EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (C). JHUMPA LAHIRI, INTERPRETUL DE MALADII

 ,, Acasă ( India), asta-i tot ce trebuie să faci. Nu toată lumea are telefon. Numai dacă îți ridici un pic vocea sau dacă îți exprimi necazul sau bucuria în vreun fel oarecare, un cartier întreg și jumătate din el vor fi venit să afle veștile și să dea o mână de ajutor cu pregătirile”
                                                                                                                                  (Sen, în ,,Doamna Sen”)

      Astăzi, de  ziua când B.O. R. omagiază femeile creștine, am ajuns la a suta carte, pe care v-o recomand. M-am gândit la o autoare americană, de origine indiană, pentru că  respectă religia creștină, deși este hindusă și care nu și-a uitat rădăcinile, putând fi  un exemplu pentru toate femeile românce, care, din diferite motive, s-au stabilit în alte țări. Cei rămași acasă nu le interzic să respecte religiile altor popoare, dar, cu siguranță, se întristrează când constată că și-au uitat limba și și-au pierdut rădăcinile. 

      Jhumpa Lahiri s-a născut pe 11 iulie 1967, la Londra, într-o familie de imigrați indieni, din Bengalul de Vest. Părinții ei s-au mutat în S.U.A. când ea avea trei ani. Tătăl  a fost bibliotecar la Universitatea din Rhode Island, iar mama s-a ocupat de creșterea copiilor, vrând ca aceștia să nu uite ,,moștenirea bengaleză”, lăsată urmașilor de către  strămoși. Lahiri a studiat literatura engleză, are trei mastere în limba engleză, scriere creativă, literatură comparată și un doctorat în Renaștere cu teza ,, Palatul blestemat: Palatul italian pe scena iacobeană (1603–1625)”. 

    Între anii 2015  și 2022 a fost profesoară de scriere creativă la Universitatea din Princeton, iar în prezent este profesoară  de limba engleză la Millicent C. McIntosh și director de scriere creativă la  Barnard College of Columbia University.

   Jhumpa Lahiri este cunoscută publicului cititor din România, din anul 2015,când Editura Nemira a publicat romanul ,, Distanța dintre noi”: De asemenea, aceeași editură a publicat în anul 2017 romanul ,,Porecla” ( ecranizat în anul 2006), iar în anul 2021, culegerea de proză scurtă, pe care , astăzi, v-o recomand.  Această culegere a primit , în anul 2000, Premiul Pulitzer pentru Ficțiune. ,,Înterpretul de maladii” cuprinde  nouă povestiri (printre care și cea care dă numele culegerii), ce au ca pesonaje principale imigranți indieni în S.U.A , la prima sau a doua generație. Majoritatea personajelor principale sunt femei, cu studii, care provin din familii înstărite din India, multe dintre ele poartă îmbrăcămintea tradițională, sari, și se comportă așa cum înșăși autoarea a declarat într-un interviu că  s-a simțit  cu „ o presiune intensă să fie între două lucruri, loială lumii vechi și fluentă în cea nouă”. Doamnele din povestirile ei sunt educate, majoritatea nostalgice, care își decorează casele cu obiecte indiene, care gătesc, în general, mâncare tradițională, cu amestecuri de carne , legume și fructe, la care noi nici nu ne-am gândit că le-am putea combina, ca de exemplu: spanac prăjit cu ridichi,  fasole verde cu nucă de cocos,  pește gătit cu stafide în sos de iaurt, tocană cu pește și banane verzi,  tocană de fasole verde cu sardine conservate, chiftele pane prăjite cu stafide, pui cu orez, migdale, stafide și coajă de portocală, felii de ceapă și de cartofi prăjite în aluat din făină graham. Bineînțeles, Lahiri nu le ,,iartă” pe acele  femeie americane, cu studii, dar lipsite de cultura ( una dintre ele a  a crezut că Bengali este o religie și  nu găsea India pe hartă), snoabe sau rasiste. De asemenea, amintește de războiul dintre Pachistan și India, de perioada dintre anii 1975 și 1977 din istoria indiană, când Indira Gandhi a declarat stare de urgență, descrie unele monumente din Boston  și din India ca Templul Soarelui din Konarak și multe alte aspecte din viața unor familii cu mentalitățile și tradițiile lor. Ultima nuvela a cărții ,,Cel de al treilea și ultimul continent” este inspirată din viața tătălui scriitoarei. Sfârșitul fiecărei povestiri este surprinzător, deși Lahiri strecoară, întâmplător, o frază, care te-ar putea duce cu gândul la cum se va termina povestirea.

   Așadar, vă recomandat această carte pentru zilele sau serile de tihnă, când puteți citi o povestire, care să vă poate relaxa, chiar dacă vă duce spre reflectare.

   Pe curând, 

   Earnest

SFINȚI IERARHI ROMÂNI ERUDIȚI (VIII). SFÂNTUL IERARH SAVA BRANCOVICI, MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

 ,,Bucuroși am face și noi aceea ce e spre umilirea Turcilor, dar fără de ajutorul altor creștini și monarhi și fără de voia și ajutorul lui Dumnezeu nimic nu-i cu putință, căci și noi suntem sub picioarele lor, de aceea și noi dacă am ști cu adevărat că va fi năvălire asupra procleților de Agareni, și noi am fi gata la aceea”. 

                                          ( Mitropolitul Sava Brancovici, Scrisoarea către Țarul Rusiei, 1668)

   

Sfântul Ierarh Sava Brancovici

  Sava Brancovici, cu numele de botez Simeon, a fost născut în orașul Ineu, județul Alba, în anul 1620, într-o familie de sârbi, urmași ai celor colonizați în comitatul Aradului, între secolele al XV-lea și al XVI-lea. Trăind într-o localitate cu multe naționalități, a învățat de mic să vorbească fluent și să scrie în limbile sârbă, română și turcă. De-a lungul anilor, a învățat și limbile maghiară, slavonă. A călătorit prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria. După aceste călătorii, s-a dus şi la Mânăstirea Comana, la sud de Bucureşti, pentru a-și continua studiile, unde  era vlădică Longhin Brancovici, unchiul său. Însă, aflând de moartea tatălui său, s-a reîntors acasă, s-a căsătorit, având şi copii, care au murit de mici. La moartea protopopului de Ineu, ruda sa, Gheorghe Brancovici, credincioșii l-au rugat să fie protopop. În acest scop, a plecat la Târgoviște, unde a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Ștefan al Ungrovlahiei. Întors acasă, la Ineu, află că i-a murit soția, iar mama sa se călugărise. 

Ineu
Conacul .Sava Brancovici

În anul 1656, a murit Mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei, iar  soborul întrunit la Alba-Iulia pentru alegerea unui nou mitropolit l-a găsit vrednic pe protopopul-văduv, Simeon Brancovici, ca să ocupe scaunul mitropolitan. De aceea, a plecat  la Târgovişte unde  a fost tuns în monahism cu numele de Sava, după care, tot aici, a fost  hirotonit arhiereu, în data de 16 septembrie 1656. El a fost Mitropolitul Transilvaniei între anii: 1656 și 1660, respectiv 1662 și 1678.
      În această perioadă, principii Transilvaniei, majoritatea de religie calvină, au dus o politică de calvinizare a ortodocșilor și catolicilor. Cel mai înverșunat dintre ei a fost Principele Mihail Apaffi ( 1661- 1690). Știm că una dintre măsurile reformaților era introducerea limbilor naționale în biserica. Pentru a stopa trecerea românilor la calvinism, Mitropolitul Sava a  convocat  soborul tuturor „juraţilor scaunului şi protopopi”, în mănăstirea-reşedinţă din Alba-Iulia, unde cei prezenţi, sub conducerea sa au luat o serie de hotărâri, care au ajuns până la noi sub forma a două „aşezăminte soborniceşti” Ele cuprind următoarele hotărâri: românizarea slujbelor bisericeşti („Cuvântul lui Dumnezeu să se vestească în limba noastră rumăneşte creştinilor în biserică şi unde va trebui şi va fi lipsă”); măsuri precise împotriva preoţilor care vor sluji tot în slavoneşte; „vestirea” sau „predicarea” cuvântului lui Dumnezeu să se facă nu numai în biserică, ci „unde va trebui şi va fi lipsă”, iar cărţile româneşti să se citească aici, dar „şi într-alte locuri unde va fi lipsă”; îndatorirea preoţilor pentru catehizarea copiilor în biserică, măsura care, de asemenea, se precizează,

Scrisoare lui Sava Brancovici
către Aleksei Mihailovici

 acum, pentru prima oară, în scris; înlăturarea superstiţiilor, îndeosebi a celor legat de cultul morţilor; întărirea vieţii religios-morale a păstoriţilor săi, care erau îndatoraţi să vină la biserică duminica şi de sărbători, să înveţe ,,Tatăl nostru”, ,,Crezul” şi ,,Cele 10 porunci”, să se împărtăşească de patru ori pe an, să respecte pe preoţi, să-şi trimită copiii la biserică ş.a. 

    În anul 1668, împreună cu fratele său, cărturarul și diplomatul Gheorghe Brancovici, pleacă la Moscova. În drum , s-a  oprit la Cracovia, unde a fost primit de Regele Poloniei, Ioan Cazimir, iar la Moscova Țarul Aleksei Mihailovici, l-a primit cu multă prietenie. Scopul vizitei a fost pentru a cere ajutorul țarului pentru susținerea ortodoxiei în Transilvania și a  planului răscoalei popoarelor din Balcani împotriva Imperiului Otoman. A lăsat o scrisoare la Cancelaria Țarului, în care arăta, printre altele, că nu știe care este poziția Poloniei, privind Imperiul Otoman și-și arăta îngrijorarea, scriind : ,,Auzim și despre aceea că Turcii vor răsboi și au voie să ajute Cazacilor și atunci nici nouă nu ne va fi bine.” A obținut de la Țarul Aleksei un  ajutor bănesc substanţial și a dobândit   privilegiul ca la fiecare șapte ani, el şi urmaşii săi în scaunul vlădicesc, să poată merge în Rusia după milostenie. Datorită acestei călătorii, s-a declanșat asupra sa persecuții din partea Principelui Mihail Apaffi şi ale conducătorilor confesiunii calvine. Cu toate acestea, la începutul anului 1670, Mitropolitul Sava a plecat într-o călătorie în Ţara Românească, unde a obţinut o danie anuală de 6000 de bani, iar anul1672, a sfinţit două aşezăminte bisericeşti, Mânăstirea Moisei din Maramureş, şi Biserica din Vlădeni, lângă Braşov, care fusese renovată.

   În anul  1680,  datorită unor intrigi calvine, Mitropolitul Sava a fost arestat, bătut şi judecat, iar averea sa, alcătuită în mare parte din cărţi, veşminte şi vase liturgice, a fost confiscată. Judecata s-a făcut conform „canoanelor calvine”, iar în urma ei, mitropolitul a fost întemniţat la Alba-Iulia. Aici, timp de trei ani, a suferit un aspru tratament, fiind bătut şi batjocorit. În anul 1683,la intervenția domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, din rațiuni politice, Mihail Apaffi l-a eliberat. Însă, bătrân şi bolnav, Mitropolitul Sava  a trecut la cele veşnice, prin aprilie 1683.

   Pe 21 octombrie 1955, a fost canonizat, pentru   statornicia sa în dreapta-credinţă şi de pătimirea îndurată pentru apărarea ei și s-a hotărât ca împreună cu înaintașul său în scaun, Ilie Ioreset, să fie cinstiţi ca sfinţi mărturisitori, în fiecare an, în ziua de 24 aprilie. Astfel, Sfântul Ierarh Sava Brancovici  nu este dor un ierarh erudit, ci și un alt martir al credinței ortodoxe din Transilvania.

Pe curând, 

Earnest

Notă: Sursa principală,.Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfântul Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei

    

  

LOCURI SACRE (IX). MĂNĂSTIREA GHIGHIU

 "Vai păcătosule, nu te lăsa descurajat, ci îndreaptă-te către Maria în toate cele ce-ți sunt de trebuință. Cheam-o în ajutorul tău, căci în așa fel este porunca divină, ca ea să dea ajutor în orice fel de trebuință." ( Sfântul Vasile cel Mare)

  

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (V). MUZEUL DE PĂPUȘI ,,OLGA” DIN TÂRGU SECUIESC

 Geppetto: Mi-am pus de gând să-mi fac o păpuşă de lemn; dar o păpuşă cum nu e alta, o păpuşă care să ştie să joace, să mânuiască sabia şi să se dea tumba. Cu păpuşa asta vreau să colind lumea, ca să-mi câştig o bucată de pâine şi o leacă de vin... ( Carlo Collodi,  ,,Pinocchio”)

Opt călugărițe, rugându-se în fața ieslei unde s-a născut Iisus

Muzeul Păpușilor ,,Olga”

    Anul acesta, toți cetățenii români, timp de trei săptămâni, se află în sărbători religioase, fiecare, după credința lui.  De aceea, vă recomand, ca în zilele libere ale acestor sărbători- care vă  aduc bucurie și lumină în casele dumneavoastră și care vă înveselesc sufletul- să vă faceți timp pentru a vizita un alt muzeu unic din țara noastră: Muzeul Păpușilor ,,Olga” din Târgu Secuiesc. Mai avem, la București, o colecție de păpuși în cadrul Muzeului de Jucării, dar cel de la Târgu Secuiesc este o colecție privată și este doar a păpușilor. Nu contează vârsta pe care o aveți: muzeul vă va aduce bucuria și inocența copilăriei. Vă puteți lua cu dumneavoastră copiii sau nepoții ori prietenii din copilărie. Nu cred că este vreun om, care să nu fi avut măcar o păpușă confecționată din cârpe umplute cu paie sau din pănuși ori din coceni. De asemenea, în Săptămâna ,,Școala Altfel”, cadrele didactice pot să organizeze o excursie la acest muzeu, ca elevii lor să constate că joaca cu păpuși adevărate este mult mai frumoasă ca jocul pe calculator.
  De câte ori merg spre Brașov, mă opresc la Târgu Secuiesc, nu doar pentru a cumpăra pâinea lor tradițională sau kurtos kalacs, pe care  oricum îi găsesc, în drum în fața gospodăriilor secuiești, ci pentru a mai intra într-o curte din centrul ,, curților! ( și acesta unic în lume, după știrea mea), să mai vizitez vreun muzeu, ca cel al breslelor, farmaciei sau să privesc vreo clădire veche , cu arhitectură specifică zonei sau a epocii când a fost ridicată.

Mama, cu pisica sub braț,
 legănându-și bebelușul

 Așadar, muzeul pe care vi-l prezint  este situat pe strada Independenței nr. 4, într-o clădire ridicată în anul 1910. Muzeul a fond fondat de doamna Ibolya Nagy, care, ca orice secui ce se respectă, vorbește impecabil limba română. Primele păpuși pe care le-a colecționat au fost cele realizate din porțelan ( am aflat că păpușile din porțelan au apărut în secolul X), iar, astăzi, colecția domniei sale cuprinde 1000 de păpuși, realizate din diferite materiale, din diferite perioade istorice, din mai multe țări. Acestea sunt aranjate pe rafturi, canapele, fotolii, scaune, pe jos, unele dintre ele organizate într-o anume tematică, purtând costume specifice imaginii pe care a vrut să ne-o transmită proprietara, pentru a ne determina să însuflețim acele tematici cu amintirile personale sau cu cele pe care le avem din lecturile copilăriei.

  Vă doresc ca vizitarea acestui muzeu să vă facă să vă simțiți bine!

  Vă doresc, de asemenea, ca Sărbătorile Pascale să vă aducă sănătate și gânduri bune!

  Pe curând,

  Earnest

Notă: Fotografiile au fost preluate de pe  ,,Turist prin România”.