MANUSCRISE RARE (III). IATRICA DE AETIUS DIN AMIDA

Aetius din Amida ( 502-575)

 În perioada de decădere a Imperiului Roman de Apus, când triburile migratoare cotropeau Italia, centrul cultural al imperiului a devenit insula Sicilia, care a intrat sub administrația Imperiului Roman de Răsărit ( Bizantin) Aici, au existat școli și primele mănăstiri creștine, unde se traduceau din limba greacă în limba latină cărți de medicină și  de filosofie de către profesorii greci, chemați pentru a organiza aceste școli și monahismul. Cu timpul, se formează o  diaspora creștină orientală, care se mărește, începând cu secolele al VII-a lea și a VIII-lea când  creștinii orientali s-au refugiat în Sicilia, ca urmare  a cuceririi arabe și a impunerii islamismului sau a alungării iconodulilor de către împărații iconoclaști.
   Astfel, din această perioadă, cât și din perioadele care au urmat până la cucerirea arabă a Siciliei ( 902), s-au păstrat în arhivele din Palermo și Messina manuscrise deosebit de valoroase.
  Un astfel de mauscris  descoperit la Messina este Iatrica de Aetius din Amida, copiat în secolul a X-lea.

 Iatrica (Tetrabiblos), sec.X

   Aetius era din Adina, un important oraș din Mesopotamia ( astăzi, Diyarbakir, din Turcia) și a studiat la Alexandria, unde exista cea mai importantă școală de medicină, din acea perioadă.  Enciclopediile ne informează că a fost  printre primii medici creștini, fiind deopotrivă farmacist și fizician, numindu-l ,,medic de curte”, medic regal” sau ,, asistent medical la curtea Împăratului Iustinian”. La Constantinopol, ar fi fost doctorul personal al Teodorei, find numit, în unele documente, obstretician. El avea colegi femei și ucenice care asistau la operațiile sale, pe care le-a pregătit atât în domeniul medicinei cât și în cel farmaceutic. De la Constantinopol a plecat, vizitând minele din Ierihon ( Cisordania) și Soli ( Cipru), stabilindu-se, în cele din urmă, în Sicilia. Aici, a scris celebra enciclopedie de medicină Iatrica, numită de traducători Tetrabiblos, pentru că cele 16 cărți ale lui Aetius au fost grupate în 4 volume.  Enciclopedia sa cuprinde multe informații medicale preluate de la Galenus și de la Oribasuis ( medicul împăratului și filosofului neoplatonician, Iulian Apostatul), dar și de la Aspasia, una dintre colegele sale de la curtea lui Iustinian ( în cartea 16, ne spune, în multe capitole, că tratamentele sunt preluate de la aceasta ca în: „Cum să aibă grijă de femeia însărcinată ,”„ Cum să îngrijești femeia însărcinată care este bolnavă,"  ,,Cum să se aibă grijă de o femeie după o embriotemie, ”,, Cum să suprimezi scurgerea menstruală”). Astfel, enciclopedia sa  nu este doar un document de conservare pentru fragmentele de lucrări pierdute, ci și o mărturie majoră a transferului de idei medicale în Antichitatea Târzie dintre Occident și Orient.

 Cartea I constă dintr-un rezumat al teoriei lui Galen asupra medicamentelor simple, urmată de o discuție despre medicamentele derivate din plante. Cartea a II-a conține a doua parte a materiei medicale, și anume remedii de origine minerală și animală și se încheie cu medicamentele enumerate după efectul lor (de exemplu, „răcirea la al doilea grad”). Împreună, cele două cărți formează întreaga farmacologie a lui Aetius. Celelalte cărți cuprind descrierea unor boli și tratamente, ca de exemplu: bolile de ochi, gușă, gât, urechi, dantură, difterie, hemoroizi, boli femeiești, tonsilectomie ( îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor) etc. Ne dă și o rețetă de anticoncepționale: un amestec de aloe, mixandru sălbatic, ardei, șofran.
   Prima traducere din limba greacă în limba latină a fost realizată parțial, la Basel: în anul 1533 de către umanistul Iannus Cornarius și în anul 1535  de către medicul Iohannes Baptista din Verona.
  Pe curând,
  Earnest