DESPRE PROFESIA DE CREDINȚĂ

 ,,Drept aceea, acest organ rococo (se referă la ,,Claponul”, n.n.) s-a hotărât să apară meteoric în broșuri de 32 de fețe, în care un comitet de redacție (patruzeci fără unu de colaboratori) va înșira producții variate, prea nostime și caraghioase, ce desigur au să placă foarte mult, mai ales autorilor  rspectivi.”  ( Ion Luca Caragiale, ,,Profesie de credință”)

   

Sabin Bălașa, Luceafărul

 Ce este profesia de credință? Mai simțim nevoia  să ne declarăm principiile și convingerile noastre, în profesia pe care o avem și pe care o  practicăm? Sau libertatea ne permite să zicem alta astăzi , iar mâine zicem altceva și în ambele situații suntem convingători, mai ales, dacă suntem cercetători, critici de arte sau politicieni ( și politicianul a devenit o profesie, care îți aduce  avantaje și ,, renumerație după buget” mare, nu mică ca  lui Ghiță Pristanda- aici, Caragiale nu a previzionat decât analfabetismul, nu și remunerația).
   Eu nu  vreau să mă refer la profesiunea de credință a politicianului, ci a acelora la care se referea Caragiale și la  profesia de credință a unor istorici.

  Deunăzi, mi-am zis, ca o adevărată româncă, să mă uit la TVR 1, căci e televiziunea națională. Am nimerit  un reportaj intitulat pompos ,, Fabrica de nemurire”, realizat de o reporteriță, Cristina Băican. Înțeleg că persoana are o problemă cu ideologiile politice și-i nu-i plac suveraniștii și are o mare teamă, că în viitor, aceștia vor pune stăpânire pe România, pe Europa, pe Mapamond și pe întreg Universul, dar este teama ei, convingerile ei politice, dar pentru această nu trebuie să caute să modifice istoria  Țării, să disprețuiască cultura română și să-i jignească pe ceilalți, care nu gândesc ca dânsa.

  Așadar,  domnia sa, pentru a - și susține punctele sale de vedere sau pentru a răspunde unei cerințe ( maestrul Cristoiu -care nu-mi este foarte drag- ar numi-o pe respectiva, ,,fătucă” pe cale de a deveni ,,coțofană”) s-a sprijinit pe punctele de vedere a doi istorici ( o arheologă , un profesor universitar ) și ale un critic literar, care erau nemulțumiți de învățământul românesc și de programele școlare ( ce-i drept, și eu sunt nemulțumită, dar în sens opus nemulțumirilor  domniilor lor). 

  Pe scut, selectez câteva idei:

1.În vremea când comunismul românesc a intrat în criză ( nu știu de ce susțin că noi am avut o orânduire comunistă, când am avut socialism, intrat în etapa de trecere la comunism, așa-zisă societate socialistă multilateral dezvoltată:o încercare de a instaura comunismul a fost în perioada stalinistă, când sovieticii uitaseră să părăsească România), Ceaușescu a dezvoltat un naționalism, prin care ni se făurea o istorie glorioasă. Stimabilor, în perioada stalinistă ni s-a modificat istoria, scrisă de Mihail Roller.Probabil, domnul universitar și domnul critic literar ne vrea istoria lui Roller, în care românii erau tratați ca un popor de origine slavă, care s-a dezvoltat grație slavilor. Diferența între Roller și viziunea celor doi  constă că existența noastră este grație Occidentului.Românii, care muncesc în străinătate, au fost formați la școala comunistă și de aceea, acolo, unde sunt prăpădiți, ei se sprijină pe istoria ,,glorioasă” pe care au învățat-o, ca să arate că provin dintr-un popor viteaz. În acest context, ei  se sprijină pe biserică și devin suveraniști. De aceea, trebuie să le arătăm elevilor că suntem un popor mic, cu o cultură mică ca să nu cadă în păcatul nenorociților, care muncesc în afara țării și tulbură mintea propriilor copii.

2. Să terminăm odată cu mitul Mihai Viteazul și cu poetul național Mihai Eminescu. Dacă trecem granița, nimeni nu a auzit de ei. Cred că acest  domn critic literar  știe foarte bine că Mihai Eminescu a fost tradus în toate limbile europene și în unele limbi orientale: arabă, persană, chineză, japoneză, indiană, coreeană și că se studiază opera lui la universitățile prestigioase din Lume. Cât despre Mihai Viteazul și Țara Românească din aceea vreme, deși era vasală Imperiului Otoman, această mică țărișoară  reprezenta un puternic aliat pentru vecinii noștri puternici. Dacă Mihai Viteazul era un Neica-Nimeni, de ce Împăratul Rudolf II a dorit să-l atragă pe domnul muntean în Liga Sfântă? Mihai Viteazul încheiase cu Imperiul Otoman un tratat, în anul 1597, destul de avantajos pentru el și pentru țară , dar a renunțat la acesta, pentru că austriecii și aliații lor îl voiau alături de ei, în lupta antiotomană. Să citească domnul critic literar cele două tratate și cronicile vremii care au scris despre Mihai Viteazul sau, dacă tot este critic literar, să recitească ( nu cred că nu a citit-o) Cronica rimată despre Mihai Viteazul de Georgios Palamedes, scrisă de cronicarul bizantin, în anul 1607 ( o fi fost și el comunist?). Stimate domn occidental, vă invit să meditați la un proverb corean: ,,Orezul cu cât este mai copt,cu atât are capul mai aplecat”. Cam așa este poporul român.

 Dacă tinerii știu  mai multe despre Robin Hood este pentru că măcar o dată pe lună se difuzează la  televiziuni filmele cu Robin Hood, în toate variantele, și doar o dată sau de două ori pe an  filmul ,,Mihai Viteazul” sau ,,Pintea” . Să nu spuneți că nu știți că  ,,Mihai Viteazul” este singurul film istoric care se transmite pe satelit, zilnic, 24 de ore, de către SUA și se studiază la Academia de la Hollywood.

3. Doamna arheologă, care a descoperit la București, în zona albiei  Râului Cotroceni, obiecte getice, despre care a vorbit într-un interviu, acum, ne spune că arheologul găsește un artifact  în pământ și spune că e getic. De fapt, nu există niciun popor geto-dac, pentru că el nu avut conștiința în sine. Conștiința în sine a unui popor se reflectă prin limba și religia lui, pe care geții, dacii și celelalte 11,, triburi” din spațiul getic le aveau. Ne spune  Strabon ( care nu era comunist) că geții și dacii vorbeau aceeași limbă , dar ei se numeau, fiecare altfel ( probabil, nici românii nu există, pentru că ei se numesc moldoveni,olteni, bucovineni, bănățeni, munteni, maramureșeni, dobrogeni, transilvăneni, basarabeni, moți ). Cât despre religia acestora, ne vorbesc mulți istorici antici, subliniind că se credeau nemuritori ( adică ei credeau în nemurirea sufletului). Nu cred că nu știți că 283 de autori antici au scris despre geto - ( get înseamnă continuu, adică cel ce nu-și pierde rădăcina)-daci ( dac vine de la dao, care înseamnă lup, totemul dacilor), pentru că existau ca popor, care s-a constituit ca stat, în ciuda faptului  că unii istorici actuali, cuprinși de febra demitizării istoriei, neagă existența statului dac. 

 Mă întreb, ce Lumină Sfântă le-a luminat profesiunea de credință a acestor trei personaje ( nu vreau să le dau numele), de vreme ce pledează pentru scrierea unei istorii românești, în care copiii să învețe că avem o cultură mică, că suntem un popor mic și să ne revenim la realitate: strămoșii noștri au fost niște nenorociți pe care i-au creștinat și  civilizat migratorii, că nu au lăsat nimic Patrimoniului Universal, să o lăsăm mai moale cu suveranitatea, să acceptăm federalizarea, globalizarea și să abandonăm închinarea la moaște, căci este primitivism și să lăsăm ,,ciocul mic”, noi cei care mai avem ceva cultură, iar  bunicii  ( formați la școlile comuniste) să aibă grijă de reumatism și de alte boli și să  nu le bage   în cap patriotisme, copiilor și   nepoților . Nu s-au exprimat atât de direct, dar au spus clar că generația tânără să nu se lase influențată de cei în vârstă.

  Eu,cât mai răsuflu, n-am să-mi uit profesiunea de credință și o invit pe doamna arheologă să mă lămurească dacă artifactele  de la Cotroceni erau getice.Dacă nu, să le dea un nume.

Pe curând,

Earnest

Crez românesc

https://www.youtube.com/watch?v=PelVl1rIB00&list=RDPelVl1rIB00&start_radio=1

DESPRE RESETARE

 „Fiecare apus de soare este o oportunitate de resetare.” – Richie Norton

 Am înțeles că principalul obiectiv al românilor este să se focuseze pe implementarea unor proiecte de reziliență și de resetare a politicienilor, a partidelor politice și a societății.

 După anul 1989, românii plini de entuziasm au început cu implementarea unor proiecte  pentru trecerea spre economia de piață, pentru  acceptarea României în N.A.T.O., U.E. 

Am început cu acumularea de capital comercial, pe care nu l-am investit, după care am renunțat la armata permanentă pentru că ne va apăra N.A.T.O., urmată de implementarea unor proiecte de distrugere a fabricilor producătoare de armament și de mașini de război  ( acum împrumutăm bani pentru a cumpăra armament, ca să ne apărăm de vreun atac al Rusiei; eu garantez că Rusia , cât este Putin la putere, nu va ataca România, dacă ne vedem de treaba noastră; mai degrabă, în viitor, mă tem de Ucraina), de vânzare a marilor combinate  siderurgice, de producere de camioane, tractoare, de închidere a unor rafinării, a fermelor de porci, de cornute mari și mici, a fermelor viticole etc, pentru că trebuia să devenim piață de desfacere, a unor mine pentru că ele poluează. După ce am terminat cu implementarea, am trecut pe focusare. Trebuia să ne focusăm pe proiecte de integrare a minorițăților naționale, intelectuale sau fizice ( adică a persoanelor aflate în situații de risc, cu dizabilități) , după care am făcut proiecte de reziliență. Mi-a trebuit ceva timp ca să înțeleg  adaptarea  noțiunii ,,reziliență”, pe care o învățasem la fizică (capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunile inițiale după deformare) la obiectivele economice, sociale, politice actuale. Însă  noțiunea actuală s-a extins: reziliență democratică, reziliență în învățământ, reziliența în sănătate.  Toată activitatea mea profesională s-a ,,focusat” pe explicarea noțiunilor  care au stat la baza transmiterii elevilor a conținuturilor disciplinelor pe care le predam și a formării deprinderilor intelectuale ale acestora. Acum, când am devenit expirată, îmi vine foarte greu să înțeleg logica folosirii acestor noțiuni, în contexte diferite. Dar am fost trezită din meditațiile mele de Premierul Bolojan, care ne vorbea mereu de resetare. De vreo 30 de ani de când lucrez cu calculatorul, știu că resetarea se aplică la obiecte, însemnând reinstalarea unor programe într-un calculator, telefon, robot etc. Cum poți reseta o persoană? Omul nu este un robot, este o ființă. Societatea umană este formată din oameni, nu din roboți. Știu că omul este format din trei părți: una materială ( fizicul), una spirituală ( sufletul) și una energetică ( aura). Bineînțeles, partea fizică a omului poate fi resetată, prin intervenția medicului, atunci când un organ al acestuia nu mai funcționează, resetare care poate fi rapidă sau mai îndelungată. Resetarea energetică doar omul o poate face prin viață cumpătată pe care o trăiește, prin deschiderea unor canale energetice pentru pătrunderea credinței, faptelor bune, gândirii și sentimentelor pozitive etc sau prin deschiserea  lor la tot ce este opus celor menționate, mai sus. Cum se poate  reseta partea spirituală? Prin trei căi: educație , propagandă ideologică (prin  mijloace de comunicare audio-vizuale, prin cultură) și, nu în ultimul rând, prin teroare legislativă. Să ne amintim cum a fost resetat poporul german și cum s-a dorit să se creeze ,,omul nou” în  România, între anii 1947 și 1989. Este vorba de o perioadă îndelungată. În țara noastră, deja s-a format o generație resetată prin școlile soroșiste. 
Acum, să revin la Premierul  Bolojan. Prin voința aleșilor poporului, el a fost demis din funcția de Premier. Am aflat că dânsul continuă să susțină că totul trebuie resetat și doar el poate să  implementeze acest obiectiv. De aceea, domnia sa  și o parte a liberalilor, consideră că trebuie să revină Premier pentru a implementa programele de reziliență focusate pe  scoaterea României din toate crizele  cu care cetățenii români se  confruntă ( o parte dintre ei se zbat, ca să  supraviețuiască). Înțeleg că Bolojan, în câteva zile, a reușit să se reseteze.  Prin ce minune dumnezeiască? Pentru că prin minunea soroșistă însușită benevol la École nationale d'administration, din Franța  ( oare știe limba franceză?)  la  care a fost resetat, nu a plăcut cetățenilor români,  într-un procent de 75. Șantajul, teroarea legislativă sau banii îi determină pe unii jurnaliști și pe așa-zișii ,,intelectuali de elită” să-l considere salvatorul românilor. Stimate C.T.P. știm că ați fost resetat fizic printr-o proteză la șold, dar nu știm cum ați fost resetat spiritual. Ați avut cumva o viziune? Nu cred,  pentru că, adesori, v-ați manifestat ateismul. Să știți, domnule inginer devenit jurnalist și comentator politic, că națiune română nu este una de idioți, pentru că, de pe vremea când era popor, ne-a transmis din vechime înțelepciunea  că banii scot la iveală adevăratul caracter al omului și pot schimba principiile acestuia, provocând pierderea valorilor morale, prin proverbul ,,Banii sunt ochii Diavolui”.

Pe curând,

 Earnest

 Victor Socaciu ,,Pleacă ai noștrii,  vin ai noștri”

https://www.google.com/search?q=pleac%C4%83+ano%C8%99trii+vin+ai+no%C8%99trii&rlz

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XVII)

 ,, Dacă s-ar da fiecărei seminții de pe pământ dreptul de a alege cele mai bune obiceiuri și moravuri, atunci fiecare seminție , privindu-le cu atenție pe toate, le-ar alege pe ale sale proprii.”
                                                                                                                          ( Herodot 485-430 î.H.)

 

Ștefăniță ( 1517-1527), din fesca
Bisericii ,,Sf. Nicolae”, Dorohoi 

Luna  Mai, Florar în calendarul popular, începe cu Ziua Internațională a Muncii,  sărbătorită din anul  1889, dar menționăm că  în această zi, în anul 1849, a fost semnată, între Rusia și Turcia, Convenția  de la Balta Liman (cartier în Istanbul), care confirma înfrângerea Revoluției de la 1848 din Țările Române, menținându-se vechiul lor  statut, iar în Moldova și în  Muntenia erau numiți doi domni, pe o perioadă de șapte ani, Grigore Alexandru Ghica, respectiv Barbu Știrbei. În această zi , în tradiția românească, era Armindeni ( Ziua  Copacului de Mai , Ziua Pomului Vieții, sau Ziua Pelinului sau a Bețivului), despre care am scris pe acest blog, pe 30 aprilie 2012, postare citită de 451 de persoane. Pe atunci, erau puține informații pe Google despre Armindeni, dar erau transmise la televiziuni imagini despre păstrarea obiceiurilor. Acum, pe Google se găsesc multe informații, dar, anul acesta,  nu am văzut pe niciun post tv vreo informație despre păstrarea acestui obicei,  din care s-au păstrat doar petrecerile cu multă bere ( nu cu vin roșu cu pelin). Nici măcar nu s-a transmis  imaginea din filmul ,,Ciprian Porumbescu ” cu ,,Cântec de primăvară” devenit  ,,1 Mai Muncitoresc”.TVR, cu specialiștii pe care îi are, putea să sustragă din film fragmentul respectiv. Această indiferență a mijloacelor de informare m-a determinat să-l citez pe ,,părintele istoriei”, constatând că năravul este vechi.

Bobul de istorie

  Pe 4 mai 1518, la  Hârlău, Ștefan cel Tânăr/Ștefăniță ( numit Viforul în  ,,Trilogia Moldovei” de  Barbu Ștefănescu  Delavrancea) a încheiat o înțelegere de pace veșnică cu Polonia ( conflictul cu Polonia pentru Pocuția a fost redeschis de către Bogdan cel Orb, tatăl tânărului domn). Prin înțelegere, se îndatorau să se sprijine reciproc, incluzând și sprijinul Ungariei, într-un război contra turcilor. De asemenea,  trebuiau să se se întrajutoreze împotriva tătarilor și să-și vestească orice primejdie venită dinspre turci. Înțelegerea prevedea și privilegiile comerciale pe care moldovenii le acordau negustorilor polonezi pe teritoriul Moldovei, plătind legiuita vamă  ca și până atunci. Înțelegere a fost transmisă conducătorilor din Cernăuți, Hotin, Camenița și Galiția. Care a fost consecința acesteia?  A stârnit furia tătarilor, care aveau obiceiul ca, în timpul  sau după culesul roadelor, să facă raiduri de jaf în Moldova și în Polonia, deposedându-i pe localnici de rodul muncii lor și luau robi pe care îi vindeau turcilor , prin Crimeea. Așadar, în august 1518, Abdu -Sultan din Perekop și cunoscuții mârzaci  (căpitani) Bicaz și Timuș s-au organizat în două grupuri: unul să plece  spre Moldova, celălalt spre Polonia. Grupul care a pornit spre Moldova a trecut  pe furiș  Nistrul, după cum  le era obiceiul,  îndreptându-se spre Prut și, atacând târgușorul Șerbanca ( la nord de Ștefănești, conform Letopisețului de la Putna), au jefuit, au dat foc și au luat robi. Însă vornicul Petrea Carabăț aflat la Hârlău împreună cu tânărul domn și-au adunat oștenii și au pornit pe urma tătarilor, pe care i-au surprins în somnul dulce din zorii dimineții, în dreptul satului Costești. Tătarii nu se așteptau ca un copilandru ( Ștefăniță nu avea mai

Biserica Mănăstirii Bistrița ( Neamț)

mult de 16 ani) să se afle în fruntea oștenilor, mânuind  cu dibăcie paloșul în mijlocul lor. Bicaz și Timiș au fost prinși, iar Abdu-Sultan, lovit la cap, ajutat de câțiva tovarăși credincioși, a reușit să fugă. Tătarii au lăsat tot ce au jefuit și câțiva dintre ei, urmăriți de moldoveni, abia  au reușit să  treacă Nistrul. Aceeași soartă au avut-o și tătarii care au  atacat Polonia. Victoria  moldovenilor nu i-a potolit definitiv pe tătari, pentru că,  în întreaga sa domnie, Ștefăniță a mai avut confruntări cu ei, pentru că acestora, ca și cazacilor ( ucraineni), le era foame și aveau nevoie de grîu, ovăz, mei și orz pentru caii lor. În ceea ce privește înțelegerea cu Polonia, vă întreb: când polonezii și ungurii au respectat tratatele cu moldovenii? 

Bobul de cultură 

Pe 26 mai 1554, domnul Alexandru Lăpușneanu a terminat renovarea în totalitate a Mănăstirii Bistrița ( județul Neamț). El este ultimul ctitor al mănăstiri și meritul său a constat în faptul că a păstrat tradiția acesteia de important centru de cultură și de învățământ.

 Primul ctitor a fost Domnul Alexandru cel Bun care, pe locul unei biserici de lemn de la mijlocul secolului al XIV-lea,  din vremea lui Petru Mușat, ridicată de ieromonahul Pafnutie, între anii 1400 și  1402 a ctitorit  biserica din piatră a mănăstirii, ca necropolă domnească. De asemenea, el a ridicat  Casa Domnească, a înființat prima mare Școală de Miniatură, de Copiști, de Grămătici din Moldova, unde au învățat cunoscuții miniaturiști Paisie și  Gavril Uric  ( despre miniaturile moldovenești, criticii de artă ruși spun că sunt mai valoroase  ca cele rusești, prin calitatea artistică) și o școală de învățătură pentru fiii boierilor și domnilor. La această școală, a învățat Petru Rareș și în sala de curs, unde este muzeul mănăstirii, puteți vedea tavanul din lemn din stejar, păstrat din acea vremea ( despre cum se ,,conserva ” lemnul pentru construcții, am să scriu pe acest blog). Să nu uităm că  tot în vremea Domnului Alexandru cel Bun a început să se scrie, în anul 1407, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, care ne dă informații despre începuturile istoriei statului medieval Moldova. În același an, Doamna Ana, soția Domnului ( care 

Gir Rădulescu, Alexandru cel Bun,
statuie din marmură, Mănăstirea Bistrița

se odihnește alături de el în biserica mănăstirii) a dăruit acesteia Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Ana primită în dar de la Împărăteasa Irena, soția Împăratului Manuel al II-lea Paleologul. Al doilea ctitor al mănăstirii a fost Ștefan cel Mare, care, în anul 1494, a dăruit un clopot ce cântărește 800 kg, și are pe el gravată stema Moldovei, iar, în anul  1496, a  ridicat o impunătoare clopotniță și un paraclis închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Tot aici, Ștefan cel Mare și-a îngropat, în anul 1496,  fiul cel mare, Alexandru, ctitorul Bisericii Precista din Bacău, pe care Ștefan cel Mare  și l-a asociat la domnie, dându-i Moldova de Jos, cu reședința la Bacău. Al treilea ctitor a fost Petru Rareș. El, între anii 1441 și 1446, a refăcut zidurile, Casa Domnească, a construit un nou turn la intrarea în mănăstire, chilii și un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae. După cum am scris, Alexandru Lăpușneanu a fost ultimul  ctitor. În perioada acestor ctitori, Mănăstirea Bistrița a avut un important rol duhovnicesc și cultural. După anul 1677, când Doamna Safta, soția Domnului Gheorghe Ștefan, a închinat Mănăstirea Bistrița Patriarhiei Ierusalimului, a început o lungă perioadă  de   înstrăinare a patrimoniului acesteia.

Despre stilul, pictura originală care se mai păstrează pe alocuri, despre obiectele de patrimoniu  din Muzeul Mănăstirii Bistrița puteți afla dumneavoastră, vizitând-o sau revizitând-o ori de câte ori mergeți la aceasta, pentru a vă ruga la Icoana Sfintei Ana. De fiecare dată când  merg  la această mănăstire, aflu ceva nou, pentru că niciodată nu poți reține totul dintr-o singură vizită sau din citirea unei cărți, indiferent dacă este de beletristică, de artă sau  religioasă ori științifică Ești nevoit să revii asupra acesteia.

Pe curând,

Earnest

Bibliografie selectivă:

Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domni uitați, Editura Facla,Timișoara, 1983;

Despre Mănăstirea Bistrița ( Neamț), în Enciclopedia OrthodoxWiki.

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE ( CXLVI). SARAID DE SILVA, AMMA

 ,,Știe că banienii ( smochinul pagodelor) sunt poduri către altă lume. Însă prima dată când a stat sub al ei , s-a simțit mai aproape doar de ea însăși. Se întreba dacă banianul ăsta nu era o poartă către alte locuri, ci către alte părți din viața ei, ani pe care nu-i trăise.” ( Josephina )

Saraid de Silva, n.1991

Saraid de Silva  s-a născut în anul 1991 la Hamilton, Noua Zeelandă. După ce a învățat la o școală catolică și după ce a absolvit  Literatura Engleză și Dreptul la Universitatea Victoria din Wellington,  a urmat la Universitatea  Auckland, Arta de Spectacol și Ecran. Este scriitoare și postcasteriță ( ,,Conversații cu părinții mei imigranți” pe care le re realizează cu regizoarea și fotografa Julie Zhu).
  Cartea pe care v-o recomand, ,,Amma”  ( 2024), este primul roman al scriitoarei. 

 Romanul ,,Amma”  a fost  tradus din limba engleză de Daniela Preda și a fost publicat de Editura Alice Books din Valea Lupului,  Iași, 2026. Din ,,Mulțumiri”, pe care autoarea le aduce celor care au încurajat -o și au ajutat-o  să scrie acest roman, am aflat că este lesbiană și că partenera sa este actrița  Sophie McBride. Astfel, am înțeles sfârșitul optimist al romanului: cei mai înverșunați antigay ( în acest caz ,Amma), la bătrânețe, acceptă această orientare sexuală.

  Romanul este povestea unei familii, unde personajele principale sunt femei, majoritatea pozitive, exceptând-o pe fiica  Patei ( mama Josephinei ), căreia nu i se spune numele în roman.Toate femeile sunt  învățate ( Pati vorbea limbile tamil, malaeza, franceza și engleza, era din Singapore, s-a căsătorit cu un euroasiatic, iar după moartea soțului ei a înființat și a condus o grădiniță).

Banian

Fiica ei, fără nume, a fost asistentă medicală, a fost căsătorită cu un bețivan, care, contra unei sume de bani, a lăsat un englez în vârstă să-i violeze fetița, Josephina, de 10 ani. Aceasta și-a omoarât violatorul. Ea a fost  educată și a fost crescută de Pati. După moartea bunicii, Josephina a obținut o bursă și a studiat în Sri Lanka (Ceylon), unde a fost profesoară. S-a căsătorit cu Ravi, medic, cu care a avut doi copii, pe Sithara ( ,,lumina cerului”) și pe Suri. Josephina este Amma ( bunica). Tânăra familie a migrat în Noua Zeelandă, pentru că, în anul 1978, izbucnise Războiul Civil și ei se temeau pentru siguranța copiilor. În Noua Zeelandă, srilankezii erau minoritatea cea mai disprețuită, indiferent de pregătirea  intelectuală, iar copiii au fost mereu supuși diferitor persecuții, de către unii dintre colegii lor. Doctorul Ravi a murit în urma unui infarct, iar Josephina s-a străduit să-și educe cei doi copii, evitând să-și arate afecțiunea față de aceștia. Sithara a devenit o avocată de succes, s-a căsătorit cu un ,,mascul” arătos, zidar, bețiv și violent, iar pe fiica ei a crescut-o Amma. Suri i-a mărturisit mamei că este homosexual, ceea ce aceasta nu putea concepe, iar el a migrat în Anglia. Ironia vieții este că Annie a devinit lesbiană și a pleacat în Anglia ca să afle secretul familiei și motivul pentru care bunica sa nu a vorbit niciodată despre Suri. 

  Eu v-am relatat ,,drumul” existenței acestei familii, care a trăit în patru țări, adaptându-se la mentalitățile etnicilor, la modul lor de a pregăti hrana, dar care nu-și uită tradițiile și care poartă o grea povară, aceea a originii, fiind considerată ,,de culoare”, deci inferioară. Unele situații sunt greu de înțeles ( de exemplu, cum poate o femeie de succes, frumoasă, inteligentă, cultă să accepte să se împace mereu cu soțul ei bețiv, violent, provocând o mare durere sufletească fiicei sale, Annie, sau cum a putut mama  Josephinei să   accepte ca bărbatul ei să aducă mereu pețitori pentru fetița lor de 10 ani, iar ea să muncească și  să-i plătească mereu datoriile). 

  Autoarea dedică ciclic capitole fiecărui personaj, unde relatează secvențe din viața lor, pe care le reia, în alte capitole, de acolo de unde oprise povestirea. Capitolele poartă numele personajelor. Primul ( Londra - 2018) ca și ultimul capitol ( Colombo - 2019) se numesc ,,Annie”.  Anniei îi sunt dedicate 11 capitole, Josephinei, 6, Sitharei, 5.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

TEIUL UNIRII

 ,, Un tei multisecular, un tei minunat la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu şi cu mulţi alţi demnitari români. E locul unde s-au născut iniţiativele care au împlinit visele neamului românesc.” ( Copy-Paste de pe site-ul Primăriei din Băsești)

Teiul lui Eminescu de la Iași

Despre tei, în literatura română, au fost scrise legende și poezii. Cele mai multe poezii dedicate teiului  aparțin  lui Mihai Eminescu. Probabil, vă întrebați de ce mi-am propus să scriu despre ,,Teiul Unirii”, într-o zi de aprilie înnourată,când încă teiul nu a  înflorit și mai este pâna la 1 Decembrie.Am scris din teamă și din revoltă  Mi-e teamă că  vreo unei   Organizație Neguvernamentală îi va veni ideea să taie ,,Teiul Unirii” sau cei doi tei ,,ai lui Eminescu”, considerând că desăvârșirea unității naționale a României nu a fost un act globalist și european, iar poetul național Mihai Eminescu a fost antisemit. Bine că Premierul Bolojan nu este antisemit, când îi numește pe pesediști și pe susținătorii lor  șobolani, așa cum Hitler îi numea pe evrei. Sunt revoltată de hotărârea unor judecători din Iași, care au decis aprobarea  cerinței  unei Organizații Neguvernamentale din Arad, să dea jos Bustul lui Octavian Goga. Oameni buni:am înnebunit? De când un ONG hotărăște ce statui sau busturi sunt ridicate în capitala culturală a Moldovei și de când niște judecători nu apără valorile românești, indiferent de rătăcirile lor politice? Porniri antisemite au avut și Camil Petrescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, dar n-au omorât niciun evreu în lagăre și nici nu i-au îndemnat pe români să o facă.

Pesemne, nu toți românii au auzit de cei trei tei, considerați monumente ale naturii sau dacă știu, nu le pasă.

Teiul lui Eminescu
de la Blaj

1. ,,Teiul lui Eminescu”, cât a mai rămas din el, situat în Parcul  Copou din Iași , este cel mai bătrân, având onorabila vârstă de 553 de ani, stabilită de către biologul Ionel Lupu. Acest copac a rezistat atâția ani ( deși este afectat de boala ,,cancerul teiului” provocat de o ciupercă xilofagă), pentru că a fost de trei ori tratat, dar și grație unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini adventive să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ.

2. ,,Teiul lui Eminescu din Blaj” se află la marginea  de nord a orașului Blaj, în apropierea șoselei spre Târnăveni, unde, în anul 1866,  Mihai Eminescu însoțit de Aron Pumnul, văzând la orizont orașul Blaj, și-a scos pălăria în  semn de omagiu, spunând ,,Te salut din inimă Romă mică. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”. Acest tei este și unul secular căruia nu i s-a stabilit vârsta.

Teiul Unirii din Băsești

 3., ,Teiul Unirii” din comuna Băsești”din Maramureș, localitate unde s-a născut George Pop de Băsești, cel care a scris ,,Rezoluțiunea  Adunării Naționale de la Alba Iulia” din 1 Decembrie 1918. Sub acesta, Aurel Pop de Băsești a sintetizat toate ideile, privind acest act, pe care le-au dezbătut Vasile Goldiș, Vasile Lucaciu, Ioan Rațiu.Vârsta teiului este de peste 200 de ani. El  se află pe Dealul Viei Doamnei, în apropierea Casei Memoriale a lui George Pop de Băsești. Lângă el, se află o masă și băncuțe unde  se sfătuiau unioniștii.  Actualmente, drumul spre ,,Teiul Unirii” este asfaltat și s-a construit o parcare.

Pe curând, 

Earnest

Poate v-am mai pus să ascultați acest cântec, pe versului lui Adrian Păunescu, dar este de actualitate: https://www.youtube.com/watch?v=ZiVxsd-Enrk&list=RDZiVxsd-Enrk&start_radio=1

PE UNDE SE MAI AFLĂ COMORILE DACILOR?

,,Sub nume de comoară, poporul înţelege o adunătură mare de bani puşi într-un vas de stejar ori într-o caldare de aramă, şi ascunşi în anumite locuri de oamenii bogaţi din vechime. Se vede că pe atunci pământul era casa de economie a omului.“ 
                   (învățător M. Lupescu din Broșteni, ,,Ghid de comori”,în ,,Șezătoarea,” martie 1893)

 

Koson, secolul I î.H.

 Despre comoara lui Decebal, pe care a luat-o Traian, ne relatează Dio Cassius, în Istoria romană. De asemenea, pe Columna lui Traian scena CXXXVIII reprezintă imagini  cu romanii care descoperă comoara lui Decebal și cum aceștia încarcă  pe desagii de pe spinările animalelor lor de povară diferite obiecte. Mulți istorici romani și bizantini au estimat greutatea comorii la 165.500 kg de aur și 331.000 kg de argint, la care se adăugau numeroase veșminte. 

  Am scris pe acest blog despre alte comori dacice descoperite pe teritoriul țării noastre, care se află în muzeele din Viena și Budapesta.

   Începând cu secolul al XX-lea, a început manifestarea unui mare interes al colecționarilor pentru brățările dacice și pentru monedele dacice de tip Kosoni.  

 Despre unele descoperiri , privind Kosonii vă voi prezenta,astăzi,  câteva date.

  Kosonii sunt monede  din aur masiv de maximă puritate, care cântăresc între 8, 50 g și 8,40 g. Aceste monede au fost  bătute în vremeau Regelui Cotiso ( Coson), unul dintre urmașii lui Burebista, despre care istoricii romani Suetonius și Florus ne relatează că ar fi fost foarte bogat și influent în lumea romană, ceea ce l-ar fi determinat pe Împăratul Octavian Augustus să realizeze o alianță matrimonială, prin căsătoria fiicei sale Iulia cu acesta. Nu știm dacă această alianță s-ar fi realizat. Aceste monede sunt de două tipuri: cu monogramă și fără monogramă și sunt vândute pe piața europeană, la licitații, cu 5.000 de euro și pe cea americană cu 2.500 de dolari. Până în prezent, statul român a recuperat de la căutătorii de comori peste 1.000 de Kosoni.

1. Cronicarul medieval Wolfgang Lazyus ne relatează că, în anul 1543, doi pescari români, dorind să se odihnească, și-au legat luntrele de  un trunchi prăvălit în râul Strei ( Sargeția). Unul dintre ei a zărit  ceva sclipitor pe fundul râului și, scufândându-se, lângă mal a descoperit o boltă zidită, de unde, împreună cu celălalt pescar,  a scos la suprafață 40.000 de monede de aur ( Kosoni) și numeroase lingouri. Această descoperire  a ajuns la Episcopul de Oradea Martinuzzi,care a fost primul  Guvernator al Transilvaniei  ( 1541-1551), după ce aceasta a devenit, în vremea lui Suleiman Magnificul,  Principat Autonom vasal Imperiului Otoman. Bineînțeles, evlaviosul episcop  catolic le-a confiscat comoara pescarilor , după care a continuat cercetarea locului și a mai găsit câteva mii de Kosoni. Cu acești bani, Martinuzzi și-a cumpărat numeroase domenii și și-a construit castelul de la Vințu de Jos. Însă nu s-a bucurat mult de frumosul castel construit în stil renascentist, pentru că Împăratul Ferdinand, aflând despre aceste mari bogății, în decembrie 1551, l-a trimis  în vizită la Vințu de Jos pe Generalul Gian Battista Castaldo și într-o noapte oamenii lui l-au asasinat pe episcop. Din comoară, onorabilul general austriac a mai găsit doar 2.000 de Kosoni.

2. Cronicarul medieval Wolfgang Bethlen ne relatează că în cetatea Gherla  a fost descoperită o altă comoară , care cuprindea 872 de funți de aur nelucrat ( un fund cântărește 453,593 g), 20 de funți de lingouri de aur, 1.385 de funți de argint nelucrat , 466 de funți de lingouri de  argint, 4.000 de monede de aur  și numeroase pietre prețioase.

3.În anul 1803, băiatul Ilisie Popa, din comuna Ocolișul Mic, județul Hunedoara, a găsit o monedă de aur ( Koson) . în pădurea de pe Dealul Anineșului. Tătăl său, săpând la locul indicat , a scos 264 de piese dacice din aur  și mari cantități de monede de aur. Odată cu descoperirea  acestei comori, a început epoca căutătorilor de comori în toate părțile Orăștiei. Câte comori au fost găsite și pe unde s-ar afla acestea, nu avem de unde ști.

Pe curând,

Earnest

 

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XVI)

 ,,Niciodată nu  mi-ar fi voia să lipsesc cu toată inima și sufletul ... să privez cât mi-e puterea și lucrul, la toate cele ce sunt de treabă și de folos cinstitului și sfântului nostru neam... din carele mă trag și eu.” ( Mitropolitul Ungrovlahiei Ștefan I) 

 Luna Aprilie începe în fiecare an cu Ziua Internațională a  Păcălelii ( despre originea acestor păcăleli am scris pe acest blog, pe 1 aprilie 2011, zi în care Guvernul ne anunțase ieșirea din recesiune cu creșterea prețurilor la gaze, electricitate,  carne, închiderea unor spitale și neaplicarea hotărârilor judecătorești, privind creșterea salariilor cadrelor didactice; cred că pe propria noastră piele, constatăm că istoria se repetă; atunci, speram  ca anunțurile să fie o păcăleală, dar n-a fost să fie, după  cum nu este păcăleală știrea, din ziua de 1 aprilie 2026, că România a pierdut procesul cu Compania Farmaceutică Pfizer !) Astăzi, este Ziua NATO în România și Ziua Jandarmeriei Române, iar pe 7 aprilie este Ziua Mondială a Sănătății, urmată, de 8 aprilie care este  Ziua Mondială a Rromilor. Pe 18 aprilie este Ziua Internațională a Monumentelor și Locurilor Istorice, pe 22 aprilie este Ziua Pământului,  iar luna se încheie într-o veselie totală, cu Ziua Mondială a Dansului.

   Eram studentă, când pe 1 aprilie 1979, în urma unui  referendum, Iranul s-a proclamat republică islamică și nu a fost o păcăleală!

Bobul de istorie

 Pe 6 aprilie 1585,  Petru Cercel, după doi ani de domnie în Țara Românească, aflând că boierii, supărați de reforma sa fiscală, au pus la cale mazilirea sa,  și-a luat averea ( îngrămădită în 43 de care) și a plecat în exil în Transilvania.

Petru Cercel (1583-1585)

Petru Cercel era fiul natural al domnului Pătrașcu cel Bun și fratele lui Mihai Viteazul. A fost unul dintre domnii noștri foarte învățați ( studiase ingineria și cunoștea 12 limbi străine), citea mult și scria poezii. Din tot ce a creat s-a păstrat doar ,,Imnul Rugăciune” scris și publicat în limba italiană. Se spune că toate cunoștințele sale și le-a însușit în țările pe unde a peregrinat ( aproape întreaga sa viață a trăit-o în exil), cerând ajutor Austriei, Papei Grigore al XIII-lea, Franței pentru a se urca pe tronul Țării Românești,  care credea că i se cuvine. Porecla de Cercel i-a dat-o boierii pentru că purta, după moda franceză, un cercel în ureche pe care i- l dăruise Regele Henric al III-lea. Era un cercel mare din aur cu o perlă de mărimea unui ou de porumbel. A fost considerat extravagant, pentru că se îmbrăca după moda occidentală. A ajuns domn  cu ajutorul Franței, prin ambasadorul francez De Germigny, care a intervenit pe lângă Marele Vizir Siavuș, din vremea Sultanului  Murad al III-lea. Cheltuielile sale pentru obținerea domniei au fost colosale, însumând  1.600.000 de galbeni. Nu l-au iubit boierii pentru că le-a cerut ca la Curte să poarte vestimentație occidentală și  pentru că a  reorganizat armata, diminuând rolul boierilor în această instituție. În acest scop, a  construit la Târgoviște un atelier de turnat tunuri din bronz. De asemenea, a construit aducțiuni de apă la Târgoviște, unde a mutat capitala. În scurta sa domnie, a refăcut Curtea Domnească unde a ridicat  Biserica Domnească, care a fost pictată în vremea lui Constantin Brâncoveanu. De asemenea, a realizat  instalații sanitare la Palatul Domnesc,  amenajând o grădină în stil italian A renovat Mănăstirea Curtea de Argeș și  Biserica ,, Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și a redeschis Mănăstirea Mislea, din județul Prahova ( ctitoria lui Radu Paisie), pe care a înzestrat -o și a scutit-o de unele  dări și vămi. Ceea ce a înrăutățit relațiile sale cu boierimea a  fost reforma fiscală, prin care se puneau noi dări, ceea ce a afectat interesele economice ale boierimii, care era obișnuită cu scutiri sau cu un control mai redus din partea domniei. 

  În ultimii săi ani de viață, a avut parte de trădări: a fost trădat de apropiații săi în exilul din Transilvania, fiind întemnițat  la închisoare din Mediaș și apoi la una din Maramureș, de unde a evadat, coborând pe o funie ( o parte din avere sa i-a fost furată, iar alta confiscată de Sigismund Báthory). A fost, de asemenea, trădat de turci, a fost întemnițat la Edicule, după care i s-a spus că va fi dus în exil în Insula Rodos, unde fusese exilat în tinerețe, dar a fost omorât pe corabia pe care fusese îmbarcat și aruncat în apa Strâmtorii Bosfor. Astfel, a sfârșit, în anul 1590, la vârsta de 45 de ani, un domn pe care boierimea nu era pregătită să-l accepte și despre care nu se știe, dacă trupul său a fost găsit și înmormântat creștinește, pe undeva.

Bobul de cultură

 Pe 25 aprilie 1688, a trecut spre cele veșnice  Mitropolitul Ungrovlahiei Ștefan I (1648 -1653 și

Schitul Crasna. Tabloul votiv cu  Domnul Matei Basarab
și  Mitropolitul Ștefan I

1655-1688). El a fost înmormântat la Biserica Mitropoliei din Târgoviște. Pe lespedea sa scrie în limba română: ,,Supt această piatră odihnesc oasele preasfințitului Kir Ștefan Mitropolitul Țării Românești...” El a fost numit, în anul 1648,  de către Domnul Matei Basarab, Mitropolit al Ungrovlahiei.  Mitropolitul l-a susținut pe Matei Basarab în întraega sa activitate politică, legislativă și culturală. Nu vă voi relata despre întreaga sa activitate ca mitropolit, ci despre una dintre operele sale , ,,Slujebnicul” . Mitropolitul Ștefan I  a fost un susținător al tipăririi cărților religioase și a susținerii slujbelor religioase în limba română. Deoarece, pe manuscrisul ,,Slujebnicul” nu este trecută data finalizării acestuia ( după cum nu este trecută nici pe primul manuscris în limba română scris cu litere latine, ,, Codicele Todorescu”, 1570-1573), m-am gândit să profit de data la care a murit vrednicul mitropolit, ca să scriu câteva cuvinte despre unul dintre cele mai frumoase manuscrise, care, din fericire, se păstrează în România, la Biblioteca Academiei Române.  ,,Slujebnicul” conține 114 file de hârtie cu text în limbile slavonă, greacă și română cu litere chirilice, cu ornamente și miniaturi. Este o capodoperă a artei miniaturale românești de la sfârșitul secolului al XVII-lea, ce îmbină trăsăturile artei miniaturale occidentale cu cele bizantine și cu gravura tipografică. Nu este trecut pe prima pagină numele miniaturistului. ,,Slujebnicul”, pe lângă cele două Liturghii ale Sfinților Ierarhi Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare scrise în limbile slavonă și greacă, cuprinde, să spunem în  terminologia contemporană, proceduri/metodologii scrise în limba română, privind rânduieli ale  slujbelor, ce trebuie să facă și ce trebuie să spună preotul în timpul slujbei, cum să se  hirotonisească un mitropolit, care trebuia să spună în fața domnului  Crezul în limba română ( Mitropolitul Ștefan este primul  traducător  în

Majuscula  G

limba română a Crezului). Această rugăciune trebuia rostită în limba română și la Botez. Specific acestui manuscris sunt majusculele care sunt realizate la începutul fiecărei rugăciuni, reprezentând o largă gamă  de flori, animale reale și fantastice, pe Iisus Hristos , pe Fecioara Maria , sfinți și scene religioase, cum ar fi, ,,Cina cea de Taină”, la majuscula P. De asemenea, manuscrisul impresionează prin desenele executate cu penelul în alb, negru și aur, prin culorile calde folosite în realizarea majusculelor, prin chenare efectuate după modelul tipăriturilor, ce încadrează portretul unui personaj , pe o pagină întreagă, dar, mai ales, prin aurul întrebuințat , nu numai cu rolul de împodobire, ci și cu unul cromatic, creând  armonie între culorile calde. De câte ori mă uit la reproducerile unor pagini din acest manuscris din cartea ,, Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei”, mă străduiesc să deslușesc simbolistica florală și animalieră a majusculelor. 

Pe curând,

Earnest

,,Răsai, răsai, răsai”, versuri Grigore Vieru, muzica Ion Teodorovici, interpretă  Doina Teodorovici, pe 

https://www.youtube.com/results?search_query=răsai+răsai+răsai

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXLV).DINҪER GÜҪYETER, O POVESTE DESPRE GERMANIA NOASTRĂ

 ,,Să privești adevărul în față de multe ori  e mai greu decât să cari sacul plin de sare în vârful muntelui. Poate de asta vreau ca istoria noastră să fie o poveste, nu ca să ascund adevărul, nu mamă, ci doar să aduc puțin pământ vindecator peste rana ta mereu supurândă. Asta am făcut întotdeauna.”    (Dinçer)                                                                                                                                       

Dinçer  Güçyeter, n. 1979, la Nettetal, Germania

  Dinçer  Güçyeter este un cunoscut poet, prozator, editor german (fondator al Editurii ELIF), care s-a născut în anul 1979, la Nettetal, într-o familie de imigranți turci. Nettetal este un oraș situat în Renania-Westfalia, la frontiera cu Olanda, care a fost,  până  prin anii 1990, un important centru al industriei mecanice, textile ( catifeaua de Niedieck), tutunului, producătoare de fitile, echipamente hi-fi Denon și de realizare a  modelului  de căi ferate Rokal, fiind înconjurat de ferme legumicole. De asemenea, este un oraș turistic,  renumit pentru parcuri amenajate deosebit (este așezat în Rezervația Naturală Maas -Schwalm- Nette) și pentru cele douăsprezece lacuri, care s-au format ca urmare a extragerii turbei. Orașul este alcătuit din șase cartiere. Într-unul dintre aceste cartiere, Lobberich,  populat, în  special, de imigranți turci, s-a născut și a copilărit Dinçer  Güçyeter.
  Romanul pe care vi-l recomand, ,,Poveste despre Germania noastră”, a fost premiat la Târgul de Carte de la Leipzig, din anul 2023, a fost tradus în limba română de Manuela Klenke și a fost publicat, în anul 2024, de Editura TACT din Cluj-Napoca. Dinçer  Güçyeter a venit în România, la Cluj-Napoca, la evenimentul organizat de către Centrul Cultural German la Cinema Arta , în noiembrie 2025, la o seară de lectură și dialog, alături de Manuela Klenke, de  regizoarea Lina Vdovîi și de sociologul Sorin Gog.

 Autorul, în fraza pe care am citat-o , mai sus, ne spune în romanul său, motivul pentru care  l-a  scris. Romanul este unul autobiografic , în care a inserat câteva fotografii de familie din Germania și din Turcia, având ca personaje principale pe Fatma, mama scriitorului și pe Dinçer, copil ( de fapt încă de când era suflet, înainte de a se instala în corpul mamei sale), adolescent, matur. Fatma este o femeie tenace, care susține material familia, muncind, zilnic, între  18 și 20 de ore, în diferite fabrici, la ferme ca zilieră, la barul pe care leneșul ei bărbat, Yilmaz, nu se pricepe să-l gestioneze și acasă, unde gătește, primește oaspeți din Turcia, care vin să muncească în Germania și care  uită să mai plece. Toți pe care i-a găzduit au reușit să strângă bani, să-și cumpere apartamente în Germania, să-și ridice case în Turcia, numai familia Güçyeter nu mai reușește să iasă din datoriile de  la bănci. Scriitorul ne descrie situația imigranților, care este aceeași pe care ne-a prezentat-o Saša Stanišić în romanul ,,Origine”( premiat, de asemenea, la Târgul de Carte de la Leipzig și pe care vi l-am recomandat). Aceștia sunt  disprețuiți și exploatați de către patroni și, de foarte multe ori, sunt izolați social de către localnici.  Dinçer  Güçyeter surprinde redeșteptarea mișcării neonaziste, din anul 1993, când neonaziștii au incendiat locuințele imigranților și i-au ars de vii, consecințele Loviturii de Stat din Turcia, din mai 1960, care nu a schimbat cu nimic situația și mentalitatea musulmanilor din mediul rural, privind situația femeilor și a străinilor. Surprinzător pentru Fatma este faptul că aceeași situație este și în Germania: femeile sunt plătite mai prost, mai ales cele de altă etnie, iar poziția față de cetățenii germani de altă etnie este disprețuitoare. De asemenea, descrie realitatea din orașul Nettetal, care nu este aceea prezentată în ghidurile turistice,  orașul fiind unul unde traficanții de droguri trec ușor frontiera dinspre Olanda și-și vând fără nicio problemă drogurile.  Orașul este plin de prostituate, care, independent sau ghidate de un ,,Pește”, satisfac nevoile tiriștilor, fără număr, oriunde și oricând.  Dinçer  Güçyeter  este un feminist. El se revoltă împotriva mamei sale care muncește foarte mult, considerând că munca ei îi răpește dragostea maternă, se revoltă împotriva tatălui său, căci este leneș, nepriceput, nepăsător și  împotriva tuturor bărbaților turci care lenevesc în bodega lui Yilmaz, în timp ce soțiile lor muncesc și se ocupă de creșterea copiilor. Împotriva voinței mamei sale, se hotărăște să muncească , alături de celelalte femei, ca sezonier la ferme. Ca adolescent muncește în fabrică, plătindu-și studiile la o școală de arte, făcând  naveta între două orașe și casă.

  Cum  trăiesc  turcii în comunitatea lor din Lobberich?  Ei își trimit copiii la școala religioasă unde învăță pe de rost Coranul în limba arabă și apoi în limba turcă, la școala germană, ascultă muzică turcească, urmăresc pe satelit seriale turcești și, bineînțeles, își păstrează tradițiile. În concediu, merg în Turcia încărcați cu daruri pentru rude.

,, Am nevoie de voi, ni s-a spus, ok, am venit. Ore suplimentare? Cu drag! La sfârșit de săptămână? Da, în ordine, lucrăm nonstop! Germania este astăzi una dintre cele mai dezvoltate țări, de ce și cum s-a ajuns aici, noi chiar nu am contribuit, oare cu nimic?

  Omul știe ce poate lua. A oferi stă în demnitatea unui suflet șlefuit. Dar acolo unde lipsește, unde omul este văzut drept datornic, acolo pot fi împrăștiate resentimente, ciudă și invidie fără nicio mustrare de conștiință.” ( Fatma)

Lectură plăcută!

Pe curând,

Eaarnest

EARNEST VĂ RECOMANDĂ UN MUZEU (XI).MUZEUL DE CĂSUȚE MARC DIN HUNEDOARA

 ,,O casă fără cărți îmi pare un corp din care a zburat sufletul.” ( M.T. Cicero)

 

Am ales zicerea lui Cicero la invitația mea pentru a vizita Muzeul de Căsuțe MARC ( Miniaturi, Antichități, Replici, Căsuțe), pentru că  la ieșirea din acest muzeu,  veți fi invitați să așezați, într-o bibliotecă mică, cărți minuscule, folosindu-vă de o pensetă. 

Eu mă țin de promisiune, invitându-vă ca  să vizitați muzee unice din țara noastră ( uneori, chiar din Europa), inclusiv,  casele memoriale, care, oricum, unele dintre ele sunt unice, chiar dacă unor personalități li s-au realizat mai multe case memoriale.
 În curând, sper că va veni, cu adevărat, primăvara cu  zile frumoase care ne vor permite să călătorim prin țară. Eu, care am experiența călătoriilor prin țară, vă spun că cel mai potrivit anotimp este primăvara, pentru că prețurile sunt mai mici la pensiuni, hoteluri, nu este aglomerație pe șosele și se poate călători bine, în curățenie și cu trenul. Îmi veți spune că va fi și la vară mai puțină înghesuială, având în vederea creșterea prețurilor. Dar să nu fim pesimiști!

Așadar, vă invit la un muzeu unic din România înființat în orașul Hunedoara, în primăvara anului trecut, de Adina Buiturean, specialistă în fotografii de evenimente. Muzeul se află în Centrul Vechi al orașului. Majoritatea iubitorilor de muzee, vizitează la Hunedoara Castelul Huniazilor ( vă informez că lucrările de restaurare al acestuia au fost încheiate ) , grăbindu-se spre Sarmizegetusa Ulpia Traiana și către toate bisericile și mănăstirile din apropierea orașului, care sunt cele mai vechi locașuri de cult păstrate în țara noastră. De aceea, vă informez că este în Hunedoara un muzeu nou, care vă va bucura.

  Muzeul are trei colecții private: Expoziția Satului Românesc în Miniatură, Expoziția Căsuțelor Internaționale și Expoziția Căsuțelor pentru Păpuși. În prima expoziție sunt expuse căsuțe din majoritatea zonelor țării, realizate în miniatură ( unele sunt descoperite, unde puteți vedea cum erau împărțite camerele, cu mobilier, obiecte de uz casnic, țesături,  războaie de țesut, unelte). În fața caselor vă întâmpină cuplul îmbrăcat în costumul național specific zonei respective. În mijlocul sălii acestei expoziție, se află o masă unde sunt expuse, în miniatură, o casă dacică și Biserica din Densuș În  a două expoziție  sunt prezentate case din diferite țări din Lume, iar în a treia expoziție sunt căsuțe pentru păpuși, cu personaje din poveștile copilăriei noastre ( nu știu dacă și ale copiilor de astăzi), una dintre acestea a fost realizată în anul 1920.

Călătorie plăcută spre Hunedoara și vizionare care  să vă aducă încântarea sufletului!

Pe curând,

Earnest

PERSONALITĂȚI NEȘTIUTE SAU UITATE (XXX). LUCA (LUPU) STROICI (1530- 1610)

 ,, ... fiecărui creștin, cu plăcere vom fi de ajutor, ca să se poată elibera din mâna dușmanilor.”
                                                                                                                    (Logofătul Luca Stroici)

Logofătul moldovean  Luca Stroici ( 1580-1591 și 1595-1610 ) a fost cel mai mare învățat om al vremurilor sale, fiind numit de către Bogdan Petriceicu Hașdeu ,,părintele filologiei latino-române”. El era fiul dregătorului Ion Stroici ( vistiernic și logofăt în vremea lui Despot Vodă și Alexandru Lăpușneanu, cămăraș la Rodna) și al Anghelinei, fiica părcălabului Ion Stârcea. Familia sa era înrudită cu cea a Mușatinilor, deci și cu cea a Movileștilor ( fiica lui Petru Rareș, Maria, a fost soția lui Ioan Movilă, tatăl Domnului Ieremia Movilă), iar soția lui Luca Stroici, Păscălina, era înrudită cu Petru Rareș. Ion Stroici a fost, de asemenea, unul dintre cei mai învățați boieri moldoveni și a ținut mult ca să-i învețe pe fiii săi, Luca și Simeon, tot ceea ce el cunoștea în domeniul finanțelor și al diplomației. 

  Luca Stroici a învățat la renumita școală de la Mănăstirea lui Zosin, de pe Valea Secului, condusă de dascălul Dosoftei. La această  școală, au învățat, de asemenea, Episcopul Romanului Mitrofan, Mitropolitul Moldovei Varlaam, singurul dintre români candidați la Scaunul Patriarhiei  de Constantinopol. Probabil, împreună cu fratele său Simeon , în timpul misiunilor lui Ion Stroici, ar fi  învățat și la Școala Regală din Polonia și la școlile din Transilvania ( cel mai sigur, la Bistrița).

  Luca Stroici a fost un mare erudit ( cunoștea limbile latină, greacă, germană, italiană, polonă, sârbă), un mare diplomat despre care se spune că a fost cel care a conceput politica Moldovei ca sfătuitor al lui Despot Vodă și Iancu Sasu, ca vistiernic în vremea lui Petru Șchiopul, dar, mai ales, ca logofăt în vremea domnilor Movilești: Ieremia, Simeon, Mihai și Constantin. A negociat tratate economice și de pace cu țările vecine, fiind adeptul menținerii păcii și a integrității teritoriale a  țării. Între anii 1591 și 1595 s-a autoexilat în Polonia, nemulțumit de politica pro-otomană a lui  Aron Vodă și Petru Cazacu. În Polonia, Regele Sigismund al III-lea l-a înnobilat, iar Luca Stroici i-a promis că va scrie o Cronică a Moldovei pe care i-o va dărui. S-a împrietenit cu Stanislaw Sarnicki căruia i-a povestit despre originea latină a poporului român și i-a oferit rugăciunea ,,Tatăl nostru” tradusă din limba latină și scrisă cu litere latine, pe care acesta a editat-o în anul 1584, în vasta lucrare ,, Corpul legilor polone”. La pagina 1224, Stanislaw Sarnicki  scria  ,,Orațiunea duminicală  românească”, adică ,,Tatăl nostru”, menționând că i-a fost dată cu autograf de Marele Logofăt Luca Stroici, în timpul Seimului  din anul 1693, motivând publicarea ei pentru ca orice cititor ,,să-şi formeze o idee despre originea poporului român. Aceasta e limba italiană cea veche, după cum a modificat-o seculara invaziune a goto-vandalilor în Italia (...) Dar despre originea acelui popor vei găsi lucruri mai clare în Cronica mea."

Mănăstirea Dragomirna

  Luca Stroici a fost primul dregător care și-a semnat  cu litere latine actele Cancelariei Domnești, susținând că în scrierea limbii  române trebuie să se folosească alfabetul latin.Primul act semnat de Luca Stroici cu litere latine este din data de 9 martie 1580. El a fost posesorul unei mari biblioteci ( o parte dintre cărți le moștenise de la tatăl său), pe care a dăruit-o Mănăstirii Dragomirma, a cărui ctitor este. B.P.Hașdeu a identificat, la Lemberg, catalogul acestei mari biblioteci. Legat de ctitoria Mănăstirii Dragomirna,  Sfântul Petru Movilă consemna că ,,acest Stroici, nedorind laude trecătoare ale oamenilor, cu care unii s-au deprins să dea pierzaniei răsplata Domnului pentru osteneală şi virtuţile lor, ci căutând să ia cinstire de la Dumnezeu, Cel Care cunoaşte tainele inimilor omeneşti, i-a dat cu jurământ acestui mitropolit (Anastasie Crimca n.n.), fără să ştie nimeni, cu câţiva ani înaintea morţii sale, ca să ridice o mănăstire ca din partea sa şi n-a spus nimănui că o zideşte cu averea lui, după cum a şi făcut; a zidit o mănăstire mai mare şi mai frumoasă decât toate câte sunt în Moldovlahia, a împodobit-o cu mult aur şi argint, cu multe odăjdii sfinte şi a îmbogăţit-o cu sate şi vii.” De asemenea, a coordonat crearea și scrierea manuscrisului miniat pe pergament, ,,Apostolul”, care cuprinde ,,Faptele Apostolilor” și ,,Epistolele”, pe care Mitropolitul Anastasie Crimca l-a dăruit Mănăstirii Dragomirna. Astăzi, această capodoperă a artei miniaturale moldovenești se află  ( după cum e și firesc!) la Viena, ca, de altfel, multe alte comori culturale dacice, romane, românești luate de austrieci în timpul dominației lor asupra Transilvaniei și a Bucovinei.

Pe curând, 

Earnest

 Bibliografie selectivă:

Gh.Pungă, Contribuții la biografia marelui logofăt Luca Stroici, în Arhiva Genealogică, Editura Academiei Române, Iași, 1994; 

Alexandru I. Gonța, Un așezământ de cultură de la Alexandru Lăpușneanu pe Vale Secului înainte de ctitoria lui Nistor Ureche. Schitul lui Zosin, în Studii de Istorie Medievală, Editura Dosoftei, Iași, 1998

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (XV)

                                            ,,Unitatea este cea mai mare forță a unei națiuni.” (Ataturk)

 

Ion Creangă
( 1. III. 1837-31 XII 1889)

Luna martie, cu numele popular Mărțișor, este  dedicată femeilor și tinerilor. De asemenea, în această lună sunt declarate Zile Internaționale :Z.I a Teatrului pentru Copii și Tineret, a Francofoniei,  a Fericirii, toate trei se sărbătoresc pe 20 martie ( avem de unde alege pe care să o celebrăm), Z.I. a Poeziei pe 21 martie,Z.I. a Apei pe 23 martie,  Z.I.a Meteorologie pe 24 martie, Z.I.a Pădurilor pe 25 martie, Z.I. a Teatrului pe 27  martie. Să vedem ce vor avea, în programul lor, cei doi miniștri ,,gestionari” ai Mediului și  ai Culturii. În această lună,  au fost înființate Societatea Junimea ( 16 martie 1863) și Academia Română ( 30 martie 1879). Luna Martie începe cu nașterea a trei mari personalități ale culturii române: Ion Creangă, Solomon Marcus și Gheorghe Asachi și se încheie cu nașterea tot a trei mari personalități : Nichita Stănescu, Iosif Vulcan și Ion Pillat. Pe 1 Martie este și Ziua Națională Ion Creangă, dar a fost liniște totală. Creștinii ortodocși  prăzmuiesc pe 9 Martie pe cei 40 de Sfinți din Sevastia, iar B.O.R. a declarat această Sărbătoare ca Ziua Comemorării Martirilor din Închisori, iar pe 25 martie este Sărbătoarea Buna Vestire, când B.O.R. celebrează pe femeile creștine. În  luna Martie, au avut loc, în istoria țării noastre, importante evenimente ( pe unele dintre acestea le-am amintit anul trecut), iar în tradiția populară sunt  obiceiuri legat de echinocțiu, de practici agricole, dar și de cele  nouă Babe și de Ziua Bărbaților, care se ,,luptă” cu cu a noua Babă, demonstrând că o poate face și după ce beau 40 de pahare de vin.
Bobul de istorie

 Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării, întrunit la Chișinău, a declarat Unirea Republicii Moldovenești cu

Sfatul Țării ( 27.III. 1918)

 România. Istoricii sovietici și chiar unii istorici români apreciază că acest eveniment s-a făcut sub baionetele armatei române.

 În această  postare, voi trece în revistă câteva evenimente, care au fost,, șterse” din manualele de istorie.

1. Prin Tratatul de Pace de la București, din anul 1812, în urma Războiului Ruso-Turc, Imperiul Țarist a primit ca despăgubire  de la Imperiul Otoman, Estul Moldovei, cuprins între Prut și Nistru, cunoscut cu numele de Basarabia. Prin acest tratat erau încălcate, încă o dată, prevederile capitulațiilor și ale Tratatului de la Luțk, din anul 1711, dar boierii români, de această dată, nu au protestat. Menționez faptul că, încă din anul 1774, Țările Române ( Moldova și Muntenia),  vasale turcilor erau sub protecția Imperiului Țarist. Țarul Alexandru le-a promis românilor că Basarabia își va păstra autonomia și moldovenilor li se vor recunoaște drepturile. Dar, începând cu anul 1828, când Basarabia a devenit provincie a Imperiului Țarist, treptat, până în anul 1835, s-a introdus administrația rusă, începând politica de deznaționalizare a românilor prin interzicerea școlilor cu predare în limba română, a oficierii slujbelor religioase în limba română și prin colonizarea unor minorități ( aceeași politică pe care austriecii au introdus-o în Bucovina): ucraineni, ruși, turci, bulgari, polonezi, care au fost împroprietăriți , acordându -li- se dreptul la școli în limba națională și dreptul de a-și oficia ritualurile religioase, de asemenea, în limba lor.

2. Odată cu declarația Arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitor al tronului Imperiului Austro - Ungar, prin care el afirma că va acorda dreptul la autodeterminare al popoarelor din imperiu ( ceea ce i-a determinat pe mai marii imperiului, cu acordul Împăratului Franz Joseph I, eliminarea arhiducelui prin organizarea atentatului de la Sarajevo, din 28 iunie 1914 și pretextul izbucnirii Primului Război Mondial), ideea dreptului la autodeterminare a popoarelor a revenit ca obiectiv principal al popoarelor din Imperiul Țarist și din Imperiul Austro - Ungar. Aceste popoare militau pentru federalizarea imperiilor în cadrul cărora să se formeze republici autonome. În  Imperiul Țarist, primul stat care și-a declarat autonomia  a fost Bielorusia, urmată de Ucraina ( aceasta după trei  congrese ale militarilor) , apoi de Finlanda, Țările Baltice, Polonia, Armenia, Georgia ș.a. Însuși Lenin a recunoscut acest drept cu condiția că în republicile autonome constituite să se instaureze regimuri socialiste.

3. Ucraina, cu toate problemele  interne declanșate între cei care susțineau constituirea unei republici autonome și cei care erau împotriva, cerea sprijinul Germaniei pentru împărțirea Basarabiei între Ucraina, Polonia și Germania, trecând de partea Puterilor Centrale sau formarea Federației Mării Negre constituită din Ucraina, Basarabia, Crimeea, Caucazia, regiunile Donului și România, sub conducerea Ucrainei, având capitala la Odesa

4. În acest context, și în Basarabia s-a intensificat  mișcarea națională. Înșiși românii din Transnistria doreau autonomia Basarabiei și alipirea lor la aceasta. Diferența între ei și celelalte popoare era că Basarabia avea o Țară Mamă, România, de aceea, curentul unionist s-a dezvoltat, mai ales, după 24 ianuarie 1918, când Sfatul Țării  a declarat independența Republicii Moldovenești.

5. Rada din Ucraina , înainte ca Ucraina să se constituie ca stat autonom, în iulie 1917, a trimis o telegramă de convocare a  comisarului gubernial din Basarabia, publicată de ziarul ,,Cuvântul Moldovenesc” prin care cerea ca Basarabia să facă parte din viitorul stat  autonom Ucraina. În fața acestei pretenții, a protestat Comitetul Militar de la Odesa și al frontului român, unificați în soviet, trimițând o telegramă comisarului gubernial din Basarabia,  prin care respingeau orice posibilitate de anexare a Basarabiei la Ucraina și socoteau orice pretenție a acesteia ca uzurpare. Comitetul executiv moldovenesc considera actul Radei antidemocratic , trimițând către  aceasta protestul lor  prin care considera intențiile Ucrainei  ,,anexioniste și prădalnice”. Încorporarea Basarabiei Ucrainei nu convenea nici minorităților naționale. În acest sens, s-a pronunțat și o  Adunare a Evreilor  de la Chișinău, din 4 iulie 1917, la care au participat și reprezentații minorităților din Basarabia și comisarul gubernial. La acest protest, Rada a trimis o altă telegramă prin care declara că niciodată nu a ,, năzuit să apuce pământurile moldovenilor și să răpească ceva din ele”, că doar ar avea ceva pretenții asupra județelor Hotin și Cetatea Albă, pentru că și Basarabia ar avea pretenții ca să-i aibă în hotarele lor pe moldovenii din Cherson și Podolia. După Unirea Basarabiei cu România, Rada a convocat o ședință specială, pe 20 aprilie 1918,  în care să se dezbată evenimentul din 27 martie. Președintele Radei,  profesorul Mihai Grișevski a declarat că niciodată , în decursul istoriei, Basarabia nu a aparținut Moldovei și că moldovenii din Basarabia reprezintă o minoritate. Însă statisticile arătau altă situație: cu toate colonizările făcute de regimul țarist și cu mutarea unor familii de români în diferite părți ale imperiului, totuși moldovenii reprezentau 62/% din populație.

6. În ceea ce privește părerea unor istorici că hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918 s-a realizat sub baionetele românești, situația era următoarea:

 a. În țările Baltice , Ucraina , Polonia unde se declarase autonomia și mișcarea națională voia independența lor, rusofilii erau sprijiniți de corpuri ale armatei ruse rămase pe teritoriul lor. Aceste țări au cerut sprijinul Germaniei și cu ajutorul acesteia și-au instaurat guverne naționale. În unele dintre țări, germanii au instaurat chiar dictaturi militare;

b.  În Basarabia, existau, de asemenea, antionioniști, intensificându-se lupta între bolșevici și unioniști,  iar Sfatul Țării a cerut sprijinul armatei române.  Ziarul ,,Cuvântul moldovenesc” din 16 ianuarie 1918 consemna: ,,Norodul sătul de anarhie i-a întâmpinat cu mare bucurie”. Ciocnirile pe care le-a avut armata română pentru ocuparea Basarabiei la Chișinău, Tighina, Cetatea Albă, Vâlcov ș.a.  au fost lupte cu comandele bolșevice străine Basarabiei. Generalul Prezan, în Proclamația publicată în ziarul  Ardealul, din 18 ianuarie 1918, și în Cuvântul Moldovenesc, din 24 ianuarie 1918, se adresa locuitorilor, astfel: ,,Vă declar sus și tare, că oastea română nu dorește decât ca prin rânduiala și liniștea ce o aduce, să vă dee putința să vă statorniciți și să desăvârșiți autonomia și slobozenia voastră, cum veți hotărî voi singuri.”

Bobul de cultură

 Mănăstirea ,, Sfinții 40 de Mucenicii” - Memorialul Gherla

Morminte anonime ale osemintelor 
descoperite într-o groapa comună

În câteva rânduri, am să vă  prezint un act istoric, legat de religie, pentru că religia face parte din cultura unui popor. În tradiția poporului român, nu se întemeiază și nu se sfințesc biserici sau mănăstiri în luna martie, pentru că această lună este, în mare parte, a Postului Mare, când creștinii ortodocși sunt chemați la rugăciune, pregătindu-se  spiritual pentru Învierea Domnului. Însă în România  sunt biserici și mănăstiri cu Hramul ,, Sfinții 40 de Mucenici”. O astfel de mănăstire este cea de la Gherla, înființată la 1 octombrie 2007, în memoria celor care au murit în Închisoarea de la Gherla ( unii dintre ei au fost canonizați), care au fost aruncați în gropi comune, între anii 1955 și 1965. Biserica a fost ridicată pe Dealul Cărămidăriei din apropierea orașului Gherla, din inițiativ

Icoana  Suferinței Împreună

a Mitropolitului  Andrei și funcționează ca  mănăstire și muzeu. În prezent, sunt amenajate un paraclis, un muzeu, o trapeză și câteva camere. După ce se va face descărcarea arheologică, va începe construcția așezământului monahal. Starețul mănăstirii este protos Grigorie Benea care a studiat mulți ani ,,fenomenul Gherla”, studiul său finalizându-se cu o lucrare de doctorat care a scos la lumină fapte petrecute în Închisoarea de la Gherla, care au fost ascunse românilor.

  În spatele mănăstirii, au fost îngropate osemintele celor  găsiți într-una dintre  gropile comune. 

P curând,

Earnest

 Notă:

 Informațiile de la Bobul de istorie sunt în conformitate cu documentele publicate în ,, Basarabia și basarabenii”, Chișinău 1991 și în ,,Unirea Basarabiei” de Ștefan Ciobanu, Chișinău 1993.

În fiecare lună Martie, vă invit să ascultați o melodie dedicată femeilor. Astăzi, vă ofer o melodie uitată.

https://www.youtube.com/results?search_query=Cristian+Popescu+Liliana

,, Liliana”, compozitor George Grigoriu, interpret Cristian Popescu