marți, 30 aprilie 2013

CREDINȚE ȘI TRADIȚII (VII). SĂRBĂTOAREA ARMINDENULUI


Arminenul

  Puțini dintre noi știu că ziua de 1 Mai, declarată Ziua Muncii în anul 1889, în amintirea manifestațiilor din Chicago de  la 1 mai 1886 și consacrată de Biserica Ortodoxă ,Sfântului Ieremia și de Biserica Catolică Sfântului Iosif Muncitorul, a fost sărbătorită, încă din Antichitate, ca zi a reînnoirii omului, regenerării Cosmosului și a naturii. La români, ziua se numește Armindeni, denumire care își găsește originea în slavonescul Irimii nidenii, adică ziua lui Irimia. Este numită și Ziua Copacului de Mai ( denumire întâlnită și în alte culturi populare europene), Ziua Pomului Vieții, Ziua Bețivului sau Ziua Pelinului.
  In Antichitate, grecii aduceau Afroditei drept ofrandă un ornament din crengi de dafin sau măslin de care atârnau simboluri ale fertilității, turte, smochine, sipuri cu vin sau cu ulei, simbolizând atât regenerarea, cât și fecundarea. Strămoșii noștri romani, în ajunul acestei zile, Ambaralia, obișnuiau să lase vitele să se odihnească, iar ei se odihneau în colibe din crengi verzi, pe care le plasau în fața caselor. De aici, se păstrează credința românească exprimată prin "nici rândunica nu își face cuib de Armindeni" sau " și vitele au Paștele lor". In ziua de 1 Mai, tinerii, cu multă voioșie, plecau în crâng, aduceau crengi verzi pe care le puneau înaintea caselor și ușilor. Obiceiul s-a păstrat și la noi: fete și băieți, în ajun de Armindeni, mergeau cântând la pădure și aduceau crengi de plop, frasin, fag, ștejar sau brad, pe care le puneau la porți sau in fața casei. In unele zone, în special in Transilvania, se aducea un copac, căruia i se lăsau câteva crenguțe în vârf, i se punea o cruce sau o roată făcută din spice de grâu ori o coroniță cu flori, pe care îl puneau în mijlocul satului, în mijlocul stânei sau între hotare. Acesta este Armindenul sau Pomul Vieții sau Copacul de Mai și se lăsa până când cădea singur și se folosea ca lemn, când se cocea prima pâine din grâu nou. Pomul de Mai se întâlnește, după cum am spus, mai sus,  și la alte popoare: bulgarii își împodobeau ferestrele cu ramuri de păr, francezii cu ramuri de prun, pe care le împodobeau cu panglici de diferite culori. In Anglia, Franța, Boemia se alegeau un rege și o regină, care întruchipau perechea primordială. In Austria, se ardea o efigie a morții și se dădea lupte între cei care întruchipau viața și cei care întruchipau moartea. Astfel de lupte se dădeau și în Suedia. In Anglia, fetițele colindau, cu coronițe din rămurele și flori, iar băieții, organizați în cete, conduți de Jack in the Green, un coșar gătit cu frunze și iedera, dansau și primeau daruri de prăjituri și fructe de la cei care doreau să aibă un an bogat in roade.
  Revenind la obiceiurile noastre, în această zi se plantau copaci, iar dacă Armindenul nu cădea in Postul Mare sau în zi de post, se petrecea la iarba verde, cu lăutari, cu grătar din carne de miel și numai cu vin roșu cu pelin ( obicei păstrat de la daci, simbolizând purificarea și mai ales creșterea în spiritualitate). Se admitea, dacă nu era zona producătoare de vin roșu, să se bea țuică, dar musai cu pelin. De aici, denumirea de Ziua Pelinului sau Ziua Bețivului.
   In zilele noastre, după ce s-au renunțat la fastuoasele defilări, s-a păstrat doar obiceiul ieșirii la grătar. Nici pomeneala de plantat copaci sau de lăutari. Manelele date la maximum, care sperie păsările codrului, gunoaiele lăsate la locul distracției sunt caracteristice frumoasei Zile de 1 Mai.
Un 1 Mai prosper și gânduri bune, pline de evlavia așteptării Paștilor!
Pe curând,
Earnest

luni, 22 aprilie 2013

MONUMENTE UITATE (VIII). BISERICA "ADORMIREA MAICII DOMNULUI" DIN HILISEU-CRISAN, JUDETUL BOTOSANI


APOSTOLII DE PE ZIDUL BISERICII

   Satul Hiliseu- Crisan, apartinand comunei Hiliseu-Horea, situat la cativa kilometri de granita cu Ucraina si la 39 km. de municipiul Botosani, este o asezare in forma de potcoava care adaposteste in apropierea padurii Calugarita, la distanta egala de 2 km de Hiliseu , respectiv de  Crisan, un monument unic in Romania: Biserica din lemn "Adormirea Maicii Domnului".       
    Biserica a fost ridicata in anul 1802, in apropierea unui schit de maici (care a dat numele padurii Calugarita), atestat documentar în anul 1759. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, monument istoric inscris in lista monumentelor de interes national, este ctitoria boierului locului, Vasile Curt si a sotiei sale, Ana, boier renumit prin faptele sale crestinesti ( in afara acestei ctitorii, el a ridicat o scoala pentru copiii satenilor si si-a improprietarit toti slujbasii credinciosi). 
BISERICA DIN LEMN "ADORMIREA MAICII DOMNULUI"
 Biserica are o constructie unica, intrucat imbina elemente din traditia ortodoxa cu cele din romano-catolica ( se spune ca Ana a fost catolica si Vasile a dorit sa imbine cele 2 traditii de arhitectura bisericeasca). Biserica este din lemn, iar clopotnita din zid are asezate in fata, pe cate un soclu ( ca la bisericile catolice, in stil romanic), 13 statui în marime naturala reprezentandu-L pe Mantuitorul si pe cei 12 Sfinti Apostoli. Statuia Mantuitorului este flancata de doi ingeri care au mainile împreunate în rugaciune. De o parte si de alta a Mantuitorului, se afla dispuse, cate sase, statuile apostolilor. Chipurile lor sunt diferite, avand comun parul lung si barba. Unii tin in maini o carte, crucea sau un manuscris. In apropiere, se afla un monument funerar, cu o cruce si alti doi ingeri ingenuncheati. Biserica este din lemn, acoperită cu draniţă, cu supraetajare. Corpul bisericii este format din barne de lemn incheiate in cheotori netede, bisericesti. Structura de lemn sta pe o fundatie de piatra care preia denivelarile terenului, in partea rasariteana, soclul ridicandu-se la 1,5 m.  Usa de la intrare este lucrata cu barda. In pridvor,  usorii usii de intrare in pronaos sunt decorati cu cinci rozete ornamentale. Tot in pridvor se vad „doi balauri” frumos sculptati. In pronaos, in partea de miazanoapte, se afla mormantul ctitorului. Pronaosul este despartit de naos printr-o serie de stalpi de stejar. Catapeteasma este din lemn de tei si  este formata din sapte randuri de icoane. Icoanele sunt incadrate in coloane cilindrice cu baza si capitelul frumos profilate, cu sculpturi vegetale, ramuri, frunze si strugurei, poleite cu aur. Icoanele sfintilor sunt pictate in stil bizantin. Strana Maicii Domnului cu icoana de argint are o inscriptie sus: „Adormirea Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu”, iar jos: „Aceasta sfanta icoana s-a facut de robii lui Dumnezeu Alexandru, Anica si fiul lor George, familia Curt, anul 1854 martie 11 zile”. Deasupra neaosului, se inalta o turla de lemn decorativa.Bolta este situata in plin centru, are  forma fundului de corabie, iar altarul este semicircular.
 Monumentul se degradeaza pe zi ce trece, in special zidurile si statuile. Din anul 2007, se vorbeste de transformarea lui in schit de maicute, dar pana in prezent nu s-a realizat acest lucru, ceea ce determina ca monumentul uitat, neingrijit, (pentru ca nu se mai fac slujbe), sa se degradeze in totalitate. Mai mult ca sigur, daca aceasta biserica devenea schit, astazi ar fi fost un loc de pelerinaj, de meditatie si rugaciune pentru credinciosi, iar maicutele ar fi stiut cum sa obtina bani, prin donatii, pentru renovarea si intretinera lui. Inca un monument de pe harta Romaniei, care in curand va disparea, prin naruire.
Pe curand, 
Earnest 




 


luni, 15 aprilie 2013

DIN VORBELE ÎNȚELEPTE ALE LUI NOICA

   Deunaăzi, simțeam nevoia să recitesc ceva care să-mi ungă sufletul și , cotrobăind prin cărțile din bibliotecă, am dat peste una pe care am cumpărat-o și am citit-o acum 20 de ani:       "Carte de înțelepciune". Este o culegere realizată din 582 de însemnări selectate din cele peste 1400 din "Jurnalul de idei" al lui Constantin Noica. Sunt vorbe de înțelepciune, filosofie "caldă", mărturisiri, care te duc la ceea ce a vrut filosoful să facă la Paltiniș, prin acea "școală" care să dea oamenilor nu lecții, ci stări de spirit.
    Am ales pentru dumneavoastră, pentru cei care ați citit sau nu ați citit această culegere, 20 de vorbe înțelepte, pentru a vă bucura spiritul, alături de mine.
1. Dumnezeu nu-i caută pe credincioși. Îi așteaptă. De aceea, o lume de valori autonome (sacre, fiecare) e cu putință.
2. Dacă lumea de mâine nu va fi una de brute, va fi una de teologi.
3.A șaptea zecimală, limita cunoașterii umane.
4.Cunoașterea e ridicarea minții la întreg. Creația, a lucrului la sensul de întreg.
5. De ce nu poate fi repudiată filosofia? Pentru că singură pastrează această șansă, de a spune ceea ce nu se știe încă...De a spune ceva când nu mai este nimic de spus.
6. Noi nu simțim; noi trăim în elemente. trăim în elementul prieteniei, în elementul profesiunii, în al unei limbi, al unei culturi și al unei epoci.
7. Cele trei fericiri: creația, procreația și casa (Au partea lui Dumnezeu în ele). Restul sunt doar bucurii.
8. Libertatea e capacitatea de a valorifica infrângerile și de a-și depăși reușitele.
9.Viața prin delegație... Toată problema este unde nu înțelegi să trăiești prin delegație.
10. Problema grea în viată este să înfrunți răul și să ocolești binele.
11.Din civilizație iei cât vrei. Din cultură iei cât poți.
12. Înainte de toate, pietate.
13.Mulțumește-i și zilei care nu ți-a dat nimic.
14. Prin ce numeri timpul ? Prin zile? nopți? așteptări? sau prin lucrările tale?
15.Ce am invățat de la limba română e că nu totul este, având încă un statut de ființă. Sunt neîmpliniri (n-a fost să fie, era să fie), blocări, aproximații (n-a fost să fie, va fi fiind) sau iminente ( este să fie).
16. Ce splendidă pagina de istorie a spiritului in Sinoadele ecumenice...Paradoxul a ținut Biserica.
17. Cămilele și caii, apoi navele au transportat idei, legende și religii... nu condimente.
18. Oamenii te iartă dacă faci crime, dar nu te iartă dacă ești fericit.
19. Sunt trei mari înfrângeri în cultura contemporană: logica, lingvistica și muzica. Primele două s-au lipsit de gândire și rătăcesc printre forme și structuri. Muzica s-a lipsit de Dumnezeu și se pierde în exerciții.
20. Cine nu are filosofie, adică apetența adevarului, are exactitate.
  Îmi amintesc că filosoful Constantin Noica, în conceptele sale filosofice, făcea diferența între adevăr și exactitate. Cine are prilejul și răbdarea să-l citească pe Noica, să o facă. Cultura noastră are gânditori care se înscriu în elita marilor gânditori ai  lumii.Suntem atât de neputincioși, încât nu ne cunoaștem și uneori nu ne recunoaștem valorile.
Pe curând,
Earnest



    

marți, 9 aprilie 2013

SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (I). EPISCOPUL TOMISULUI TEOTIM I ( 385/390-407)

HISTRIA
"Lucrul grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe nedrept“. (Teotim I)

Iubesc Dobrogea, pentru frumusețea ei ascunsă privitorului grăbit să ajungă cât mai repede pe litoralul Mării Negre, pentru istoria ei și mai ales pentru că aici găsești urme ale celor mai mari culturi și civilizații europene: greco-elenistice, geto-dacice, romane și bizantine. Noi nu vrem să știm toate acestea și ne batem joc de ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri, drept  moștenire. 
   În acest spațiu, a fost născut Teotim, într-o familie daco-romană de creștini înstăriți cel ce va deveni primul episcop al Tomisului, provenit din lumea monahală, numit de Fericitul Ieronim  drept teolog învăţat şi scriitor talentat şi neobosit. Dar unde a învățat viitorul episcop?  Cu siguranță, în mănăstirile Dobrogei, după informațiile noastre, la Histria și Axiopolis. Sunt indicii că, alături de comunitățile creștine ce luau ființă de-a lungul Dunării, existau prin secolul al IV-lea și mănăstiri, unele curat ortodoxe, iar altele înființate de secta audienilor ( audienii erau adepții mesopotamianului,  Audius sau Udo,exilat de împăratul Constantiu în Dobrogea, numită pe atunci Scytia Minor, celebru prin integritatea moravurilor sale, prin critica adusă slujitorilor altarelor a căror comportare lăsa de dorit, care iubeau luxul si arginții). În aceste mănăstiri, se studiau în limbile iudaică, greacă, latină, cărțile sacre, lucrările filosofilor laici și creștini. Aici s-au format, sub indrumarea sa, el fiindu-le dascăl și duhovnic, Sfantul Ioan  Cassian și Gherman, iar mai târziu, Dionisie Exigiuul. cel ce a organizat timpul istoric în 2 ere: înainte și după Iisus Hristos, 
  Teotim I devine episcop al Tomisului , urmându-i episcopului Gherontie, în perioada cuprinsă între anii 385 si 390 și va fi episcop, până când Dumnezeu l-a chemat la el, adică până în anul 407. Viața sa ascetică, ca și curăția ființei sale au fost admirate de contemporani,   chiar și de păgâni ca hunii, care-l numesc "Dumnezeul romanilor"   
 El a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica şi filosofia antică greacă şi latină, influențat fiind de bunul său prieten, Sfântul Ioan Gură de Aur ( istoricii paleocreștini l-au supranumit "Filosoful'). In lucrările sale, Teotim I vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.  El este considerat "creatorul Filocaliei românești”. A înființat biserici, desăvârșindu-se în Dobrogea, după cum ne arată descoperirile arheologice, un stil bizantin armonios, frumos ornament cu mozaicuri bine executate.Sub păstoria lui Teotim I, mănăstirile și sihastriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceza și isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg Imperiul Roman, prin vestiții „călugări sciti”, răspândiți, atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, ,Roma și Africa. 
      În anul 400, Teotim I ia parte la un sinod local în Constanti­nopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. În anul 403, Teo­tim era din nou în Constantinopol și lua apărarea marelui patriarh şi dascal a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva acuza­țiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului.
   Pentru tot ce a înfăptuit: răspândirea creștinismului și întărirea lui nu numai în rândul neamului său, ci și în rândul barbariloe, învățăturile sale și minunile înfăptuite, el a fost sanctificat și este prăzmuit de BOR pe 20 aprilie.
 "Când stăruim cu adevărat in gânduri strălucitoare și înflăcărate, atunci suntem îmbracați în purpură; dar când suntem atrași de cele trecătoare, atunci ne acoperim de gunoaie" (Teotim I )
Pe curând, 
Earnest

joi, 4 aprilie 2013

STIATI CA (VII). S-AU INTAMPLAT IN ROMANIA IN APRILIE

...1 aprilie 1866 s-a infiintat la Bucuresti Societatea Literara Romana, cu scopul de a determina ortografia limbii romane, care in anul 1867 devine Societatea Academica Romana, iar din martie 1879, Academia Romana;
... 1 aprilie1881 a fost nascut la Rasinari, Sibiu, Octavian Goga, poet, dramaturg si om politic de extrema dreapta, Prim -Ministru al Guvernului national crestin, intre 28 dec.1937 si 10 feb. 1938;
... 1 aprilie 1894 se infiinteaza la Bucuresti Banca Agricola, cu capital romanesc;
... 2 aprilie 1711 incheierea tratatului antiotoman, la Lutk, intre Dimitrie Cantemir si Petru I, primul tratat de alianta cu Rusia
... 3 aprilie 1899 a fost nascut în cartierul „Scaune” al lăutarilor bucureșteni, Grigoras Dinicu, violonist si compozitor, cunoscut  in lumea muzicala internationala pentru "Horă staccato” :
... 4 aprilie 1850 domnitorul Grigore Alexandru Ghica a infiintat Corpul Jandarmilor, insa data de 3 aprilie este declarata Ziua Jandarmeriei Romane;
... 5 aprilie 1932 a fost nascut la Gradistea-de-Sus, Braila, Fanus Neagu, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg, director intre anii 1993 si 1996 al Teatrului National din Bucuresti, menbru al Academiei Romane, din anul 2001;
... 6 aprilie 1795 apare prima carte românească de matematică, "Aritmetica", tipărită în Moldova și datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul;
... 7 aprilie 1931 a fost nascut la Bailesti actorul de teatru si film, Amza Pelea, ramas in memoria romanilor pentru personajele Nea Marin si Mihai Viteazul;
... 8 aprilie 1828 apare la Bucuresti primul periodic in limba romana din Tara Romaneasca, intitulat Curierul romanesc;
... 10 aprilie 1912 a fost nascut la Sulita, Botosani, Ilie Cleopa, arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Sihăstria , autor al lucrarilor: "Despre credința ortodoxă", "Despre vise și vedenii";
... 11 aprilie 1644 domnitorul Matei Basarab infiinteaza la Bucuresti o manufactura de producere a sticlei;
... 12 aprilie 1928 se da Legea privind ocrotirea muncii minorilor si femeilor, una dintre primele legi din lume, de acest gen;
...13 aprilie 1862 intra in vigoare Legea asupra presei, semnata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza ( astazi Romania nu are o lege a presei);
... 13 aprilie 1913 se infiinteaza la Bucuresti Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale;
...14 aprilie 1457 isi incepe in Moldova o domnie de mari realizari culturale, diplomatice si nationale Stefan cel Mare si Sfant;
... 14 aprilie 1574 Ioan Voda cel Cumplit ii infrange pe turci, la Jiliste;
... 14 aprilie 1910 se da legea asupra repausului duminical, una dintre primele legi din lume, de acest gen;
... 16 aprilie 1879 a fost nascul la Dudesti, Teleorman, Gala Galaction, teolog, scriitor, traducator al Bibliei, in limba romana moderna;
... 19 aprilie 1847 a fost nascut la Tecuci Calistrat Hogas, scriitor, profesor, director de scoala, revizor scolar, autor al lucrarii  "Pe drumuri de munte";
... 20 aprilie 1950 Echipa României se clasează pe primul loc la Campionatul mondial de dezlegări de probleme de șah
...22 aprilie 1894 a fost nascut la Bucuresti scriitorul existentialist Camil Petrescu, cunoscut prin romanul  "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi" si prin drama modrna de constiinta "Jocul ielelor";
... 25 aprilie 1687 a murit compozitorul si organistul Ioan Caianu, autorul culegerii de bucati muzicale "Codex Caianni";
... 26 aprilie 1922 a fost nascut la Cherechiu, Arad, Ștefan Augustin Doinaș, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, autor al poemului "Mistretul cu coltii de argint",  unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română;
... 28 aprilie 1775 atestarea documentara a Scolii de Baieti Obladeanu din Craiova, unde au invatat Petrache Poenaru, Alexandru Macedonschi, Nicolae Titulescu, Constantin Argentoianu, C. Nicolaescu-Plopsor si alti numerosi oameni de cultura si politicieni romani;
... 30 aprilie 1837 se introduce in Bucuresti iluminatul public cu lampa cu petrol lampant, primul oras din lume iluminat astfel.
  M-am hotarat sa public evenimente din fiecare luna, pentru ca la televiziunile romane se spune in fiecare dimineata ce s-a intamplat in acea zi, pomenindu-se nume de fotbalisti, regizori, pictori straini etc, rar pomenindu-se evenimente marcante din Romania. Imi amintesc ca de 2 iulie, nu au fost pomeniti nici Stefan ce Mare, nici Octavian Paler, ci a fost marcata nasterea unor cantareti straini, care, probabil,   trezesc interesul unora, dar si cele doua mari personalitati romane ar trebui sa fie pastrate in memoria colectiva a romanilor.
Pe curand,
Earnest