joi, 29 august 2019

SĂRBĂTORI ȘI CREDINȚE (XIII).SÂNTION DE TOAMNĂ

Caravaggio, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 1608
Catedrala din Lavaletta

 Sărbătoarea de astăzi, 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată ultimul praznic al anului, pentru că pe 1 septembrie începe Anul Nou Bisericesc.
   În popor, există multe legende legat de Sfântul Ioan Botezătorul,  care constituie originile unor superstiții și credințe. De exemplu bucovinenii îl consideră patronul pruncilor, având grijă ca aceștia să nu moară nebotezați. Tot ei țin cu strictețe această sărbătoare, pentru ca să nu se îmbolnăvească de malarie sau de friguri. Această superstiție își are originea în una dintre numeroasele legende, care spune că împăratul Irod și-ar fi blestemat fiica, când a fost adus capul Sfântului Ioan, să tot joace. De atunci, fiica regelui tot joacă, întruchipând, în mentalitatea arhaică, malaria și frigurile. La  această sărbătoare sunt foarte multe interdicții: să nu tai cu cuțitul, să nu folosești mătura, să nu mînânci mere sau orice fruct sau legumă de culoare roșie, să nu mămânci varză, usturoi, să nu bei vin roșu.
   De asemenea, în această zi se ține post și se începe un post de două săptămâni, care nu este trecut în calendarul creștin ortodox. Cine , pentru ce și cum se ține acest post? Acest post se ține de femeile care au făcut avorturi, de părinții care și-au omorât copiii, care și-a blestemat copiii, de  criminali, hoți, de persoane pentru alții, de regulă pentru cei din familie. Se ține pentru iertarea acestor fărădelegi și constă într-un post aproape negru: se mănâncă doar o turtă de grâu sau de mălai, pe care trebuie să o coacă postitorul. La păcate mai ușoare, se poate mânca și struguri. Se doarme direct pe pământ și dacă se poate și fără așternut. Bineînțeles, se fac rugăciuni pentru iertarea de păcate și trebuie să fii smerit. Postul se termină, printr-o pomană dusă la biserică.
Pe curând,
Earnest
   

Niciun comentariu: