E BINE DE ȘTIUT (XIII). AVRAM IANCU ȘI ÎMPĂRATUL FRANZ IOSEF (VI)

 ,,Frate, avem puțini oameni ca Iancu, la glasul cărora se deschid cu amar inimile și auzul poporului, și cată, de voim să ne împlinim datoria de patrioți, cată să păzim pe acești oameni de orice  pericol și să nu-i lăsăm , pe cât ne stă în putință, să cadă în cursele ce le întind mereu  inamicii declarați sau ascunși ai națiunii noastre.”

 ( Magheru într-o scrisoare către Barițiu la Brașov)

Mișu Pop, Avram Iancu îmbrăcat cu
hainele pe care le-a purtat în audiență 
la Franz Iosef

     După înfrângerea Revoluției de la 1848, românii se așteptau ca promisiunile făcute lui Avram Iancu de către austrieci, în ultima parte a revoluției, în urma declarării neutralității armatei revoluționare a lui Avram Iancu în luptele dintre maghiari și austrieci. Însă,  realitatea era alta: pretențiile fiscului pentru pădurile moților începuseră din nou. Mulți fruntași revoluționari din Transilvania erau la Viena unde au prezentat Împăratului Franz Iosef un Memorandum, prin care cereau garantarea celor făgăduite. Răspunsul lui Franz Iosef a fost unul convențional, care se încheia cu următoarea frază: ,,Petițiunea credincioasei mele națiuni române voi dispune să fie luată în apreciere amănunțită și o voi rezolva în cel cel mai scurt timp spre mulțumirea ei.” Dar, în Constituția din martie din 4 martie 1849 nu se pomenea de cele 3 milioane de români din imperiu, menționându-i doar pe maghiari, croați,  sârbi și sași. Din nou, la 30 iulie delegația română a făcut o nouă  petiție, în care arătau că în Constituția la care făceau mereu referiri, românii nu sunt pomeniți. În cele din urmă, revoluționarii aflați la Viena au hotărât să-l cheme pe Avram Iancu la Viena, luând în considerare faima pe care acesta o avea.

  Avram Iancu s-a lăsat cu greu convins și s-a hotărât în februarie 1850 să plece la Viena unde a ajuns pe 20 februarie, fiind însoțit de către Simion Balint și prefectul Maior. A fost primit de către Bărnuțiu, Laurian, Maiorescu, Popazu și Aron Florian,  dar și de studențimea română care voia să-l cunoască. El a fost sfătuit de către Andrei Șaguna cum să se comporte, să dea dovadă de diplomație, , să facă vizite de la președintele ministerial până la cel mai mic ministru, la comandanții supremi militari, după care să aștepte contravizite de la ei. Avram Iancu s-a întâlnit cu tinerimea română, fără a neglija interesele românilor pentru care venise la Viena.

  Abia pe 8 martie 1950 este primit de către Împăratul Franz Iosef, pe care  l-a salutat, nu întâmplător, în limba latină. A fost doar o audiență de prezentare.După această vizită, a mers la arhiducele Francisc Carol,la baronul Welden , la miniștrii Schwartzenberg și Bruck.

Pe 18 martie  împreună cu 17 delegați a fost primit, din nou, de Franz Iosef, unde i-a prezentat o altă petiție.Nu s-a discutat nimic,iar Franz Iosef le-a spus: ,,Vă asigur că dorințele juste ale românilor vor fi împlinite.” Aceleași făgăduieli le-au primit și de la ministrul Bach.Au fost doar promisiuni.

 În toamna anului 1850, Avram Iancu a fost, din nou, chemat la Viena, fiind însoțit de tribunul Andrei Aderca. La Viena, a stat până la începutul anului 1851, mergând și la Praga, unde a cheltuit mulți bani, pentru a se publica, în presa locală, date privind  situația și cerințele românilor. La Viena, a discutat modalitatea organizării administrative și politice a Transilvaniei. Nu le-a fost ușor românilor de a respinge cele mai aberante planuri, printre care unul, care prevedea împărțirea Transilvaniei în trei  teritorii naționale: românesc, săsesc maghiar, dezmembrarea Banatului și a Bucovinei. Cât a stat la Viena, Avram Iancu s-a întâlnit des cu studențimea română radicală, activitate care i-a adus critici din partea moderaților, dar și nemulțumirea oficialităților vieneze. Cu toate acestea, generalul Luders, aflându-se la Alba Iulia, a propus decorarea unor tribuni și a lui Avram Iancu. Însă, Țarul Rusiei Nicolae I,  a luat-o înainte austriecilor și au trimis o delegație cu Ordinul ,,Sfânta Ana” și bani  pentru conducătorii revoluției. Această măsură a Rusiei l-a pus într-o situație neplăcută pe Franz Iosef, care uitase de făgăduiele făcute românilor și a hotărât să-i acorde lui Avram Iancu ,,Ordinul Franz Iosef”. Avram Iancu, aflat încă la Viena, a refuzat decorația argumentând, în scris, că nu are nevoie de jucării și că trebuie decorată, mai întâi, națiunea română, încheindu-și argumentarea cu următoarea frază: ,,Poporul m-ar considera un bărbat de rea-credință, pentru că aș fi ținut să-l înșel cu promisiuni goale, dar mi-ar fi imposibil, de aici încolo, să realizez ceva pentru monarh și pentru națiunea mea.”  Atitudinea Craiului Munților a produs o mare senzație și purtarea sa ostentativă  i-a determinat pe oficialii imperiului să-l invite să părăsească Viena împreună cu Bărnuțiu, Laurian, Ciparu și alții.

   Întors în Transilvania, s-a ocupat de procesele moților, iar cei 3000 de galbeni, pe care i-a primit de la Țarul Nicolae I, i-a împărțit , dându-i o parte lui  Bălcescu ca să ajungă la Paris, iar cu  cealaltă parte a  plătit datoriile moților la fisc, pentru că aceștia  nu putut munci, pentru că au fost înrolați în armata sa.

   După ce au fost date cele două patente imperiale, din anul 1852, prin care se punea în aplicare și în Transilvania eliberarea țăranilor din iobăgie, Franz Iosef, în calitatea sa de Mare Principe al Transilvaniei, a vizitat Transilvania. Avram Iancu i-a schimbat traseul, purtându-l prin Țara Moților, organizându-i o primire cu mult fast, oferindu-i o serbare și o masa câmpenească pe Muntele Găina, dar el nu s-a prezentat la niciun popas al Împăratului, care întreba de fiecare dată: ,,Wo ist der Iancu”. Se spune că totuși Avram Iancu s-ar fi dus, seara, la Câmpeni, să se întâlnească cu Franz Iosef, dar contele Grűnne a dat ordin, din propria inițiativă, să i se spună că Împăratul este obosit și că îl va primi a doua zi, dimineața. El știa foarte bine că Franz Iosef îl aștepta, dar nu voia această întrevedere și, cunoscând caracterul lui Iancu, spera ca acesta să nu se mai înfățișeze Împăratului, ceea ce s-a și întâmplat. Mulți istorici susțin că Franz Iosef ar fi vrut să-i acorde un titlu nobiliar ( cum îi acordase croatului Jelàčič) și că acesta ar fi fost motivul pentru care Avram Iancu nu ar fi vrut să se mai întâlnească cu el. Pentru a-l îndepărta de moți, Prințul Schartzenberg, Guvernatorul Transilvaniei, a încercat să-l convingă să accepte o funcție în cadrul Imperiului Habsburgic, dar și de data aceasta, Avram Iancu a refuzat.

  Acesta a fost caracterul Craiului Munților, care ne-a demonstrat că el nu putea să-i trădeze pe moți și că nu-l impresionau titlurile nobiliare și înaltele funcții.

 Pe curând, 

 Earnest

 Sursa principală: Livia Liliana Sibișteanu, AVRAM IANCU (1824-1872), PORTRET, în Diaconia, nr.19, cu bibliografia aferentă

https://www.youtube.com/watch?v=ktbIWaFh66A

TĂMĂDUITORII FĂRĂ DE ARGINȚI (II). SFÂNTUL NECTARIE DE LA EGHINA

 ,,Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii națiuni. Este baza fericirii și bunăstării oamenilor și temelia tuturor virtuților. Este scara care-l ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănarea cu Dumnezeu.” (Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina)

Sfântul Nectarie ( n.1. X.1846 la Silivria,
 d. 8.XI. 1920 la Atena)

 Luna noiembrie este numită luna tămăduitorilor fără de argint, pentru că în  această lună sunt sărbătoriți 16 tămăduitori. Primii sfinții tămăduitori din această lună, Cosma și Damian din Asia, sunt sărbătoriți pe 1 noiembrie, iar ultimul este Sfântul Stelian Paflagonul sărbătorit pe 26 noiembrie. Unii dintre ei erau medici ca frații Cosma și Damian, alții aveau doar cunoștințe medicale ca Sfânta Ecaterina, iar majoritatea erau preoți care au primit acest har. Printre aceștia este și Sfântul Nectarie din Eghina, care a fost canonizat pe data de 8 noiembrie 1961 de către Sinodul Patriarhiei Ecumenice, sub conducerea Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului, cu numele de Sfântul Părinte Nectarie, Mitropolit de Pentapole, cu zi de cinstire în 9 noiembrie.
  Sfântul Nectarie s-a născut pe 1 octombrie 1846, într-o familie de greci creștini,  în orașul Silivria, situat în provincia otomană Tracia ( astăzi, Silivri, în provincia Istanbul din Turcia), oraș unde s-a născut în secolul al V-lea celebrul medic grec Herodicos, fratele filosofului sofist Gorgias. La botez, a primit numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani, a plecat la Constantinopol ca să-și continue studiile începute în orașul natal. La 27 de ani, a devenit monah la Mănăstirea ,,Nea Moni”, întemeiată în anul 1042 de către Împăratul Constantin al IX-lea Monomahul ( astăzi, aflată în Patrimoniul UNESCO), primind numele de Lazăr, iar după un an de zile a  fost 

Biserica ,,Sfânta
Treime ” din Eghina

hirotonit diacon, primind numele Nectarie. După ce a terminat studiile teologice la Atena, a plecat, în anul 1885, în Egipt. Aici, a slujit la Biserica "Sfântul Nicolae“ din Cairo. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a hirotonit Mitropolit Onorific de Pentapolis (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei Superioare) și secretar patriarhal, fiind  reprezentantul său la Cairo. În urma unor calomnii venite din partea unor preoți invidioși  din Alexandria, care l-au acuzat de trădare, spunând că vrea să ia locul Patriarhului Sofronie, Patriarhul i-a retras, printr-o ordonanță, titlurile ierarhice, iar  el s-a întors, în anul 1890, în Grecia. Aici, a fost director la Seminarul Teologic Ortodox Rizarios, până în anul 1908, când și-a da demisia, retrăgându-se la Mănăstirea ,,Sfânta Treime” din Eghina. Această mănăstire este ctitoria sa, pe care a început s-o ridice în anul 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe. Retras la Mănăstirea din Eghina, a săvârșit numai fapte bune, ajutându-i pe cei săraci și pe cei bolnavi. Rugăciunile sale au vindecat mulți oameni aflați în suferință. Însă, o boală mistuitoare l-a slăbit, ceea ce le-au determinat pe măicuțe să-l ducă la un spital din Atena, unde, după două luni, pe 8 noiembrie 1920, a fost chemat la Domnul. A fost înmormântat la Mănăstirea Eghina. După șapte ani, când a fost dezgropat, trupul său era intact, răspândind multă mireasmă. 

Biserica ,,Sfântul Nectarie” din Eghina

La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. 

   Sfântul Nectarie a fost, de asemenea, un cărturar și un înțelept, un teolog erudit. El a scris și a redactat mai multe scrieri teologice de morală și de istorie a Bisericii. Sfântul Ierarh Nectarie  era foarte smerit și blând și nu căuta cinste de la nimeni.  În timpul liber, lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă. 

  Mai târziu, la poalele mănăstirii, între anii 1973 și 1994, a fost construită o bazilică măreaţă, cu hramul ,,Sfântul Nectarie”, una dintre cele mai mari din Grecia, pentru a primi miile de pelerini ce vin în timpul verii şi în ziua prăznuirii sfântului. Astăzi, capul sfântului este păstrat într-o mitră de argint în biserica mănăstirii, iar alte părţi din moaştele sfântului se află alături, într-o raclă de argint.
  De asemenea, mâna stângă se află în catoliconul ( biserica primară) Mănăstirii ,,Marea Lavră” din Sfântul Munte Athos și  părți din moaște se află în câteva biserici din lume, dar cele mai multe se găsesc în mănăstirile și bisericile din România. Cultul Sfântului Nectarie  s-a răspândit în România, mai ales, după aducerea, în anul 2004, de părticele din moaștele lui la Mănăstirea Radu -Vodă din București. Cele mai multe biserici din țara noastră care au fost înzestrate cu părți din moaștele Sfântului Nectarie sunt în București ( în 9 biserici), în județele Suceava, Neamț, Cluj, Constanța. La Iași, la Mănăstirea Frumoasa și la Biserica ,,Sfântul Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun, în Bacău, la  Biserica ,, Adormirea Maicii Domnului”, Lazaret și în județul  Brașov la Schitul Șinca Nouă, comuna Șinca Nouă, Biserica “Sfânta Treime” Bucium, Schitul “Nașterea Maicii Domnului” Șinca Veche, și la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Visarion de Larisa”,cartierul Craiter, merg bolnavii de cancer pentru a se ruga. Sfântul Nectarie, care a murit de cancer, este cel care alină durerile bolnavilor de cancer și-i vindecă pe cei care se roagă cu evlavie și cu credință, pentru că orice minune dumnezeiască se săvârșește numai atunci când crezi în puterea vindecatoare a Domnului și a intermediarului dintre noi și Dânsul, în acest caz, Sfântul Nectarie, care se roagă, alături de noi.

  Pe curând,

  Earnest

BIBLIA (X). PĂCATUL

 

În Biblie, despre păcat  se fac mai multe referiri, privind originea, consecințele  sau înfrângerea păcatului. Cuvântul păcat este folosit în diferite situații el, având semnificația: devierea de la  direcția propusă sau de la cale, abaterea de la norma morală, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, sfidarea domniei și conducerii Lui, un rău înfăptuit  voit, săvârșirea unei nelegiuri etc.

 Vă propun spre citire un fragment, privind o analiză a păcatului biblic realizată de  Arhimandritul Sofronie:

,,Vechiul Testament înțelege  păcatul drept încălcarea poruncilor morale și religioase ale Legii lui Moise. Noul Testament a transferat conceptul de păcat asupra omului lăuntric. Faptul de a simți păcatul în noi înșine e un act spiritual, cu neputință fără har, fără apropierea de noi a Luminii Dumnezeiești. Efectul inițial al apropierii acestei misterioase Lumini e acela că vedem locul precis unde ne aflăm ,,duhovnicește” într-un moment anume. Primele arătări ale acestei Lumini Necreate nu ne îngăduie să avem experiența ei ca lumină. Ea strălucește într-un mod tainic, luminând întunericul nostru al lumii noastre interioare, dezvăluindu-ne un spectacol care în starea noastră normală de ființe căzute e departe de a fi vesel pentru noi. Simțim ca o ardere. Aceasta este începutul contemplației reale -care nu are nimic comun cu contemplația spirituală sau filozofică. Devenim conștienți de păcat ca o despărțire de izvorul ontologic al ființei noastre. (...). Păcatul nu este încălcarea standardelor etice ale societății umane sau a vreunei prescripții legale. Păcatul ne taie de Dumnezeul Iubirii Care ni S-a arătat ca Lumină în care nu este niciun întuneric (cf.1 In 1,5). Faptul de a ne privi realitatea noastră jalnică e un dar ceresc, unul din cele mai mari care există. El înseamnă că am pătruns deja într-o oarecare măsură în sfera dumnezeiască și am început să contemplăm -existențial, nu filozofic -omul așa cum este el în gândul lui Dumnezeu înainte de creația lumii 

  Oroarea de a ne vedea pe noi înșine așa cum suntem e ca un foc mistuitor. Cu cât mai sever își face acest foc lucrarea, cu atât mai aproape de agonie e durerea noastră spirituală. Și totuși, în chip inexplicabil, lumina nevăzută ne dă o simțire a prezenței dumnezeiești înăuntrul nostru: o ciudată prezență tainică ce ne atrage spre ea, spre o stare de contemplație, despre care știm că e autentică pentru că inima noastră începe să zvâcnească în rugăciune. Nu poate fi repetat îndeajuns faptul că lucrarea dumnezeiască are o dublă mișcare: una, cea care ni se pare a fi cea dintâi, ne cufundă în întuneric și suferință. Cealaltă ne înalță în sferele înalte ale lumii dumnezeiești. Dimensiunile ființei noastre interioare se extind și cresc. Dar atunci când predomină mișcarea coborâtoare , ea ne silește să strigăm: ,,Înfricoșător lucru e să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu” (cf.Evr10,31).”

  Pe curând,

  Earnest

Sursa: Arhimandritul Sofronie, Contemplația, în ,,Viața Sa e viața mea” (,,Rugăciunea -experiența Vieții Veșnice”, Editura Deisis, Sibiu, 2007

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXVIII). PÉTER DEMÉNY, VÂRTEJ ÎN RELUARE

 

   

Péter Demény s-a născut în anul 1973, pe 24 iulie, la Cluj. A trăit la Cluj,  Zalău, Târgu Mureș, iar din anul 2022, la București. Este profesor la Facultatea de Litere de la UBB Cluj și redactor-șef la reviste de artă on- și offline „Matca“, pe care eu v-am recomandat-o pe acest blog. Este poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător din limba română în limba maghiară și invers.
 Romanul ,, Vârtejul în reluare” a fost publicat în anul 2023 la Curtea Veche Publishing, în traducerea lui Kocsis Francisko. Despre acest roman, autorul a spus următoarele, într-o filmare din septembrie 2024: ,,Vârtejul l-am scris în limba maghiară așa cum această carte a început să se scrie în mine în limba română (...) Este un roman în care frazarea e totul așa cum Sinceritatea e totul. Nu vreau să zic că numai scriitorii sau artiștii înțeleg asta, dar cu siguranță numai acei care au încercat măcar să fie onești cu ei înșiși.”
 Nu vă recomand acest roman pentru frazarea sa atât de asemănătoare cu a lui Garcia Marquez în ,, Toamna patriarhului”, ci pentru  a înțelege tinerii căsătoriți sau cei care vor să se căsătorească cât de importantă este atmosfera familiară în creșterea copiilor. Imre și fratele său sunt produsul mediului în care au trăit:un tată intelectual ratat,  bețiv, violent, o mama învățătoare cu studii universitare pe care o interesează mai mult renumele său și mai puțin starea psihică prin care trece Andris, ratat și bețiv ca și tatăl său. Imre ( fratele cel mare), personajul principal, absolvent al Facultății de Litere a Universității clujene, poet, publicist, editor la o revistă culturală, este prins în vârtejul vieții. El își justifică prin mediul în care a trăit, faptul că  nu se adaptează la o viață de familie liniștită, unde Maria, soția sa era  înzestrată cu ,, bunătate cu o asemenea calitate” pe care n-a mai constatat-o niciodată la nimeni. De aceea, nu știe să iubească, nu știe să se bucure, dar nici nu face vreun efort pentru a iubi, pentru a nu a-și trăi viața fragmentar. În capitolul 11 al cărții, autorul ne prezintă punctul de vedere al lui Imre, privind condiția maghiarului, minoritar din România, care susține că nu simte că România este țara lui, dar nici Ungaria, unde este considerat ,,vită de pustă”. Eu cred că este drama oricărui minoritar național din orice țară, care se încăpățânează să  înțeleagă că  nu poți separa cele două identități:  minoritar național și  cetățean al țării, în care trăiești, de ,,n” generații. În același capitol, Imre face o constatare nemaipomenit de reală, privind istoria noastră, și anume că noi, românii, nu am știut niciodată cum să profităm de o victorie pe care am obținut-o.
Autorul face uz de descrieri erotice. Este o ,,modă” în literatura contemporană de pretutindeni, având ca fals suport concepția  că numai astfel poți satisface publicul cititor. 

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest

 

E BINE DE ȘTIUT (XII). AVRAM IANCU (V). ACUZAȚII NEDREPTE

  ,,Înţeleg prin această naţiunea mea iubită care geme sub atâtea greutăţi şi pentru care m-ar durea inima dacă prin dezvăluirea credinţei mele adevărate aş duce-o într-un pericol şi mai mare” ( Avram Iancu, Scrisoarea către Ilie, 12 mai 1867) 

Avram Iancu, în anul 1849
pictor. Barbu Iscovescu

   Vă amintiți, că în martie 2011, Csibi Barna, un extremist de etnie maghiară care era angajat la Direcția de Finanțe Publice Harghita, a spânzurat păpușa lui Avram Iancu, după ce domnia sa l-a judecat  și l-a condamnat la moarte? ,,Craiul Munților” a fost acuzat că a comis crime,  în timpul revoluției, mai ales, la Aiud și Vințu de Sus. Acuzațiile lui aveau la bază  punctul de vedere al unor  istorici maghiari, care l-au ponegrit și l-au acuzat de fapte pe care Avram Iancu nu le-a înfăptuit.Nu știm pe ce documente s-au bazat acei istorici, nu știu dacă au făcut-o cu intenția de a stabili adevărul istoric sau dacă au făcut-o cu rele intenții. 
  Biograful și prietenul său, Iosif Sterca-Suluțiu scria despre el că ,, era foarte tolerant față de alte națiuni și confesiuni”.
Niciodată Avram Iancu , în discursurile sale, nu a instigat la ură și la violență împotriva naționalităților conlocuitoare din Transilvania, ci la lupta împotriva celor care îi asupreau pe toți cei fără drepturi, indiferent de neam, religie. Astfel, într-unul din discursurile sale în fața țăranilor a spus, următoarele: : ,, Noi ne-am  adunat , frați români, ca să dăm de știre celorlalte naționalități din țară, care au domnit peste noi, pe nedrept, că șerbi mai mult nu vrem să fim, că vrem să fim liberi, că noi nu vrem să domnim peste alții, dar nu vom mai suferi, noi, cei mai numeroși cei mai vechi locuitori ai țării, ca să se facă vreo lege în această țară a noastră fără vrerea noastră.” În ceea ce privește acuzațiile  atrocităților săvârșite  la Aiud, în ,,Raportul său către Viena”, Avram Iancu scria:

Păpușa Avram Ianncu, 
spânzurată la Miercurea Ciuc

,, Deși maghiarii, în Valea Murășului și în regiunea Aiudului, au comis atâtea atrocități, scene de omoruri și tăciunări ( arderi n.n.), totuși românii la intrarea lor în Aiud s-au purtat cu atâta umanitate , încât niciun singur cetățean nu a avut nici cea mai mică cauză a se plânge despre ei, ceea ce trebuie să relevăm cu atât mai vârtos, în lauda românilor, cu cât gardiștii sași, care au mers la Aiud în urma românilor, pentru ca să stea acolo în garnizoană, s-au distins prin scene spurcate de spolațiuni și rapacități, ceea ce dregătorii orașului au dus la cunoștință comandantului general într-o reclamațiune scrisă.” De asemenea, a fost acuzat de încendierea localității Vințu de Sus. În același raport, el arăta :  ,,… pe când am ajuns noi la orășelul acela, l-am aflat noi ars mai tot și deșertat de locuitori. Tot acolo am descoperit o mulțime de români morți, aruncați de către maghiari în niște gropi cu var și înecați acolo diabolește, apoi și trupuri moarte înfierate și ciungărite de ale unor preoți români , ocaziune prea îndeajuns spre a împintena răzbunarea românilor. ”

     Multă ură pentru un român care a militat și pentru drepturile minorităților!

Pe curând,

Earnest

NĂZDRĂVĂNII POLITICE ȘI ACTORII LOR

 ,,Trăind din politică și prin politică… politicianistul e capabil de a falsifica totul.”
                                                                                                                                 (Mihai Eminescu)

 

 În povestea cu tâlc ,,Jupan Rănică Vulpoiul”, Alexandru Odobescu  ne istorisește că ,,Vulpoiul, rumegînd în mintea lui alte năzdrăvănii, îl rugă ( pe Împăratul Leonilă n.n.) să-i dea voie a se duce mai întîi la o mănăstire,  de precum se legase cu sufletul, ca să se roage pentru iertare păcatelor sale.”Mi-am amintit de această poveste ( eu sunt un mare amator de povești, legende, mituri), aseară, când mă uitam  pe diferite posturi TV, ascultând știrile. Astăzi, mi-a revenit, din nou, în minte povestea cu Rănică Vulpoiul și mi-am zis că Mapamondul este o Grădină Zoologică, iar personajele pădurii din poveste se potrivesc cu actorii politici de la noi și de pretutindeni. 

     La noi,a început bătălia politică pentru putere, iar politicienii au început să facă năzdrăvănii ( în DEX, cuvântul năzdrăvănie este definit, printre altele: faptă, vorbă, idee glumeață; poznă, năzbâtie, ștrengărie, dar și faptă, vorbă șireată;  șiretlic, vicleșug).

  Vin alegerile și sondajele nu sunt satisfăcătoare, pentru niciunul dintre actorii politici. Se caută corupți ( chiar și cu găini și cu ouă), vânzători ai locurilor de pe listele electorale, colaboratori ai Rusiei ( ca și cum Putin nu are altă treabă decât să se amestece în alegerile din România; oricum, deja s-a amestecat în acele din Moldova, fiind demascat de americani). Americanii vigilenți,prin Ambasada de la București, ne-a băgat în sperieți: pe românii ortodocși de Sfânta Parascheva și pe evrei de Sucot, informându-ne că în preajma acestori sărbători vor fi atentate la biserici și la sinagogi, chiar și la moschei, deși, anul acesta, musulmanii au sărbătorit pe 14 septembrie  Mevlid Kandili sau Noaptea Naşterii Profetului Muhammed, când toți creștinii din țară sărbătoreau Ziua Crucii. Jale mare! N-a fost să fie!

   Vă las pe dumneavoastră să identificați personajele din poveste, cu actorii politici. 

   De câteva zile, Stan și Bran au devenit vedetele televiziunilor, întruchipați în Nicușor și Nicu.Stan, în filmul realității de pe scena politică românească, este cel care conduce, Bran, fiind supus și ascultător. Sunt nedespărțiți: s-au aliat împotriva siguranței locuitorilor  din București, în numele statului de drept și a legalității, reușind să înfrângă Ciuma Roșie, care voia să repare Pasajul din Piața Unirii ( PNL și USR nu știu că, în țara noastră, sintagma ,,ciuma roșie” a fost folosită prima dată de către Mihai Eminescu, referindu-se la liberalii radicali; marele poet știa că ,,politicianismul este capabil să falsifice totul.”). Peste noapte, Stan a devenit liderul liberalilor și useriștilor! Mare năzdrăvan! Mai mult, useriștii, prin vocea puternică a lui Amy ( deși aceasta nu este atât de mult iubită de ei), s-au gândit să  scrie o moțiune de cenzură împotriva Guvernului și chiar Amy a scris-o, dar s-a pierdut. Între timp, micuța Amy a dat niște interviuri, unde a dovedit cât de ,,bine” este pregătită în politica internațională, spunând adevărate năzdrăvănii: a confundat un articol din Constituția României,pe care a citit-o ca pe un roman, cu art. 5 din Tratatul NATO, s-a arătat belicoasă, gata să atace dronele rusești, s-a declarat cu vehemență filoamericană pentru că poartă blugi și bea Coca-Cola, susținând sus și tare lupta Ucrainei împotriva Rusiei, fiind de acord cu rolul important al Turciei în supravegherea vaselor Ucrainei care trec prin cele două strâmtori. De asemenea, ne prezintă un videoclip în care ne arată cum se piaptănă , seara, înainte de culcare. Năzdrăvănii debitează și năzdrăvanul Geoană, cu gura lui păcătoasă ce grăiește adevăruri, pe care nu le recunoaște. Chiar de la domnia sa, nu mă așteptam la astfel de năzdrăvănii, având în vedere că l-am votat! S-o fi ramolit, ca Biden. Este totuși prea devreme, el fiind doar  Popa Prostul, acea carte de joc a copiilor, care are imprimată pe ea o imagine a unui rege și cu care jucătorul pierde, dacă rămâne cu dânsa în mână. Dar și în  cazul său, au apărut sponsori năzdrăvani, capabili de năzdrăvănii, care l-au băgat pe Popa Prostul într-o mare belea.

  Între timp, ne mai ,,distrăm”, plângând de năzdrăvăniile Cruellei. După ce a țipat din toți rărunchii împotriva evreilor, instigând la ură,violență, apărându-i cu crucea în mână pe palestinieni ( nu știu de ce nu cu semiluna, căci ar fi fost mai convingătoare), a țipat la Mitropolia Moldovei de Sfânta Paraschiva, amenițând cu plângere penală pe călugări, că au luat bani de la stat, ca să le dea mâncare și ceai pelerinilor, iar ei și-au însușit acești bani. Numai că statul român nu a finanțat pelerinajul, iar voluntarii au împărțit pelerinilor ceai și sarmale preparate de călugărițe, de femeile din diferite parohii. Întotdeauna la această sărbătoare au fost mulți sponsori care au contribuit cu bani sau produse, pentru prepararea hranei pentru pelerini. Însă, Cruella nu se oprește cu năzdrăvăniile ei: nu poate candida ca președintă, va candida ca parlamentară , deși este parlamentară europeană, căci și-a propus să-și facă dreptate. Între timp, Năzdrăvanul Țării, supărat ca nu a putut candida ca senator pe listele PNL, se răzbună, pentru  că trebuie să plătească datoriile sale statului, pentru că a pierdut la recurs, trăgând sforile, fiind principalul păpușar politic și cheltuind  și ultimii bani ai Președinției, în ultima sa vizită oficială,închiriind tot un avion luxos.

   Să nu uităm nici năzdrăvănia lui Zelenschi din planul său pentru victorie. Printre altele, cere retragerea trupelor NATO din unele țări, printre care și din România, și înlocuirea lor cu trupe ucrainene, pentru că sunt bine dotate și pregătite militar. Parcă nu aveau arme și cereau bani, instructori pentru pregătirea soldaților etc. Dragii mei europeni și americani, dumneavoastră nu știți cât de periculos este să înarmezi Ucraina din resursele voastre și să rămâneți descoperiți? Mai puneți mâna pe o carte de istorie și poate vă vine mintea la cap!

 Așadar, în această campanie electorală vom avea parte de multă șiretenie, de mulți șireți care ne vor aburi prin diferite vicleșuguri. Vor deveni vedete și lideri cei care nu au făcut nimic, ca Nicușor, pentru că este șiret, ca jupanul Rănică din poveste și vor apărea pe rând toate personajele din poveste ca vornicul Lupu Falcă-Lată, Banul Martin Ursul, vataful Bursucel, logofătul Cucurigu Cocoșel, aprodul Potaie Dulău, vechilul Măgărilă, medelnicerul Urechilă Iepuraș, postelnicul Motan Cotoiul, kir Behehe Berbecilă care vor fi ușor de manipulat, pentru că toți sunt ușor de manipulat, deoarece sunt lacomi, avizi de putere și bani. Singura victimă va fi poporul, așa cum a fost medelnicerul Urechilă Iepuraș, credincios, credul și fricos.

  Pe curând,

  Earnest

                                        

ISTORIE CORECTĂ: LIBAN ȘI ISRAEL

HARTA ISRAEL ȘI LIBAN CU VECINII ACESTORA

 ,,Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.”( Cântarea Cântărilor)

   În anul trei de facultate, am avut de prezentat, la Sociologie, subiectul Evoluția în istorie. După ce am vorbit despre evoluția economică, socială, politică, ideologică, culturală, am spus că, din punctul meu de vedere, nu a existat o evoluție, în totalitate,  a mentalității și a comportamentului psihic al oamenilor, atâta timp cât  mai există violență, războaie, imoralitate. Nici măcar creștinismul, cea mai umanistă religie ( Iubește-ți aproapele....), nu a reușit să înlăture răul din oameni. Înșiși reprezentanții Bisericii Catolice au ars pe rug pe semenii săi și au jefuit popoare în numele înlăturării comportamentului lor sălbatic, distrugând mari civilizații. Profesorul Natanson nu m-a contrazis, iar colegii mei au început dezbaterea.
   Eu am rămas și astăzi cu această convingere și la orele mele, când analizam evenimentele  prin  prisma materialismului istoric, arătând cauzele economice, sociale, politice, ideologice, le spuneam elevilor și cauzele care țin de mentalitatea popoarelor, de comportamentul psihic al liderilor și chiar de cele astronomice ( rolul așezării planetelor în agitarea spiritelor popoarelor sau liniștirea lor, favorizând izbucnirea războaielor sau menținerea păcii).

  Așadar, americanii au vrut să impună în țările din Orient democrația lor, care nu se potrivește cu mentalitatea și credința islamică ( bineînțeles, ca pretext, ca să pună mâna pe resursele acestora, după ce s-au eliberat de sub colonialismul francez și englez), iar musulmanii, deloc proști (au intuit scopul real al americanilor), au înființat zeci de organizații teroriste, motivând cu misiunea lor religioasă, aceea de a-i pedepsi pe necredincioșii creștini,care susțin că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, el nefiind decât un Profet și pe necredincioșii de israeliți, care nu au respectat Legământul. Astfel spus, americanii veneau cu democrația lor, iar musulmanii cu religia lor, sub care își ascundeau intențiile reale: bogății și teritorii.Unii mai fanatici ca ceilalți. Întrebarea este: cine va învinge?

   În Antichitate, teritoriul Libanului și al Israelului a fost ocupat de canaaiți, urmașii lui Canaan, nepotul lui Noe. Noul Testament ne relatează clar, că urmașii lui Canaan, organizați în 11 grupuri, au ocupat în cursul istoriei teritoriul Feniciei ( azi Liban), Siriei și Palestinei ( Israelul). Canaanul nordic a fost numit de către evrei, asirieni, egipteni Liban ( de la Munții Liban, care în ebraică înseamnă alb, pentru că pe crestele înalte ale munților, șase luni strălucea roca albă calcaroasă și șase luni, zăpada), iar de către greci, Fenicia ( în limba greacă, însemnând roșu purpuriu, vopseaua pe care o comercializau canaaiții.) Partea sudică, a fost numită tot de către greci, Palestina, de la filistenii care făceau parte din marea migrație a Popoarelor Mării, care au ocupat țărmurile Mării Mediterane, în timpul exilului evreilor în Egipt. Popoarele Mării  au dus la decăderea Imperiului Hitit, a hegemoniei Sidonului ( întemeiat de către Sidon, unul dintre urmașii lui Canaan). În întreg teritoriul menționat, mai sus, s-a vorbit și s-a scris în limba canaaită, grupată în trei dialecte: nordic ( fenician, moabit, ugarit), sudic ( ebraica biblică) și aramaic. Acest popor semit s-a împărțit în statele menționate, mai sus, (doar Fenicia a fost organizată numai  în orașe -state, care, pe rând, și-au impus hegemonia, cele mai puternice, fiind Sidonul și Tirul). Toate au cunoscut , în istoria lor, stăpâniri străine ale imperiilor vecine: hitit, egiptean, asirian, babilonian, macedonean, apoi cel roman, arab, bizantin, otoman, chiar și ale cruciaților, culminând în Epoca Modernă cu colonialismul englez și francez. În Antichitate, fenicienii/libanezii au fost uneori în stare de război cu evreii (de exemplu, Aradul a fost stăpânit temporar de către evrei ),  le plăteau tribut evreilor, dar ele au  conviețuit sute de ani în pace, încheind tratate economice, cum au fost cele între Hiram și David, Solomon, pe care l-a ajutat în terminarea Templului ( unii istorici consideră că atunci s-ar fi pus bazele Masoneriei).

   Ce-i deosebește , în istorie, pe vechii fenicieni/libanezi de evrei, popoare care au avut o  origine comună? În timp ce fenicienii au fost asimilați de către  arabi și musulmanizați, ei fiind numiți libanezi, evreii ( poporul lui Israel, israeliții) nu au putut fi asimilați de niciun popor ( chiar și cei care au migrat) și și-au menținut identitatea și religia.

  Ce îi învrăjbește? Istoria recentă. Constituirea statului independent Israel, în anul 1947, prin împărțirea Palestinei, i-a nemulțumit pe arabi ( palestinieni), ceea ce a dus la constituirea organizației teroriste Hamas, în anul 1967, o aripă a Frăției Musulmane (aceasta a fost constituită în anul 1928 în Egipt ca o organizație antibritanică, națională), care are ca scop cucerirea Israelului, transformarea lui într-un stat islamic și musulmanizarea evreilor. Să fim serioși: evreii nu și-au pierdut  identitatea  și religia în trei milenii de istorie și și-ar pierde-o, acum, la început de mileniu trei, că așa vor arabii?

 În Liban, s-a constituit Hezbollah, organizație politică teroristă și religioasă  a musulmanilor șiiți, în timpul Războiului din Liban,din anul 1982, înlocuind Organizația lui Abu Nidal și a mișcării șiite Amal,  susținută de către Iran. În Liban,  s-au refugiat, după 1947, mulți palestinieni. În Liban, trăiesc foarte multe familii mixte franco-libaneze, iar peste 40% din populație este creștină. Hezbollah urmărește constituirea Libanului ca stat islamic. Este cumplit, cum războaiele din Liban au distrus urme ale atâtor civilizații, aparținând popoarelor care au stăpânit acest teritoriu.  Libanezii ca și israeliții trăiesc sub acțiunile teroriste ale celor două organizații ( în aprilie 2015, v-am recomandat romanul ,,Femeia de hârtie” al scriitorului libanez Rabih Alameddine, care surprinde foarte bine trăirile libanezilor din Beirut, din timpul războaielor purtate pe teritoriul libanez).

   Mă întreb: ar fi existat aceste organizații teroriste, fără încurajarea materială a lor din partea altor state?

Este normal ca la începutul mileniului trei să impui religia ta altor popoare sau să impui forma ta de guvernare, fără să ții cont de mentalitățile, de tradițiile și de istoria popoarelor? Toate aceste acțiuni , care, indirect, au fost susținute de mai Marii Lumii, ca pretexte pentru a declanșa un alt Război Mondial, pentru a distruge, ca să aibă ce reconstitui, pentru a-i susține pe marii producători de arme,  pentru a instala o nouă ordine mondială, pentru  o scădere demografică, căci pământenii s-au înmulțit și nu mai există resurse și nici loc pentru toți, pe această planetă?

   Eu vreau ca toți magnații și conducătorii belicoși să se lupte între ei, nu să-și trimită popoarele în luptă, în timp ce ei stau ascunși în buncăre.

   Pe curând, 

   Earnest

 Priviți harta celor trei state și vecinii lor. Niște coloși se implică în războiul dintre două organizații teroriste din două state mici înființate de alte țări și finanțate și de alte state, cu un alt stat mic, dar dezvoltat economic și cu o putere identitară  care le motivează luptă.