25 DE ANI DE LA REVOLUȚIE

Se împlinesc 25 de ani de la începutul revoluției din decembrie 1989. Este cea mai lungă revoluție din istoria României. Doar China a mai avut o revoluție atât de lungă: revoluția lor comunistă a început  în anul 1904 și s-a încheiat în anul 1949, prinzând două războaie mondiale, desfășurându-se sub forma unui lung război civil, încheiat cu instaurarea Republicii China și cu o serie de reforme, prin care s-a construit comunismul. În România, revoluția din decembrie 1989 a început la Timișoara cu o manifestare de solidaritate față de pastorul Tokes, despre care nici până astăzi nu știm cât de spontană a fost, continuată la București, când cel mai iubit om al țării al acelor ani a fost înlăturat, după 25 de ani în fruntea statului, arestat, judecat, condamnat la moarte și executat la Târgoviște, în ziua de Crăciun. De atunci și până astăzi, revoluția continuă prin reformele care se înfăptuiesc, nereușindu-se să se construiască societatea pe care au dorit-o cei care au răsturnat regimul ceaușist și ceea ce s-a promis de către cei care au preluat puterea în zilele fierbinți ale luptelor de stradă. Eu am mai scris despre acesti ani de așteptări în articolul "Ce aveam si ce avem", dar astăzi voi scrie despre ceea ce am simtit eu, cetățean onest, în sfertul de veac pe care l-am trăit cu speranță. Vă spun că pentru mine, nimic nu s-a schimbat în bine în acești 25 de ani. Muncesc mai mult, pe bani mai puțini. Sunt un intelectual pe care societatea nu dă 2 bani, pentru că ierarhia valorilor are la bază banii, nu educația și de acolo începe recunoașterea ta pe scară socială. Sunt asigurat, dar plătesc dacă vreau să am dinți în gură, dacă vreau să-mi fac analize, dacă vreau să fiu operat. Copiii mei au învățat carte ca și mine, la înalte școli ale statului și nu au loc de muncă, așa cum am avut eu când am terminat studiile. Cât despre o locuință nici gând! Statul are programul "Prima casă", dar pentru cei care au un loc de muncă, cum este și firesc. S-a construit statul de drept, care era declarat și în Constituția socialistă. Măcar în acele vremuri, în aparență, acest principiu era respectat. Atunci erau nomenclaturiștii unui singur partid, acum sunt nomenclaturiștii tuturor partidelor, care pe rând ajung la guvernare. Cât despre separarea puterilor în stat, nici nu mai îndrâznesc să vorbesc! Este la fel! Pot să mă exprim liber? Este doar o iluzie! Pot să mă plimb prin lume? Cu ce bani? Pot să mă mândresc că sunt român, când Europa ne disprețuiește ca popor, pentru că nu am cine să mă reprezinte?  De ce nu are cine să mă reprezinte, pentru că el, Cetățeanul X, fie că nu a știut să aleagă pe reprezentantul meu și al lui, fie că nu l-a interesat și nu a fost niciodată la vot. El ,Cetățenul X, ca și mine, un cetățean onest, am fost supuși celei mai periculoase arme: manipularea. Înainte eram manipulați cu ideologia socialistă, acum suntem manipulați cu reforme, programe, promisiuni, cu mesaje pe Internet, cu lozinci mai ticluite decât acelea dinaintea revoluției ( de exemplu: "Trăiască alianța dintre clasa muncitoare și tărănime!" a fost inlocuită cu "Să trăiți bine"! Spuneți și dumneavoastră: care este mai aproape de interesul oamenilor?  Recunoașteți că este mai bine ticluită lozinca cu traiul bun!). Toți cei care ajung la putere spun că s-a instaurat normalitatea. Astfel, am aflat câteva variante de normalitate. Toți spun că ceilalți nu au făcut nimic și dau vina pe vechea moștenire: pe aceea a regimului dinaintea anilor 1989 sau pe aceea a fostului guvern. Moștenirea dinaintea Revoluției nu o mai avem în mare parte, pentru că am vândut cam tot ce era de vândut și ceea ce s-a vândut s-a distrus, începând de la fabrici, uzine, ajungându-se la păduri. Resursa umană, fie că a imbătrânit, fie că plecat pe alte meleaguri. Au mai rămas pensionarii, optimiștii, cei care nu se pricep să facă nimic, tinerii care așteaptă să fie educați și instruiți gratuit, ca apoi să-și ia diploma și să caute alte meleaguri care să le valorifice și valorizeze priceperea. Noi nu știm să construim, prin preluarea lucrurilor bune și dezvoltarea lor. Noi distrugem tot, pentru că ne considerăm mai buni decât ceilalți. Astfel, batem pasul pe loc. Suntem atât de mândri și încăpăținați, încât nu dorim să recunoaștem că alții sunt mai buni. Îi distrugem, ca să nu se vadă diferența. Cum îi distrugem? Prin defăimare, când ne ajută manipularea prin mass-media sau  prin dosare, denunțuri.  Cu amărăciune mă întreb: când s-a stricat poporul meu? Oare așa-zisa libertate i-a scos la suprafață ambițiile negative mai mult decât cele pozitive? Sau faptul că am devenit o semicolonie, dorim să fim slugarnici în fața Marilor Lumii, cine or fi ei (?), arătându-ne ambițioși, dornici să ne evidențiem prin distrugere? Ne condamnăm singuri, ne punem cenușă în cap, ne negăm istoria, nu ne mai recunoaștem valorile, admirăm tot ce este străin, nu ne mai ținem de tradiții, nu ne respectăm simbolurile, pe care mulți dintre noi nici nu le cunosc. Influența societății, a mediului este mai puternică decât aceea a școlii sau a bisericii, pentru că este mai comod să  accepți și să urmezi modelele negative, decât cele pozitive. Este o mare lehamite în rândul cetățenilor. Așa au trecut  cei 25 de ani! O lacrimă pentru cei care au murit pentru o cauză în acel decembrie, o lacrimă pentru poporul meu care nu vrea să devină înțelept, o lacrimă și pentru speranțele mele!

         Pe curând,
         Earnest