DESPRE BREXIT ŞI U.E.

Jean Claude Juncker şi Thereza May

  ,,Uniunea Europeană s-a născut în America, a crescut şi înflorit în Europa, şi se scutură azi în Transatlantic. Era o speranţă, putea fi un model, va fi o decepţie!"

                                                      ( Octav Bibere)

  Dintotdeauna popoarele au dorit să construiască un echilibrul între ele, echilibru numit şi ,,balanţa puterii". De exemplu , Martin Whight ( renumit erudit britanic, specialist în relaţii internaţionale), vedea în acest echilibru, pe de o parte, o distribuție egală a puterii între ţări, iar pe de altă parte, creșterea egală a Marilor Puteri pe seama celor slabe. Prima mare organizaţie care a încercat constituirea unui astfel de echilibru a fost Liga de la Delos, înfiinţată din iniţiativa Atenei, în anul 478 î.e.n., între polisurile greceşti, care avea  un consiliu, sunedrion, convocat anual la Delos, din care făceau parte reprezentanții fiecărei cetăți membre, fiecare având – inclusiv Atena – câte un vot. Obiectivul a fost constituirea unei flote permanente, gata oricând să intervină în favoarea oricăreia dintre cetățile aliate. Statele membre aveau aceleaşi obligaţii şi plăteau o contribuție anuală, phoros, la tezaurul comun, păstrat în sanctuarul de la Delos, cu care se construiau corăbii şi se întreţinea flota. Însă istoria ne-a demonstrat, că Atena a devenit hegemon în ligă, iar polisurile care au încercat să iasă  din această organizaţie au fost atacate de Atena. Au urmat şi alte organizaţii constituite cu scopuri politice sau economice ca Liga Peloponeziacă, Liga Lombardă sau Hansa Germană dar toate au fost supuse eşecului, datorită unei puteri care a vrut să deţină hegemonia. Însă toate aceste realităţi nu i-au descurajat pe unii. În anul 1305, Pierre Dubois, vizionar şi scriitor scolastic francez, a lansat ideea unui arbitraj internaţional care să asigure pacea creştinătăţii, iar în anul 1462, Regele Cehiei, Podebrady, a trimis curţilor europene un proiect de tratat prin care se urmărea întemeierea unei organizaţii internaţionale permanente, în componenţă căreia să intre un Parlament, un Consiliu şi o Curte de Justiţie, care să rezolve paşnic diferendele între state. Mulţi istorici consideră acest proiect că a  prefigurat  Uniunea  Europeană. Epoca Contemporană a debutat cu Liga Naţiunilor, o mare dezamăgire a popoarelor, apoi  s-a constituit Organizaţia Naţiunilor Unite, o altă mare dezamăgire. Secolul al XX-lea îl putem numi secolul speranţelor şi al dezamăgirilor, cu multe organizaţii economice şi militare transcontinentale sau continentale, toate constituite cu un scop nobil de întrajutorare şi de apărare. În anii de după cel de Al Doilea Război Mondial, au avut loc manifestări pentru o Europă unită, convocându-se congrese la Montreux, în anul 1947 şi la Haga, în anul 1949, unde un rol important l-a avut şi Grigore Gafencu. S-a ajuns în cele din urmă, trecându-se prin mai multe etape, la constituirea Uniunii Europene.  

    Curios este faptul că un rol important l-au avut Franţa şi Germania: s-au unit  economic împotriva URSS şi SUA, dar şi împotriva Marii Britanii, iar Marea Britanie a susţinut reunificarea Germaniei, numai ca să nu crească puterea Franţei. Acum, englezilor nu le mai convine că în U.E a devenit hegemon Germania şi a hotărât părăsirea U.E. Nu a fost ţară fondatoare a Pieţei Comune, a intrat mai târziu, are o mare piaţă de desfacere în Commonwealth. De ce i-ar trebui Marii Britanii U.E.? A luat destule fonduri, nu a renunţat la moneda naţională şi englezii cu capul pe umăr nu au de gând să joace, precum cântă Angelica. De asemenea, nu au niciun gând să dea U.E. mai mult de cât cred ei că trebuie să dea.

   Pe curând,

   Earnest