luni, 17 iulie 2017

3 CUVINTE FOLOSITE GREŞIT DE JURNALIŞTI

    Nu mă voi referi la faptul că mulţi jurnalişti, fascinaţi ce cum sună limba engleză, ,,englezesc" substantivele proprii din limbilele franceză sau greacă, ci la 3 cuvinte folosite greşit,  în special, în utima săptămână.
 BALASTRU în loc de BALAST. S-a scris atît în presa scrisă cât şi pe burtieră, s-a vorbit despre ,,BALASTRUL"livrat de Eduard Kovesi, fostul soţ al L.C.K., la construirea autostrăzii Sibiu-Orăştie. Stimaţi jurnalişti, care îi luaţi pe toţi în ,,colimator", se spune BALAST.
 În România, sunt 72, 5 % creştini ortodocşi. 7, 9% greco-catoloci, 6,6%  romano-catoloci, restul populaţiei fiind reformaţi, mozaici, musulmani sau alte religii şi 0,04 liberi cugetători, conform ultimului recensământ Chiar şi cei ce sunt liber cugetători ar trebui să cunoască terminologia demnitarilor bisericii creştine, mai ales dacă sunt jurnalişti.
Astfel, pentru demnitarii din Biserica Catolică se foloseşte termenul de PRELAT, iar pentru demnitarii din Biserica Ortodoxă se foloseşte termenul de IETRARH. Chiar dacă dicţionarul limbii române defineşte ambii termeni ca demnitar al bisericii, fără a face distincţia, dicţionarul religios face distincţia între cei doi termenii şi reprezentanţii  celor două Bisericii folosesc corect termenii. Pentru că tot am amintit de biserică, specific faptul că  Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate, că  Sinodul Permanent este organismul central deliberativ care funcţionează în timpul dintre şedinţele Sfântului Sinod, când importanţa unor probleme impune examinarea lor fără întârziere ( ambele prezidate de Patriarh), iar  Sinodul Mitropolitan, prezidat de Mitropolit, coordonează activităţile comune ale eparhiilor din Mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare. Aşadar, la Iaşi a fost convocat Sinodul Mitropolitan (acesta este termenul corect), privind faptele săvârşite de Episcopul Huşilor.
D.G. a făcut o pasiune pentru cuvântul DEVĂLMĂŞIE, folosindu-l cu diferite înţelesuri. Devălmăşia înseamnă folosirea în comun a unei suprafeţe de pământ Vălmăşit înseamnă dezordine, neorânduială, de-a valma înseamnă a da buzna. Eu nu înţeleg la ce se referă distinsa doamna DG când foloseşte frecvent cuvântul devălmăşie, dar oricum nu cu înşelesul de a lucra sau a stăpâni în comun o suprafaţă de pământ.
Pe curând,
Earnest

Niciun comentariu: