ROMÂNCE CELEBRE (XIV).EUFROSINA POPESCU

 ,, Domnișoara Vlasto a jucat rola craiului Righii cu o deosebită grație care o prinde foarte bine și cu o înțelegere ce întotdeauna dă semne de un talent care dezvoltându-se mai mult va face dintr- această tânără domnișoară o actriță însemnată” (în M.N., 1836, 26 febr., an I, nr. 4, p.15) 

Eufrosina Popescu
(București, 20 .X.1821-Fetești 3.XI. 1900)

   În anul 1833, se înființa la București, din inițiativ lui Ion Câmpineanu sprijinit de Ion Heliade Rădulescu, Societatea ,,Filarmonica” cu scopul declarat de a încuraja dramaturgia românească. În programul de activități al acestei societăți se prevedea înființarea unei școli pentru pregătirea viitorilor actori. Astfel, în anul 1836  s-a înființat Școala de muzică vocală, literatură și declamație. Printre cei 12  elevi care au trecut examenul a fost și Frosa Vlasto în vârstă de 12 ani, viitoarea mare artistă Eufrosina Popescu. Iată cum o descria un contemporan: ,,Era înaltă, frumoasă, bine făcută la trup, cu ochi vioi și vorbitori, cu o gură mică, șăgalnică și plăcut zâmbitoare, cu vocea melodioasă ca un cântec, sprintenă, veselă, grațioasă, și mai cu seamă pătrunsă de farmecul ce  răspândea în jurul său pretutindenea, era ușor să izbutească pe scenă și să cucerească dragostea celor ce o priveau și o ascultau.”

 Eufrosina Vlasto s-a născut pe 20 octombrie 1821 la Bucureşti, în casa boierului Vlasto şi a soţiei sale, Maria, dovedind de timpuriu aplecarea pentru cântec, dans şi recitare, ceea ce a determinat-o, cu acordul părinților, să participe la concursul Școlii de muzică vocală, literatură și declamație.În paralel cu această școală și-a îmbogățit  cunoştinţele de limbi străine în pensioanele Duport şi Vaillant. Se spune că vorbea franceza, germana, engleza, spaniola, italiana şi poloneza. A debutat din primul an de studiu ( 7 decembrie 1934) în comedia-balet ,, Amorul doctor” de Molière, când Frosa Vlasto a cunoscut bucuria succesului, devenind curând favorita publicului. A interpretat roluri diferite, în comedii și tragedii, chiar și travesti în rolul lui Righii din piesa lui Alexandre Duval, “Juneţea lui Carol al II-lea”. În anul 1936, a jucat în opera lui Rossini ,, Semiramida”.

 La 16 ani, s-a căsătorit cu polcovnicul Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar după numai câţiva ani de căsnicie a rămas văduvă. Întâmplarea a făcut ca o mare cântăreaţă a vremii, Josefina Ronzi, aflată în trecere prin Bucureşti, s-o audă cântând  la o serată dintr-un salon boieresc. Aceasta o sfătuit -o să- şi cultive vocea peste hotare. Ca urmare, Eufrosina Popescu și-a continuat studiile muzicale la Viena, Paris. și apoi în Italia, unde și-a schimbat numele  în Marcolini, după cel al primului soț al mamei sale, Mărculescu. În Italia, a avut succese uluitoare, cântând pe scenele unor teatre renumite la Milano, Torino, Veneția, Florența, Verona, Pisa, Palermo, Neapole, apoi în Franța la Nisa și Paris. A fost admirată de mari compozitori și dramaturgi: Rossini, Meyerbeer, Alphonse Kart. Urma să fie angajată la Opera din Paris, dar a preferat să se întoarcă la București, în anul 1859, unde și-a făcut debutul pe scena Teatrului Național, pe 20 septembrie 1859, în rolul Fiamina din opera ,,Grisélidis” de Jules Massenet.

   În anul 1877, când s-a înființat organizația profesională Societatea Dramatică, după modelul Comediei Franceze, Eufrosina Popescu făcea parte din comisia reprezentanţilor, cât şi din cea bugetară a societarilor.

  Pe data de 8 octombrie 1889, Eufrosina Popescu a fost pensionată forţat, pe baza hotărârii Comitetului teatral condus de Grigore Cantacuzino. Motivul: depăşirea limitei de vârstă. Odată cu ea şi pentru acelaşi motiv, a mai fost pensionat şi Matei Millo… Eufrosina Popescu i-a răspuns printr-o  scrisoare publică, adresându-i-se acestuia nu cu “domnule director”, ci, în semn de sfidare, cu ,,domnule  Cantacuzino”, apoi a continuat: “Sunt sigură ca vizitiului dv., dacă v-ar fi servit 30 de ani, nu i-aţi fi făcut o pensie mai mică de 162 lei. Protestez, deoarece Legea teatrului nu vă dă dreptul să faceţi ceea ce aţi făcut; […] înlăturaţi, fără a o preveni, pe o societară care şi-a jertfit 30 de ani pentru a sluji publicul. Vom vedea…” Urmare a acestei scrisori ,,irevențioasă” a primit o amendă de 200 de lei. Dar Eufrosina Popescu nu s-a lăsat intimidată şi a dat în judecată Direcţia Teatrelor, cerând anularea hotărârii de pensionare. După cinci luni de proces, apeluri şi recursuri, actriţei i s-a dat câştig de cauză. Acest succes a bucurat-o însă prea puţină vreme. Ceea ce nu-i reuşise prin folosirea abuzivă a autorităţii directoriale, Grigore Cantacuzino a obţinut prin “schimbarea” legiuirii […] Direcţia a hotărât “a trece la pensie pe societarii: d-na Eufrosina Popescu pentru vârsta înaintată şi d-l Ştefan Iulian pentru cauză de boală incurabilă, ca nemaiputând aduce ambii niciun serviciu teatrului.” 

   În acest mod, au știut să trateze, autoritățile acelor vremuri, pe prima noastră artistă  care a jucat pe scenele celor mai cunoscute teatre europene și care a renunțat la Opera din Paris, pentru Teatrul Național din București.

  După spusele nepotului ei, avea două pensii: una de 493 de lei, de la soţ, alături de care trăise numai câţiva ani de căsnicie, şi alta de 162 de  lei, de la Teatrul Naţional, căruia îl slujise  o viaţă întreagă. S-a retras la Fetești, unde a dus o viață modestă, trecând spre cele veșnice pe data de 3 noiembrie 1900.  A fost înmormântată Cimitirul Bellu. Nu şi-a dorit doliu la poartă, nici paradă la înmormântare. A cerut să fie dusă la cimitir seara, cât mai discret cu putinţă. Mormântul ei, aflat la Cimitirul Bellu, este simplu, aşa cum l-a dorit artista.

 Pe curând,

Earnest

  Sursa principala:Elena Grigoriu, ,,Zorii teatrului cult în Țara Românească”, Editura Albatros, București.1983