Dupa revolutie, fiecare roman s-a trezit mostenitor. Si-au amintit ca au avut strabunici, bunici, parinti care au detinut un petic de pamant sau ditamai mosia, o cocioaba sau un palat, vila sau casuta de vacanta. S-au entuziasmat de legea retrocedarii, s-au judecat cu neamurile (unii s-au mai si taiat) si-au luat mostenirea, iar dupa ce au facut planuri peste planuri, si- au lasat mostenirea acolo, la locul ei, caci doar nu fuge. Unii si-au amintit ca stramosii lor au avut si titluri, ca au infundat inchisorile comuniste, ca ei au fost persecutati de regimul comunist. Altii si-au strigat in gura mare originea etnica, pe care nu si-ar fi recunoscut-o alta data, pentru ca de(!), acum minoritatile au drepturi. Ce sa mai spun de cei care si-au amintit ca au mostenire de la parinti si o anumita religie, denenind peste noapte evlaviosi, oameni cu frica lui Dumnezeu?! Au invatat sa se inchine, sa tina posturi, pentru ca asa se cade si da bine sa arati celor din jur cat de credincios esti! Pana si politicienii au fost coplesiti de mostenirea vechiului regim si atunci cand nu au explicatii in fata proprii neputinti, dau vina pe mostenire. Insa, nimeni nu vrea sa-si aminteasca de ce au lasat cu adevarat mostenire stramosii noastri: o tara deosebit de frumoasa, cu valori naturale si culturale, unele dintre ele unicate in lume, oameni mandri care nu s-au inchinat decat in fata lui Dumnezeu, o limba curata, traditii si obiceiuri cu simboluri care coboara in tainele lumii, greu de descifrat si de inteles de catre oamenii moderni ai epocii noastre, pentru care materia domina spiritul. Aceasta mostenire este distrusa, fie voluntar, fie involuntar, prin nepasare.
Si atunci, dragii mei cititori onesti, ce este de facut? Meditati si voi o clipa si va inrebati: Ce facem cu atatea mosteniri: personale, colective si ale regimurilor?
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu