E BINE DE ȘTIUT (VI). BALETUL ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

 ,, Balet: Artă călcată în picioare”.

                  (Tudor Mușatescu)

Hora de la Frumușica
( Cultura Cucuteni, mil.VI-IV î.e.n.)

Etimologia cuvântului balet o găsim în latinescul ,,ballare”, care înseamnă ,,dans”.

Dansul, muzica, pictura au fost primele arte pe care omul le-a practicat  nu ca o satisfacție estetică, ci ca o manifestare religioasă, fiind legat de cultele focului/solar, lunii sau vânătorii.

În spațiul românesc, cea mai veche dovadă a existenței dansului este  reprezentarea horei, pe vase de ceramică, cea mai cunoscută fiind ,,Hora de la Frumușica”, aparținând Culturii Cucuteni.

Nu știm când a apărut dansul social practicat cu ocazia aniversărilor fie private, fie naționale sau cu ocazia victoriilor militare pe care le găsim relatate în diferite izvoare scrise ale Antichității. Ele erau, în general, manifestări ale bucuriei ( la egipteni h b j înseamnă, după împrejurări, dans și bucurie). Din aceleași izvoare, aflăm despre existența dansatorilor profesioniști, angajați la diferite manifestări laice și religioase.

De-a lungul istoriei, s-a dezvoltat dansul religios și dansul laic, care era  popular, de societate, la care s-a adăugat pantomima. Aceste manifestări ale dansului au stat la baza artei coregrafice. Noua artă presupunea o temă, în jurul căreia se scria libretul, se compunea muzica și se realiza baletul, prin care balerinii trebuiau să transmită povestea ce putea fi înțeleasă de spectatori.

Irinel Liciu ( 1928-2002)

Baletul a apărut prima dată în Italia dar s-a dezvoltat în Franţa, sub reginele Caterina si Maria de Medici ( spectacolul ,,Le Ballet comique de la Reine”, în anul 1581, este considerat începutul baletului, ca manifestare de sine stătătoare).  Regele Ludovic al XIV-lea, supranumit “Regele Soare”, care a păstrat şi a dezvoltat tradiţia spectacolelor de balet, a fondat, în anul 1661, Academia Regală de Dans.  În secolul al XVIII-lea, această nouă artă se răspândește aproape în întreaga Europă, fie în cadrul spectacolelor de operă, fie în spectacole de independente.

În spațiul românesc, reprezentări cu dans, pe o scenă de teatru, organizate într-o acțiune cu muzică și costume, au fost susținute de trupe străine, în cadrul unor spectacole de operă. Cea mai veche mențiune o avem despre trupa lui Livri Cinti, care, în anul 1772, a susținut câteva spectacole la Sibiu. Au urmat, în anul 1782, reprezentațiile la București ale trupei lui Francesco și în anul 1795 la Iași ale unei trupe germane. În cursul secolului al XIX-lea, astfel de manifestări au fost frecvente. În aceeași perioadă, au apărut autori români care nu  au scris balete propriu-zise, ci mai degrabă pastorale cu cântece și dansuri, cum a fost ,, Horurile cele frumoase”, din anul 1837, autori fiind I.H. Rădulescu și Gh. Asachi. Specifice epocii au fost vodevilurile, suite de dansuri sau opere, în care se executau hora, brâulețul, ardeleanca, bătuta și alte dansuri populare. În schimb, apar lucrări de balet scrise de compozitori români și puse în scene în străinătate, cum a fost , în anul 1906, la Londra, baletul ,,Ioana d Arc” de Alexis Catargi.

În anul 1904, Constantin Grigoriu a înființat la București  Compania Lirică de Operă cu sediul în Parcul Oteteleșanu, a întemeiat o școală de balet și a încercat să alcătuiască un corp de dansatori și dansatoare bine pregătite, iar în anul 1908, împreună cu Oscar Schmidt, a deschis o școală de coregrafie, probabil pe Calea Victoriei. Cel care a format o trupă de balet solidă a fost Anton Romanowski, care s-a stabilit în România, în anul 1924, preluând activitatea pedagogică pe care o susținea Florica Bălănescu. Prima mare balerină româncă a fost Floria Capsali, care făcuse studii serioase la Paris și care a susținut recitaluri, în perioada interbelică,  în România și la Paris, Lyon, Bordeaux, Dresda, Belgrad, Atena.

Despre evoluția baletului românesc, dacă vă interesează, vă recomand cartea  ,,Istoria Baletului” de Tilde Urseanu, Ion Ianegic, Liviu Ionescu, apărută în anul 1967, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RSR. Nu știu, dacă a fost reeditată. Eu am citit-o în una dintre vacanțele de vară, pe care le petreceam la bunicii mei, care aveau cărți din toate domeniile, ca orice intelectul, de modă veche, care se respectau și care considerau că intelectual nu poți fi doar pentru că ai o diplomă.

Eu fac parte din generația, care, datorită televiziunii tovarășilor, am putut vedea spectacole de balet puse în scenă de Oleg Danovschi, avându-le ca balerine pe Irinel Liciu ( soția lui Ștefan Augustin Doinaș), Magdalena Popa ( acum slujește această artă, în Canada), Ileana Iliescu sau Elena Dacian ( fiica adoptivă a tenorului Ion Dacian, pe care generația tânără a văzut-o, mai mult ca sigur, în rolul Auricăi, în filmul ,,Felix și  Otilia”). Aceste mari balerine au studiat la celebra academie de balet de la  Leningrad (Sankt Peterburg)

Pe curând,

Earnest