IN MEMORIAM: IOAN MITREA (4 APRILIE 1937-21 IULIE 2017)

Ioan Mitrea, la 80 de ani

   Când am scris Laudatio la 80 de ani, i-am spus domnului profesor că îl voi scrie şi la 85 de ani şi la 90 de ani. Nu bănuiam că va fi ultimul.

 Cu domnul Mitrea pleacă la cele veşnice generaţia istoricilor care a trecut cu fruntea sus prin epoca stalinistă, care a profitat din plin, în sens constructiv, de perioada Ceauşescu  de destindere şi de încurajare a cercetărilor istorice şi arheologice, care a luat atitudine împotriva programelor şcolare actuale, care fac din istorie Cenuşăreasa disciplinilor de studiu, care se mâhnea de dispariţia treptată a demnităţii naţionale, a mândriei naţionale şi a sentimentelor patriotice. Era, de asemenea, mâhnit, de generaţia tânără de profesori de istorie, care nu are vlagă Îi spuneam că profesorii tineri au vlagă dar nu au entuziasm şi discurs. Domnul profesor avea vlagă, entuziasm şi discurs, de aceea, nu-mi pot imagina 24 Ianuarie, 9 Mai, 1 Decembrie sau orice activitate a Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu", fără prezenţa profesorului Ioan Mitrea. Nu era activitate culturală, pe care s-o refuze, când era invitat, reuşind să capteze atenţia chiar şi pe aceea a tinerilor dependenţi de butoanele mobilului. Ideile, mesajele transmise erau incitante şi moralizatoare, fără a deranja auditoriul, ci îl făcea pe acesta să se oprească, măcar o clipă, în prezenţa dumnealui, şi să reflecteze.Ştia să-şi plieze discursul în funcţie de auditor, de aceea, niciodată nu devenea plictisitor, chiar când discursul se prelungea, pentru că strecura amintiri , întâmplări care trezeau din nou interesul auditoriului, care îşi pierduse interesul şi nu mai era  atent, aducându-l din nou alături de el. Discursul său era viu, captivant!

   Mă certa de câte ori întârziam cu câte un articol, din motive obiective, spunându-mi un mare adevăr: nimeni nu va mai pomeni de tine, nimeni nu va mai aprecia ceea ce ai făcut, după ce nu vei mai fi pe funcţie după ce  vei ieşi la pensie. Ceea ce va rămâne în urma ta, este ceea ce scrii. Scrie, pentru că ştii carte şi ai condei! Avea dreptate! Numai că pe domnul profesor nu l-a uitat nimeni, după ce a ieşit la pensie, el fiind activ în viaţa culturală a urbei şi a scris foarte mult în ultimii 15 ani de pensionar, A lăsat o mare zestre de cultură istorică şi arheologică, contribuind la umplerea unor goluri din istoria mileniului I al istoriei noastre. Aceasta înseamnă să fii o mare personalitate! Să nu fii uitat, pentru că nu vrei să fii uitat, pentru că ştii că mai ai ceva de transmis, pentru că profesiunea de credinţă nu dispare odată cu înaintarea în vârstă, ci ea este mai vie ca oricând!

   Domnul profesor avea o mare calitate : cultul comemorărilor şi al respectului faţă de cei care l-au învăţat, al oamenilor care au făcut ceva pentru această urbe, aducându-le întotdeauna un pios omagiu. Am speranţa, că noi, cei ce am stat în preajma sa, să continuăm acest cult şi să nu uităm să-i respectăm pe înaintaşii noştri şi să-i comemorăm, ori de câte ori vom avea prilejul!

  ,,Ubi sunt qui ante nos

     In mundo fuere?

Vadite ad superos

Transite in inferos

Hos si vis videre."

Dar domnul profesor va păşi în Rai, alături de toţi cei care nu şi-au trădat familia, naţia şi profesia de credinţă!

Livia Liliana Sibişteanu