IAȘUL STUDENȚIEI MELE (XXXI). SFINȚIREA RAMURILOR DE TEI ȘI SĂRBĂTOAREA TEIULUI

 ,,Ca Duhul, de Rusalii, să m-atingă,
Ramuri de tei în poată-am atârnat;
Că-n tei, Hristosul Mirul şi-a turnat –
Şi omu-avându-L, moartea să-şi învingă.”
 ( Gheorghe Pârlea)     

   Degeaba mergi în Iași, dacă n-o faci în perioada când teii sunt în floare, pentru că metropola moldoveană este Orașul Teilor.

   În Iași, ca în întreaga țară,  în bisericile ortodoxe  în cadrul Vecerniei plecării genunchilor – oficiate în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul citește șapte rugăciuni, dintre care patru cu voce tare și trei în taină, iar la final binecuvântează cu Aghiazmă Mică ramurile de tei așezate pe solee, în fața ușilor Împărătești, pe un veșmânt sau pe prosop curat, rostind: „Se binecuvântează ramurile acestea cu harul Preasfântului Duh și prin stropire cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului, şi al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.  Aceste ramuri sunt împărțite credincioșilor. Aceștia le duc acasă și le pun la porți, uși  și la icoane. Este o mare bucurie, pentru că, ramurile de tei reprezintă limbile de foc sub care Sfântul Duh li s-a arătat Sfinților Apostoli  și minunea imediată a grăirii ucenicilor în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. În acea zi, s-au convertit la creştinism aproape trei mii de suflete, care au format prima comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2, 41), Bucuria se manifestă prin organizarea unor serbări ( mai ales, în mediul rural) ori  petreceri în familii. În Iași, odată cu stropirea ramurilor de tei era și Sărbătoarea Teiului ( în multe zone ale țării, Sărbătoarea Teiului este atunci când teii înfloresc)

   În studenție, aceste două  sărbători au fost întotdeauna în perioada sesiunii . Locuiam pe strada Karl Marx, nr. 20, astăzi, strada Lascar Catargiu, în casa care aparținuse caimacanului antiunionist Teodor Balș. În după-amiaza acestei sărbători, plecam cu familia Topală, gazda mea, la sora doamnei, care locuia pe strada Sărărie, să ducem și să primim Moși. Îmi amintesc, cum la toate porțile de pe aceste două străzi erau prinse crenguțe de tei încărcate cu flori, iar Copoul fremăta: doamne elegante se plimbau alături de soții lor, studenții, deși se aflau în examene, erau grupați prin părculețe în jurul unui chitarist ( pe vremea aceea, folckul era în vogă), Muzica răsuna și în cele două mari parcuri din Copou. Erau invidiați cei care găsiseră locuri pe băncile de lângăTeiul lui Eminescu.

Lingurița Zânelor

  La familia Bărbărie, se mânca, se ascultau cântece vechi, se cânta și se povestea despre Rusalii ( Ielele), Denumirea sărbătorii o moștenim de  la romani, pe care o dedicau strămoșilor. În această zi, romanii duceau la morminte coroane de trandafiri ( rosalia) ,  făceau ospețe de pomenire și se dăruiau trandafiri în semn de amintire. În perioada de început a creștinismului, Coborârea Sfântului Duh cădea în așa -numita sărbătoare romană Domenica de Rosa și așa a rămas: Duminica Rusaliilor. Această mare sărbătoare este una dintre sărbătorile ortodoxe unde sincretismul religios este puternic. Tradiția precreștină se păstrează legat de acele zâne rele, răzbunătoare, Rusalii sau Iele. Despre răzbunarea lor, cele două doamne ne povesteau, în fiecare an la Moșii de Vară, în casa familiei Bărbărie. Am auzit  povestite fel și fel de întâmplări petrecute în vremuri de demult. Înainte de Rusalii este Săptămâna Rusaliilor, care este dedicată acestora, de aceea, trebuie respectată. Atunci, flăcăii se adunau, formând cetele de Călușari, care învățau și repetau ritualul Călușarilor, care-i salvau pe oameni  de furia acestor zâne, care se întrupau și se arătau în fecioare frumoase sau în babe hidoase, în duhuri sau vânturi rele. Cei care nu le respectau săptămâna le vedeau cum joacă, provocând o mulțime de boli, precum ,,luatul piciorului”, ,,luatul șalelor ( reumatismul), ,,luatul minții” ( nebunia), pierderea glasului, bulbucatul ochilor, căpiatul. Cele două doamne susțineau că ele văzuseră locul unde ele dansaseră, acesta rămânea ca ars de foc, iarba care creștea acolo nu mai era mâncată de vite, iar pe locul acela răsăreau ciuprci numite lingurița zânelor. Au cunoscut cazuri de flăcăi frumoși, care nu s-au lăsat ademeniți de aceste fecioare frumoase și care au fost blestemați, rămânând neînsurați. Recunosc, că-mi plăceau toate aceste povești.

   În miez de noapte, ne întorceam, acasă. Nu eram singurii pe străzi. Parfumul florilor de tei, care se întețea tot mai mult odată cu răcoarea nopții ne îndemna să rămânem în curte, pe banca și să privim cerul înstelat.Cine mai avea chef să învețe, într-o astfel de noapte? Oricum, eu nu aveam niciun chef. Era noaptea marilor mistere, la care mă gândeam, privind ceea ce mi se arăta pe Cer, din Universul Infinit!  Domnul Topală îmi spuea: ,,E păcat să mori, într-o astfel de noapte!”, iar eu îi răspundeam; ,,Ba este frumos, dar până la miezul nopții, deoarece Cerurile mai sunt deschise!”. Acest dialog era ,,leitmotivul” nostru, în fiecare an, din  acea noapte.

 Pe curând,

 Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=l6x_MX8IuDo

,,În oraşul cu floare de tei ”, muzică și versuri Vasile Șeicaru