ROMÂNCE CELEBRE (X). IOANA SABINA GRIGORESCU ( 1915-2006)

Autoportret

,, Niciodată creionul meu nu a stat."

(Ioana Sabina Grigorescu)

   După cel de Al Doilea Război Mondial, s-a reînfiinţat Direcţia Monumentelor Istorice, care între anii 1959 şi 1969 a restaurat peste 100 de monumente de arhitectură din Antichitate până în secolul al XIX-lea, iar până în anul 1977 a interprins lucrări de conservare şi consolidare la 131 de monumente. Printre arhitecţii restauratori ai acestei perioade este şi Ioana Sabina Grigorescu, în memoria căreia Uniunea Arhitecţiilor Români a numit anul 2017 ,,Anul Ioana Grigorescu", iar Alexandru Panaitescu a publicat, în acest an, cartea ,,Ioana Grigorescu -Calea sincerităţii."

      Ioana Sabina Grigorescu a fost născută la Bucureşti, la 4 martie 1915. Tatăl său a murit în Primul Război Mondial. După ce mama ei s-a recăsătorit, a fost crescută de nişte unchi locuind o vreme la ţară. A învăţat la  la Bucureşti la unul dintre cele mai severe şi renumite licee, Şcoala Centrală de Fete, după care a urmat Facultatea de Arhitectură. După terminarea facultăţii,  a lucrat  ca arhitect la Societatea de Radiodifuziune, iar apoi la Ministerul Artelor şi Informaţiilor. În lumea artistică a Bucureştiului, a intrat prin colegul său de facultate, Alexandru Steriade, fiul pictorilor Nora şi Jean Al. Steriadi. Prima sa expoziţie personală a fost cu lucrări de grafică, expuse în anul 1945, la Librăria Hassefer. Până în anii 50 ai secolului trecut, a avut o prezenţă publică constantă, cu lucrări de grafică şi artă decorativă ( mozaic, tapiserie). În anul 1954, după proiectele sale se amenajează standurile României în cadrul expoziţiilor de la Koln şi Leipzig.

    Pasiunea pentru restaurarea monumentelor istorice, i-a apărut, după mărturisirea sa, din anii studenţiei, când a început să adune un bogat material documentar ( fotografii, schiţe, desene), privind arhitectura veche românească bisericească şi populară. 

    Debutul în domeniul monumentelor l-a avut în anul 1955, odată cu colaborarea cu arhitectul Nicolae Diaconu ( bunul ei prieten, care i-a fost şi soţ, pe o perioadă scurtă, după care au rămas prieteni) la proiectul de reîntregire a complexului de chilii de la Mănăstirea Dealu ( cu Nicolae Diaconu a început şi lucrările de restaurare la Mănăstirea Galata din Iaşi, pe care i le va lăsa acestuia, dânsa îndreptându-şi atenţia spre mănăstirile din judeţele Suceava şi Neamţ, nu înainte de a restaura Casa Dosoftei din Iaşi).

Ioana Grigorescu şi maica stareţă Iulia Aramă,
Mănăstirea Dragomirna

    Lucrările de restaurare, în care a introdus şi elemente de modernism ( cum ar fi betonul armat aparent), au fost amănunţit lucrate, colaborând cu arheologii, folosind imaginile de pe stampe, descrierile călătorilor, căutând elementele originale ale primei ctitorii ( ştim că majoritatea bisericilor au avut mai mulţi ctitori, fiecare adăugând ceva la monumentul originar). 

Iată lista bisericilor restaurate de Ioana Grigorescu:

Mănăstirea Humor (1960-1971), biserica și turnul;

Biserica de la Voroneț (1960-1961), casa muzeu și a custodelui (astăzi parte a mănăstirii reînființate în 1991);

Ansamblul Mănăstirii Sucevița (1960-1970), inclusiv biserica satului și a cimitirului, împreună cu turnul clopotniță a acesteia; etc;

Ansamblul Mănăstirii Dragomirna (1961-1971), inclusiv biserica cimitirului;

Mănăstirea Putna (1966-1972), turnul tezaur, biserica și muzeul;

Mănăstirea Slatina (1960-1972), trei turnuri ale incintei.

În județul Neamț după proiectele Ioanei Grigorescu s-au executat lucrările de restaurare de la:

Mănăstirea Secu (1963-1972), biserica, incinta de vest incluzând turnul de intrare și turnul Mitrofanei, arhondaricul și circa o treime din chilii;

Mănăstirea Sihăstria Secului, (1966-1969), stăreția (inițial cu funcțiunea de muzeu desfășurat în jurul unui patio) și un grup de chilii.                                        

    Ioana Grigorescu considera că: ,,primejdia cea mare pentru păstrarea autenticităţii monumentelor istorice este graba şi nerăbdarea în a vedea terminate lucrările, iuţeala  care se manifestă în toate etapele de lucru, de la aceea a cercetării ( operaţie migăloasă, care trebuie făcută cu tihna necesară) până la fixarea folosinţei lui înainte de a se şti rezultatul final al acesteia. Lipsa de înţelegere a caracterului unei munci ştiinţifice duce la pripeli care pot cauza pierderi ireparabile centrelor istorice respective şi totodată restaurării lor." 

     E greu de înţeles de ce, după ieşirea la pensie, în anul 1972, experienţa sa de restaurator nu a fost fructificată. Însă în anul 2003, Muzeul Institutului de Arhitectură Japoneză din Tokio i- a dedicat o expoziţie , iar Nishimura Shoten Publishing a editat un volum, în limba japoneză, cu lucrările conferinţei desfăşurate cu această ocazie, în care un capitol a fost rezervat Ioanei Grigorescu. În anul 2004, la Cercul Militar Naţional a fost organizată o expoziţie care a ilustrat diversitatea activităţii şi operei sale.    

      După o bătrâneţe tristă, retrasă din mediul profesional, Ioana Sabina Grigorescu a încetat din viaţă la 13 noiembrie 2006, iar cu bunăvoinţa Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost înmormântată la Mănăstirea Dragomirna, considerată ca fiind realizarea sa cea mai importantă.  

    Pe curând,                                                                                                                          

    Earnest