miercuri, 10 februarie 2021

MANUSCRISE RARE (IV). PSALTIREA CU TÂLC ( 1346)

Psaltirea cu tâlc, 1754

    ,, Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu. Să ne bucurăm și să ne veselim de ea.” ( Ps.118:24)


        Una dintre cele mai vechi biblioteci medievale din Țara Românească este aceea de la Mănăstirea Bistrița ( 1494), ctitorie a fraților Craiovești: Barbu, Pârvu, Radu și Danciu. Aceștia nu au rămas doar ca simpli ctitori ai mănăstirii, ci și ca  întemeietori ai bibliotecii și ai școlii din acest locaș de cult. Mănăstirea a devenit un important așezământ cultural, desfășurându-se aici o importantă  activitate cărturărească, unde au fost realizate valoroase lucrări de caligrafie. Barbu a adus aici, în anul 1497, moaștele Sfântului Grigore Decapolitul, aducător de ploaie și vindecător de boli.
     În anul 1860, Alexandru Odobescu, din însărcinare Ministrului Culturii și Instrucției, a adus la București 19 manuscrise și tipărituri vechi, de la Biblioteca Mănăstirii Bistrița. În Revista Română ( 1861), Alexandru Odobescu ne relatează că, din marea bibliotecă a mănăstirii, rămăseseră doar vreo 300 de volume vechi, foarte prost conservate, scrise în limbile greacă, slavonă și română. Cel mai vechi manuscris găsit la Mănăstirea Bistrița este ,,Psaltirea cu tâlc” scrisă, în anul 1346, de Ioan Bogoslavul, pentru  Branko Mladenovici. Acest manuscris a fost adus în Țara Românească de către Maxim Brancovici, din familia domnitoare a Serbiei. În anul 1459, Serbia a fost cucerită de Imperiul Otoman, iar domnitorii români au devenit protectori ai bisericii sârbești, mai ales  ai mănăstirilor, ca cele din Srem ( ctitorii ale familiei Brancovici) și Hlindar de la Muntele Athos. Maxim Brancovici a venit în Țara Românească împreună cu mama sa, Anghelina, și cu nepoatele sale, Elena și  Despina Milița, care a devenit soția lui Neagoe Basarab. Maxim Brancovici a fost Episcopului Râmnicului, iar între anii 1503 și 1504 a fost Mitropolitul Țării Românesti. Se pare că această psaltire a fost dăruită mănăstirii de către domnița Despina împreună cu alt manuscris rar, ,,Sintagma ( Pravila) lui Matei Vlastaris”, scrisă în variantă prescurtată, după anul 1346 , cercetată și adnotată, în anul 1636, de Udriște Năsturel.
     Revenind la ,,Psaltirea cu tâlc”, din anul 1346, ( Seferteilim) este numele  sub care este cunoscută ,, Cartea laudelor” sau ,,Psaltirea prorocului şi împăratului David.” După unii autori, acesta ar fi stat la baza traducerii în limba română a primei psaltiri, în anul 1482, numită ,,Psaltirea Scheiană.” În prezent, ,,Psaltirea cu tâlc” din anul 1346 se află la Biblioteca Academiei de Științe. Nu am găsit nicio imagine a acesteia, de aceea am pus o fotografie a frontispiciului ,,Psaltirii cu tâlc”, în limba română, din anul 1754, unde identificăm, deasupra literei chirilice inițiale, bustul regelui David, cântând la harpă.
Pe curând,
Earnest

3 comentarii:

Anonim spunea...

Mulțumim! Iată de ce este bine să aflăm părerea și recomandările specialiștilor!

Diana spunea...

Multe mai stii ! multe mai stii ...

Maria spunea...

Dacă tinerii ar citi acest blog ar ști că nu suntem un popor fără tradiție culturală și ar mai ști cât de mare a fost rolul Bisericii în cultura românească.