ROMÂNCE CELEBRE (XIV).EUFROSINA POPESCU

 ,, Domnișoara Vlasto a jucat rola craiului Righii cu o deosebită grație care o prinde foarte bine și cu o înțelegere ce întotdeauna dă semne de un talent care dezvoltându-se mai mult va face dintr- această tânără domnișoară o actriță însemnată” (în M.N., 1836, 26 febr., an I, nr. 4, p.15) 

Eufrosina Popescu
(București, 20 .X.1821-Fetești 3.XI. 1900)

   În anul 1833, se înființa la București, din inițiativ lui Ion Câmpineanu sprijinit de Ion Heliade Rădulescu, Societatea ,,Filarmonica” cu scopul declarat de a încuraja dramaturgia românească. În programul de activități al acestei societăți se prevedea înființarea unei școli pentru pregătirea viitorilor actori. Astfel, în anul 1836  s-a înființat Școala de muzică vocală, literatură și declamație. Printre cei 12  elevi care au trecut examenul a fost și Frosa Vlasto în vârstă de 12 ani, viitoarea mare artistă Eufrosina Popescu. Iată cum o descria un contemporan: ,,Era înaltă, frumoasă, bine făcută la trup, cu ochi vioi și vorbitori, cu o gură mică, șăgalnică și plăcut zâmbitoare, cu vocea melodioasă ca un cântec, sprintenă, veselă, grațioasă, și mai cu seamă pătrunsă de farmecul ce  răspândea în jurul său pretutindenea, era ușor să izbutească pe scenă și să cucerească dragostea celor ce o priveau și o ascultau.”

 Eufrosina Vlasto s-a născut pe 20 octombrie 1821 la Bucureşti, în casa boierului Vlasto şi a soţiei sale, Maria, dovedind de timpuriu aplecarea pentru cântec, dans şi recitare, ceea ce a determinat-o, cu acordul părinților, să participe la concursul Școlii de muzică vocală, literatură și declamație.În paralel cu această școală și-a îmbogățit  cunoştinţele de limbi străine în pensioanele Duport şi Vaillant. Se spune vorbea franceza, germana, engleza, spaniola, italiana şi poloneza. A debutat din primul an de studiu ( 7 decembrie 1934) în comedia-balet ,, Amorul doctor” de Molière, când Frosa Vlasto a cunoscut bucuria succesului, devenind curând favorita publicului. A interpretat roluri diferite, în comedii și tragedii, chiar și travesti în rolul lui Righii din piesa lui Alexandre Duval, “Juneţea lui Carol al II-lea”. În anul 1936, a jucat în opera lui Rossini ,, Semiramida”.

 La 16 ani, s-a căsătorit cu polcovnicul Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar după numai câţiva ani de căsnicie a rămas văduvă. Întâmplarea a făcut ca o mare cântăreaţă a vremii, Josefina Ronzi, aflată în trecere prin Bucureşti, s-o audă cântând  la o serată dintr-un salon boieresc. Aceasta o sfătuit -o să- şi cultive vocea peste hotare. Ca urmare, Eufrosina Popescu și-a continuat studiile muzicale la Viena, Paris. și apoi în Italia, unde și-a schimbat numele  în Marcolini, după cel al primului soț al mamei sale, Mărculescu. În Italia, a avut succese uluitoare, cântând pe scenele unor teatre renumite la Milano, Torino, Veneția, Florența, Verona, Pisa, Palermo, Neapole, apoi în Franța la Nisa și Paris. A fost admirată de mari compozitori și dramaturgi: Rossini, Meyerbeer, Alphonse Kart. Urma să fie angajată la Opera din Paris, dar a preferat să se întoarcă la București, în anul 1859, unde și-a făcut debutul pe scena Teatrului Național, pe 20 septembrie 1859, în rolul Fiamina din opera ,,Grisélidis” de Jules Massenet.

   În anul 1877, când s-a înființat organizația profesională Societatea Dramatică, după modelul Comediei Franceze, Eufrosina Popescu făcea parte din comisia reprezentanţilor, cât şi din cea bugetară a societarilor.

  Pe data de 8 octombrie 1889, Eufrosina Popescu a fost pensionată forţat, pe baza hotărârii Comitetului teatral condus de Grigore Cantacuzino. Motivul: depăşirea limitei de vârstă. Odată cu ea şi pentru acelaşi motiv, a mai fost pensionat şi Matei Millo… Eufrosina Popescu i-a răspuns printr-o  scrisoare publică, adresându-i-se acestuia nu cu “domnule director”, ci, în semn de sfidare, cu ,,domnule  Cantacuzino”, apoi a continuat: “Sunt sigură ca vizitiului dv., dacă v-ar fi servit 30 de ani, nu i-aţi fi făcut o pensie mai mică de 162 lei. Protestez, deoarece Legea teatrului nu vă dă dreptul să faceţi ceea ce aţi făcut; […] înlăturaţi, fără a o preveni, pe o societară care şi-a jertfit 30 de ani pentru a sluji publicul. Vom vedea…” Urmare a acestei scrisori ,,irevențioasă” a primit o amendă de 200 de lei. Dar Eufrosina Popescu nu s-a lăsat intimidată şi a dat în judecată Direcţia Teatrelor, cerând anularea hotărârii de pensionare. După cinci luni de proces, apeluri şi recursuri, actriţei i s-a dat câştig de cauză. Acest succes a bucurat-o însă prea puţină vreme. Ceea ce nu-i reuşise prin folosirea abuzivă a autorităţii directoriale, Grigore Cantacuzino a obţinut prin “schimbarea” legiuirii […] Direcţia a hotărât “a trece la pensie pe societarii: d-na Eufrosina Popescu pentru vârsta înaintată şi d-l Ştefan Iulian pentru cauză de boală incurabilă, ca nemaiputând aduce ambii niciun serviciu teatrului.” 

   În acest mod, au știut să trateze, autoritățile acelor vremuri, pe prima noastră artistă  care a jucat pe scenele celor mai cunoscute teatre europene și care a renunțat la Opera din Paris, pentru Teatrul Național din București.

  După spusele nepotului ei, avea două pensii: una de 493 de lei, de la soţ, alături de care trăise numai câţiva ani de căsnicie, şi alta de 162 de  lei, de la Teatrul Naţional, căruia îl slujise  o viaţă întreagă. S-a retras la Fetești, unde a dus o viață modestă, trecând spre cele veșnice pe data de 3 noiembrie 1900.  A fost înmormântată Cimitirul Bellu. Nu şi-a dorit doliu la poartă, nici paradă la înmormântare. A cerut să fie dusă la cimitir seara, cât mai discret cu putinţă. Mormântul ei, aflat la Cimitirul Bellu, este simplu, aşa cum l-a dorit artista.

 Pe curând,

Earnest

  Sursa principala:Elena Grigoriu, Zorii teatrului cult în Țara Românească”, Editura Albatros, București.1983

UN BOB DE ISTORIE ȘI DE CULTURĂ (IV)

 "Istoria e faptă şi carte cu dovezi
Cumplită este gluma de care râde mutul
Că viitorul astăzi mai simplu ţi-l prevezi
Dar e mai greu pe lume să iţi prevezi trecutul.
Istoria nu-i ciornă pe care s-o rescrii
În funcţie de, zilnic, schimbate interese
M-am saturat de falsuri, minciuni şi de prostii
Vreau opere complete, nu opere alese." - Adrian Păunescu

Bobul de istorie pentru luna aprilie

Boieri moldoveni la sfat

În luna aprilie 1822, la Iași, un grup de boieri progresiști, sub îndrumarea lui Ioniță Tăutu , concepeau un proiect de constituție cunoscut cu numele Constituția Cărvunarilor. După cum știm, ca urmare a destrămării Imperiului Francez constituit prin războaiele de cucerire conduse de Napoleon, în Europa și America Latină au izbucnit revoluții naționale și burgheze sub influența ideilor revoluției franceze răspândite tocmai de armata franceză. În Balcani și în cele două țări române, Muntenia și Moldova, a izbucnit o mare revoluție burghezo - națională, condusă de către Alexandru Ipsilanti, respectiv de către Tudor Vladimirescu care, deși înfrântă, a dus la independența Greciei și la desființarea domniilor fanariote. Noul statut al celor două țări românești și al celorlalte state din Balcani urma să fie stabilit prin tratatele de pace. Moldovenii, cei dintâi ca întotdeauna, s-au hotărât să conceapă un proiect de constituție care să stabilească statutul Moldovei, principiile care să stea la baza prevederilor, instituțiile și drepturile și libertățile locuitorilor. În acest context, a fost elaborat proiectul Constituției Cărvunarilor ( numele de cărvunari vine de la organizațiile italiene ,,carbonarii”care luptau pentru eliberarea de sub ocupația franceză, din timpul lui Napoleon) care cuprindea 77 de articole. Proiectul a fost înaintat, pe 13 septembrie 1822, domnului pământean Ioniță Sandu Sturdza. Prevederile acestei constituții sunt o îmbinare între vechi ( se mențineau multe privilegii ale boierimii) și nou ( se deschidea calea spre capitalism, acordându-se drepturi burgheziei în formare). Conform Constituției Cărvunarilor statutul intern al Moldovei era monarhia constituțională, unde domnul era ales după merit, de o majoritate a unei  Obștești Adunări, alcătuită din mitropolit, episcopi, și obștea boierilor, fără deosebire de rang.Însă constituția nu stabilea statutul internațional al țării, dar înscria că norodul a  avut privilegiul din vechime de a se oblădui ,,cu ocârmuitorul său și cu pravile țării”, ceea ce este evident că se vorbea de libertatea poporului român.Principiile înscrise sunt : statul de drept ( toți oameni erau egali în fața legii și pedeapsa se aplica tuturor, indiferent ce erau: judecători, stăpâni sau oameni de condiție inferioară), parțial principiul Habeas Corpus ( nimeni nu putea fi condamnat fără dovezi),  principiul separării puterii în stat: puterea executivă aparținea Domnului , puterea legislativă o avea Domnul și Sfatul Obștesc, format  din 41 de membrii, înlocuia Sfatul Domnesc, și era ales de boieri de rang diferit, puterea judecătorească era exercitată de către patru curți de judecată centrale, de curți de judecată distribuite în ținuturi, de judecătorii din fiecare ținut, cu o condică scrisă și cancelarie proprie  și chiar de ispravnici în cazuri ușor de judecat. Administrația țării se făcea după Codul Calimachi. Se mențineau dregătoriile, dar acestea nu mai erau ereditare, ci se ocupau  după merit, iar toate slujbele din instituții se ocupau prin concurs.Se garantau: proprietatea, dar se putea aplica principiul exproprierii pe pentru o cauză de utilitate publică, libertatea de exprimare, dar fără a aduce injurii nejustificate Domnului și instituțiilor, se proteja libera ințiativă, erau asigurate liberalismul economic și comerțul liber cu excepția  vămii.Se cereau școli în limba română la Iași și în alte târguri, unde să se învețe gramatica, aritmetica, geometria, logica, și scrisul, școli superioare în limbi străine după nevoie, pentru științe „de tot felul”, și o tipografie în română, separată de cea a Mitropoliei.  Se garantau, de asemeanea,  libertatea individuală, dar trebuia să se supună legii și libertatea religioasă în condițiile în care aceasta nu aducea ,,vătămare” religiei pământene. Proiectul constituției avea și prevederi naționalist, și anume: nu se  mai permitea stabilirea evreilor în țară, iar cei deja stabiliți în Moldova nu puteau locui în sate;  țiganii trebuiau statorniciți de stăpânii lor ca să nu mai umble prin țară.

 Proiectul Constituției Cărvunarilor a fost trimis și la Moscova și la Istanbul, dar  nu a fost acceptat de cele două Puteri și nici de marea boierime din țară. Acest proiect a fost găsit de către A.D.Xenopol la  Consulatul Rusiei și l- a  publicat în anul 1891, în  „Memoires de l'Academie”, section historique, serie II, XX (1891).

Bobul de cultură pentru luna aprilie

București, Institutul de Speologie ,,Emil Racoviță”

  Pe data de 26 aprilie 1920 se înființa la Cluj primul Institut de Speologie din Lume.

Inițiatorul acestui institut a fost marele savant și explorator moldovean Emil Racoviță (1868-1947), considerat fondatorul biospeologiei. Instituția a fost statuată printr-o lege promulgată de Regele Ferdinand I, la data de 26 aprilie 1920 și publicată în Monitorul Oficial nr. 86 din 20 iulie 1920.Prin această lege, institutul primea și prerogativele inventarului și protecției peșterilor din România. Deși legea nu a fost abrogată, guvernele actuale nu au respectat aceste prevederi.

 Pentru început, institutul a funcționat ca parte componentă a Facultății de Științe din Cluj, reprezentând cadrul oficial în care fondatorul său a mutat și sediul Societății Științifice „Biospeologica”, pe care o întemeiase în 1907, ca instrument internațional de coordonare a activității tuturor zoologilor interesați de studiul faunei subterane. Alături de Emil Racoviță, în institutul din Cluj și-au desfășurat activitatea doi eminenți biologi: francezul Rene Jeannel, entomolog și biogeograf reputat și elvețianul Pierre-Alfred Chappuis, specialist în fauna acvatică subterană. Împreună cu cei doi cercetători, Emil Racoviță a studiat peșterile din România, din Europa și din Nordul Africii, rezultând o colecţie considerabilă cu 20.000 eşantioane de faună cavernicolă. Numărul cercetătorilor care s-au angajat în studiul colecţiei a crescut în timp, fiind publicate 3400 pagini reunite în patru volume sub titlul comun Biospeologica. Este colecţia care reprezintă zestrea ştiinţifică pe care marele savant a aşezat-o la temelia cercetărilor Institutului de Speologie din Cluj. Între anii 1940 și 1945, când o parte din Transilvania a fost luată de Ungaria prin Dictatul de la Viena, institutul și-a întrerupt activitatea.În anul 1956, sediul institutului s-a mutat la București, fiind organizat de către  profesorul Constantin Motas (1891-1980), iar  la Cluj  s-a constituit  o secție. În anul 1960, institutul a trecut sub egida Academiei Române, sub conducerea profesorului Traian Orghidan și a profesoarei Margareta Dumitrescu, primind numele de Institutul de Speologie "Emil Racoviță".

Pe curând,

Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=nMoVpFd3uko

,,Poporul român, opere complete” de Adrian Păunescu

Valeriu Penișoară, muzică și interpretare