SFINȚI IERARHI ERUDIȚI ROMÂNI (VI). MITROPOLITUL MOLDOVEI IACOB PUTNEANUL ( 1719-1778)

 ,,Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare. Iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat.”

                                                                                                                       ( Sfântul Iacob Putneanul)

     Iacob Putneanul a fost născut  pe 20 ianuarie 1719, la Rădăuți și a murit la Putna, pe 15 mai 1778, fiind canonizat, pe 14 mai 2017. A fost Episcop de Rădăuți, între anii 1745 și 1750 și Mitropolit al Moldovei, între anii 1750 și 1760.

     † Teoctist l-a numit ,, Făclier al ortodoxiei româneşti, al năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române”, pentru că a dus o  luptă susţinută împotriva exploatării turco-fanariote , a tendinţelor de grecizare a bisericilor moldoveneşti, contribuind totodată la dezvoltarea culturii și învățământului românesc.

   În anul 1752, a întrunit  Sinodul la  Iaşi, prin care nu li se permitea străinilor să acceadă la scaunele episcopale sau la scaunul Mitropoliei Moldovei. Din această hotărâre, aflăm că, la jumătatea secolului al XVIII-lea, oştile ruseşti au intrat în Moldova şi Mitropolitul Antonie , mentorul Mitropolitului Iacob Putneanul, a fost luat cu forţa. În locul său a fost ales grecul Nichifor, care a fost călugărit la Mănăstirea Neamţ. Aceasta a fost cauza, care l-a determinat să convoace sinodul . De asemenea, cu acest prilej, s-a 

Mănăstirea Putna
Mormântul Sfântului Iacob Putneanul

 pronunțat împotriva grecizării cancelariei domnești și a bisericii. 

   A fost  apărătorul celor nevoiași, reușind să înlăture câteva impozite: văcăritul ( pentru fiecare cap de vită), pogonoritul ( pentru fiecare pogon cultivat cu viță-de-vie, porumb, tutun) și  vădrăritul ( pentru fiecare vadră de vin). Cel mai apăsător impozit era văcăritul, care a avut consecințe grave: scăderea șeptelului și a natalității. Acest impozit a fost de mai multe ori înlăturat de ierarhi, prin blesteme, dar domnitorii au impus acestora înlăturarea blestemului ( primul blestem a fost pronunțat, în anul 1698). Mitropolitul Iacob a obținut, în anul 1756, de la Patriarhul de Constantinopol o carte de afurisenie împotriva acelora care vor pune din nou acest impozit. Domnitorul Teodor Callimachi i-a cerut ridicarea blestemului dar el a preferat să plece din Scaunul Mitropoliei, în anul 1760, ca să nu ridice blestemul, retrăgându-se la Mănăstirea Putna. 

Bucvar, 1775

   Printr-o plângere adresată hanilor tătari din Buceag și Nohai, a reușit să oprească atacurile prădătoare ale tătarilor asupra Moldovei. 

 În anul 1755, l-a determinat pe domnitorul Matei Ghica să dea o lege, care să reglementeze tranzacțiile,  cu consemnarea în scris și în fața a trei martori, pentru a nu mai fi nevoie de jurăminte și cărți de blestem.

    În anul 1757, l-a convins pe domnitorul  Constantin Racoviță să facă un spital public, la Biserica Sfântul Spiridon din Iași. Aici, erau doctori și puteau să vină oamenii săraci să se trateze. Pentru a întreține spitalul, a transformat Biserica Sfântul Spiridon în mănăstire și a îndatorat‑o să se îngrijească de spital.

  Cele mai importante activități ale sale au fost cele culturale și educative, pe care le-a desfășurat în calitatea sa de episcop, mitropolit și călugăr. După Mitropolitul Dosoftei, a încetinit activitatea de a tipări cărți în limba română. De aceea,  a căutat și a  găsit traducători pricepuți la limba greacă, pe Evloghie Dascălul și la limba slavonă, pe arhimandritul Vartolomei Mazereanu, și le‑a creat condiții pentru a traduce cărți de slujbă și de învățătură. În primul rând, a tipărit numeroase cărți necesare pentru buna rânduială a slujbelor. Acestea au fost traduse în limba română, pentru ca preoții să slujească în limba înțeleasă de popor și pentru ca ,, oamenii să trăiască prezența lui Hristos în sfintele slujbe”. Astfel, au fost tipărite 15 cărți, în mai multe exemplare, printre care : la Rădăuți: Liturghierul slavo‑român, tradus din nou, în anul 1745, iar la Iași: Adunare de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor șapte taine și a celor șapte laude ale Sfintei Biserici și canoane din Sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Adunare de multe învățături pentru preoți (1753) Evhologhion adică Molitvenic (1754), Penticostar (1754), Antologhion (1755), Carte de duhovnicie (1755), Alfavita (1755) Apostol (1756), Psaltirea (1757), Liturghier (1759), Despre lemnul Sfintei Cruci (1759), Antologhion (1760). De asemenea, la îndemnul lui, s‑au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6 dintre cele 12 volume ale Vieților sfinților, pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie, martie, aprilie și mai și alte cărți, care au rămas în manuscris, datorită retragerii sale la Putna. Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii,  a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, scria: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”

  Prin hrisovul domnesc al lui Teodor Callimachi din 25 iunie 1759, a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna.  Călugării de la mănăstire  îi învățau pe copii carte și aveau obligația de a întreține școala A înființat Școala Duhovnicească de la Rădăuți și alte școli pe lângă mănăstiri. 

 La Mănăstirea Putna, găsind o mare dezordine în documente, în anul 1764, i-a încredințat lui Vartolomei Mazereanu să organizeze arhiva. Acesta a alcătuit  Catastiful de 125 de file (250 de pagini), în care au fost înregistrate 544 de documente. De asemenea, după ce a  reabilitat mănăstirea și i-a adăugat clădiri noi, el împreună cu Vartolomei Măzăreanu („îndireptătoriu scoalelor domnești, episcopești și monastirești ale Moldaviei”) a înființat  Școală Superioară de Teologie pentru pregătirea clerului din Moldova și Academia Duhovnicească, după modelul Academiei Duhovnicești a Mitropolitului Petru Movilă de la Kiev. Modul de funcționare și de organizare a acesteia  îl cunoscuseră Măzăreanu și confratele său Calistru, ieromonahul Putnei, în anul 1757, cu prilejul unei călătorii la Pecerskaia Lavra ( conform informațiilor pe care Vartolomei i le transmitea, într-o scrisoare din anul 1774 unui ucenic de al său). Despre școlile de la Mănăstirea Putna, de la Ștefan cel Mare până în prezent, voi scrie cu altă ocazie.

   De asemenea, el s-a îngrijit și de soarta vlădicilor și ierarhilor români din Transilvania, care treceau printr-o perioadă grea datorată persecuțiilor regimului habsburgic, trimițându-le cărți, bani și preoți pregătiți în școlile din Moldova.

   Sfântul Ierarh Iacob Putneanul rămâne, alături de mitropoliții Roșca, Varlaam și Dosoftei, unul dintre cei mai erudiți mitropoliți ai Moldovei medievale.

   Pe curând,

   Earnest