
Incepusem sa ma intreb, daca aceasta tara mai are eroi, in sensul de oameni care isi iubesc tara si muncesc pentru ea, ca acei eroi ai muncii socialiste ai epocii trecute sau ca acei eroi bravi care se pun in slujba unei idei si fac totul ca ideea sa devina realitate, ca pasoptistii sau decembristii anului 1989. Nu vedeam decat tineri care zbenguiau de dimineata pana seara prin cluburi, boschetari, fatuci semianalfabete devenite vipuri tv, criminali, violatori, politicieni corupti, imigranti hoti si criminali prin Italia, Franta sau Spania. Acesta era poporul meu prezentat in mass media, zi de zi, de dimineata pana seara. Dar a venit o zi, cand invatatoarea Cristina Anghel a intrat in greva foamei pentru a atrage atentia opiniei publice, ca tara ei a luat-o pe un drum gresit, ca democratia este in pericol. A crescut speranta in mine, dar m-am intristat pentru faptul ca niciun coleg din tagma pe care o reprezenta, in semn de solidaritate, nu a intrat in greva. Chiar daca sunt parinte, nu as fi protestat daca profesorimea ar fi inchis scolile. Era un semn ca se iese din adormire. A venit o alta zi, cand electricianul Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon, cand tovarasul Boc cuvanta: era protestul romanului satul de mizeria minciunii. Ma asteptam ca parlamentarii sa paraseasca sala si sa-l lase pe limbutul ministru Boc sa vorbeasca scaunelor, dar nu a fost sa fie. A aparut in Piata Universitatii ofiterul Adrian Gheorghe, care in semn de solidaritate cu cei multi s-a alaturat celor care cer respectarea demnitatii, asumandu-si consecintele faptelor sale. Atunci si acum, am zis ca nu avem nevoie de eroi, pentru ca eroi sunt toti romanii care indura sa fie batjocoriti prin sfidare de niste persoane, care temporar se afla in fruntea statului, romanii umiliti cu salarii mici pentru munca prestata, pe cand altii primesc de la stat bani cu sacul, pentru a construi stadioane, partii de schi, parcuri si sali de sport in localitati cu populatie in scadere, care pun borduri anual, pe aceleasi strazi. Eroi sunt acei doctori care reusesc sa salveze vieti cu dotari de pe vremea pe care o criticam zi de zi, elevii care merg zilnic la scoala, strabatand, pe jos, distante mari, cadrele didactice care muncesc in continuare cu acelasi entuziasm, desi li s-au luat atatea drepturi, copiii si tinerii premiati la olimpiade si concursuri, pensionarii care nu au datorii la stat si care, dupa ce au cotizat bani pentru pensie, afla cu stupoare ca sunt asistati sociali. Eroi sunt toti cei care indura frigul, in aceste zile, manifestand pasnic si cerand demisia Guvernului si Presedintelui. Si cand am crezut ca nu este pierdut totul si ca aceasta tara mai are eroi, aflu ca eroi sunt guvernantii, care si-au stricat imaginea, prin masuri antipopulare, pentru a salva tara ( oare, care imagine? Stia cineva de Igas, Funeriu pana au ajuns ministri sau stia cineva de Boc pana a intrat in politica?). Aflu ca cel mai mare erou, sensibil ca o fata mare in fata Altarului, cu lacrimi in ochi si voce tremuranda, nu a esuat niciodata, ajungand intotdeauna la destinatie. Ma intreb, oare care este destinatia spre care s-a indreptat acum? Unde vrea sa ne duca? Intr-un loc unde sa poata sa ne ciuruiasca mai bine? Intr-un loc de unde sa nu mai putem intoarce. Ramane un mister, pentru ca nimeni nu l-a intrebat, iar el nu a dat nicio explicatie.
Pe curand,
Earnest