E BINE DE ȘTIUT ( XIV). AVRAM IANCU (VII).CUM A MURIT

https://www.google.com/search?q=furdui+iancu+colind+lui+avram+iancu&rlz

    Mă întreb, adeseori: oare, Acolo,  Avram Iancu nu este mai trist ca atunci când a plecat?  Nu se întreabă, de ce moții lui pentru care a luptat, alături de strămoșii lor, s-au înstrăinat? Ce a mai rămas din idealurile lor naționale și sociale? Buciumencile și colindul lui Furdui Iancu? 3723 de moți au părăsit definitiv  țara, în ultimii 10 ani. Vitejii lui moți au suportat stăpânirea maghiară, cea austriacă și cea austro-ungară, dar și-au păstrat identitatea națională: au îndurat, au luptat și au învins. Mulți români migrează sezonier, dar se întorc acasă, își construiesc case moderne, încep o mică afacere, își trimit copiii la școală, dar cei care au plecat definitiv nu vor mai fi niciodată români ca și urmașii lor care nu vor ști cine a fost Avram Iancu, nu vor  cânta nicio colindă românească, nu vor  cânta ,,Mulți Ani Trăiască”,  nu vor ști ce este dorul și să spună  ,,Te iubesc!” 
  După cum am scris pe acest blog, Avram Iancu, când a înțeles că Împăratul l-a păcălit, a refuzat tot ceea ce i-a oferit Curtea de la Viena, funcție,  decorație. Biografii lui, care i-au fost contemporani, ne relatează că a intrat în depresie și s-a retras în munți, străbătându-i fără țintă, însoțit fiind de fluier și flaut. Moții știau când se apropie de satul lor, recunoscându-i  cântecele: îl găzduiau bucuroși, îl omeneau. Era un pribeag, în țara lui, pe care a iubit-o atât de mult! Se spune că s-a apucat de băut, dar niciodată nu l-au văzut clătinându -se: mergea drept, demn, însă vorbea puțin. A îmbătrânit brusc. Uneori, dormea pe prispa casei gazdei, spunând că-i place să privească cerul. Axente Sever spunea următoare despre Avram Iancu, în acele vremuri: ,, ..decadența lui de la 1852 încoace, pe care lumea  cea rea, care nu a vorbit cu Iancu de aproape, nu i-a cunoscut aspirațiile și dorințele  și nu și-a putut explica urmările, a botezat-o nebunie. M-am întâlnit de multe ori cu el, după crezuta nebunie. L-am avut șase săptămâni de oaspete în casa mea. Nu mi-a vorbit în nici o întâlnire și petrecere o singură vorbă smintită, nu am observat în toată purtarea lui  cel mai mic semn de sminteală. Și dacă-i reprobam câteodată plecarea lui spre beția la care căzuse, el îmi răspundea: ,,Lasă-mă, frate, că numai așa pot înăbuși durerea și amărăciunea din mine!”  Publicistul maghiar Samuel Borbely, în manuscrisul ,, Povestiri despre Avram Iancu”, ne relatează că l-a întâlnit pe cel pe care oamenii îl numea ,, Împăratul Munților”, pe 6 martie 1965, la târgul de la Gura -Roșii, lângă Abrud. El considera că Avram Iancu ,,s-a văzut înșelat și el, și neamul său, a căzut într-o adâncă tristețe, adâncă melancolie. Și ca să nu-și  simtă atât de mult durerea s-a apucat să bea vin, rachiu, orice băutură, fără alegere”. De asemenea,  publicistul ne spune cum arăta, atunci: ,,Se apropie de noi, cântând din fluier, un om înalt de un stânjen ( în Transilvania un stânjen măsura 1,896 m, n.n. ), de statură dreaptă  (...) Fața sa - și așa răvășită cum este -ne lasă să  bănuim  că  era frumoasă când era în floare. Părul, în neorânduială, e tuns scurt la spate, până în vârful capului. Dacă te privește sau spune ceva, un zâmbet ciudat , amar i se ivește pe față și răspunde târziu, dar totdeauna scurt. Mai mult tace.” 

  La sfârșitul lunii august, a poposit în casa lui Avram Giurgiu, fost luptător în armata sa. Fiul acestuia, Petre,  era student bursier la Școala Superioară de Agricultură din București , care a povestit că nu a a observat nimic anormal la Avram Iancu, decât o tuse grea, care înceta, dacă bea mai mult vinars. I-a cerut  să-i ducă o scrisoare lui Laurian. Știa că în România domnea un neamț și i-a spus ironic să strângă din pădure rășină de brad, pe care s-o dea boierimii de la București, ca leac împotriva bătăturilor. În noaptea aceea, a cerut să doarmă afară pe o jumătate claie de fân, unde gazda i-a pus așternuturi, motivând că este vară și că poate privi stelele și să stea de vorbă cu ele.

    În seara zilei de 9 septembrie, a poposit în casa covrigarului  din Baia de Criș. I-a spus acestuia că vrea să doarmă pe prispă, pentru că simte tare rău. Dimineața, la ora 3, l-au găsit mort. Așa s-a sfârșit cel mai mare patriot pașoptist, care a fost înmormântat, după dorința sa, lângă  gorunul lui Horea, laȚebea. Autoritățile nu au îngăduit o largă participare, pentru că se temeau de o răzvrătire, dar au venit delegați din toate părțile Transilvaniei. Au slujit preoți ortodocși, greco-catolici, s-au bătut clopotele la toate bisericile de ambele confesiuni în întreaga Transilvanie, pentru că vestea s-a răspândit repede.

  Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

  Pe curând,

  Earnest

  P.S. Veți găsi pe link-ul, de mai jos,  un colind din Țara Moților. Peste câteva zile, vom sărbători Nașterea Mântuitorului omenirii Iisus Hristos și doresc ca toți cetățenii  români să conștientizeze semnificația acestei mari Sărbători.

  Vă doresc un Crăciun, care să vă aducă sănătate, bucurie și înțelegere în casa dumneavoastră, pace în suflet, în țară și în Lume!

https://www.youtube.com/watch?v=RO8yksJcK0M