(n. la 27 noiembrie 1970, Suceava) |
"Suntem, de fapt, ceea ce reuşesc alţii prin strădaniile lor să zidească în noi, în perioade din viaţă când noi nici măcar nu suntem conştienţi de asta..." (Interviu acordat revistei "Lumina")
( se referea la rolul pe care l-au avut în formarea sa intelectuală şi umană familia sa şi profesorii pe care i-a avut de-a lungul educaţiei sale formale).
Diaconul
Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit
cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar
din anul 2010 este doctor în Filosofie al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi
cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei “, sub îndrumarea prof. univ. dr.
Ştefan Afloarei. Este conferenţiar la Facultatea de Teologie
Ortodoxă din Iaşi . Îi puteţi audia unele
conferinţe pe youtube.
Cartea pe care v-o propun a fost lansată şi la Bacău ,
în luna decembrie, la sesiunea ştiinţifică “Credinţă-Cultură-Educaţie“
organizată de Asociaţia Profesorilor de Religie “Sfânta
Paraschiva” Bacău . “Lumina Celui Nevăzut“ , după cum spune autorul
în subtitlul cărţii, reprezintă o privire teologică în raţionalitatea Creaţiei
şi teoriile ştiinţifice recente despre Univers. Este rezultatul “ dialogului“
între ştiinţă şi teologie, cu referiri la conceptele filosofice din diferite
perioade. Prefaţa cărţii aparţine Preafericitului Patriarh al României, Daniel
, iar postfeţele aparţin academicianului Solomon Marcus şi profesorilor Ştefan
Afloarei, Andrei Dorobanţu, Adrian Ştefan Cârstea, Gheorghe Nemţoi şi Alexandru
Cecal. Cartea are 10 capitole: “Ordine, simetrie, frumuseţe în Univers“,“Tainele
Microcosmosului“, “Universul“, “Cunoaşterea în teologia ortodoxă“,“Creaţia din perspectivele
teologiei ortodoxe“,“Date ştiinţifice şi calcule utilizate în interpretările
antropice cosmologice“,“Indicii despre unitatea Lumii“,“Universul şi lumea
vieţii omeneşti“ , “Raţionalitatea Creaţiei “,“Ştiinţa, teologia şi edificarea
omului“. Autorul ne propune diferite căi spre cunoaştere şi desprindem o
realitate la care a ajuns şi oamenii de ştiinţă: perfecţiunea Universului este
o Creaţie, iar descoperirile lor confirmă ceea ce dogmele religioase le-au spus dintotdeauna. Cartea se citeşte uşor, în
ciuda multitudinii de date, informaţii, teorii pe care le cuprinde, pentru că
îţi trezeşte interesul şi vrei să afli ce urmează a descoperi în capitolul
următor. Nu este scrisă pentru specialişti, ci pentru cei ce vor să afle ceva
din marile taine ale Universului, pe care oamenii au vrut să le descifreze.
În finalul cărţii, autorul conchide: “Câtă vreme ştiinţa naşte evlavie sau intensifică
în noi credinţa în puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, câtă vreme ne ajută
să descoperim frumuseţile şi adâncul raţionalităţii lumii în care trăim, sau
câtă vreme dialogul acesta ne foloseşte ca să-i ajutăm mai mult sau mai bine pe
semenii noştri, el este semnificativ. Dacă ne-am (re) întors, prin dialogul
ştiinţei cu teologia, în miezul vieţii spirituale, înseamnă că am îndeplinit
rostul lui ultim.“
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
Lectură plăcută!
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu