Mnuscrisul ,,Magia sacră" a lui Abramelin a fost scris, în secolul al XVI-lea, de către Lameh, după două manuscrise lăsate de tatăl lui, Abraham din Worms.
Abraham din Worms (1362-1458) a fost un evreu din Germania, care a fost inițiat în tainele magiei albe de tatăl său, Simon ( magia albă care este în contrast cu magia neagră- prin care magul supune entitățile Universului, împotriva legilor naturale, în scopuri malefice- operează cu forțele Universului, dezvoltând un sentiment de moralitate și de dreptate, bazat pe pe ascultarea față de Dumnezeu și a voinței sale). Acesta i-a spus că poate învăța tainele magiei, cu origini în Cabala, doar de la magul Abramelin ( Abra-Melin). După 10 ani de căutări ( din Germania a călătorit prin Boemia, Ungaria, Grecia, Constantinopol, Arabia), l-a găsit pe Abramelin în Egipt. Tot ce l-a învățat Abramelin și manuscrisele pe care acesta i le-a încredințat, Abraham i le-a dat lui Lameh, autorul acestui grimoar ( grimoarul este o ,,gramatică" de magie din Evul Mediu și din Renaștere, prin care magul este învățat cum să invoce spiritele și demonii, pentru a fi supuși voinței sale; aceleași tehnici le folosesc atât practicanții magiei albe cât și cei ai magiei negre).
În această carte, magul este învățat, cum poate lua legătura cu Îngerul Păzitor, după șase luni de rugăciuni și căință. Astfel, magia albă ar trebui folosită pentru cunoașterea și comunicarea cu Îngerul Păzitor.
Cartea a fost scrisă în ebraică și a fost tradusă în limba latină, la Veneția, în anul 1450. Astăzi nu se păstrează nici manuscrisul original, nici cel tradus în secolul a XV-lea, ci șapte exemplare din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, și anume: un exemplar în limba engleză la Biblioteca Bodleană de la Oxford, un exemplar în limba franceză la Biblioteca Arsenalului din Paris, un exemplar în limba italiană la Biblioteca Queriniana din Brescia, patru exemplare în limba germană, din care două la Dresda și două la Wolfenbuttel.
Cartea a fost tipărită în secolul nostru în limbile italiană, franceză și engleză și se poate achiziționa on-line. Însă mare atenție! Specialiștii, cei ce au cercetat acest fenomen, spun că toți cei care au încercat să aplice practicile lui Abramelin au murit, fie nebuni, fie sinucigându-se, pentru că nu oricine poate practica aceste ritualuri, dacă nu este inițiat!
Pe curând,
Earnest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu