EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( CXLVI). SARAID DE SILVA, AMMA

 ,,Știe că banienii ( smochinul pagodelor) sunt poduri către altă lume. Însă prima dată când a stat sub al ei , s-a simțit mai aproape doar de ea însăși. Se întreba dacă banianul ăsta nu era o poartă către alte locuri, ci către alte părți din viața ei, ani pe care nu-i trăise.” ( Josephina )

Saraid de Silva, n.1991

Saraid de Silva  s-a născut în anul 1991 la Hamilton, Noua Zeelandă. După ce a învățat la o școală catolică și după ce a absolvit  Literatura Engleză și Dreptul la Universitatea Victoria din Wellington,  a urmat la Universitatea  Auckland, Arta de Spectacol și Ecran. Este scriitoare și postcasteriță ( ,,Conversații cu părinții mei imigranți” pe care le re realizează cu regizoarea și fotografa Julie Zhu).
  Cartea pe care v-o recomand, ,,Amma”  ( 2024), este primul roman al scriitoarei. 

 Romanul ,,Amma”  a fost  tradus din limba engleză de Daniela Preda și a fost publicat de Editura Alice Books din Valea Lupului,  Iași, 2026. Din ,,Mulțumiri”, pe care autoarea le aduce celor care au încurajat -o și au ajutat-o  să scrie acest roman, am aflat că este lesbiană și că partenera sa este actrița  Sophie McBride. Astfel, am înțeles sfârșitul optimist al romanului: cei mai înverșunați antigay ( în acest caz ,Amma), la bătrânețe, acceptă această orientare sexuală.

  Romanul este povestea unei familii, unde personajele principale sunt femei, majoritatea pozitive, exceptând-o pe fiica  Patei ( mama Josephinei ), căreia nu i se spune numele în roman.Toate femeile sunt  învățate ( Pati vorbea limbile tamil, malaeza, franceza și engleza, era din Singapore, s-a căsătorit cu un euroasiatic, iar după moartea soțului ei a înființat și a condus o grădiniță).

Banian

Fiica ei, fără nume, a fost asistentă medicală, a fost căsătorită cu un bețivan, care, contra unei sume de bani, a lăsat un englez în vârstă să-i violeze fetița, Josephina, de 10 ani. Aceasta și-a omoarât violatorul. Ea a fost  educată și a fost crescută de Pati. După moartea bunicii, Josephina a obținut o bursă și a studiat în Sri Lanka (Ceylon), unde a fost profesoară. S-a căsătorit cu Ravi, medic, cu care a avut doi copii, pe Sithara ( ,,lumina cerului”) și pe Suri. Josephina este Amma ( bunica). Tânăra familie a migrat în Noua Zeelandă, pentru că, în anul 1978, izbucnise Războiul Civil și ei se temeau pentru siguranța copiilor. În Noua Zeelandă, srilankezii erau minoritatea cea mai disprețuită, indiferent de pregătirea  intelectuală, iar copiii au fost mereu supuși diferitor persecuții, de către unii dintre colegii lor. Doctorul Ravi a murit în urma unui infarct, iar Josephina s-a străduit să-și educe cei doi copii, evitând să-și arate afecțiunea față de aceștia. Sithara a devenit o avocată de succes, s-a căsătorit cu un ,,mascul” arătos, zidar, bețiv și violent, iar pe fiica ei a crescut-o Amma. Suri i-a mărturisit mamei că este homosexual, ceea ce aceasta nu putea concepe, iar el a migrat în Anglia. Ironia vieții este că Annie a devinit lesbiană și a pleacat în Anglia ca să afle secretul familiei și motivul pentru care bunica sa nu a vorbit niciodată despre Suri. 

  Eu v-am relatat ,,drumul” existenței acestei familii, care a trăit în patru țări, adaptându-se la mentalitățile etnicilor, la modul lor de a pregăti hrana, dar care nu-și uită tradițiile și care poartă o grea povară, aceea a originii, fiind considerată ,,de culoare”, deci inferioară. Unele situații sunt greu de înțeles ( de exemplu, cum poate o femeie de succes, frumoasă, inteligentă, cultă să accepte să se împace mereu cu soțul ei bețiv, violent, provocând o mare durere sufletească fiicei sale, Annie, sau cum a putut mama  Josephinei să   accepte ca bărbatul ei să aducă mereu pețitori pentru fetița lor de 10 ani, iar ea să muncească și  să-i plătească mereu datoriile). 

  Autoarea dedică ciclic capitole fiecărui personaj, unde relatează secvențe din viața lor, pe care le reia, în alte capitole, de acolo de unde oprise povestirea. Capitolele poartă numele personajelor. Primul ( Londra - 2018) ca și ultimul capitol ( Colombo - 2019) se numesc ,,Annie”.  Anniei îi sunt dedicate 11 capitole, Josephinei, 6, Sitharei, 5.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

TEIUL UNIRII

 ,, Un tei multisecular, un tei minunat la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu şi cu mulţi alţi demnitari români. E locul unde s-au născut iniţiativele care au împlinit visele neamului românesc.” ( Copy-Paste de pe site-ul Primăriei din Băsești)

Teiul lui Eminescu de la Iași

Despre tei, în literatura română, au fost scrise legende și poezii. Cele mai multe poezii dedicate teiului  aparțin  lui Mihai Eminescu. Probabil, vă întrebați de ce mi-am propus să scriu despre ,,Teiul Unirii”, într-o zi de aprilie înnourată,când încă teiul nu a  înflorit și mai este pâna la 1 Decembrie.Am scris din teamă și din revoltă  Mi-e teamă că  vreo unei   Organizație Neguvernamentală îi va veni ideea să taie ,,Teiul Unirii” sau cei doi tei ,,ai lui Eminescu”, considerând că desăvârșirea unității naționale a României nu a fost un act globalist și european, iar poetul național Mihai Eminescu a fost antisemit. Bine că Premierul Bolojan nu este antisemit, când îi numește pe pesediști și pe susținătorii lor  șobolani, așa cum Hitler îi numea pe evrei. Sunt revoltată de hotărârea unor judecători din Iași, care au decis aprobarea  cerinței  unei Organizații Neguvernamentale din Arad, să dea jos Bustul lui Octavian Goga. Oameni buni:am înnebunit? De când un ONG hotărăște ce statui sau busturi sunt ridicate în capitala culturală a Moldovei și de când niște judecători nu apără valorile românești, indiferent de rătăcirile lor politice? Porniri antisemite au avut și Camil Petrescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, dar n-au omorât niciun evreu în lagăre și nici nu i-au îndemnat pe români să o facă.

Pesemne, nu toți românii au auzit de cei trei tei, considerați monumente ale naturii sau dacă știu, nu le pasă.

Teiul lui Eminescu
de la Blaj

1. ,,Teiul lui Eminescu”, cât a mai rămas din el, situat în Parcul  Copou din Iași , este cel mai bătrân, având onorabila vârstă de 553 de ani, stabilită de către biologul Ionel Lupu. Acest copac a rezistat atâția ani ( deși este afectat de boala ,,cancerul teiului” provocat de o ciupercă xilofagă), pentru că a fost de trei ori tratat, dar și grație unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini adventive să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ.

2. ,,Teiul lui Eminescu din Blaj” se află la marginea  de nord a orașului Blaj, în apropierea șoselei spre Târnăveni, unde, în anul 1866,  Mihai Eminescu însoțit de Aron Pumnul, văzând la orizont orașul Blaj, și-a scos pălăria în  semn de omagiu, spunând ,,Te salut din inimă Romă mică. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”. Acest tei este și unul secular căruia nu i s-a stabilit vârsta.

Teiul Unirii din Băsești

 3., ,Teiul Unirii” din comuna Băsești”din Maramureș, localitate unde s-a născut George Pop de Băsești, cel care a scris ,,Rezoluțiunea  Adunării Naționale de la Alba Iulia” din 1 Decembrie 1918. Sub acesta, Aurel Pop de Băsești a sintetizat toate ideile, privind acest act, pe care le-au dezbătut Vasile Goldiș, Vasile Lucaciu, Ioan Rațiu.Vârsta teiului este de peste 200 de ani. El  se află pe Dealul Viei Doamnei, în apropierea Casei Memoriale a lui George Pop de Băsești. Lângă el, se află o masă și băncuțe unde  se sfătuiau unioniștii.  Actualmente, drumul spre ,,Teiul Unirii” este asfaltat și s-a construit o parcare.

Pe curând, 

Earnest

Poate v-am mai pus să ascultați acest cântec, pe versului lui Adrian Păunescu, dar este de actualitate: https://www.youtube.com/watch?v=ZiVxsd-Enrk&list=RDZiVxsd-Enrk&start_radio=1

PE UNDE SE MAI AFLĂ COMORILE DACILOR?

,,Sub nume de comoară, poporul înţelege o adunătură mare de bani puşi într-un vas de stejar ori într-o caldare de aramă, şi ascunşi în anumite locuri de oamenii bogaţi din vechime. Se vede că pe atunci pământul era casa de economie a omului.“ 
                   (învățător M. Lupescu din Broșteni, ,,Ghid de comori”,în ,,Șezătoarea,” martie 1893)

 

Koson, secolul I î.H.

 Despre comoara lui Decebal, pe care a luat-o Traian, ne relatează Dio Cassius, în Istoria romană. De asemenea, pe Columna lui Traian scena CXXXVIII reprezintă imagini  cu romanii care descoperă comoara lui Decebal și cum aceștia încarcă  pe desagii de pe spinările animalelor lor de povară diferite obiecte. Mulți istorici romani și bizantini au estimat greutatea comorii la 165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint, la care se adăugau numeroase veșminte. 

  Am scris pe acest blog despre alte comori dacice descoperite pe teritoriul țării noastre, care se află în muzeele din Viena și Budapesta.

   Începând cu secolul al XX-lea, a început manifestarea unui mare interes al colecționarilor pentru brățările dacice și pentru monedele dacice de tip Kosoni.  

 Despre unele descoperiri , privind Kosonii vă voi prezenta,astăzi,  câteva date.

  Kosonii sunt monede  din aur masiv de maximă puritate, care cântăresc între 8, 50 g și 8,40 g. Aceste monede au fost  bătute în vremeau Regelui Cotiso ( Coson), unul dintre urmașii lui Burebista, despre care istoricii romani Suetonius și Florus ne relatează că ar fi fost foarte bogat și influent în lumea romană, ceea ce l-ar fi determinat pe Împăratul Octavian Augustus să realizeze o alianță matrimonială, prin căsătoria fiicei sale Iulia cu acesta. Nu știm dacă această alianță s-ar fi realizat. Aceste monede sunt de două tipuri: cu monogramă și fără monogramă și sunt vândute pe piața europeană, la licitații, cu 5.000 de euro și pe cea americană cu 2.500 de dolari. Până în prezent, statul român a recuperat de la căutătorii de comori peste 1.000 de Kosoni.

1. Cronicarul medieval Wolfgang Lazyus ne relatează că, în anul 1543, doi pescari români, dorind să se odihnească, și-au legat luntrele de  un trunchi prăvălit în râul Strei ( Sargeția). Unul dintre ei a zărit  ceva sclipitor pe fundul râului și, scufândându-se, lângă mal a descoperit o boltă zidită, de unde, împreună cu celălalt pescar,  a scos la suprafață 40.000 de monede de aur ( Kosoni) și numeroase lingouri. Această descoperire  a ajuns la Episcopul de Oradea Martinuzzi,care a fost primul  Guvernator al Transilvaniei  ( 1541-1551), după ce aceasta a devenit, în vremea lui Suleiman Magnificul,  Principat Autonom vasal Imperiului Otoman. Bineînțeles, evlaviosul episcop  catolic le-a confiscat comoara pescarilor , după care a continuat cercetarea locului și a mai găsit câteva mii de Kosoni. Cu acești bani, Martinuzzi și-a cumpărat numeroase domenii și și-a construit castelul de la Vințu de Jos. Însă nu s-a bucurat mult de frumosul castel construit în stil renascentist, pentru că Împăratul Ferdinand, aflând despre aceste mari bogății, în decembrie 1551, l-a trimis  în vizită la Vințu de Jos pe Generalul Gian Battista Castaldo și într-o noapte oamenii lui l-au asasinat pe episcop. Din comoară, onorabilul general austriac a mai găsit doar 2.000 de Kosoni.

2. Cronicarul medieval Wolfgang Bethlen ne relatează că în cetatea Gherla  a fost descoperită o altă comoară , care cuprindea 872 de funți de aur nelucrat ( un fund cântărește 453,593 g), 20 de funți de lingouri de aur, 1.385 de funți de argint nelucrat , 466 de funți de lingouri de  argint, 4.000 de monede de aur  și numeroase pietre prețioase.

3.În anul 1803, băiatul Ilisie Popa, din comuna Ocolișul Mic, județul Hunedoara, a găsit o monedă de aur ( Koson) . în pădurea de pe Dealul Anineșului. Tătăl său, săpând la locul indicat , a scos 264 de piese dacice din aur  și mari cantități de monede de aur. Odată cu descoperirea  acestei comori, a început epoca căutătorilor de comori în toate părțile Orăștiei. Câte comori au fost găsite și pe unde s-ar afla acestea, nu avem de unde ști.

Pe curând,

Earnest

 

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XVI)

 ,,Niciodată nu  mi-ar fi voia să lipsesc cu toată inima și sufletul ... să privez cât mi-e puterea și lucrul, la toate cele ce sunt de treabă și de folos cinstitului și sfântului nostru neam... din carele mă trag și eu.” ( Mitropolitul Ungrovlahiei Ștefan I) 

 Luna Aprilie începe în fiecare an cu Ziua Internațională a  Păcălelii ( despre originea acestor păcăleli am scris pe acest blog, pe 1 aprilie 2011, zi în care Guvernul ne anunțase ieșirea din recesiune cu creșterea prețurilor la gaze, electricitate,  carne, închiderea unor spitale și neaplicarea hotărârilor judecătorești, privind creșterea salariilor cadrelor didactice; cred că pe propria noastră piele, constatăm că istoria se repetă; atunci, speram  ca anunțurile să fie o păcăleală, dar n-a fost să fie, după  cum nu este păcăleală știrea, din ziua de 1 aprilie 2026, că România a pierdut procesul cu Compania Farmaceutică Pfizer !) Astăzi, este Ziua NATO în România și Ziua Jandarmeriei Române, iar pe 7 aprilie este Ziua Mondială a Sănătății, urmată, de 8 aprilie care este  Ziua Mondială a Rromilor. Pe 18 aprilie este Ziua Internațională a Monumentelor și Locurilor Istorice, pe 22 aprilie este Ziua Pământului,  iar luna se încheie într-o veselie totală, cu Ziua Mondială a Dansului.

   Eram studentă, când pe 1 aprilie 1979, în urma unui  referendum, Iranul s-a proclamat republică islamică și nu a fost o păcăleală!

Bobul de istorie

 Pe 6 aprilie 1585,  Petru Cercel, după doi ani de domnie în Țara Românească, aflând că boierii, supărați de reforma sa fiscală, au pus la cale mazilirea sa,  și-a luat averea ( îngrămădită în 43 de care) și a plecat în exil în Transilvania.

Petru Cercel (1583-1585)

Petru Cercel era fiul natural al domnului Pătrașcu cel Bun și fratele lui Mihai Viteazul. A fost unul dintre domnii noștri foarte învățați ( studiase ingineria și cunoștea 12 limbi străine), citea mult și scria poezii. Din tot ce a creat s-a păstrat doar ,,Imnul Rugăciune” scris și publicat în limba italiană. Se spune că toate cunoștințele sale și le-a însușit în țările pe unde a peregrinat ( aproape întreaga sa viață a trăit-o în exil), cerând ajutor Austriei, Papei Grigore al XIII-lea, Franței pentru a se urca pe tronul Țării Românești,  care credea că i se cuvine. Porecla de Cercel i-a dat-o boierii pentru că purta, după moda franceză, un cercel în ureche pe care i- l dăruise Regele Henric al III-lea. Era un cercel mare din aur cu o perlă de mărimea unui ou de porumbel. A fost considerat extravagant, pentru că se îmbrăca după moda occidentală. A ajuns domn  cu ajutorul Franței, prin ambasadorul francez De Germigny, care a intervenit pe lângă Marele Vizir Siavuș, din vremea Sultanului  Murad al III-lea. Cheltuielile sale pentru obținerea domniei au fost colosale, însumând  1.600.000 de galbeni. Nu l-au iubit boierii pentru că le-a cerut ca la Curte să poarte vestimentație occidentală și  pentru că a  reorganizat armata, diminuând rolul boierilor în această instituție. În acest scop, a  construit la Târgoviște un atelier de turnat tunuri din bronz. De asemenea, a construit aducțiuni de apă la Târgoviște, unde a mutat capitala. În scurta sa domnie, a refăcut Curtea Domnească unde a ridicat  Biserica Domnească, care a fost pictată în vremea lui Constantin Brâncoveanu. De asemenea, a realizat  instalații sanitare la Palatul Domnesc,  amenajând o grădină în stil italian A renovat Mănăstirea Curtea de Argeș și  Biserica ,, Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și a redeschis Mănăstirea Mislea, din județul Prahova ( ctitoria lui Radu Paisie), pe care a înzestrat -o și a scutit-o de unele  dări și vămi. Ceea ce a înrăutățit relațiile sale cu boierimea a  fost reforma fiscală, prin care se puneau noi dări, ceea ce a afectat interesele economice ale boierimii, care era obișnuită cu scutiri sau cu un control mai redus din partea domniei. 

  În ultimii săi ani de viață, a avut parte de trădări: a fost trădat de apropiații săi în exilul din Transilvania, fiind întemnițat  la închisoare din Mediaș și apoi la una din Maramureș, de unde a evadat, coborând pe o funie ( o parte din avere sa i-a fost furată, iar alta confiscată de Sigismund Báthory). A fost, de asemenea, trădat de turci, a fost întemnițat la Edicule, după care i s-a spus că va fi dus în exil în Insula Rodos, unde fusese exilat în tinerețe, dar a fost omorât pe corabia pe care fusese îmbarcat și aruncat în apa Strâmtorii Bosfor. Astfel, a sfârșit, în anul 1590, la vârsta de 45 de ani, un domn pe care boierimea nu era pregătită să-l accepte și despre care nu se știe, dacă trupul său a fost găsit și înmormântat creștinește, pe undeva.

Bobul de cultură

 Pe 25 aprilie 1688, a trecut spre cele veșnice  Mitropolitul Ungrovlahiei Ștefan I (1648 -1653 și

Schitul Crasna. Tabloul votiv cu  Domnul Matei Basarab
și  Mitropolitul Ștefan I

1655-1688). El a fost înmormântat la Biserica Mitropoliei din Târgoviște. Pe lespedea sa scrie în limba română: ,,Supt această piatră odihnesc oasele preasfințitului Kir Ștefan Mitropolitul Țării Românești...” El a fost numit, în anul 1648,  de către Domnul Matei Basarab, Mitropolit al Ungrovlahiei.  Mitropolitul l-a susținut pe Matei Basarab în întraega sa activitate politică, legislativă și culturală. Nu vă voi relata despre întreaga sa activitate ca mitropolit, ci despre una dintre operele sale , ,,Slujebnicul” . Mitropolitul Ștefan I  a fost un susținător al tipăririi cărților religioase și a susținerii slujbelor religioase în limba română. Deoarece, pe manuscrisul ,,Slujebnicul” nu este trecută data finalizării acestuia ( după cum nu este trecută nici pe primul manuscris în limba română scris cu litere latine, ,, Codicele Todorescu”, 1570-1573), m-am gândit să profit de data la care a murit vrednicul mitropolit, ca să scriu câteva cuvinte despre unul dintre cele mai frumoase manuscrise, care, din fericire, se păstrează în România, la Biblioteca Academiei Române.  ,,Slujebnicul” conține 114 file de hârtie cu text în limbile slavonă, greacă și română cu litere chirilice, cu ornamente și miniaturi. Este o capodoperă a artei miniaturale românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea, ce îmbină trăsăturile artei miniaturale occidentale cu cele bizantine și cu gravura tipografică. Nu este trecut pe prima pagină numele miniaturistului. ,,Slujebnicul”, pe lângă cele două Liturghii ale Sfinților Ierarhi Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare scrise în limbile slavonă și greacă, cuprinde, să spunem în  terminologia contemporană, proceduri/metodologii scrise în limba română, privind rânduieli ale  slujbelor, ce trebuie să facă și ce trebuie să spună preotul în timpul slujbei, cum să se  hirotonisească un mitropolit, care trebuia să spună în fața domnului  Crezul în limba română ( Mitropolitul Ștefan este primul  traducător  în

Majuscula  G

limba română a Crezului). Această rugăciune trebuia rostită în limba română și la Botez. Specific acestui manuscris sunt majusculele care sunt realizate la începutul fiecărei rugăciuni, reprezentând o largă gamă  de flori, animale reale și fantastice, pe Iisus Hristos , pe Fecioara Maria , sfinți și scene religioase, cum ar fi, ,,Cina cea de Taină”, la majuscula P. De asemenea, manuscrisul impresionează prin desenele executate cu penelul în alb, negru și aur, prin culorile calde folosite în realizarea majusculelor, prin chenare efectuate după modelul tipăriturilor, ce încadrează portretul unui personaj , pe o pagină întreagă, dar, mai ales, prin aurul întrebuințat , nu numai cu rolul de împodobire, ci și cu unul cromatic, creând  armonie între culorile calde. De câte ori mă uit la reproducerile unor pagini din acest manuscris din cartea ,, Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei”, mă străduiesc să deslușesc simbolistica florală și animalieră a majusculelor. 

Pe curând,

Earnest

,,Răsai, răsai, răsai”, versuri Grigore Vieru, muzica Ion Teodorovici, interpretă  Doina Teodorovici, pe 

https://www.youtube.com/results?search_query=răsai+răsai+răsai