luni, 18 octombrie 2010

DESPRE NEPUTINTA

Neputinta este faptul de a nu avea forta, posibilitatea, capacitatea de a realiza ceva sau de a actiona. Neputinciosul este persoana care este lipsita de puterea, de capacitatea, de libertatea, de posibilitatea de a realiza ceva sau de a actiona si care se consuma inutil. A fi neputincios este o stare, care rezulta din neputinta, pe care eu o consider una dintre cele mai ingrozitoare ale spiritului omenesc. In neputinta sa, omul se simte parasit, rupt de lume, ignorat, isi plange de mila si asteapta ca altul sa-l salveze. El nu are niciodata solutii, da vina pe soarta, pe stramosi, pe familie. Se afunda in mlastina vietii, nu se lupta pentru ca el considera ca o face degeaba. Uneori, neputinciosul este incapatanat in neputinta sa: nu vrea sa-si recunoasca neputinta, atragandu-i si pe cei din jurul sau alaturi de el.

Neputinta se afla in toate straturile societatii: de la cei de sus, pana la cei de jos si se intinde ca o pecingine. Cel mai grav este atunci cand milioane de oameni depind de neputinta altora. Uitati-va la guvernanti cat sunt de neputinciosi, cum dau vina pe mostenirea celorlalte guvernari, pe criza economica mondiala si persista in neputinta lor cu inversunare si incapatanare. Nu inteleg, ca bine le-ar fi si lor si noua, daca ar pleca acasa, inainte ca istoria sa-i consemneze in Cartea Neagra a ei, ca au pierdut sansa pe care poporul le-a dat-o, atunci cand au promis fapte pe care doar putinciosii le-ar fi putut implini! Priviti comunitati intregi, care se zbat in neputinta, nu din lipsa de libertate, ci din incapacitatea de a-si alege liderii, care sa-i coordoneze. Dumnezeu i-a fericit cu locuri minunate, stramosii lor i-au multumit Lui pentru aceste daruri, ridicandu-i biserici, iar ei stau inghititi de colbul de pe ulite, asteptand sa vina cineva ca sa-i salveze. Am colindat prin multe locuri prin tara, dar nicaieri nu am vazut doua comunitati mai sarace, cu oameni mai neputinciosi, ca acelea de la Grajdeni din judetul Vaslui si de la Viscri din judetul Brasov. In prima, sta semeata ctitoria lui Petru Rares, ridicata de acesta in anul 1527, pe locul unde a primit vestea ca boierii l-au ales domn, in a doua sta cocotata trista, pe o colina, biserica-fortificata din secolul al 13-lea, monument inscris in patrimoniul universal. Oamenii din aceste comunitati nu stiu sa profite de pelerinajul si de turismul care se organizeaza la ei acasa, iar alesii nu stiu sa promoveze zonele, sa puna la punct infrastructura, sa incurajeze lansarea si dezvoltarea agroturismului.

Dragi cititori onesti, stiti ca noi toti suntem neputinciosi, pentru ca nu intelegem imnul tarii “Desteata-te, romane!”

Pe curand,

Earnest

Niciun comentariu: