"Beirutul este o Elisabeth Taylor a metropolelor: nebună, frumoasă, de prost gust, ieșindu-și din fire, îmbătrânind și veșnic teatrală (...) . Beirutul a supraviețuit mii și mii de ani, desfăcându-și picioarele frumoase pentru fiecare armată aflată în apropiere. "
"Niciunul dintre noi nu se putea ridica mai presus de a fi un eșec ca arab, păcatul nostru originar"
(Rabih Alameddine)
În acest an, National Book Critics Circle a acordat unul dintre premiile pentru literatură lui Rabih Alameddine, pentru romanul "Femeia de hârtie" (titlul original "An Unnecessary Woman"), tradusă în limba română de Mihaela Negrilă și publicată la Editura Polirom ( premiile N.B.C.C. se acordă anual, din anul 1976, pentru cele mai bune cărți și comentarii publicate în limba engleză).
Rabih Alameddine a fost născut în anul 1959, în Iordania, la Aman, într-o famile libaneză, de religie druză , el fiind însă ateu ( druzismul este o ramură a șiiților, apărută în secolul al XI-lea, care a introdus în dogma islamică convingeri gnostice, neoplatonice, pitagoreice, budiste. În Liban, ei sunt în procent de 5, și au jucat un rol important în războiul civil din anii 1972-1990, considerând că șeful Statului Major trebuie să fie druz). Este scriitor și pictor libano-american, locuind atât la Beirut, cât și la San Francisco. De formație este matematician și inginer. "Femeia de hârtie " este al cincilea roman al său. Într-un interviu acordat, în martie 2014, revistei Guernica, spunea că Aaliya, personajul acestui roman, deși nu-i place să recunoască acest lucru, este el însuși, chiar dacă aceasta este o femeie de 72 de ani, cu părul albastru. " sunt eu, este lume mea, este ce se întâmplă în Beirut ".
Aaliya ( în limba arabă înseamnă, cea superioară, cea de sus) este o pensionară librăreasă, traducătoare, dar nu și- a publicat traducerile, munca sa devenind inutilă, traducerile sale, păstrându-le în cutii, ea fiind fascinată de reflecția lui Pessao ( unul dintre scriitorii ei preferați): "Singura atitudine demnă de un om superior este să stăruie tenace într-o activitate pe care o știe inutilă ", motivând că traduce, pentru că această activitate o face sacră, face ca timpul să se scurgă mai blând, citându-l pe Camus "... pentru oricine este singur, fără un Dumnezeu și fără un stăpân, povara zilelor este cumplită". Lumea în care trăiește Aaliya este o lume complexă a Beirutului, care trece prin momente grele ale războiului civil, asemănându-se cu lumea din cărțile traduse de ea. Se revoltă că semenii ei libanezi repetă greșelile trecute, pentru că: "La fel ca majoritatea oamenilor consideră istoria o lecție pe o tablă de la școală, ce poate fi ștearsă cu buretele". Ea se regăsește în personajele romanelor traduse, trece prin aceleași situații existențiale: este un personaj universal și total, afirmând " Mă simt o fărâmă dintr-o istorie mai mare, din roata măreață a timpului- o iluzie nebunească din parte-mi, sunt sigură", identificându-se uneori cu Marguerite Yourcenar, Faulkner, Spinoza, Alice Munro, Bruno Schulz ( pictor și scriitor omorât de naziști, unul dintre preferații lui Alameddine, după cum o mărturisește în interviul din Guernica). Obsesia ei este să nu devină o bătrână narcisistă, pentru că " Unul dintre lucrurile care mă îngrijorează este că mă transform în acel gen de bătrână pe care l-am evitat cu disperare, cel care îndreaptă conversația spre el însuși. dar eu vorbesc despre alți oameni. Sunt o narcisistă ratată", dar nu același lucru îl putem spune despre Rabih Alameddine, pentru că acest roman, este el însuși și lumea sa, de fapt suntem noi înșine și lumea pestriță în care trăim. Ne place sau nu ne place, aceștia suntem noi toți, aceasta este lumea în care trăim și cu care ne identificăm, pentru că este lumea creată de noi.Toată această lume şi personele din jurul ei este privită şi descrisă de Aalyia cu mult umor şi ironie.
Citind această carte, vrem să-i descoperim sau să-i redescoperim pe Cehov, Alberto Moravia, Vladimir Nabokov, Joseph Roth, Helen Garner, Eudora Welty, Beckett, Milton, Jane Austen, Andre Gide, Eliot, James Baldwin, Lampedusa, Hemingway, J.M.Coetzee și mulți alți autori pe care-i citează, să citim poeziile lui Antara, Imru al Qais, Rilke, Shelley, Keats sau Tennyson, ascultând muzica lui Bach, Mazart, Chopin, Puccini.
Dacă v-am trezit interesul pentru această carte, vă doresc, lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu