ROMÂNCE CELEBRE (XII). SFÂNTA CUVIOASĂ TEOFANA BASARAB

 ,,Pe mlădiţa aleasă a Basarabilor, care, prin viaţa sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povăţuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toţi să o cinstim.” 
                                                                                               (Tropar, Glasul al 5-lea)

Tetraevanghelia
Țarina Teodora, Țarul Ivan Alexandru 
cu  Ivan Asan și  Mihail Asan 

    Pe data de 17 februarie 2022, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Cuviasa Teofana Basarab, fiind trecută în Calendarul Ortodox Român, pe data de 28 octombrie. De fapt, la 28 octombrie era sărbătorită de creștinii ortodocși din Timocul Sârbesc și Bulgăresc ( amintesc că pe 28 octombrie 1359, fratele Sfintei Cuvioasa Teofana, domnul Nicolae Alexandru al Țării Românești ( 1352-13640), a obținut recunoașterea Mitropoliei Ungrovlahiei, prin mutarea Mitropoliei de la Vicina la Curtea de Argeș sau, după unii istorici, la Câmpulung. împreună cu Mitropolitul Iachint). Sfânta Cuvioasă Teofana este prima monahie de neam românesc din istorie.

       Sfânta Cuvioasă Teofana era fiica cea mare a domnului întemeietor al Țării Românești, Basarab I, și a domniței Margareta/Marghita, fiica lui Mokod, banul maghiar de Severin, după unii istorici sau a familiei nobiliare din Dăbâca, Kokenyes-Renold, după alți istorici.     

   Basarab I a avut trei copii: Braida, Ruxandra și Nicolae Alexandru. Pentru a-și consolida poziția în această zonă, el și-a căsătorit fiicele cu moștenitorii tronurilor țărilor vecine: pe Ruxandra cu Despotul Ștefan Uroș al III-lea , care a devenit Țar al Serbiei între anii 1322 și 1331, iar pe Braida cu Ioan/Ivan Alexandru , despotul de la Lovici. Acesta era ultimul  urmaș al Dinastiei Asăneștilor, al românilor sud-dunăreni, întemeietorii  celui de Al Doilea Țarat Româno-Bulgar. După căsătorie, Braida și-a luat numele de Teodora. Tuturor copiilor săi, Basarab I le-a dat o educație aleasă, ceea ce o constatăm din activtatea Teodorei, în Bulgaria. În anul 1331, Ivan Alexandru a ajuns Țarul Bulgariei și s-a mutat cu întreaga familie, în capitala țării, la Tîrnovo. 

Biserica rupestră a Mănăstirii Albotina

     Sfânta Cuvioasa Teofana a avut trei băieți: Ivan Asan, Mihail Asan  ( care s-a căsătorit cu Maria Irina, fiica Împăratului  Andronic III Paleologul și Ioan Strațmir ( toți au fost asociați la domnie de către tatăl lor) și o fată , Vasilissa ( Kara Tamara), care s-a căsătorit cu  despotul Konstantin și după ce a rămas văduvă s-a recăsătorit cu Sultanul Murad I, care a respectat-o foarte mult. Însă, Ivan Alexandru s-a îndrăgostit de fiica unui negustor evreu, Sara, pe care a creștinat-o cu numele de Teodora și a divorțat de soția sa. Probabil, nevoind să strice relțiile diplomatice între Bulgaria și Țara Românească, țarina a ales să se călugărească în țara adoptivă și nu în țara maternă. Astfel, s-a călugărit la Mănăstirea Ivanova, luându-și numele de Teofana și, după moartea în luptă a primilor doi fii, s-a dus la Mănăstirea Albolina, lângă Vidin. Menționez că din rațiuni politice, țaratul a fost împărțit în două părți: în Est cu capitala la Târnovo, unde a domnit Ivan Alexandru cu fiul său din a doua căsătorie, Șișman, și unul în Vest cu capitala la Vidin, unde a domnit Ioan Strațmir ( acesta s-a căsătorit cu verișoara sa, Ana, fiica domnului Ion Alexandru).

    Sfânta Cuvioasă Teofana  atât cât a fost principesă și țarină l-a convins pe soțul ei să ridice 13 biserici și mănăstiri, printre care și cea de la Ivanova ( intrată în Patrimoniul Universal UNESCO), unde a înființat o școală de copiști și de traduceri. De asemenea, a întemeiat astfel de școli și la Lovici, Târnovo și Vidin. Ea însăși a caligrafiat Sbornicul împreună cu maica Eufrasia. Sbornicul de la Vidin (aflat azi în biblioteca Universității din Ghent), cuprinde o colecție de 16 biografii de femei sfinte. În activitatea sa cărturărească, a antrenat-o și pe nora sa, Ana, care a primit și ea o educație aleasă, ceea ce ne demonstrează că la Curtea Domnească din Țara Românesacă primeau o educație aleasă și domnițele nu numai coconii domnești. 

   Sfânta Cuvioasă Teofana considera că toate bisericile trebuie să aibă cărți de slujbă, că trebuie să se cunoască istoria Lumii și a Bisericii, de aceea a adus  manuscrise de la Muntele Athos și de la Constantinopol, supraveghind și contribuind la traducerea și copierea lor, pe care le-a răspândit nu numai în Bulgaria, ci și în țările ortodoxe din Europa de Est și de Sud-Est. Printre aceste cărți, menționăm: Cronica  lui Constantin Manasses (sau Manase, datată în 1344–1345), păstrată în prezent în Muzeul Vaticanului, Tetraevangelia ilustrată (cu 366 de miniaturi) a lui Ivan Alexandru, acum la British Library, Psaltirea Tomiciov (1360), astăzi la Muzeul Istoric de Stat din Moscova, și Psaltirea de la Sofia (1337). De asemenea, a avut un rol important în combaterea bogomilismului ( curent religios dual întemeiat  de călugărul bulgar Bogumil, cunoscut în Franța cu numele de catarism). În numeroasele sale scrieri, a combătut punct cu punct pe bogumili, aducând argumente biblice, reușind să stopeze răspândirea acestui curent în Bulgaria.

   Nu se știe nici anul nașterii, nici anul morții. Ar fi fost îngropată în Biserica Mănăstirii de la Albolina. Moaștele ei ar fi fost aduse la Belgrad, după ce Bulgaria a fost cucerită de Baiazid. De acolo,Soliman Magnificul le-ar fi luat ca ofrandă și le-a dus la Constantinopol. Mulți istorici consideră că Sfânta Teofana cinstită la Constantinopol nu este de fapt soția împăratului Leon Filosoful, care până în 1461 odihnea în catedrala imperială de la Sfinții Apostoli, ci domnița munteană, țarina bulgarilor și monahia Teofana de la Vidin.

,, În toată purtarea ei se vedeau o modestie, o smerenie și o bună-cuviință înrădăcinate în suflet.Vorbea cu sinceritate, fără ifose. Știa să asculte pe interlocutor, să-și expună punctul de vedere cu delicatețe, fără emfază, își argumenta ideile cu o logică imbatabilă, iar discuția cu dânsa era o adevărată bucurie.”

 Pe curând,

 Earnest