ROMANII DE DINCOLO DE FRONTIERA (I). Volohii din Ucraina

Știm cu toții ca trăiesc români în afara teritoriului românesc, în spațiul larg al formării poporului român. Sunt românii din sudul Dunării, cunoscuți sub numele de aromâni, meglenoromâni, macedoromani, histrieni, vlahi, care vorbesc limba română de la începuturi, adică din secolele VIII-X. Mai sunt românii din Republica Moldova, care s-au trezit (în sfârșit!) și cer să fie consemnată în Constituție limba română ca fiind oficială, nu inventata limba moldovenească, cât ș cei din Bucovina de nord, care se află astăzi, în granițele Ucrainei. Tot în granițele Ucrainei , dincolo de Tisa, în Transcarpatica mai trăiesc 31.000 (45 de mii după alte surse) de români. Aceștia sunt concentrați în câteva localități și vorbesc limba română ca cei din Slatina (8.000 de români dintr-o populație de 11 mii), Apsa de Jos (Dibrova sau Dumbrava) are 9.800 de locuitori, dintre care de-ai noștri sunt 98%, același procent se întâlnește în Strâmtura (cu 7.300 de locuitori), Apsa de Mijloc (6.700 de locuitori), Biserica Alba (4.500 de locuitori) și Topcina (2.700 de locuitori). Alte localități parțial românești sunt Apsa de Sus, Apsita, Plaiuți (unde încă nu s-a văzut român din România în carne și oase), Bocicoi, Peri (unde au fost scrise cele mai vechi documente în limba română rotacizantă), Crive, Tarnova, Dolha (500), Visnitsa (300), Simeria (50), Kamenetz (50), Obava (400), Remeti (50). Pe lângă aceștia, mai sunt 1600 de români care vorbesc limba română medievală din secolul al XIV și trăiesc la Poroscovo și Mircea, la 200 km de Sighetul Marmației. Aceștia se numesc VOLOHI, iar ucrainienii îi numesc, în bătaie de joc, "țigani albi" și profită de ignoranța lor pentru a le pune în cârcă orice nelegiuire doresc. Documentele istorice din zona arată că, pe la 1364, în zona Munkacevo, ar fi fost înființate 10 puncte de grăniceri, la care au fost aduși militari volohi. Tot în acea perioadă, se spune că și în zona Poroscovo au fost înființate 7 puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice puțin cunoscute, s-a dezvoltat teoria ca „volohii” din Poroscovo ar fi urmașii militarilor aduși la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, românii de la baza Carpaților Păduroși s-ar trage din ciobanii volohi veniți în zonă. Volohii trăiesc, fără legătură cu țara sau alte comunități de români din Ucraina, fără școală și biserică. Nivelul lor de trai este scăzut: nu există bătrâni, pentru că sărăcia, lipsa asistenței medicale au făcut ca viața lor să fie scurtă. În fiecare casă din lut locuiesc, în medie 30 de persoane. Până la destrămarea URSS, își părăseau locuințele și plecau cu tot cu copii la munca, în Kazakhstan. Se spune că satele Mircea și Poroscovo au fost descoperite de o delegație care a ajuns în zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeași origine cu frații pe care îi auzeau la tranzistor. Frecvența ascultată de volohi era cea de la Radio București. Alții au aflat că sunt români de la părinți și abia pe șantier, în Kazakhstan, au aflat că există și alții care vorbesc aceeași limba cu ei. La ultimul recensământ, oficialitățile nu i-au trecut români, deși ei s-au declarat români. Mai mult, un grup de cercetători ucraineni, după un studiu lingvistic făcut la fața locului, au tras concluzia că nu sunt români. Întrebările pe care ni le punem sunt: 1. De ce ucraineni nu le înființează școli și-i lasă să trăiască în ignoranță? 2. De ce îi lasă să trăiască izolați, în sărăcie si mizerie, fără curent electric, fără căi de acces și comunicare (menționăm că aceste două localități sun izolate, înconjurate de păduri)! 3.Care va fi poziția oficială a statului român vis a vis de această comunitate românească, lăsată să trăiască, în sălbăticie și analfabetism?

 Pe curând,
Earnest