luni, 28 iunie 2010

ORASE ALE PERSONALITATILOR (I). TARGOVISTE


Casa Safta Brancoveanu







Sunt in Romania orase mijlocii si orase mici unde s-au nascut, au trait, au creat sau au poposit mari personalitati ale culturii si politicii romanesti.
Un astfel de oras este Targoviste, capitala judetului Dambovita si una din fostele capitale medievale ale Tarii Romanesti a Munteniei. Paul de Alep, insotitorul lui Macarie, mitropolitul Antiohiei la curtea lui Matei Basarab, compara marimea orasului cu aceea a Alepului si Damascului, numindu-l Bagdadul Occidentului.
In acele vremuri, Targoviste era un oras unde poposeau caravanele care veneua dinspre Occident spre Orient si invers, cu multe ateliere mestesugaresti, cu scoli inalte, un oras unde se teseau intrigi, Curtea Domneasca primind emisari atat dinspre lumea occidentala cat si dinspre acea orientala.
Acest oras situat in Subcarpati, in apropierea Bucegilor, intre Dambovita si Ialomita, este inconjurat de locuri sacre, cum sunt manastirile Vaforata si Dealu, iar daca urci in amonte pe Ialomita, intalnesti urme ale templelor dacilor situate in preajma pesterilor, ca o salba care te conduc spre cel mai sacru loc al dacilor, Platoul Bucegilor, unde Marele Preot, Rege si Intelept Deceneu a intemeiat celebra Scoala Energetica.
Astazi dambovitenii se mandresc cu capitala lor si stiu sa conserve ceea ce a mai ramas din vechea glorie a fostei capitale a Munteniei: Manastirea Stelea, Biserica Domneasca, Complexul National Muzeal Curtea Domneasca, Mitropolia, Turnul Chindiei, Muzeul Scriitorilor Damboviteni, Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi (aflat in casa Saftei Brancoveanu, fiica domnitorului, casa unde era biblioteca Stolnicului Cantacuzino, cea mai mare biblioteca particulara din epoca), Muzeul National al Politiei, Casa Memoriala a pictorului G.Petrascu sunt cateva dintre institutiile care pastreaza si valorifica urmele trecutului.
Aici, la Targoviste, s-au nascut majoritatea domnitorilor Basarabesti, o parte dintre ei carturari de mare valoare. Neagoe Basarab a scris invataturile sale catre fiul sau Neagoe, carte care poate sta alaturi de "Principele" lui Machiavelli, iar Petru Cercel, primul inginer roman, domnitor erudit de formatie renascentista, scria prima poezie in limba romana, pastrata in manuscris la Muzeul Scriitorilor Damboviteni, situat in casa scriitorului Alexandru Bratescu Voinesti ( in aceasta casa au fost in ospetie Titu Maiorescu, Garabet Ibraileanu, Emil Garleanu, Ion Luca Caragiale, Ion Radulescu Pogoneanu). La curtea lui Mihai Viteazu, diplomatii se dedicau exercitiului literar (Balthazar Walther ii dedica domnitorului o elegie, in sensul antic de piesa lirica, exprimand admiratia si slava). La Schola Greca e Latina, intemeiata de Matei Basarab, se invata printre altele si notiuni de versificatie.
La Targoviste s-a nascut, de asemenea, diaconul Coresi, care a tradus in limba romana cartile religioase, stabilindu-se la Brasov ca sa dea carti romanesti si romanilor din arcul carpatic, au tiparit carti Macarie, calugarul Moisi, Antim Ivireanul, mitropolitii Luca si Stefan, au scris cronici Teodosie Rudeanu, Radu si Serban Greceanu, Gheorghe Radovici, iar Matei Basarab a scris primul cod de legi in limba romana "Indreptarul legii". Tot aici urmasii dregatorului lui Brancoveanu, Enache Vacarascu, s-au nascut sau au locuit temporar, cultivand limba literara romana. Ion Heliade Radulesu (se mai pastraza casa sa), Grigore Alexandrescu si contemporanii nostri Radu Petrescu, Mircea Horea Simionescu s-au nascut in Targoviste. Dar nu numai domnitori, scriitori si artisti plastici a dat Targoviste, ci si cantareti ai muzicii populare ca Ileana Sararoiu, Rodica Bujor, ai muzicii rock Laura Stoica, sportivi ca Ioan Radu, Cornel Dima sau Sorana Carstea, dar si economistul, devenit politician inconsecvent, Teodor Stolojan.
Va invit sa popositi in acest oras mai multe zile si va asigur ca veti fi cuprinsi de atmosfera gloriosului oras medieval, dupa ce veti vizita muzeele orasului.
Pe curand,
Earnest

2 comentarii:

targoviste spunea...

interesant articolul. cu toate ca sunt din Targoviste nu stiam tot ce ati postat.
cu stima.

Earnest spunea...

Multumesc.
Earnest