PROFESORUL ION TODERAȘCU : PROFESSOR EMERITUS

  ,,Nu se va sfârşi niciodată, o voi lua cu mine şi „Dincolo”. Voi iubi veşnic Universitatea noastră, de care mă simt foarte ataşat. Trec zilnic pe la Universitate, chiar dacă nu am treabă; trec să-mi încarc sufletul de bucuria acestui „palat universitar” (...), mi-am făcut datoria cu cinste, am fost apreciat de comunitatea academică, sunt şi acum respectat pentru că slujesc în continuare Universitatea cu acelaşi entuziasm şi cu dăruire.” 
                                                                                                                     ( Ion Toderașcu, 23.I. 2012)

                                                                                                                  

Ion Toderașcu
(n.1938, Urechești, Bacău, m.2022, Iași)

  Ion Toderașcu a fost născut pe 9 septembrie 1938, la Urechești, județul Bacău, a urmat liceul la Adjud și a absolvit, în anul 1962, ca șef de promoție, Facultatea de Istorie a Universității ,, Alexandru Ioan Cuza”, fiind repartizat ca preparator universitar. De-a lungul carierei sale, a urmat stagii de documentare la Poitiers, Reims, Bruxelles, Bologna și Groningen și a fost bursier al Universității din Gand, între anii 1974 și 1975. Și-a susținut doctoratul, în anul 1976, avându-l coordonator pe profesorul universitar Constantin Cihodaru, cu teza ,, Contribuții la istoria tehnicii navale românești până la jumătatea secolului al XIX-lea”, devenind el însuși conducător de doctorat, începând cu anul 1991, când a fost numit și șeful Catedrei de Istoria Românilor.
    În anul 1985, a fost distins cu Premiul ,, Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, în anul 2000, Ministerul Educației Naționale i-a acordat Diploma de excelență pentru ,,promovarea reformei în învățământul superior” și la 24 octombrie 2008, Senatul Universității ,, Alexandru Ioan Cuza” i-a conferit titlul de Professor Emeritus pentru ,,contribuțiile prestigioase realizate de-a lungul  vieții închinate educației”.

     Profesorul universitar Ion Toderașcu și-a adus contribuția la dezvoltarea Istoriei Medievale din Țările Române, printr-o nouă abordare: unitatea economică, socială, instituțională, politică și  culturală a Țărilor Române în Evul Mediu, tratată în cele trei mari cărți de istorie, lucrări de înaltă valoare științifică pe care ar trebui să le citească nu numai profesorii de istorie: ,, Alianța politico-militară a Țărilor Române. Idee și faptă”, ,,Unitatea românească medievală”, ,,Permanențe istorice medievale. Factori ai unității românești”.

      Profesorul universitar Ion Toderașcu a fost și un bun manager și organizator: a fost, între anii 1992 și 2000, prorectorul universității pentru programele academice, a inițiat în anul 1995 înființarea Consorțiului Universitaria, format din cele patru mari universități cu profil didactic din Iași, Cluj-Napoca, București și Timișoara  al cărui scop a fost propulsarea  universităților românești în sistemul european, introducând sistemul de credite transferabile, a coordonat organizarea Muzeului Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, inaugurat, în octombrie 2010, la ,,Jubileul 150” a primei instituții de învățământ universitar modern din România.  

     Înainte de toate, a fost un pedagog abil, un metodist modern, un bun comunicator, un excelent orator, un om demn, corect, neranchinos, cu un umor ironic, sănătos.  Grupa noastră de studenți ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1979, a avut o relație specială cu domnul profesor cu care am făcut seminarul de Istoria Medievală a Țărilor Române, cursul și seminarul de Istoria Bizanțului. Seminarele de Istoria Medievală a Țărilor Române  au fost nu numai de dezbateri pe temele propuse la începutul semestrelor, ci și practice, lucrând pe documente, învățându-ne cum să le citim și cum să le interpretăm sau mergând prin colinele Iașului, pe urmele drumurilor domnești. Aceasta a fost motivul pentru care l-am rugat să ne onoreze, invitându-l să ne țină cursul festiv la absolvire (noi am fost prima generație la care a susținut cursul festiv) și cursul festiv la cei 40 de ani de la absolvire ( prima alocuțiune a fost ,, Mihai Viteazul în conștiința europeană”, iar a doua, ,, Istoria Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”).

      Îmi amintesc încă două momente pline de încărcătură emoțională, pe care le-a trăit grupa noastră. Unul, în dimineața zilei de  după cutremurul din martie 1977, la seminarul de Istorie Medievală, care începea la ora 7,30, când ne-a spus următoarele: ,, Trebuie să fim mai buni, mai îngăduitori, să nu ne urâm, să nu fim răi, egoiști, pentru că Cineva ne veghează și ne mai atenționează! Să nu credem că noi suntem stăpânii atotputernici. Viața este scurtă și nu o putem stăpâni, nu știm când vine o nenorocire asupra noastră! Întrebați-vă și meditați!” Cel de al doilea moment a fost primirea pe care ne-a făcut-o, când am fost cu Gaudeamus, ca să-l invităm la Banchetul de Absolvire. A dat dovadă de ospitalitate și de generozitate. Acesta era OMUL, profesorul nostru intransigent, care știa să se comporte, în funcție de situație.     

     În ceea ce mă privește, am avut și eu o relație specială cu domnul profesor. În facultate, m-a rugat să-i ,,descifrez” caracterul unui dregător, după scrisul de pe un document ( știa că pot face acest lucru, pentru că aveam cunoștințe de grafologie), după care mi-a cerut să fac același lucru pe pentru dumnealui, dându-mi diferite însemnări cu scriere rapidă și cu scriere normală. La sfârșit, mi-a mulțumit, iar eu, la rândul meu, i-am mulțumit, pentru că a avut încredere în mine, lăsându-mă să-i descifrez cele mai intime aspecte din suflet. Mi-a zâmbit grațios și cu ironie mi-a spus: ,, Nu tu mi-ai spus că mă pricep la oameni? Știu că nu vei spune nimănui ceea ce ai descifrat în scrisul meu”. Da, nu am spus nimănui! ” De asemenea, cu dumnealui am susținut examenele pentru obținerea gradelor didactice I și II, fiind președintele comisiilor, sfătuindu-mă să mă înscriu la doctorat, ceea ce am și făcut.

     Ultima oară l-am văzut, acum trei ani, la întâlnirea de promoție și mi s-a părut obosit, slăbit, dar ne-a încântat, pentru că ne-a făcut să ne simțim, în Amfiteatrul A7, ,, A.D. Xenopol”, pentru câteva ore, din nou, studenți. Magistrul era cel de altădată: maiestos, stând drept, în picioare, care cu pasiune și-a susținut alocuțiunea și cu răbdare ne-a ascultat pe fiecare dintre noi, emoționați de semnificația evenimentului, punându-ne întrebări suplimentare ca odinioară la seminare.

  Un gând pios, pentru profesorul nostru! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, Acolo, Dincolo, unde  îl așteaptă Universitatea din Ceruri,  plină de alți mari istorici ai universității ieșene, care i-au fost profesori sau colegi, pe care i-a avut profesori și generația mea. Împreună cu profesorii Cihodaru, Petrecu-Dâmbovița, Grămadă, Neamțu, Platon, Dinu, Gostar, Cristian, Filimon, Ciupercă, Rusu, Agrigoroaie, Rusu, Vasilescu, Baltă  va dezbate vremurile pe care le trăim! 

    Să nu vă pară rău, domnule profesor că nu ați luat Universitatea cu dumneavoastră în Ceruri, pentru că adevărata  Universitate este în Ceruri!

    Domnule profesor, să vă fie calea deschisă spre cele mai de sus trepte ale Cerului!