marți, 6 octombrie 2020

AFORISME

  ,,Versul memorabil nu trezește în cititor aceeași reacție ca aforismul. Omul e mai curând moralis decât poet, poate mai ușor sancționa adevărul unui adagiu prin propria gândire sau experiență, decât tresări la frumusețea presupusă de versul memorabil.” (C.D. Zeletin, ,,Adaugii”)


    M-am gândit să vă bucur , în aceste vremuri atât de tulburi, cu câteva aforisme ale lui C. D. Zeletin culese din volumul ,,Adagii, proză aforistică”, Editura Athena, București, 1999.  Poetul, traducătorul, eseistul, medicul, cercetătorul în domeniul biofizicii,  C. D. Zeletin , considerat  un uomo universale al zilelor noastre, s-a născut la Burdusaci, comuna Răchitoasa,  județul Bacău, la 13 aprilie 1935, fiind unul dintre cei trei copii ai preotului Nicolae  și ai învățătoarei Maria Dimoftache și nepot al lui Emil Palade. A murit pe 18 februarie 2020, la Spitalul ,,Sfântul Ion” din București, fiind înmormântat la Mănăstirea Samurcăşeşti, județul Ilfov, lăsând Primăriei Răchitoasa, casa părintească, bunurile din ea și curtea. Urmează ca Primăria Răchitoasa să demareze lucrările de amenajare a casei memoriale. Însă cea mai mare avere pe care a lăsat-o C. D. Zeletin  poporului român se măsoară în manualele, studiile, tratatele, îndreptarele de lucrări practice din domeniul biofizicii și în cele 40 de volume de traduceri, eseuri, proză.

   ,,De la o vreme se strecoară în limbă o sfială în folosirea adjectivului românesc, înlocuit din ce în ce mai des cu român. Român este poporul, românesc este neamul. Stă în firea limbii să spui neamul românesc, nu neamul român și poporul român și nu poporul românesc. Astfel, ceea ce e mai mul român a și început să fie mai puțin românesc sau, în cel mai bun caz, tot atâta...”

,, A nu avea încredere în valorile spirituale viitoare ale neamului înseamnă să nu fi avut nici în cele trecute, adică în matricea generatoare.”

,,Câtă apă a trebuit să curgă în fluviile, râurile și pâraiele graiului până să se șlefuiască nestematele din cuarț pe care le stâng poeții de pe prunduri.”

,,Dacă interdicția fructului oprit nu ar fi fost precizată Evei, ar fi existat extraordinara șansă mântuitoare ca aceasta să nu-l fi observat.”

,,Oamenii țin astăzi să pară mai mult inteligenți decât morali.

,,Indiscreția rămâne un perfid atentat la libertate.”

,,Nu pierzi vremea, dar pierzi viața.”

,,În cele ale sufletului, adierea poate să stârnească dureri mai mult decât furtuna...”

,,Domnia luminii îngăduie beznei să existe în măsura în care permite umbrei să existe, pe când tirania întunericului nu lasă nicio șansă luminii.”

,,Câtă măreție subtilă în bărbat când cedează femeii...”

,,Invidia unește admirația cu ura.”

,,Răul cel mai mare pe care-l fac răii este înrăirea bunilor.”

,,Sunt mic, un fir de nisip, dar pe care nicio talpă omenească, pe toate plajele lumii, nu-l strivește.”

,,Vin bătrânețile... Prin ce oare nu vei mai place oamenilor?!”

Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Diana spunea...

Chiar şi cel mai scump ceas arată tot 60 de minute în fiecare oră.