,,Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în
ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină,
heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de
clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de
conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile
facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea". (Omraam Mikhael
Aivanhov)
 |
| Papaver Somniferum ( Macul Adormitor) |
În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult de creşterea, şi în România, a consumatorilor de droguri.
M-am hotărât să scriu astăzi despre opiu, despre începuturile consumului şi comercializării acestui drog.
Ştim că otrăvurile sunt şi leacuri. Acest fapt îl cunoşteau anticii şi de aceea, Esculap, zeul grec al medicinii, era reprezentat cu un ciomag, pentru a ucide şarpele.
Proprietatea opiului de a face bine şi rău se datorează alcaloizilor acestuia. Din opiu se scoate morfina, codeina şi alţi alcaloizi folosiţi în medicină.
Opiul se extrage din seminţele unui soi de mac, Papaver Somniferum, plantă care-şi are originile, conform descoperirilor arheologice, încă din perioada neolitică, în sudul Europei şi în Asia Mică. Din seminţele acestui mac, locuitorii din Asia Mică extrăgeau uleiul şi opiul, pe care grecii îl foloseau pentru calmarea durerilor, transmiţându-l şi romanilor. Folosirea pe scară largă a opiului a început odată cu răspândirea musulmanismului, probabil, ca înlocuitor al consumului de vin, interzis de Mohamed. Introducerea opiului ca medicament , în Europa, se datorează lui Paracelsius ( sec. XV), el găsindu-se doar în farmacii, în stare crudă şi începând cu sec. XIX, ca morfină şi codeină. Însă, în Asia Mică, popoarele mâncau opiu, pentru orice durere şi consumul de opiu a devenit un viciu, când au constatat că acesta le deschide în faţă o ţară a minunilor, în care cel din urmă sclav, infractor sau lepros se simţea ca un semizeu. Probabil şi în Europa se vindea şi ,,la liber", ca în Ţările Române, de vreme ce Pravila lui Vasile Lupu reglementa traficul de opiu.
Răspândirea opiului spre Orientul Îndepărtat, dincolo de lumea islamică, s-a datorat Companiilor Indiilor Orientale, prima societate pe acţiuni britanică, care aproviziona China, India şi alte ţări asiatice.. În sec. XVIII, în Bengal, monopolul asupra cultivării macului îl avea această companie. Budiştii foloseau opiu în meditaţiile lor, pentru a atinge Nirvana, iar, treptat, chinezii vor înlocui haşişul cu opiu, pentru a le da energie. În anul 1820, când chinezii şi-au dat seama de pericolul consumului în exces al acestui drog, au oprit importul de opiu dar compania a organizat contrabanda, ceea ce a dus la izbucnirea Războiului Opiului. După desfiinţarea Companiei Indiilor Orientale, în anul 1858, monopolul comercializării opiului l-a preluat Guvernul englez! Englezii nu au fost dispuşi să-i ajute pe chinezi în lupta împotriva opiului: ,, Întâi vindecaţi-vă singuri şi după aceea vom înceta noi să vă otrăvim." Cât cinism! Nu ştiau că acest flagel îi va atinge şi pe ei! De fapt, încă de la începutul secolului XIX, ofiţerii francezi din Indochina ( Vietnam) deprinseseră obiceiul de a consuma opiu. Scriitorul englez Thomas Quincey, în anul 1822, publica cartea ,, Confesiunile unui opioman englez", unde ne relatează despre sine lucruri îngrozitoare. Mai târziu, poetul Baudelaire a scris o carte despre paradisurile artificiale, consumul în exces de opiu, cauzându-i decesul la vârsta de 46 de ani.
La începutul secolului XX, consumul de opiu devenise o problemă în Europa, de aceea la 23 ianuarie 1912, un numar de 12 state au semnat la Haga prima "Convenţie internaţională privind stupefiantele", care marchează începutul cooperării internaţionale în domeniul controlului drogurilor. După Primul Război Mondial, în cadrul Ligii Natiunilor se constituie "Comitetul consultativ pentru traficul opiului si altor droguri periculoase", iar la Geneva, la 19 februarie 1925, s-a semnat "Convenţia internaţionalş asupra opiului." S.U.A a solicitat Marii Britanii, în cadrul comisiei, să respecte prevederile convenţiei ( un articol se referea la interzicerea exportului de opiu în ţările în care este interzis importul acestuia), însă lordul Cecil condiţionează acceptarea convenţiei, ceea ce va determina retragerea S.U.A din comisie. După al Doilea Război Mondial, în cadrul O.N.U, s-a constituit, în anul 1946, Comisia pentru stupefiante, iar la 23 iunie 1953 s-a semnat la New York "Protocolul asupra opiului", intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea şi limitarea culturilor de mac, precum şi producerea, utilizarea şi comerţul en-gros ale opiului , autorizând doar 7 ţări să producă opiu pentru export. De atunci şi până în zilele noastre, au fost semnate numeroase convenţii şi protocoale, pe care şi România le-a semnat, însă traficul de opiu şi de alte droguri a crescut anual
Statisticile arată că, în prezent, sunt 15 milioane de consumatori de opiu şi anual mor, ca urmare a consumării acestui drog, circa 100.000 de persoane , iar numărul anual al victimelor consumului de produse derivate din opiu în ţările membre NATO este 10.000 de morţi.
M-am hotărât să scriu astăzi despre opiu, despre începuturile consumului şi comercializării acestui drog.
Ştim că otrăvurile sunt şi leacuri. Acest fapt îl cunoşteau anticii şi de aceea, Esculap, zeul grec al medicinii, era reprezentat cu un ciomag, pentru a ucide şarpele.
Proprietatea opiului de a face bine şi rău se datorează alcaloizilor acestuia. Din opiu se scoate morfina, codeina şi alţi alcaloizi folosiţi în medicină.
Opiul se extrage din seminţele unui soi de mac, Papaver Somniferum, plantă care-şi are originile, conform descoperirilor arheologice, încă din perioada neolitică, în sudul Europei şi în Asia Mică. Din seminţele acestui mac, locuitorii din Asia Mică extrăgeau uleiul şi opiul, pe care grecii îl foloseau pentru calmarea durerilor, transmiţându-l şi romanilor. Folosirea pe scară largă a opiului a început odată cu răspândirea musulmanismului, probabil, ca înlocuitor al consumului de vin, interzis de Mohamed. Introducerea opiului ca medicament , în Europa, se datorează lui Paracelsius ( sec. XV), el găsindu-se doar în farmacii, în stare crudă şi începând cu sec. XIX, ca morfină şi codeină. Însă, în Asia Mică, popoarele mâncau opiu, pentru orice durere şi consumul de opiu a devenit un viciu, când au constatat că acesta le deschide în faţă o ţară a minunilor, în care cel din urmă sclav, infractor sau lepros se simţea ca un semizeu. Probabil şi în Europa se vindea şi ,,la liber", ca în Ţările Române, de vreme ce Pravila lui Vasile Lupu reglementa traficul de opiu.
Răspândirea opiului spre Orientul Îndepărtat, dincolo de lumea islamică, s-a datorat Companiilor Indiilor Orientale, prima societate pe acţiuni britanică, care aproviziona China, India şi alte ţări asiatice.. În sec. XVIII, în Bengal, monopolul asupra cultivării macului îl avea această companie. Budiştii foloseau opiu în meditaţiile lor, pentru a atinge Nirvana, iar, treptat, chinezii vor înlocui haşişul cu opiu, pentru a le da energie. În anul 1820, când chinezii şi-au dat seama de pericolul consumului în exces al acestui drog, au oprit importul de opiu dar compania a organizat contrabanda, ceea ce a dus la izbucnirea Războiului Opiului. După desfiinţarea Companiei Indiilor Orientale, în anul 1858, monopolul comercializării opiului l-a preluat Guvernul englez! Englezii nu au fost dispuşi să-i ajute pe chinezi în lupta împotriva opiului: ,, Întâi vindecaţi-vă singuri şi după aceea vom înceta noi să vă otrăvim." Cât cinism! Nu ştiau că acest flagel îi va atinge şi pe ei! De fapt, încă de la începutul secolului XIX, ofiţerii francezi din Indochina ( Vietnam) deprinseseră obiceiul de a consuma opiu. Scriitorul englez Thomas Quincey, în anul 1822, publica cartea ,, Confesiunile unui opioman englez", unde ne relatează despre sine lucruri îngrozitoare. Mai târziu, poetul Baudelaire a scris o carte despre paradisurile artificiale, consumul în exces de opiu, cauzându-i decesul la vârsta de 46 de ani.
La începutul secolului XX, consumul de opiu devenise o problemă în Europa, de aceea la 23 ianuarie 1912, un numar de 12 state au semnat la Haga prima "Convenţie internaţională privind stupefiantele", care marchează începutul cooperării internaţionale în domeniul controlului drogurilor. După Primul Război Mondial, în cadrul Ligii Natiunilor se constituie "Comitetul consultativ pentru traficul opiului si altor droguri periculoase", iar la Geneva, la 19 februarie 1925, s-a semnat "Convenţia internaţionalş asupra opiului." S.U.A a solicitat Marii Britanii, în cadrul comisiei, să respecte prevederile convenţiei ( un articol se referea la interzicerea exportului de opiu în ţările în care este interzis importul acestuia), însă lordul Cecil condiţionează acceptarea convenţiei, ceea ce va determina retragerea S.U.A din comisie. După al Doilea Război Mondial, în cadrul O.N.U, s-a constituit, în anul 1946, Comisia pentru stupefiante, iar la 23 iunie 1953 s-a semnat la New York "Protocolul asupra opiului", intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea şi limitarea culturilor de mac, precum şi producerea, utilizarea şi comerţul en-gros ale opiului , autorizând doar 7 ţări să producă opiu pentru export. De atunci şi până în zilele noastre, au fost semnate numeroase convenţii şi protocoale, pe care şi România le-a semnat, însă traficul de opiu şi de alte droguri a crescut anual
Statisticile arată că, în prezent, sunt 15 milioane de consumatori de opiu şi anual mor, ca urmare a consumării acestui drog, circa 100.000 de persoane , iar numărul anual al victimelor consumului de produse derivate din opiu în ţările membre NATO este 10.000 de morţi.
92% din opiul din lume se produce în Afganistan şi se exportă , în special, spre Occident. Talibanii sunt marii traficanţi ai opiumului, obţinând 65 de miliarde de dolari, cu care finanţează insurgenţa şi grupările criminale, în special, în Asia Centrală, Rusia şi Balcani, potrivit unui raport publicat la Viena.
Dacă acum 300 de ani o companie, iar mai târziu, Guvernul englez nu ar fi profitat de slăbiciunea oamenilor în faţa opiului doar pentru a obţine bani, astăzi, acest flagel n-ar fi fost atât de puternic şi de nestăvilit. Lăcomia lor s-a întors împotriva urmaşilor şi nu numai. Instituţiile statelor şi organizaţiile internaţionale se dovedesc a fi neputincioase. Nu este vorba doar de opiu, ci de toate drogurile şi credem că în traficul de stupefiante sunt implicaţi mai Marii Lumii, indiferent de ţara din care provin şi de statusul lor social din ţara lor: oameni ai legii, politicieni, poliţişti, reprezentanţi ai serviciilor, industriaşi, bancheri etc.
Pe curând,
Earnest
Un comentariu:
Chiar imi folosesc informatiile.
Pacat ca lumea nu citeste
Trimiteți un comentariu