marți, 15 iulie 2014

FAMILIA BRÂNCOVEANU (VII). BRÂNCOVENII ŞI CANTEMIREŞTII

Corbul-Constantin Brâncoveanu

Inorogul-Dimitrie Cantemir
Este binecunoscută rivalitatea şi ura dintre  cele două familii, pe care cu subiectivism, dar şi cu amărăciune a tratat-o Dimitrie Cantemir, în primul roman alegoric românesc
"Istoria ieroglifică".

Când şi  ce pricină a provocat această rivalitate şi ură? Izvoarele sunt subiective, de aceea noi prezentăm faptele, lăsându-vă pe dumneavoastră să-i judecaţi.
 Constantin Cantemir (1685-1693), domnitor fără prea multă carte (unele izvoare spun că era analfabet) a avut o atitudine realistă în politica externă. El a înţeles că nu trebuie să rişte viaţa statului moldovean în favoarea proiectelor de cruciată, adesea fanteziste , încercate de plonezi, pentru că ştia că turcii sunt departe de a fi slăbiţi. Constantin Brâncoveanu, domnitor erudit, credea că printr-un joc inteligent al duplicităţii poate să fie echilibru între turci şi celelalte Puteri. De aceea, dorea domnitor în Moldova, o persoană pe care el să o subordoneze şi care să fie partizan al politicii sale. Ion Neculce ne relatează, exagerând, că Brâncoveanu a cheltuit 1.000 de pungi de aur şi a început o campanie de intrigi la Istanbul, pentru a-l înlătura pe bătânul Cantemir, reuşind în cele din urmă două lucruri: 1. surghinuirea lui Lascarache Russet agentul Moldovei la Rodos; 2. înlăturarea lui Dimitrie Cantemir, ales domnitor de Divan, în anul 1693, la moartea tatălui său şi aducerea pe tronul Moldovei a fiului fostului domnitor Gheorghe Duca, Constantin , rămas în istorie sub numele de Duculeţ, în vârstă de 17 ani ca şi Dimitrie şi la fel de erudit ca acesta, pe care-l logodise cu fiica sa favorită, Maria (v-am relatat în articolul anterior că Brâncoveanu căsătorise înainte pe fiica sa Stanca, cu descreieratul Radu, fiul lui Ilieş Alexandru, ultimul Muşatin). De aici a început ura şi rivalitatea în faţa sultanului: care pe care!, care are mai multă influenţă la Înalta Poartă, ură şi rivalitate de pe urma căruia a câştigat doar sultanul, pentru că a luat bani şi de la unii şi de la alţii, iar atunci când a considerat că a sosit vremea a instaurat domniile fanariote.
  Antioh Cantemir reuşeşte să obţină de la sultan mazilirea lui Duculeţ şi înscăunarea sa, în anul 1795. şi trimite sol la Brâncoveanu, cerând împăcare şi "să-i dea o fată care să-i fie Doamnă", dar Brâncoveanu îi pune drept condiţie să-i omoare pe boierii care l-au trădat pe Duculeţ, pe care Antioh nu o acceptă şi rivalitatea continuă, succesându-se la tronul Moldovei din nou Duculeţ, urmat de Mihai Racoviţă şi din nou Antioh. Acum vine rândul Brâncoveanului să ceară împacarea, care se finalizează cu o promisiune de căsătorie în viitor a fetei lui Antioh cu primul fiu al lui Brâncoveanu, cu căsătoria fiicei lui Ioan Balş cu al doilea fiu al domnitorului muntean şi cu încheierea la Focşani în anul 1707 a tratatului "de dragoste şi vecinătate" . Probabil pacea dintre cei doi nu a plăcut sultanului, care avea nevoie de bani, aşa că acesta îi dă domnia din nou lui Racoviţă, apoi lui Nicolae Mavrocordat, iar în anul 1710, turcii îl pun pe Dimitrie Cantemir în tronul Moldovei, căsătorit între timp cu Casandra, fiica lui Serban Cantacuzino. Însă Dimitrie Cantemir doreşte să-şi asigure succesiunea la tron şi se aliază cu Petru cel Mare împotriva lui Ahmed III, pe când Brâncoveanu a făcut ce ştia el mai bine: să nu fie nici cu unul nici cu celălalt, dar de fapt cu amândoi. Nu i-a reuşit, pentru că Toma Cantacuzino trece pe faţă, cu un steag de oşteni, de partea ruşilor, ceea ce turcii nu vor ierta niciodată, chiar daca au fost victorioşi la Stănişeşti. Acum a început decăderea Brâncoveanului şi instaurarea deocamdată doar în Moldova a domnitorilor fanarioţi.
Pe curând,
Earnest

Niciun comentariu: