Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" a fostei Mănăstiri Vizantea se află în satul Vizantea Mănăstirească din comuna Vizantea-Livezi, din județul Vrancea. Această comună este situată în inima Munților Vrancei, de-a lungul râului Vizăuți, în apropierea piscului Mesteacănului (1221,2 m.).
Comuna Vizantea-Livezi este alcătuită din credincioși ortodocși, (atestați documentar în Evul Mediu, când un document din anul 1500 arătă că Mănăstirea de pe apa Vizăuțului a fost închinată de Ștefan cel Mare, Bisericii Grigoriu de la Muntele Athos, pe care domnitorul o refăcuse din temelii) și catolici, români veniți la începutul secolului al XIX-lea din zona Sibiului, plecând din cauza persecuțiilor austriece ( documentele arată că, călugării Mănăstirii Brazi- Panciu au dat din domeniile lor din Vizantea, o suprafață unde ei să se aseze și să-și ridice biserică). În perioada interbelică, comuna Vizantea-Livezi a cunoscut o oarecare înflorire datorită apelor minerale vindecătoare, fiind o mică stațiune, unde se vindecau afecțiuni oculare, ale sistemului nervos periferic, gastro-intestinale, ginecologice și hepato-biliare.
Revenind la biserica fostei mămăstiri, aceasta este una dintre cele mai frumoase biserici de pe meleagurile vrâncene. Anul întemeierii mănăstirii este discutabil, dar se știe clar că prima biserică a fost din lemn, iar probabil în vremea lui Petru Șchiopul. după alții în vremea lui Ieremia Movilă, a fost ridicată o impunătoare biserică din zid ( sfârșitul secoluli al XVI-lea), devenind, în anul 1646,metoc al Mănăstirii Pângărați, din județul Neamț, iar în anul 1777 va fi reînchinată Bisericii Grigoriu, de către domnitorul Grigore III Alexandru Ghica. Odată cu legea secularizării mănăstirești a lui Cuza, mănăstirea devine biserică de mir, iar averea ei estimată la o sumă de peste 20 de milioane de lei este dăruită Spitalului din Atena, Mănăstirii Grigoriu, Comunității Sfântului Munte Athos și altor asemenea așezăminte grecești. Astăzi, Ansamblul mănăstirii este compus din: Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci", clopotnița, fragmente din zidul de incintă,temelia din piatră a bisericii din lemn de ștejar, care a fost arsă în timpul Primului Război Mondial de trupele austro-ungare. Zidul împrejmuitor al mănăstirii, de formă pentagonală, era inalt de patru metri si gros de un metru. Clopotnița mănăstirii, construită din lemn, în formă hexagonală și înaltă de opt metri, se află deasupra porții de intrare. Biserica cea mare este zidită în stil bizantin, în formă de cruce ( pronaos, naos, altar), din blocuri de piatră cioplită, până la acoperiș, având o înălțime de opt metri, o lungime de douăzeci și doi de metri și o lățime de aproape zece metri. În urma cutremurului din anul 1940, turla originală a bisericii s-a prabușit, ea fiind refăcută de credincioșii din localitate. În pronaosul bisericii se află șase coloane care sprijină bolțile. Fiecare coloană este alcatuită dintr-un singur bloc de piatră. Biserica nu este pictată.
Curtea bisericii este frumos amenajată, cu alei de flori. În interiorul bisericii și în curte, totul strălucește de curățenie.
De ce spun că acest monument este uitat? Pentru că, deși este pe lista monumentelor naționale, nu este trecută în nici un ghid turistic național, decât în cele locale, nu au fost găsite fonduri pentru refacerea zidurilor, dar se găsesc întotdeauna bani pentru diferite spectacole de prost gust. Este un monument istoric de arhitectură de bun gust, care nu trebuie lăsat în anonimat!
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu