DESPRE DRAGOSTEA FRĂȚEASCĂ

        "Dragostea frateasca este hrana duhovniceasca"
                                                            (Clement din Alexandria)

    Mitologia greaca este plina de simboluri si prin caracterele si faplele zeilor, eroilor ne da lectii morale despre viata. Cine vrea sa inteleaga, intelege, cine nu vrea, ramane in mimicia lui.  Castor si Polux, fiii lui Zeus si ai Ledei, sunt simbolul dragostei fratesti ideale. In schimb, Biblia ni-i prezinta pe Cain si Abel, fiii lui Adam si ai Evei. Probabil, profetii care au scris Biblia au vrut sa ne transmita ca lipsa dragostei si nesupunerea fata de Dumnezeu fac din om un monstru. Cain este acel monstru invidios pe fratele lui, care crede ca reusita lui este doar meritul sau, ca el este atotputernic si nu datoreaza nimic nimanui. Invidia, minciuna, laudarosenia, fatarnicia, nesupunerea fata de Dumnezeu au facut din el un monstru, care isi ucide fratele.
    Literatura, la randul ei,  ne da exemple de dragoste sau de ura frateasca.. Scriitorii  simt nevoia sa creeze modele, ca noi, cititorii, sa putem alege calea. Dostoievski in romanul "Fratii Karamazov" ne prezinta trei frati cu personalitati diferite, dar cand Dmitri este acuzat de uciderea tatalui, Andrei si Ivan fac totul pentru a dovedi justitiei nevinovanitia fratelui lor. Aceasta este dragoste frateasca! Steinbeck in romanul  "La Est de Eden" creeaza patru  frati opusi, pe Aaron si Caleb, care sunt fiii lui Charles facuti cu sotia fratelui sau, Adam. Atat Charles cat si Caleb sunt total lipsiti de morala, ei insa nu ajung la crima, dar poti "omori" un om, fara sa-i iei viata.Caleb isi constientizeaza faptele si atitudinile, dar nu face nimic, ca sa se schimbe. Spune la un moment dat: ‘Dacă sunt meschin, e meschinăria mea proprie’.

     Asa este si in viata reala: intalnim frati care se ajuta in clipele grele din viata lor, dar intalnim si frati care se omoara pentru un petic de pamant, pentru drgostea unei femei, care se urasc, se invidiaza pentru lucruri materiale, pe care, oricum, nu le iau cu ei cand pleaca Dincolo. De aceea, ma intreb:

Cum e cu putinta, atunci cand un frate este pe patul de moarte, celalalt sa se distreze in casa lui, sa o porneasca nepasator la vanatoare pe meleaguri straine si cand celalalt pleaca spre cele vesnice, sa ravneasca la bunurile lui?

 Cum e posibil, sa doreasca sa ia de la vaduva si de la copiii ramasi orfani, putinul ce le-a mai ramas, sa-si critice fratele pe la chermeze, sa o jigneasca pe vaduva si sa-i vorbeasca de rau pe orfani?

Cum e posibil, ca un frate, care toata viata nu a construit nimic, ci altii au construit pentru el, care s-a folosit de pozitia fratelui sau, sa se instaleze in bunurile fratelui mort, sa petreaca, sa se lafaie si sa se laude de zi pana noapte si de noapte pana-n zi cat este el de destept, comparandu-se mereu cu cel mort si , evident, el fiind cel mai bun?

   Este posibil, pentru ca ii lipseste dragostea, iar lacomia si invidia au facut din el un monstru. El nu stie ce este hrana duhovniceasca, de aceea nu stie ce este dragostea frateasca.

  Noroc ca mai sunt oameni care cred in sintagma " se iubesc ca fratii" si atunci cand unii dintre  acestia nu au frati, isi fac un "frate de cruce" si raman asa pana cand moartea ii va desparti.

 Pe curand,

Earnest