EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXIII).RODICA OJOG BRAȘOVEANU, VULTURUL DE DINCOLO DE CORNUL LUNII

 ,,De data asta împrejurările nu au  fost prielnice, poate nu am fost suficienți de chibzuiți sau ne lipsește acea împlinire și înțelepciune politică despre care vorbește stolnicul, dar va sosi, logofete, încredințat sunt că va sosi și ziua și ceasul, când, lepădând poverele supușeniei, Vulturul nostru va zbura slobod  pe cerul Valahiei, avântându-se peste piscuri și luceferi departe, dincolo de Cornul Lunii! Pizmuiesc viitorimea , logofete! Binecuvântate și bucuroase zilele cele vor trăi...”                                                                                                                        (Brâncoveanu către Radu Andronic)

   

Angela Rodica Ojog Brașoveanu
(București, 1939-București 2002)

Când ești nevoit să stai la pat, îți amintești că sub patul în care zaci mai sunt cărți care așteaptă să fie citite și pe care le-ai uitat acolo. Așa este cu romanul pe care, astăzi,  vi-l recomand și pe care l-am primit cadou de la o  colegă, de Sfântul Nicolae, în anul 2017. Cu ocazia aceasta, am aflat că Rodica Ojog Bașoveanu a scris și romane istorice, nu numai romane polițiste, ca a fost de profesie avocat și că a fost căsătorită cu actorul Cosma Brașoveanu, coleg de generație cu Florin Piersic, Leopoldina Bălănuță, Ioana Bulcă și cu alți mari titani ai teatrului și cinematografiei românești. În anul 2016, v-am recomandat  să citiți de această scriitoare romanul polițist ,,Coșmar”, care mi-a plăcut foarte mult.
 În romanul istoric ,, Vulturul de dincolo de Cornul de Aur”, Rodica Ojog Brașoveanu și-a ales, din tumultoasa domnie a lui Constantin Brâncoveanu, anul 1703, unul din numeroșii ani ai domniei sale, când Cabinetul Negru  ( Secret) al Stolnicului Cantacuzino de la Cancelaria Domnească constituia locul unde acesta, în cursul unor mese stropite cu vinuri bune, lua și prelucra informații de la invitații săi  străini, fără ca aceștia să-și dea seama.. În acel an 1703 , s-ar fi pus la cale o răscoală a popoarelor din Balcani și din Țările Române, ajutate de Rusia și de Austria, împotriva Imperiului Otoman, prilej cu care, la Curtea Domnească, trebuiau să se întâlnească reprezentanți din acest țări.

   Pentru scrierea acestui roman, autoarea s-a documentat mult, citind cronicile vremii, obiceiurile și mai ales limbajul epocii. Bucureștiul era o capitală unde se îmbinau influențe de cultură și civilizație orientale cu cele occidentale, pe o structură puternică tradițională. Luxul domină la curțile domnești și  ale dregătorilor,conform cheltuielilor cerute de ighemonicon, se consumau mâncăruri și băuturi multe din toate gastronomiile, erau curți cu grădini organizate după modelul celor din Italia, dar cu mulți arbuști decorativi și cu plante frumos mirositoare din Turcia. Bineînțeles, că alături de acest lux ne descrie satele ghirmelie cu ghirmelii ( cocioabe), iar alături de hanuri curate cu mâncăruri și băuturi alese erau hanurile  murdare, pline de păduchi, unde abia puteai găsi ceva de mâncat. Autoarea folosește arhaisme, multe de origine turcă, în special cele legat de domeniile de activitate ale negustorilor: bogasieri ( negustorii de pânzeturi fine ), toptangii ( negustori angrosiști), coropcari ( negustori ambulanți), marchitani ( negustori de mărunțișuri), țătrari ( negustorii care vindeau șătrarilor).

  Autoarea țese pe această atmosferă complotistă  și într-o societate cosmopolită dar și tradițională  povestea de dragoste dintre Smaragda, fata vornicului Cerchez (promisă Prințului Serbiei Alexandru, participant la complot) și Gheorghiță,  fiul  boierului Filipescu. 

   Rodica Ojog Brasoveanu nu ratează să nu ne amintească niște ziceri înțelepte românești, dintre care, menționăm:  ,,Vrăjmașului care se duce, fă-i pod”, ,,Nu-i când te  izbește un armăsar, ci când te trântește un măgar”,  ,, Dumnezeu i-a dat omului cuvântul, ca să ascundă gândul”, dar și cele cu umor negru: ,, Ferește-ne Doamne de un foc, că nu are ce arde!” Nu putem să nu remarcăm talentul ei de a descrie personajele, dar și crearea unor tablouri, intercalate în narațiune: ,,Luna se spânzurase fanar galben caisă pe un pisc de cer și , ninși cu lumină, caii străluceau ca atlazurile de la Alep. Prea îndestulați și odihniți, tropăiau și nechezau căsniți de nestăpânit dor de ducă.” Și cum  într-un roman istoric nu trebuie să lipsească nostalgia, autoarea ne atrage atenția:,, Vremea se călătorește vânteș, ceasurile se târăsc nevoie. Iaca adevăr pe care oamenii îl deslușesc când încep a cerceta cu ochi înrourat de dulci aduceri aminte îndărăt, spre duse zile de zburdalnică, tinerețe. Cartea  vieții, glăsuiesc bătrânii, n-o poți deschide după poftă, nu poți întoarce la foile pe care le-ai îndrăgit. Pe acelea degetele noastre nu le va mai dezmierda în veci. Pergamentul îngălbenit le mai păstrează doar urma...”

  Acum, domniile voastre se întreabă: care a fost finalul complotului și oare Smaragda și cu Gheorghiță și-au împlinit iubirea?  Toate acestea, dacă vă interesează, le veți afla singuri, citind romanul.

  Pe curând,

  Earnest

Să ne amuzăm: https://www.youtube.com/watch?v=SuQX3fuBeXQ

NICIODATĂ! DIN NOU?

 ,,Nada mas”

 (Julio Cesar Strassera, 18 septembrie 1985)

 

   Cu ,,Nada mas” și-a încheiat acuzarea procurorul Julio Cesar Strassera în celebrul Proces al Juntelor, din Argentina, din anul 1985. Pentru prima oară, o Curte de Apel Civilă judeca o dictatură militară.  După cel de Al Doilea Război Mondial, în Argentina a fost instaurată o dictatură militară.  În anul 1976, a izbucnit așa-numitul ,,război murdar” declanșat de către mișcarea comunistă împotriva atrocităților celui de al treilea dictator, Generalul Jorge Videla. Eram student , când s-a declanșat în Argentina războiul de gherilă al comuniștilor și simpatizanților acestora , și cu toții urmăream știrile, privind vânarea de către  forțele militare și de securitate și de către „escadroanele morții” ale Alianței Anticomuniste Argentiniene a disidenților politici și a tuturor persoanelor suspectate de legătură cu socialiștii și  cu comuniștii. Ne bucurasem că se terminase Războiul din Vietnam. Însă mai Marii Lumii nu se săturaseră de război, iar, după cel de Al Doilea Război Mondial, nu mai încetau conflictele.În  perioada aceea, în Africa izbucniseră războaie civile în Mozambic, Angola și în Etiopia, după războiul cu Somalia, iar în Extremul Orient nu se încheiase problemele cu Vietnamul: izbucniseră războaiele între Vietnam cu Cambodgia și Tailanda și  între China și Vietnam. Nici  Europa nu era prea liniștită. În Spania, deși căzuse regimul franchist odată cu moartea lui Franco, bascii voiau să se desprindă de Spania, iar în Portugalia, după victoria Revoluției Garoafelor împotriva dictaturii fasciste, noul regim democrat avea să se confrunte cu nostalgicii vechiului regim. La noi, în țară, luând exemplul bascilor, secuii se voiau autonomi, iar la frontiera cu URSS se iscase un conflict: în urma unei inundații, Prutul își schimbase cursul și trei localități  au  trecut la URSS, iar locuitorii s-au trezit peste noapte cetățeni sovietici. La Sculeni, au fost mobilizate trupe, la fel și de partea cealaltă a Prutului. Tancuri, mașini cu militari, duduiau pe Sărărie, iar unii locuitori ai urbei se pregăteau să plece în refugiu. Nouă, studenților, nu ne venea să credem ceea ce ni s-ar putea întâmpla: nu voiam să trecem prin aceleași spaime, nenorociri prin care au trecut părinții și bunicii noștri.   O colegă își împrimase deja un tricou cu deviza  ,,Make love, not war”, pe care o lansaseră hipiștii în SUA, în timpul războiului cu Vietnam. Și nu era singura care purta un astfel de tricou. În aceea perioadă, România se bucura de mare popularitate în Lume, ceea ce i-au făcut pe ideologii epocii să reînvie cultul personalității, care a deschis calea spre o dictatură personală.

 Acel ,,Nada mas”, adică tradus ,,Niciodată, din nou” nu era încă lansat. Însă acum, îl știm și cred că tot românul ar trebui să-l aibă în minte și să înțeleagă că nimeni nu ar trebui să accepte să trăiască într-o dictatură, indiferent de caracterul ei, și să nu fie părtaș la un război care nu este al lui. Trebuie să ne creștem copiii, nepoții în libertate și pace. Să trăim într-o libertate ca o necesitate înțeleasă, cu respectarea valorilor morale și naționale, cu dreptul de a respecta pacea. Copiii și nepoții noștri trebuie ă fie învățați că noi, românii, nu am provocat niciun război: noi am luptat pentru apărarea teritoriului și a bunurilor și nu am râvnit la bunurile altor popoare. Aceste fapte ne-au dat demnitate și respect de sine.

  Eu spun răspicat ,,Niciodată!” și nu vreau să mă întreb: ,,Din nou?”

Pe curând,

Earnest

P:S.Procesul Juntelor a fost înregistrat. Înregistrarea se păstrează în Arhiva Națională a Norvegiei și a constituit scenariu pentru filmul Argentina 85,pe care argentinienii l-au realizat în anul 2022.  Nu știu dacă este pe on-line. Eu l-am văzut și merită să-l vizionați.

Vă las în compania lui Victor Socaciu:https://www.youtube.com/watch?v=Yt54FhanC-U&t=1029s

UN BOB DE CULTURĂ ȘI DE ISTORIE (III)

 ,,Cum să respecți valorile naționale dacă nu le cunoști?”
                                                        ( Nicolae Manolescu) 

   Luna martie este plină de evenimente cunoscute ca: 8 Martie- Ziua Femeii, a Mamei, 25 martie 1945- Legea Agrară, 27 martie 1848- Declarția de Unire a Republicii Democrate Moldovenească(Basarabia)  cu România,  28 martie 1918 -începutul Revoluției de la 1848 din Țările Române cu citirea Proclațiunii - Program în fața Hotelului Petersburg din Iași, la care mai adăugăm și prăzmuirea , astăzi, 7 martie, a Sfântului Ierarh Efrem, Episcopul Tomisului, martirizat în anul 305, în timpul persecuțiilor declanșate de Dioclețian. Despre aceste evenimente am mai scris pe acest blog, de aceea, am ales alte două care au, de asemenea,  o importanță deosebită pentru istoria și cultura noastră.

Cele două boabe de istorie și  de cultură pentru luna martie 

Orheiul Vechi
Ruinele Cetății Hoardei de Aur

  În martie 1241 a început Marea Invazie a Hoardei de Aur spre Europa de Vest.Hoarda de Aur este numele statului tătaro-mongol al Hoardei Albastre. Înainte de moartea sa (în anul 1227), Gingis Han a împărțit Imperiul Mongol în două părți: Hoarda Albastră care cuprindea cele mai vestice părți ale imperiului și Rusia Sudică au a fost date nepotului său, Batu ( 1205-1255) și Hoarda Albă care cuprindea părțile vestice ale imperiului (zona  Munților Caucaz, ale Mării Negre și Iranul) au fost date fiului său, Orda (1204-1280). Batu și-a stabilit reședința  pe cursul inferior al Volgăi și de acolo a plănuit extinderea imperiului său spre vest, să cucerească  Polonia, Țările Române, Ungaria, Viena.Cronicile ne relatează  că timp de mai mulți ani a trimis iscoade din Polonia spre teritoriul Moldovei, ca să cerceteze cele mai prielnice trecători din Carpații Orientali pentru a pătrunde rapid în Transilvania spre Ungaria, fără a da răgaz acestora să-și pregătească apărarea, dar și pentru a cerceta fortificațiile ( palisade și șanțuri ) pe care vlahii negrii ( moldovenii) le ridicaseră pentru apărare ( conform cronicarului arab Rașid od Din)  El a împărțit oastea, aflată atunci în Polonia,  în 3 corpuri: unul condus de Kadan și Buri care a devastat Nordul Moldovei și pe 31 martie a trecut prin pasurile din Nordul Carpaților Orientali în Transilvania, distrugând Rodna ( 1 aprilie), Bistrița (22 aprilie), apoi Dej, Cluj, Zlău, Oradea, Arad; al doilea corp condus de Bochetor a trecut Siretul și după ,,ce învinsese oamenii care ieșiseră la luptă ”a prădat Sudul Moldovei și a pătruns în Transilvania prin Pasul Oituz, ocupând Brașovul ( 31 martie), Sibiul (11 aprilie), apoi Sebeșul și alte localități; al treilea corp condus de Budjek, a prădat Muntenia, învingând rezistența opusă de români și a pătruns în Banat prin Severin. Despre atrocitățile, tactica de luptă a  tătaro-mongolilor în Vestul Transilvaniei ne relatează Rogerius în ,, Carmen miserabile.” El considera că tătaro-mongolii erau interesați mai mult să omoare, nu să prăduiască, iar după ei ,, zăceau pe câmpii şi pe drumuri cadavrele multor morţi, unele cu capul tăiat, altele sfârtecate în bucăţi; în vile şi în biserici, în care se refugiaseră cei mai mulţi, erau numeroase corpuri arse. Şi steteau leşurile pe pământ, cum stau la păşune în câmpiile nelucrate, turmele de vite, de oi şi de porci, şi cum stau în carierele de piatră, blocurile tăiate pentru construcţie.”Printre clădirile devastate de ei au fost cele două mănăstiri cisterciene: Igriș ( care avea cu o imensă bibliotecă și unde a fost înmormântat Regele Andrei II, cunoscut pentru Diploma  Andreanum (1224) prin care le acorda sașilor privilegii, printre care scutirea de taxe vamale, folosirea împreună cu românii a pădurilor, apelor, pământului, fără nicio obligație) și Cârța. Dinspre teritoriul românesc, mongolii s-au îndreptat spre Ungaria, Cehia, ajungând la Viena, pe care a prăduit-o și la întoarcere, în anul 1242, au prădat din nou teritoriul românesc. În ,,Cronica rimată”, Filip Mousket ( contemporan cu evenimentele respective, trăind între anii 1220 și 1282) ne dă următoarea informație : ,,a venit veste despre tătari, cu mare bucurie în lumea toată, cum că regele din țara vlahilor i-a învins la trecători”, dar nu ne spune cum se numea acest rege. Invazia lor a avut un efect negativ asupra dezvoltării societății românești, dar a oprit expansiunea maghiară dincolo de Carpați. În secolul următor, Hoarda de Aur și-a stabilit reședința, în anumite perioade, la Isaccea , apoi la Orheiul Vechi. Cel care i-a alungat pe tătari din Muntenia,în anul 1324,  a fost Basarab I,iar din Moldova, Bogdan I, în jurul anului 1360,  dar Ștefăniță le-a permis să se stabilească în Bugeac. Nu știm ce sentimente  l-au îmblânzit pe aprigul domn, de le-a permis să locuiască pe teritoriul Moldovei celor care erau mereu alături de turci în luptele cu bunicul său, Ștefan cel Mare.

  Alt urmaș al lui Gingis Han, Haci Ghirai,  s-a desprins de Hoarda de Aur și după lupte îndelungate a întemeiat, în anul 1441, Hanatul Crimeei, care cuprindea Peninsula Crimeei și stepele din sudul Rusiei și ale cazacilor. Acest Hanat a devenit , în anul 1475, sangeac al Imperiului Otoman, iar în anul 1783 a devenit gubernie a Imperiul Țarist, după ce ,în anul 1774, prin Tratatul de la Kuciuk-Kainardji, fusese pus sub protecția acestuia.  Vreau să fac o mențiune: tătarii de astăzi, nu mai sunt mongolii din perioada la care ne-am referit, mai sus. La origine, au fost neamuri altaice, din gruparea mongolă, acum sunt tot neamuri altaice, dar din gruparea turanică. Ei au fost asimilați de către  turci, islamizați și vorbesc limba tătară, îmbinare de cuvinte turcești cu cuvinte mongole.

  În ceea ce-i privește pe tătarii din Dobrogea, aceștia s-au stabilit aici, în mai multe faze: în vremea lui Nogai ( sfârșitul secoluluii al XIII-lea și la începutul secolului al XIV-lea), când și-a stabilit reședința la Isaccea, și la sfârșitul secolului al XVI-lea, când au venit grupuri de tătari din Crimeea.

Grigorie Din  Măhăci 
 Codex Sturdzanus

La începutul primăverii anului 1580, un copist anonim nord-hunedorean a început să adune într-un singur manuscris literatura apocrifă și hagiografică tradusă în limba română , paralel cu cărțile Bisericii. Opera sa a fost continuată, până în anul 1620, de preotul Grigorie Din Măhaci ( azi Măhăceni județul Alba) care este cunoscută cu numele de ,,Codex Sturdzanus”, nume dat de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după A.D. Sturdza care l-a dăruit Academiei Române și pe  care l-a fost pus la dispoziția lui Hașdeu, pentru a-l studia. Codexul cuprinde legende apocrife, hagiografice și apocaliptice: Legenda Duminicii, Rugăciunea de scoaterea dracului, Legenda Sfintei Vineri, Legenda lui Avraam,Tatăl nostru cu tâlc precum și așa-zise texte bogomilice (Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morții, Legenda Sf. Sisinie, Să neștire buru creștiru). Conține și o copie a Catehismului luteran al lui Coresi. Este un veritabil monument de limbă veche românească, dovadă a ascendenței limbii române, alături de limba slavonă, ca limbă de cultură promovată de mediile neprivelegiate: preoți de târg și de sat, boierimea mică, târgoveți. Limba română folosită în această carte cuprinde multe rotacisme, fiind deosebit de importante pentru studiul evoluției limbii române. Acest Codex a fost publicat de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, în anul 1879, în ,, Cuvinte den bătrâni” vol II. 

  Menționăm că Dimitrie A.Sturdza s-a născut pe 10 martie 1833 la Miclăușeni, județul Iași, într-o familie veche de boieri, de pe vremea lui Alexandru cel Bun. El a fost Președintele Academiei Române între anii 1882 și 1884.

Pe curând,

Earnest

Surse principale: 

Daniel Ciucălău, Hoarda de Aur și spațiul nord dunărean la începutul statalității românești, în  Acta Moldaviae Septentrionalis, Botoșani,2009,  nr. VII-VIII.

Rogerius, Cântece de jale, facsimil, Biblioteca digitală

Codex Sturdzanus, pe https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Codex_Sturdzanus

https://www.youtube.com/watch?v=fg0Sjz7qK88
Basarabia pe cruce versuri: Adrian Păunescu, muzica și interpretare: Tudor Gheorghe 

TEZAURE TRANSILVANE LA VIENA (IV). TEZAURUL DE LA ȘIMLEUL SILVANIEI

  

Fragment din salba din
pandantive-amulete:
mărgeaua de sticlă fumurie

Acum 5 ani, începusem pe acest blog seria ,,Tezaure transilvane la Viena” ( în ianuarie 2010 am scris despre Tezaurul de la Cioara, în iulie 2010 despre Statuia lui  Apollo, iar în septembrie 2016 despre Tezaurul de la Moigrad). Mi-am amintit despre această serie de postări,când au fost furate coiful și cele două brățări dacice de la Muzeul din Drents din Regatul Țărilor de Jos și m-am hotărât să revin la seria obiectelor din tezaurele descoperite în Transilvania, care sunt în Muzeul de Artă de la Viena și pe care nu le fură nimeni. De ce? Pentru că austriecii știu să-și apere obiectele de valoare, chiar dacă nu le-au aparținut lor dintotdeauna, pentru că știu să prețuiască valorile care le îmbogățesc patrimoniul cultural și  care, fiind expuse și bine securizate, atrag turiștii.
 În orașul Șimleul Silvaniei (județul Sălaj),Dacidava (?),cetate dacică, reședința unui tarabostes, care a rămas în afara Daciei Romane în stăpânirea dacilor liberi, au fost descoperite trei tezaure:
1. Primul tezaur a fost descoperit în anul 1797, când Transilvania era provincie a Imperiului Habsburgic,  de către doi copii români, Petru și Simon Bocor, pe Dealul Măgura, fiind  constituit din bijuterii de aur în greutate de peste 2 kilograme. După cum era și firesc, a fost dus la Viena.

Medalion de aur cu chipul
 Împăratului Valens ( 364-378)

2. Al doilea tezaur  a fost descoperit de către un țăran,tot pe Dealul Măgura, în anul 1889 , când Transilvania era provincie a Imperiului Austro-Ungar, dată în stăpânirea Ungariei. Tezaurul era parte al primului tezaur și cântărea 3 kg., care, după cum era și firesc, a ajuns la Budapesta.

3. Al treilea tezaur a fost descoperit în anul 1948 și era format din obiecte din argint , din bronz și din ceramică și, cum era firesc, a rămas în România, pentru că deh!, Transilvania a revenit la strămoși.

  Pe noi ne interesează, în această postare, primul tezaur care se află în Muzeul de Artă de la Viena. El constă  dintr-o serie de 17 medalioane (dintre care trei sunt acum pierdute), fiecare cu un cârlig și unele înrămate, un lanț unic de aur cu 52 de amulete- pandantiv, precum și 24 de inele  de aur, un pandantiv în formă de disc, un inel, un fragment de brățară și un pandantiv în formă de figură umană.

Cele 24 de inele de aur au un diametru prea mare pentru a putea fi purtate pe deget și nu se știe ce întrebuințare aveau.  Cele 17 medalioane de aur erau  împodobite cu figuri de împărați romani din secolul al IV-lea (Maximinianus I Hercules, Constantin I, Constantin II, Valentinian, Valens, Gratian), dintre care trei sunt pierdute. Obiectul cel mai deosebit al tezaurului îl reprezintă o salbă cu 52 de pandantive- amulete, ce se purta peste tot trunchiul, peste piept și peste spate, prinsă pe mijloc, de o parte și de alta, cu două inele. Podoaba principală, care cădea pe mijlocul pieptului, consta dintr-o mărgea mare, de cristal fumuriu, străjuită de doi lei de aur așezați față în față. Cel mai important pandantiv al salbei are reprezentat un bărbat aflat într-o barcă, iar acesta se află chiar lângă mărgeaua de cristal. Celelalte 50 de pandantive înfățișează unelte și arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur. Se crede că acest lanț petrecut peste corp avea rol de amuletă magică, protejându-l pe purtător, un  conducător local. De asemenea, din tezaur mai fac parte  un fragment de brățară, un inel (de data aceasta de purtat pe deget), un pandantiv în formă umană și un altul rotund, încrustat cu pietre semiprețioase.

  Tezaurul a fost realizat în secolul al IV-lea, după cum ne indică reprezentarea împăraților pe medalioane ( izvoarele istorice ne informează că Împăratul Valens era din Panonia și că a purtat lupte cu goții în zona Dunării, că l-a vizitat la Tomis pe Episcopul Bretanion, cerându-i să treacă la arianism).

  Nu se știe cui a aparținut acest tezaur, unde a fost realizat. Cert  este că stilul, în special al ramelor medalioanelor este bizantin. Unii cercetători susțin că acesta ar fi fost realizat într-un atelier local.

Pe curând,

Earnest

 Sursa principală: Radu Florescu și Ion Miclea, Tezaure transilvane la Kurshistorisches Muzeum din Viena, Editura Meridiane, București,1979

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXXII). KURT VONNEGUT, ABATORUL 5

 ,,-Știi... stând aici de atâta vreme și fiind nevoiți să ne imaginăm războiul , ne-am imaginat că e purtat de oameni ca noi, mai în vârstă. Am uitat că războaiele sunt purtate de copii.Când am văzut fețele acelea proaspăt rase , am avut cu adevărat un șoc: ,, Doamne Dumnezeului... ”mi-am zis , asta e Cruciadă Copiilor.” ”. (Colonelul englez de infanterie luat prizonier la Dunkerque- personaj secundar)

Kurt Vonnegut ( 1922-2007)

    De ani de zile nu mai vreau să citesc cărți și să văd filme  despre Războaiele Mondiale sau cărți S.F. Ambele genuri îmi dezvăluie dezumanizare oamenilor, din trecut și din viitor. Cu toate acestea, aș reciti ,,Pe Donul liniștit” de Mihail  Șolohov și aș revedea filmul ,,Vin cocorii”, după piesa de teatru a lui Viktor Rozov, cu Tatiana Samoilova și Aleksei Batalov. Dar trebuie să-mi fac curaj.
 Cartea pe care v-o recomand - mi-a dăruit-o -o băiatul meu, îndemnându-mă să o citesc- este un roman  care îmbină realismul cu S.F. Scriitorul Kurt Vonnegut îmi era cunoscut, pentru că îi citisem romanul ,,Leagănul pisicii”, pe care nu l-aș mai reciti ( a nu se confunda cu ,,Leagănul pisicii” de Maurice Bering, care era la modă, pe vremea când eram liceean). Kurt Vonnegut este un scriitor american, cu rădăcini germane, care a participat la cel de Al Doilea Război Mondial. A fost luat prizonier în bătălia de la Bulge și a fost încarcerat la Dresda, în Abatorul 5,  unde a lucrat într-o fabrică care producea siropuri din malț, pentru femei gravide. El a fost martorul bombardamentului anglo-american asupra orașului Dresda, din 13-14 februarie 1945, fiind unul dintre cei șapte supraviețuitori soldați americani.În capitolul Unu al cărții ,, Abatorul 5 sau Cruciada copiilor Un dans obligatoriu cu moartea”, autorul ne dă lămuriri, privind motivul pentru care a scris  acest roman. 

  Personajul principal al romanului este Billy Pilgrim, optometrist. El este luat prizonier și încarcerat la Dresda, considerat cel mai sigur oraș, crezându-se că nu va fi bombardat de Aliați,pentru că nu era un oraș industrial, ci unul cultural, deci nu reprezenta un punct strategic pentru aceștia. Însă orașul a fost bombardat, provocând distrugeri foarte mari materiale și umane: au murit în bombardament 135.000 de oameni. Autorul ne relatează despre crimele de război nu numai ale germanilor,ci și ale americanilor ( aceștia, ca să distrugă răul, au aruncat eleve în cazenele pline cu apă clocotite, punându-le la fiert). De asemenea, aflăm diferența dintre soldații englezi, care nu duceau lipsă de nimic și cei americani îmbrăcați cu costume de proastă calitate, nehrăniți, care nu puteau să ia singuri nicio decizie, fiind lipsiți de educație, care nu se ajutau între ei, considerați de către englezi ca fiind o adunătură de hoți, sărmani ce au fost trimiși pe front. Autorul ne mai dezvăluie două aspecte:1. discursul lui Truman în urma bombardamentului asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, pe care Președintele american l-a considerat un mare succes al ,,războiului din laborator”, neavând, în discursul lui, niciun pic de compătimire pentru  locuitorii nevinovați care au murit; 2. faptul că celebrul istoric al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite Bertram Copeland Rumfoord  nu a scris despre bombardarea Dresdei, în cele șapte volume dedicate acțiunilor militare ale aviației americane. Abia, prin anii 60, el a făcut o sinteză a celor șapte volume, în care a scris și despre Dresda, acțiune pe care majoritatea americanilor au aflat-o abia atunci. Personajul principal, Billy, probabil influențat de romanele S.F. ale lui Kilgore Trout și zdruncinat psihic ca urmare a accidentului aviatic ( a fost singurul supraviețuitor), a început să trăiască paralel,în lumea reală, în trecut, prezent și în altă lume, arătându-i-se viitorul  pe planeta Trafalmadore, unde a fost dus de către răpitori cu o farfurie zburătoare. Trafalmadorianii trăiau în 4 dimensiuni, a patra fiind Timpul, unde puteau vedea trecutul ( dar numai cu ceea ce le era plăcut), viitorul și unde domnea iubirea ,unde puteau să procreeze. Ei îi acuză pe pământeni că trăiesc limitat, doar în spațiul lor tridimensional, că sunt spaima Universului și că reprezintă un pericol pentru întreg Universul. ,,Așa merg lucrurile”( ticul verbal al lui Billy)! 

  Romanul se încheie cu onomatopeea ,,Cirip-cirip?”, pe care o spune Billy când s-a desprins din strânsoarea Timpului. Caracterul, viața lui Billy cu temeri și complexe, dar și  cu un umor sarcastic le veți afla, citind romanul și veți descifra singuri motivul pentru care el s-a retras într-o Lume ireală, imaginară ( asta nu înseamnă că n-ar fi viață și pe alte planete din alte galaxii) și ce mesaje ne transmite scriitorul prin trafalmadoriani.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest 

Pe acest link https://www.youtube.com/watch?v=I5eI-l3mrn0, puteți asculta cântecul ,,Cocorii”, compus de Ian Frenkel pe versurile poetului din Daghestan Rasul Gamzatov. Am găsit traducera în limba română a acestor versuri.  M-a impresionat și mă mai impresionează simbolismul cocorilor la ruși: ei sunt sufletele soldaților căzuți în lupte. Rușii  au cel mai puternic și sincer Cult al Eroilor.

Uneori mi se pare că soldații

Ce nu s-au întors din câmpurile de sânge,
Nu au murit pe pământul nostru,
Ci s-au transformat în cocori albi.
Din timpuri imemorabile
Zboară și le auzim vocile.
Oare nu este acesta motivul pentru care rămânem tăcuți
Și triști atunci când ne uităm la cer?
Zboară în cețuri până la sfârșitul zilei.
Și există un mic gol în formația lor: -
Poate acesta este locul pentru mine.
Va veni ziua când într-un asemenea stol de cocori
Voi zbura în aceeași ceață cenușie.
Strigând ca o pasăre din ceruri
Stolul obosit de cocori zboară, zboară prin văzduh,
Spre toți cei pe care i-am lăsat pe pământ.
Uneori mi se pare că soldații
Care nu s-au mai întors de pe câmpiile însângerate,
Nu au murit pe pământul nostru,
Ci s-au transformat în cocori albi...”

INTERVIU CU OLEKSANDR NABOKA

                                           ,,Acolo unde interesul dictează, acolo nu există adevăr”. 

                                                                                                        (Mihai Eminescu)

 

Harta Moldovei la 1359

Cine este Oleksandr Naboka de a devenit atât de important pentru Oxana Bodnar de la HotNews, încât să-i ia un interviu, privind lecția de istorie despre Bucovina de Nord și Basarabia de Sud? Sus-numita jurnalistă ar fi trebuit să se  fi interesat despre istoria  celor două teritorii românești care aparțin actualmente Ucrainei și despre un alt teritoriu românesc, Maramureșul de Nord, ca să poarte o conversație, nu doar ca să aprobe aberațiile  domnului Oleksandr Naboka, care , de altfel, este un onorabil istoric ucrainean, profesor universitar. Până la reocuparea orașului Lugandsk de către ruși, Oleksandr Naboka a predat la Universitatea din orașul respectiv, întemeiat de către un englez, iar în prezent predă la Universitatea din Poltava, oraș întemeiat de bulgari, care a aparținut Lituaniei, apoi Poloniei, după care rușii au instalat acolo o garnizoană cazacă, iar în anul 1667 a intrat în componența Țaratului Rus.

   Dar să revin la lecția de istorie pe care ne-o dă istoricul ucrainean. 

În primul rând,vreau să menționez că Oxana Bodnar ne informează că a căutat o persoană avizată, care să ne explice cum văd ucrainenii problema granițelor, iar noi, chiar dacă nu ne convine ce ne spune distinsul istoric, trebuie  să abordăm această temă ,, din ambele perspective.” Istoricul acuză România , în general, și pe unii politicieni, în special, că ar avea pretenții teritoriale asupra teritoriilor care aparțin Ucrainei, care au fost dintotdeauna ale Ucrainei. De asemenea, manipulează publicul cititor cu răscoala din anul 1924 de la Tartarburnar, pe care românii o consideră una bolșevică, dar care a fost una națională a ucrainenilor de separare de România. De asemenea, ne acuză de românizarea ucrainenilor, de persecutarea lor ( în acest sens, ar trebui un Proces Nurnberg” intentat românilor), de fascism și ne spune că nu am învățat nimic din cel de Al Doilea Război Mondial. Singurul lui argument este cel statistic, privind populația din acele teritorii.

 Așadar, eu spun doamnei Oxana Bodnar, următoarele:

1.Stabilirea frontierelor unor state se face, printr-un Tratat de Pace, în urma unor războaie. Din câte știu eu, România nu se află în război cu niciun stat, iar Tratatul de Pace de la Paris din anul 1946 a fost nedrept pentru România. Istoricul are dreptate în ceea ce privește că nu am învățat nimic din greșelile trecutului, pentru că în situația de față suntem de partea greșită, când ar fi trebuit să fim neutri, având în vedere faptul că românilor de pe teritoriul Ucrainei li s-au luat unele drepturi.

2. Am atașat Harta Moldovei la anul 1359 , când s-a întemeiat Statul Medieval Independent Țara Românească a Moldovei, pentru cei care consideră că trebuie să avem ,,ambele perspective.” După cum ne arată harta, pe vremea aceea nu eram vecini nici cu Ucraina, nici cu Rusia, ci cu Polonia, Lituania și  Podolia. În Antichitate, conform istoricilor greci și descoperirilor arheologice, acest teritoriu era ocupat de sciți și de geto-daci ( este menționată cetatea dacică Petridava , astăzi Camenița din Ucraina). În Perioada Migrațiilor, Cronica lui Nestor ne spune că aici s-au  stabilit 4 triburi slave: bujanii, dulebii, tiverții și uliții. Nicio urmă de dreavleni ( numele ucrainenilor din Cronica lui Nestor)  sau  ruteni, cazaci, alte nume cu care ei sunt cunoscuți în cronici. Podolia, ca întreg teritoriu estic european, a cunoscut stăpânirea mongolă între anii 1240 și 1260, fiind eliberată de către Olgierd, prințul Ducatului Lituania, după care a intrat la Uniunea Polono-Lituaniană ( a fost supusă frecventelor atacuri ale cazacilor), apoi a aparținut doar Poloniei, fiind încorporată Rusiei, în secolul al XVIII-lea. În concluzie, nici urmă de ucraineni în vecinătatea Moldovei, iar  în Moldova, nici atât. Mai mult, între secolele X- XIV, pe teritoriile din centrul actualei Ucrainei sunt menționate formațiuni prestatale ale românilor cu numele de bolohoveni, brodnici ca aliați, fie ai rușilor, fie ai pecenegilor ori ai cumanilor în războaiele dintre ei, din această perioadă. Unul dintre conducătorii brodnicilor a fost voievodul Ploscânea ( secolul al XII-lea), contemporan cu Sviatoslav.

3. Ucrainenii au fost mercenarii Europei. Însuși Mihai Viteazul s-a sprijinit pe armata de mercenari ucraineni conduși de Cocea. Ei erau războinici și trăiau din jafuri. Bogdan Hmelnițki i-a organizat într-un stat, dar pentru că nu a putut face față Uniunii Polono - Lituaniană, de bunăvoie, prin Tratatul de la Pereiaslav, din anul 1654, a intrat sub protecția Țarului Rusiei Alexei I și așa a rămas  până în secolul al XX-lea. E greu de definit statutul  ucrainenilor din acea perioadă, pentru că, situați la granița vestică a Rusiei, se războiau cu toți vecinii. La un moment dat, între anii 1680 și 1683, Sultanul Mehmed IV i-a dat domnului moldovean Duca -Vodă domnia în Ucraina, pe care a administrat-o cu talent și cu energie, rechemând populația fugară și restabilind ordinea, intensificând producția și comerțul cu vite, adică i-a pus la muncă.

4. Așadar, Moldova nu a fost niciodată a Ucrainei, dar Ucraina a pretins Moldova de la Lenin, când acesta, în contextul războiului civil, a pus în aplicare principiul dreptului popoarelor la autodeterminare. Lenin le-a spus ucrainenilor că așa cum ei au dreptul la autodeterminare, același drept îl au și moldovenii. 

5. Oleksandr Naboka susține punctul de vedere al istoricului Mihai Grișevschi, care în Rada Centrală de la Kiev, din data de 20 aprilie 1918, spunea că Basarabia nu a aparținut niciodată Moldovei, argumentând cu populația ucraineană de pe acest teritoriu. Nu înțeleg de ce Naboka se compromite ca istoric, știind prea bine că atât rușii, cat și austriecii au dus o politică de deznaționalizare a populației băștinașe din teritoriile ocupate, prin schimbarea numelor, prin rusificare, germanizare, prin  mutarea lor în alte părți ale imperiului și prin colonizarea altor neamuri. Rușii au colonizat Basarabia cu ucraineni, evrei, ruși, polonezi, după cum austriecii au colonizat Bucovina cu germani, evrei, ruteni, austrieci, huțuli etc.

6. Răscoala din anul 1924  de la Tartarburnar a fost una organizată de către comuniști împotriva stăpânirii românești. Ce-i drept, majoritatea răsculaților erau ucraineni comuniști. Ucrainenii nu au avut,în perioada interbelică, decât două orientări ideologice: comunismul și fascismul. Nu se compară cu românii, care  erau liberali, țărăniști, poporaniști ,conservatori, semănătoriști, socialiști, comuniști, legionari, creștini- democrați. Istoria interbelică din România are destul de multe dovezi ale infiltrării comuniștilor de la Moscova în mișcarea comunistă din România, ceea ce a dus la scoaterea P.C.R . din legalitate, prin Legea Mârzescu, în același an 1924.

7. Eu sunt convins că toți istoricii străini, pseudoistoricii români și chiar istorici români folosesc istoria cu scop manipulator, având, pe bună dreptate, convingerea că românii, în majoritate, nu-și cunosc istoria.

8. Într-adevăr, ar trebui un nou ,,Proces Nurnberg”, dar să fie judecați ucrainenii pentru persecuțiile naționale și religioase săvârșite asupra minorităților din țara lor.

 Pe curând,

 Earnest

Surse: Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, București, 1994;

          M.Adauge, A.Furtună, Basarabia și Basarabenii, Chișinău, 1991;

          Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei, Chișinău, 1993

 

LA ÎNCEPUT DE AN 2025

 ,,Înțeleptul merge înainte, dar privește înapoi.” ( Proverb persan)

 

 

Moigrad , mileniul V î.e.n.,
idol de Aur

Înțelepți erau, uneori, și romanii, de aceea l-au făcut pe Zeul Ianus cu două fețe: cu o față privea înainte și cu cealaltă privea înapoi, tocmai pentru ca în Anul Nou să nu se repete greșelile din Anul Vechi. Dar acesta este un mit, de aceea nimeni nu vrea să învețe din trecut.
 Anul Vechi 2024 s-a încheiat cu anularea alegerilor și cu hotărârea începerii procesului electoral de la capăt. Anul 2025 a început cu anunțul că visteria este goală: nu mai sunt bani și datoriile cresc.Unde au dispărut banii? Nu se știe. Dar sunt bani pentru noi alegeri. Așa că au apărut candidați noi pentru Președinte, printre care și Nicușor Dan încurajat de susținători. Doamne, ferește-ne de geniile cu neuroni tociți! Între timp, s-a hotărât să candideze și cele două floricele: Crin Antonescu și Viorel Ponta. Nu am nimic împotrivă, dar parcă simt că ar vrea să candideze și Iliuță, proaspăt  instalat în Palatul construit de Regele Carol I, în locul caselor domnești ale lui Șerban Cantacuzino și ale lui  Constantin Brâncoveanu din incinta Mănăstirii Cotroceni. Ce să facem, Dinastiei Hohenzollern i-a plăcut mult să locuiască prin locurile domnilor noștri și să-și facă necropolă regală în Mănăstirea Argeșului, ctitoria lui Neagoe Basarab ( să nu uităm că sus-numitul Rege l-a adus pe arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, care a realizat unele modificări bisericii mănăstirii pe care Paul de Alep, mare învățat sirian,o considera ,,una dintre minunile lumii”).

Mileniul III î.e.n.,
Pumnale din Aur

  În toată această hărmălaie politică din România, când mulți români au ieșit în stradă, cerând reluarea Turului 2 al alegerilor parlamentare, aflăm că au fost furate coiful dacic de la Coțofănești și trei brățări dacice din Muzeul Drens din orașul olandez Assen. Ralucuța a ieșit iute pe la televiziuni și ne-a informat că totul a fost O.K.pentru că această expoziție a fost realizată în cadrul diplomației culturale cu Olanda. Întrebare: Despre ce diplomație culturală vorbești Ralucuța? Unde este reciproca? Cum ai scos obiecte de tezaur originale, ci nu replici, din țară, unele provenind din mileniu V î.e.n. , din perioada neolitică Le-am văzut pe imaginile filmate,obiecte pe care realizatorii le considerau tot dacice. Pe cine vrei să ,,aburești”? Scoaterea acestor obiecte a fost cu dedicație? De la daci ne-au rămas puține obiecte, pentru că Traian a luat, conform lui Dio Cassius, în jur de 165.000 kg. de aur și 331.000 kg. de argint, iar prin muzeele de la Viena și Budapesta se află suficiente obiecte din aur descoperite pe teritoriul Transilvaniei, în timpul stăpânirii austriece și austro-ungare. Nu i-am auzit nici pe austrieci, nici pe unguri, vorbind despre schimburi diplomatico- culturale și scoțând aceste obiecte din muzee și plimbându-le prin alte țări.

  A urmat apoi pledoaria Ministrului Învățământului, privind Curriculum Școlar și Programa. Intervenția cu multe argumente de bun simț a Președintelui Academiei Române l-a determinat pe psihologul țării să renunțe la năstrușnica programă. Între timp, emisarii administrației S.U.A. vizitează Europa, vorbind despre suveranitate, democrație, dând ca exemplu România, unde au fost încălcate drepturile democratice, despre încetarea războiului dintre Ucraina și Rusia. Dar europenilor nu le pasă și-l aplaudă frenetic pe belicosul Zelenschi, care vrea să facă un NATO în Ucraina. Eu cred că ar trebui să se numească altfel, căci Ucraina nu are nimic de a face cu zona nord-atlantică. Bineînțeles, viteazul ucrainean se vrea conducătorul acestei organizații.

 În România, din nou, este ,,jale” mare și scandal că mărețul scriitor Cărtărescu nu a fost acceptat ca membru corespondent  al Academiei Române. A sărit filosoful Liiceanu ( în  viziunea mea el nu a creat niciun curent filosofic, nu a adus nimic nou în filosofie, este doar un eseist și un comentator de pe pozițiile existențialismului și agnosticismului, care ne spune în ,,Ce gândește Dumnezeu”că Acesta este doar o idee și un reper și de aceea nu-i putem cere nimic, nu putem negocia cu El, pentru că nu ne dă nimic.), denigrându-l pe Președintele Academiei Ioan - Aurel Pop, ca și cum era vina lui că mărețul scriitor nu a fost făcut membru corespondent al acestei instituții. Să-i fie rușine, filosofului!

  În această agitație continuă, s-a uitat despre furtul din Olanda, despre datoria către statul român al Președintelui ce a demisionat din dragoste pentru Țara pentru care el nu a făcut nimic, în cei 10 ani de domnie.

   Am început cu un proverb persan și închei tot cu unul persam: ,,Când un om urcă pe acoperiș un măgar, tot el îl și coboară.”

  Pe curând,

  Earnest

https://www.youtube.com/watch?v=p5resGv9vdI