, Sfânta Maria”, cunoscută cu numele de Biserica Neagră, iar în anul 1388 este înființată, pe lângă această biserică, prima școală săsească. În anul 1399 este atestată documentar și școala românilor din Șcheii Brașovului, despre care am scris mai sus.
3. În anul 1491, pe lista plătitorilor de impozite apare numele lui Gheorghe Grămăticul, ca persoană care desfășoară activitate didactică Este primul dascăl român atestat documentar. Acesta este motivul pentru care am ales titlul de astăzi: pentru a menționa pe primul dascăl român din Șcheii Brașovului, numit într-un document. Nu-i cunoaștem pe ceilalți grămătici , care i-au învățat pe copiii de țărani, meșteșugari, negustori români, începând din secolul al XI-lea. Știm din alte documente, că aici învățau diferite meșteșuguri, învățau să fie preoți, notari, dascăli. În această școală, au fost create și confecționate costumele Junilor, pe care, astăzi, le admirăm. În acele vremuri, se învățau gramaticile limbilor studiate. slavona greaca, iar din anul 1583 și limba română,  învăţături bizantine, pilde din Biblie, filosofia secolului al XVI-lea, dar şi citate din Democrit şi Aristotel. De asemenea, se învăța muzica, cum să se redacteze un document oficial și legislație comercială.
4. În anul 1539, Iohannes Honterus înființează prima tipografie în Brașov și la scurt timp, în anul 1556, Diaconul Coresi din Târgoviște înființează tipografia din Șcheii Brașovului.
5.  În secolul al XVI-lea, când umanistul Iohannis Honterus se ocupa cu organizarea gimnaziului și a bibliotecii școlare din oraș, în Șcheii Brașovului, dascălul Barbu Horban scria primul manual de filosofie.
   Am luat ca exemplu Brașovul și am menționat numele lui Gheorghe Grămăticul pentru a arăta că, deși românii  stăteau în afara cetății Brașovului și fără privilegii, ei au avut propria lor școală, dinaintea venirii sașilor, proprii lor dascăli și cărți,  că izolarea lor, în propria țară, nu i-a împiedicat să învețe și să se ,,civilizeze”.
    Toate părerile despre lipsa unei civilizații și culturi românești se datorează, în primul rând , programelor școlare, care neglijează conținuturile de cultură și civilizație românească. De asemenea, organizatorii de trasee turistice nu cuprind în ofertele lor muzeele de literatură sau muzeele privind învățământul. Cu ani în urmă, muzeograful de la Muzeul Școlii din Șcheii Brașovului îmi spunea că oficialitățile noastre îi duc pe omologii lor din țară sau din alte state la Biserica Neagră și foarte rar, în Șcheii Brașovului. La Muzeul Tipografiei din Târgoviște sau la cel al Școlii din Golești, eu și cu copii mei eram singurii vizitatori. Și atunci, de ce nu am spune că străinii ne-au civilizat, că noi n-am fost decât niște bieți ciobani analfabeți și necivilizați, crescători de oi și capre?
     Pe curând,
     Earnest

miercuri, 9 decembrie 2020

ONOAREA DE A FI ROMÂN

Coperta cărții ,Datoria, onoarea, bucuria de a fi român”
sub îngrijirea prof. univ. dr. DHG Ioan Bogdan

   ,, A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie, e în stare să se laude cu ea.” ( George Topârceanu)

      ,, Onoarea de a fi român” a fost îndemnul  mareșalului Constantin Prezan către ostașii români, în timpul Primului Război Mondial. Prin această sintagmă, el îi conștientiza pe români că trebuie să-și apere identitatea și demnitatea națională, pentru că le-a fost dată onoarea de a fi români.
               Astăzi, puțini români înțeleg faptul că este o onoare să fii român, onoare obținută prin naștere și prin calitatea de cetățean român.
    Mă întreb, dacă această conștientizare a identității și demnității naționale i-a făcut pe mulți români să voteze noua formațiune politică A.U.R., care se sprijină în programul ei pe patru piloni: Familia, Patria, Credința. Libertatea. Nu vreau să iau în seamă părerea unor analiști, care consideră că această formațiune este de orientare fascistă, pentru că elementul național nu are nimic de a face cu șovinismul, care a stat la baza fascismului. Ar însemna, ca să-i consider pe toți voievozii și domnitorii români, pe cărturarii și revoluționarii noștri precursori ai fascismului. Nu exagerez cu nimic, prin afirmația de mai sus. Horea, țăran iobag, era șovin, pentru că știa că este român, creștin ortodox și pentru că voia să fie liber? La un moment dat a spus că-i va elibera pe nobilii luați ostatici, în mare parte români maghiarizați, dacă aceștia  vor fi ,, botezați pe legea noastră”. Imperiul Habsburgic a înțeles  cât de periculoase puteau deveni ideile programului lui Horea pentru unitatea acestuia , acordând, după  ce l-a ucis cu multă cruzime,  drepturi popoarelor din imperiu, elaborând unele legi printre care Ratio Educatione, măsură  foarte importantă în păstrarea identității naționale a acestora.
     De asemenea, i-am putea considera șovini pe preoții martiri din Transilvania, care s-au opus constituirii Bisericii Unite sau pe reprezentanții Școlii Ardelene ori pe Avram Iancu, care a aplicat legea talionului la Aiud  și pe toți cărturarii care au elaborat cele două supplex-uri sau Memorandum-ul? Ce este șovin, în paragraful din Memorandum, citat mai jos? 
,,Majestatea Voastră! Românii şi-au păstrat naţionalitatea în cele mai grele timpuri şi o vor păstra şi în lupta cu actualul sistem de guvernământ. Lupta îi opreşte însă în dezvoltarea lor firească, îi umple de amărăciune şi-i înstreinează din ce în ce mai mult de concetăţenii lor maghiari, cari, seduşi şi preocupaţi de idealuri nerealizabile, au pierdut simţul comunităţii de interese, care leagă pe popoarele adunate sub ocrotirea Majestăţii Voastre şi risipesc puterile statului în opintiri zadarnice pentru anularea a tot ce nu e maghiar în statul ungar. Din datorie cetăţenească protestăm împotriva acestor opintiri, având conştiinţa că această datorie ne-am făcut-o în toate împrejurările şi nu ni se poate imputa că am încurajat guvernul să meargă spre prăpastia spre care se apropie, că nu i-am atras atenţia la timp asupra acestui mare pericol." Eu cred că aceste cuvinte ar trebui adresate, astăzi, tuturor globaliștilor din U.E.
          Revenind la A.U.R., trag concluzia că ei sunt considerați fasciști sau antieuropeni, pentru că vorbesc despre suveranitatea statului român în cadrul U.E.. Să fim serioși! Mai fasciști sunt toți cei care consideră că în U.E. trebuie să fie un stat hegemon, că statele membre trebuie să fie clasificate în state de viteza I și state de viteza II. 
     Eu nu sunt un votant A.U.R. dar mă întreb, dacă nu trebuie să existe și un partid care să aibă în programul lui și valori care țin de identitatea și demnitatea noastră națională, care să fie național?  O singură nelămurire am: Călin Georgescu, propunerea acestui partid pentru Premier, membru al Clubului de la Roma, oare este adeptul globalizării și a împărțirii mapamondului în 10 regiuni economice, după cum susțin unii dintre membrii acestuia? Și atunci, cum s-ar împăca globalizarea cu suveranitatea statului?
      Pe curând,
      Earnest
 

luni, 30 noiembrie 2020

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXX). SHICHIRO FUKAZAWA, BALADA DE LA NARAYAMA

Shikiro Fukazawa (1914-1987)

,,Anul are șaizeci de zile și patru anotimpuri- primăvara, vara, toamna și iarna- cu vreme când rece, când caldă, iar apa din râuri ba în  creștere, ba în scădere și deodată, tot mai puțină. La fel și mintea din capul omului, uneori răcoroasă, alteori înfiebântată și, brusc, tot mai seacă. Într-un cuvânt, pe măsură ce capul se golește, caracterul se înnobilează” (Șeful din ,,Vârsta rotundă”)

      Shikiro Fukazawa este un scriitor și chitarist japonez, care a fost discipolul cunoscutului prozator, dramaturg și critic literar de religie creștină, Masamune Hakucho, care l-a inițiat deopotrivă în scriitură și religia creștină, după cum ne relatează autorul în povestirea ,,Moartea lui Hakuko”
    Cartea ,,Balada de la Narayama” cuprinde două romane ( ,,Balada de la Narayama”- care a fost ecranizat de două ori, iar a doua ecranizare, din anul 1983, a primit premiul Palme D Or  la Festivalul de la Cannes- ,,,Valea Fuefuki”) și 10 povestiri, cu acțiuni desfășurate în diferite perioade istorice. Cartea a apărut la Editura Univers, în anul 2009, în traducerea lui Emil Eugen Pop.
       Personajele lui Shikiro Fukagawa sunt, în majoritate, create conform mentalităților, tradițiilor  epocilor în care au trăit, care ne par absurde, pentru că ethosul cultural japonez este total diferit de al nostru. Surprinzător este faptul că personajele feminine sunt mai puternice și mai realiste. De exemplu, Hanpei și Okei nu acceptă faptul ca țăranii să fie victimele luptelor dintre boieri - daimyo-, pentru o cauză care nu are nimic de a face cu dânșii ( Okei: ,,Ce ispravă-i să te duci la oaste și să dai ortul popii, ca să arăți că ești voinic?”), ori moderna Mitsu sau răzbunătoarea Tatsu, toate patru personaje din ,,Valea Fuefuki”. Orin, personajul din ,,Balada de la Narayama”, este mai puternică ca orice bărbat, pregătindu-se cu demnitate, nu cu resemnare, pentru marea plecare pe muntele Nara-locașul zeilor, la vârsta de 70 de ani, unde să fie lăsată să moară ( acest obicei sălbatic din nordul Japoniei ne amintește de obiceiul eschimoșilor de a-i lăsa pe bătrâni și pe fetițe-dacă sunt născute primele- pe banchize, ca să moară; probabil acest obicei îl moșteneau de la aini, strămoșii lor, popor înrudit cu eschimoșii). În ceea ce-i privește pe bărbați, aceștia văd ca o mare onoare să se sacrifice pentru boieri sau pentru împărat. Sunt puține personaje bărbați care refuză să-și arate această onoare sau o critică .( proprietarul din ,, Polca autobiografică” se întreabă retoric, referindu-se la al Doilea Război Mondial ,,Dacă împăratul era un neghiob atât de mare, pentru ce și-au dat viața cei doi fii ai noștri?”). Respectarea tradițiilor absurde, mentalități precum rușinea pe care o simți atunci când arăți bine și ești încă în puteri la bătrânețe, munca zilnică foarte grea, care nu îți aduce decât sărăcie, devotamentul față de boieri, care nu te recompensează niciodată sunt valori pe care personajele ni le transmit.
    Personajele lui Shikiro Fukazawa îmi întăresc convingerile mele, privind caracterul japonezilor: oameni, în majoritate,  muncitori, duri, insensibili, instinctuali, care acționează ca niște roboți programați  pentru onoare și respectarea unor tradiții absurde.
     Lectură plăcută!
     Pe curând,
      Earnest