SĂRBĂTORI ȘI CREDINȚE (XVI). ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. SFINȚIREA BUSUIOCULUI

 ,,O crux, ultima spes”

( Clement din Alexandria, secolul II)

,,Prin cruce s-a sfințit și s-a blagoslovit Pământul, prin cruce s-a sfințit carul, ce era al Diavolului, prin crucea ferestrei ( cerceveaua) s-a sfințit casa izgonindu-se Diavolul dintr-însa, prin cruce se sfințește în fiecare zi omul făcându-și semnul ei.”

 (Elena Niculiță Voronca, ,,Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică”, 1903)

Sfânta Cruce împodobită cu busuioc 
de Ziua Înălțării Sfintei Cruci

   Pe 14 septembrie,  creștinii  ortodocși, greco-catolici și catolici sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci care marchează atât Aflarea de către Sfânta Împărăteasă Elena a Sfintei Cruci și Înălțarea ei în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului pe 14 septembrie 335, cât și Aducerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, în vremea Împăratului Heraclius I, care a așazat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. 

   Această sărbătoare este cea mai veche închinată Sfintei Cruci și este cinstită de către credincioși prin post (se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și bunăstarea gospodăriei), prin praznice și sfințirea unor plante și alimente. Prin post, rugăciune și prin abținerea de la munci grele, oamenii își aduc aminte de patimile și de crucificarea Mântuitorului pe Golgota.

   Îmi amintesc din copilăria mea ( era ultima zi de vacanță și eram întotdeauna  la bunicii mei), cum bunicul meu-preot, scotea  crucea din altar, pe care o împodobeam cu flori, în special cu busuioc, după care era așazată în fața icoanei Sfintei Maria.

    În această zi de sărbătoare se aduceau la biserică pentru a fi sfințite flori considerate ca fiind de leac, ca busuioc, mentă, crăiță ( numită și vâzdoagă), micșunea, se mai aduceau colivă, prune și ulcele noi cu miere de albine, apă, mied, peste care se puneau un colăcel și o lumânare, o crenguță de busuioc. După ce se sfințeau, o parte se dădea de pomană ca la Moși și o parte se lua acasă. Se spune ca toate acestea căpătă proprietăți curative: plantele ne vindecă de friguri, dureri de cap, iar prunele sunt bune de lecuit durerile de gât și umflăturile. Este bine ca fetele să se spele cu ceai făcut din aceste flori sfințite, iar băieții să poarte în buzunar, câte o crenguță de busuioc pentru a fi feriți de răutăți și să aibă parte de cinste pretutindeni. 

   În Bucovina, se crede că în această zi florile vorbesc  și-și arată părerea de rău că de acum se veștejesc. Ziua Crucii este ultima când se mai pot culege plante de leac: bozul, micșunelele, năvalnicul, crăița.

   De ziua Crucii sunt și interdicții alimentare care vizează tot simbolismul crucii: nu se mănâncă legume și fructe care au în componența lor semnul crucii: usturoi, nuci, struguri, pepeni.

    În sudul țării această  zi este numită Cristovul Viilor, când ,,se dezleagă” viile pentru cules și în toată țara este numită și Ziua Șarpelui, pentru că acum șerpii intră în pământ, exceptând cei care au mușcat oamenii în timpul anului, fiind meniți să fie omorâți. Mircea Eliade ne-a transmis un mit românesc frumos legat de șerpii din această zi. Se spune că ei se adună în aluniș  (alunul este  copac sacru, care-l protejează pe purtător, îi dă noroc, fertilitate,  clar viziune, înțelepciune și inspirație) și fac piatră sacră sau piatra șerpilor ascunsă în gura unuia dintre ei. Cel care cunoaște această taină, cu o creangă de alun, ucide șarpele din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din coadă unde găsește piatra sacră. Piatra  are puteri vindecatoare, iar  posesorul ei capătă puteri nemărginite: el poate înțelege graiul animalelor și al plantelor, poate conduce balaurii, devenind solomonar și poate stăpâni duhurile infernale. Cu bățul cu care s-a ucis șarpele este bine să se înconjoare de trei ori casă, atunci când plouă cu piatră. Mircea Eliade  consideră că piatra șarpelui constituie pentru cultura noastră tradițională un adevărat nucleu magic,pentru că șarpele, ca arhetip, este posesorul inițial al tainelor care trebuie smulse de la el.

    În vechile reprezentări creștine ale crucii apare șarpele- simbolul Satanei, încolăcit și înlănțuit pe piciorul crucii, semnificând  Satana zdrobită și înlănțuită pe cruce. Această cruce o întâlnim și pe vechea stemă a orașului Siret, unde era reprezentat Sfântul Ioan Botezătorul-patronul orașului, ținând-o în mână. În noua stemă a orașului, Sfântul Ioan Botezătorul are în mână crucea fără șarpe.

   Despre busuioc voi scrie în postarea  viitoare.

   Pe curând,

   Earnest