miercuri, 14 octombrie 2020

DESPRE PELERINAJ

 ,,Oamenii vin în pelerinaj spre a cunoaște, spre a vedea locurile sfinte, a întâlni pe alți pelerini care doresc să-și înduhovnicească viața. Dar mulți oameni vin în pelerinaj și pentru că așteaptă ajutorul lui Dumnezeu.” (  Preafericitul Patriarh Daniel)

Pelerinaj la Sfânta Paraschiva, în vremuri normale


  
     Conceptul de pelerinaj este folosit pentru deplasarea credincioșilor spre un anume spațiu sacru ( munte, apă, peșteră, stâncă, zid, stâlp), semne sacre ( urme de picioare, mâini) sau construcții unde se află moaște de sfinți, ca un act de voință sau obligație religioasă ( cum a fost călătoria lui Avraam spre Muntele Moria sau a musulmanilor la Mecca, ca îndeplinirea uneia dintre cele 5 porunci).
       Pelerinajele sunt practici religioase în toate religiile și s-au desfășurat încă din Antichitate, la zilele  zeilor, când membrii, aparținând colegiului acelui zeu, se deplasau la templele patronate de acesta la praznicele sau serbările organizate cu acest prilej. Și Biblia pomenește de aceste pelerinaje. Traducătorii greci ai Bibliei, pentru cuvântul ebraic pelerinaj, folosit în diferite contexte, au utilizat mai multe cuvinte, dintre care, două sunt mai frecvente: paroikos și parapidemos, care în traducere liberă înseamnă  ,,pelerinii lui Dumnezeu, care călătoresc spre țări străine.” Evreii se deplasau în special la Ierusalim, pentru a participa la praznicele prevăzute de Lege. De asemenea, și înainte și după anul 1948, când a fost împărțit Ierusalimul între israeliți și palestinieni și după Războiul celor șase zile din anul 1967, evreii și nu numai ei, s-au rugat și se roagă la Zidul Plângerii ( Zidul Apusean), singurul care a mai rămas din Templul lui Irod.
       Cuvântul pelerinaj, pe care-l folosesc și francezii, pentru deplasările religioase, ar proveni, după unii lingviști, de la pelerina specifică credincioșilor pelerini, pentru a fi recunoscuți de locuitorii așezărilor prin care treceau, pentru a fi cazați gratuit, pentru a li se oferi mâncare și pentru a-i ruga, ca ajunși la locurile sacre, să-i pomenească și pe ei.
       În România, există câteva mari pelerinaje: catolicii au marele pelerinaj de Rusalii de la Șumleul Ciuc, iar ortodocșii la Iași, Suceava, Putna, București, Curtea de Argeș, iar mai recent la Prislop. 
         Trebuie să reținem un lucru important: aceste pelerinaje au fost mai intense în vremuri de restriște, când oamenii s-au rugat nu numai pentru ei, ci pentru țară, pentru înlăturarea epidemiilor, încheierea războaielor, încetarea foametei ș.a
       M-a întristat modul cum s-a desfășurat, anul acesta, pelerinajul de la Sfânta Paraschiva, pentru că așa-zișii credincioși s-au dovedit a fi scandalagii și  mai puțin evlavioși. Greșeala mare a făcut-o Guvernul, care nu s-a sfătuit cu Patriarhia, privind luarea măsurii de interzicere a pelerinajelor. De asemenea, Mitropolitul Moldovei și-a început greșit predica. Ar fi trebuit să înceapă cu o rugăciune, cerându-le celor adunați să se roage împreună, pentru sănătatea lor și a acelor rămași acasă. și poate astfel împiedica pe agitatori să provoace neascultare. 
      Nu știu de ce, dar mă tot chinuie un gând negativ: oare Guvernul a hotărât interzicerea pelerinajelor, pentru că la Rusalii nu s-a desfășurat pelerinajul de la Șumleul Ciuc? Trebuie să fim corecți: a fost hotărârea Ordinului Franciscan, nu a Guvernului, probabil luată tacit, în urma unor discuții cu Guvernul și să nu uităm că această măsură a fost anunțată, prima oară, de presa din Ungaria. Guvernul ar fi trebuit să lase Patriarhia să hotărască. Înghesuială pe care am văzut-o astăzi la Iași a fost mult mai periculoasă ca o procesiune religioasă organizată cu evlavie de către Mitropolie. 
       Sper ca ceea ce s-a întâmplat , astăzi, la Iași să nu aibă consecință asupra sănătății oamenilor. A cui va fi vina: a Guvernului sau a credincioșilor?
      Pe curând,
      Earnest

2 comentarii:

Diana spunea...

Eu mergeam in fiecare vara la Paris, la Chapelle de la Médaille Miraculeuse , unde se aratase Maica Dmnului si unde veneau pelerini din toata lumea. Am si acum medalioan de acolo. Te pup

Anonim spunea...

Îmbulzeala de la Iași este consecința unei măsuri luate fără consultarea Patriarhiei. Altfel ar fi decurs lucrurile, dacă se știa de dinainte, dacă Patriarhia hotăra cum se va desfășura această mare sărbătoare.