EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (CXI).SEBASTIANO VASSALLI, NĂLUCA

 ,,Iubirea omenească, atât de cântată poeți, e  ca și inexistentă în comparație cu ura: e ca un grăunte de aur în marele fluviu al vieții, o perlă azvârlită în mare nimicului și atât.”
                                                                                                          ( Sebastiano Vassalli, ,,Năluca”)

Sebastino Vassalli
 (25.X.1941 Genova-26.VII 2015 Casale Monteferato)

 Romanul ,,Năluca” de Sebastiano Vassalli a fost publicat în anul 1996 de către Editura Univers, în Colecția Romanul secolului XX. Traducerea din limba italiană  și postfața sunt realizate de Mihaela Șchiopu. Romanul  intitulat ,,Chimera”a fost publicat în anul 1990,  la Giulio Einaudi editore s.p.a. din Torino. Pe prima pagină a cărții am scris: ,,Bacău, februarie 1996, cumpărată pentru când voi fi la pensie”. Am ieșit la pensie de zece ani și abia, acum, am reușit să-l citesc. În anii 90 ai secolului trecut, eram în plină efervescență creativă ( gradul I, apoi doctoratul) și citeam, pentru relaxare, doar romane din Colecția Romantic.

   Așadar, anii au trecut atât de repede și, din întâmplare, am dat de acest roman îngrămădit printre alte cărți puse de o parte, pentru a fi citite. dar de care am uitat.

    Scriitorul italian Sebastiano Vassali s-a născut la Genova, în anul 1941  (25 octombrie) și a copilărit în orașul piemontez, Novara. După absolvirea  Universității din Milano  s-a dedicat predării și cercetării artistice a neoavangardei, Ulterior, s-a orientat spre literatură, în special către narațiune și romanul istoric, angajându-se într-o „investigație literară a rădăcinilor și semnelor unui trecut care luminează neliniștea prezentului și reconstituie caracterul național al italienilor”, conform analizei critice a lui Roberto Cicala.

   Pentru romanul ..Năluca”, scriitorul s-a documentat, cercetând arhivele din Novara, din secolele XVII- XVII, dar și cele ale ordinelor călugărești și ale Inchiziției din Milano, Roma.

 Autorul a numit romanul „Chimera”, tradus de Mihaela Șchiopu ,,Năluca”  referându-se  la Monte Rosa, așa cum poate fi văzut din câmpia provinciei  Novara, dar face trimitere și la   poemul cu același nume al poetului nebun Dino Campana: ,,Monte Rosa îi apăruse pe un „cer plin de alb”. vârfuri care aleargă”: o imagine evazivă și îndepărtată ca acea iubire pe care o urmărea atunci și pe care n-ar fi realizat-o niciodată, pentru că nu a existat... O himeră! De acolo de sus, din vârful himerei, pe o potecă întortocheată săpată în stânca vie în mai multe locuri, râul Sesia coboară în vale.”

   Romanul ne prezintă viața unei tinere orfane, care a fost lăsată la Azilul Bisericii ,,San Michele” din Novara, patronat de călugărițele Ordinului Călugăresc ,,Sfânta Ursula” ( acesta a fost întemeiat în anul 1535 de către Angela Merci cu scopul de a educa fetele, de a îngriji pe nevoiași și pe bolnavi). La vârsta de 10 ani, Antonia a fost dată în grija unei familii înstărite din  Zardino, Bartolo și Francisca Nidasio. Frumusețea deosebită a Antoniei, desele respingeri ale pețitorilor, dar mai ales atitudinea ei  nonconformistă și curajul de a spune public ceea ce gândește a atras invidia femeilor, bărbaților, care au numit-o vrăjitoare, ceea ce l-a determinat pe preotul Teresio, urât la chip și la suflet, laș, bigot, lacom și  plin de ură, s-o acuze de vrăjitorie, cerând Inchiziției să fie judecată. 

  Acțiunea romanului se desfășoară între anii 1590 și 1610, în Novara și Zardino, în perioada când Piemontul era sub stăpânirea spaniolă (spaniolii ,, care distrugeau tot ce le stătea în cale”) și a începutului ocupării zonelor de către germani ( de fapt de către  austrieci, sălbatici, needucați, violatori).

   Autorul ne prezintă orașul Novara ca gazda celor mai petrecăreți călugări, preoți, unii patroni de bordeluri, alții vânzători de moaște false de sfinți, care încălcau toate prevederile Conciliului de la Trento și satul Zardino, înconjurat de orezării, unde orezarii erau tratați mai rău ca  sclavii, unde comunitatea era, în majoritate, îndobitocită fie de muncă, fie de beție, prejudecăți sau de sărăcie și de boli. În roman, sunt multe personaje reale ca Episcopul Carlo Bascape, care a încercat să reintroducă ordinea și moralitatea în Novara, inchizitorul Manini, fost ofițer destrăbălat, misogin, care își cumpăra favorile sxuale de la subalternii săi, ajungând mare moralist și inchizitor intransigent,banditul Caccetta și alții.

    Antonia este victima invidiei, a răutății oamenilor, a bigotismului și a unui inchizitor, care vrea să demonstreze cât de important este Tribunalul Inchiziției în stabilirea moralității, în a înlătura practicile sataniste care duc sufletul la pierzanie, fără a lua în considerație toate mărturiile, ci doar pe acelea care îi justifică acuzațiile. Antonia este demnă până la sfârșit, îi acuză pe inchizitori de prefăcătorie, acuză întreaga societate și recunoaște că este vrăjitoare, ceea ce le dă mare satisfacție judecătorilor, ca să o condamne la moarte. Cititorii înțeleg recunoașterea ei ca un protest împotriva mentalității epocii și a ipocriziei a unor reprezentanți ai Bisericii Catolice din acea perioadă.

Lectură plăcută!

Pe curând,

Earnest