MA TEM

Dumitru Staniloaie in “Reflexii despre spiritualitatea poporului roman” facea multe caracterizari romanului. La una dintre acestea ma opresc eu astazi : « Romanul se caracterizeaza printr-o mare fluiditate a starilor sufletesti, in care se succed judecati aspre si iertari, condamnari pripite si elanuri intelegatoare.El nu se pietrifica cataleptic in conformarea cu un principiu, ci traieste toate starile fiintei umane. Nu-si ingusteaza umanitatea printr-un principiu invariabil aplicat. Se spune ca, datorita acestui fapt, nu suntem in stare sa cream o ordine inflexibila, rigid respectata, o uniformitate sigura, un legalism de fier, care sa ne puna la adapost de tot felul de abateri, de acte de incorectitudine ; ca acoperim cu cearceaful iertari si incurajam prin aceasta actele de calcare a legilor si ale moralei. Ironia si batjocora exercita in parte o cenzura si o frana in calea abaterilor, a actelor de incurie, dar cenzura aceasta e atenuata la randul ei de iertare, sau de zambetul iertator al umorului. Caragiale nu indica nici un caz de pedepsire a vreunuia din eroii sai vinovati de abateri de la corectitudinea sociala si morala, si el insusi invaluie totul pana la urma intr-un zambet de umor iertator. Sau poate in tot timpul aluziile la actul de incorectitudine ale eroilor sunt facute intr-un spirit de umor ironic (…). Ce-i de facut fata de aceasta comportare ? Sa se lase totul in grija omeniei noastre ? Sau sa se insiste pentru o incadrare severa a tuturor in toate formele legii, ocolindu-se orice infiltrare a umanului in aplicarea legilor ? Socotim ca primul lucru nu e de recomandat, iar al doilea s-a dovedit mereu ca e greu, daca nu imposibil de realizat numai prin mijloacele sanctionarii oficiale. »
Umanul, ironia si mai ales umorul romanului, trasaturi cunoscute dar mai ales speculate in toate timpurile de politicieni, i-au facut pe acestia sa profite, uneori, intinzand prea mult coarda si uitand astazi macar cateva evenimente cand romanul a uitat de uman, ironie sau umor : 1907, atrocitatile din perioada cooperativizarii si nationalizarii, fenomenul Pitesti si Sighetul Marmatiei, 22 decembrie 1989. Nu din convingeri ideologice, unii romani au devenit fiare in evenimentele de inlaturare a capitalismului si de construire a socialismului, ci din ura exploatatului impotriva explotatorului sau a bogatului, din umilintele, foametea si mizeria in care au trait ei si stramosii lor. Si tot foamea si promisiunea celei 100 de lei la salariu, suma pe care romanii au socotit-o atunci o mita nerusinata pe care o dai cersatorului din coltul strazii ca sa-ti spuna cine ti-a furat patlagele din fundul curtii, nu ideologia anticomunista, i-a scos pe romanasi in strada la 22 decembrie. Si tot ura i-a facut sa se bucure in ziua Nasterii Domnului de uciderea conducatorului iubit, pe care il regreta astazi, nu numai nostalgicii vechiului regim, ci chiar si cei care au suferit in acele vremuri ! Acest lucru mi se pare mie extrem de periculos !. Asadar, dragi politicieni, nu intindeti prea mult coarda ! Gasiti solutii sau acceptati-le macar pe acelea propuse de cei din opozitie, sacrificati-va afacerile subterane, de bunavoie, daca vreti sa mai traiti, pentru ca eu ma tem de ceea ce se poate intampla !
Pe curand,
EARNEST