BIBLIA (I). DESPRE HRANĂ (I)

Biblia de la București, 1688

,,Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit"  ( Romani, 14:3)

   Biblia este cea mai citită carte din lume. Aceasta este cartea sfântă a mozaicilor ( Vechiul Testament) și a creștinilor, în totalitatea ei, este o carte de înțelepciune și un important document pentru istorici, pentru informațiile pe care ni le transmite, care au constituit puncte de plecare în cercetarea arheologică și  a altor documente. De asemenea, Biblia este o carte care prezice viitorul, pe care cercetătorii l-a descifrat, printr-un program. Atât informațiile din trecut, cât și prezicerile biblice s-au dovedit a fi reale.

   Mi-am propus să ,, deschid un serial", privind informațiile transmise prin Biblie din viața cotidiană a locuitorilor din Palestina Antică și ale celor din țările vecine, completate cu alte izvoare scrise și nescrise din acea perioadă. Majoritatea cititorilor Bibliei nu au dat atenție sau nu dau atenție unor amănunte și de aceea am considerat  că este important să  fac cunoscute  aceste informații analizate, comparate cu altele prezentate, în diferite studii, de cercetătorii Bibliei. Voi începe cu hrana

DESPRE HRANĂ

a. Servirea mesei

   În perioada patriarhală, chiar și în Noul Testament, ni se spune că uneori se servea masa pe  o dușumea, la un nivel mai înalt ca cea pe care stăteau animalele domestice, în timp ce musafirii stăteau pe canapele. Însă, în majoritate relatărilor, se vorbește despre existența meselor și a canapelelor, cu 3-5 locuri, pe care se aflau puse perne ( canapeaua de onoare era prima, din partea dreaptă, de unde se venea cu mâncarea).  Masa principală a zilei era cina, care era o activitate relaxantă și era servită de persoana care a pregătit mâncarea. Înainte de a se așeza la masă, mesenii se spălau pe mâini, pentru că obiceiul era să se mănânce  din același blid ( musafirilor li se serveau porții în vase separate). Pentru că nu erau furculițe ( acestea au fost confecționate abia în Evul Mediu), mesenii luau cu mâna mâncarea din blidul așezat în mijlocul mesei.  Între primele trei degete de la mâna dreapta se țineau bucățile de pâine care se înmuiau în zeamă sau sosuri, iar cu o lingură mare se scoteau bucățile de carne, care erau duse la gură, sub formă de sandwich. Dacă un mesean nimerea o bucată de carne mai bună, era socotit un act de mare politețe s-o ofere altuia. La începutul servirii mesei, cât și la sfârșit se rostea o binecuvântare. La masă, stăteau alături de bărbați, femeile, copiii.

b. Ce mâncau?

    De la început, toate plantele care făceau semințe ( în special, cerealele și legumele), precum și pomii fructiferi au constituit hrana pentru oameni, iar zarzavaturile erau hrană pentru animale. Căderea în păcat a omului a atras truda pentru culegerea și producerea hranei. După Potop, Dumnezeu a promis că semănatul și seceratul nu vor înceta, atâta timp cât va exista Pământul și că toate făpturile pot fi folosite ca hrană, dar nu și sângele lor ( Gen. 8:22; 9:4). 

     O masă obișnuită conținea un singur fel de mâncare.

     Mâncarea obișnuită era formată din hrană vegetală și din produse vegetale.

     Hrana vegetala constă în  alimente produse în Palestina sau importate: cereale (orz, grâu, mei, alac -secară albă), ulei de măsline, vin , bere, legume ( praj, usturoi, linte, măzăriche, năut, roșcovă, castravete și fasole- în Europa a fost aclimatizată la sfârșitul Evului Mediu, fiind adusă din cele două Americi), fructe (smochine, struguri, rodii, nuci, fistic, migdale, pepene, piersici, caise).

    Produsele de proveniență animală includ mierea, laptele, brânza, untul, grăsimele și carnea ( păsări -douăzeci de soiuri-, vânat, doar șapte soiuri ale animalelor cu copită despicată și care rumegau hrana-, capre, oi, vite, pește care avea aripioare și solzi, insecte din familia lăcustelor).

   Vizitatorilor neașteptați și musafirilor li se serveau întotdeauna lapte și miere, iar oaspeților de onoare, în general cei domnești, erau serviți cu un vițel îngrășat în grajd, nelipsind mierea, laptele și nucile. De aceea, se spunea  că Palestina era într-adevăr țara unde ,,curgea lapte și miere" ( Exod. 3:8). Faraonul Tutmososis III, în urma  expedițiilor din Siria și Palestina ( 1465-1460 î.e.n.),  a adus cu sine, ca tribut, sute de vase de miere.

    La ocazii festive, se desfășurau activități distractive, care includeau ghicitorile, muzica și dansul.

   Aflăm din Biblie că lucrătorii nu luau micul dejun acasă, pentru că ziua de lucru începea dis-de-dimineață.  Ei purtau la centură vase cu mîncare, formată, în general, din pâini mici, brânză de capră, măsline, smochine, pe care le mâncau în drum spre locul de muncă.

    Pe curând,

    Earnest