PĂCĂLICI, SUS-JOS, JOC VESEL, NU TE SUPĂRA, FRATE!

Păcăliciul copilăriei

Tândală: Păcală, numeşte c-un singur cuvânt politica!
Păcală: Utopie!
Tândală:!?
Păcală: Păi, este imposibil să ajungi în rai cu aripile deşertăciunii!
Tândală: Dar scopul...
Păcală:... rămâne în iad!

      În copilăria mea, când ploua și nu puteam să ne zbenguim pe afară, jucând Țurca, Țară, țară, dă-mi ostași!, Încetul cu încetul se fabrică oțetul, Șotron și multe alte jocuri, stăteam în casă și jucam  ( pe lângă celebrul Țări, Ape, Munți, Capitale, Plante, Animale, Filme, Actori, Scriitori) Păcălici, Sus-jos, joc vesel și Nu te supăra, frate! Erau doar jocuri: ne amuzam, ne relaxam, ne contraziceam. Astăzi, aceste jocuri au devenit realitatea românească.  Păcălici era un drăgălaș, personaj pus pe farse, iar în joc, rămâneam cu el în mână. Îl mai  avem și pe Păcală, eroul snoavelor și al lui Ion Creangă, un personaj plin de umor, isteț, ironic, care pare inocent, uneori prostănac. Astăzi, Păcălici a devenit un mitoman odios. S-a cocoțat sus și ne dă câte ,,un boom”, care, în loc să ne ridice lângă el, ne aruncă pe toți jos, în prăpastie, unde, ce să vezi? Nimerim într-un Labirint din care nu mai reușim să ieșim. De acolo, de sus, Păcălici ne ține discursuri despre boom-ul economic, ne îndeamnă ca să avem încredere în el, pentru că este unicul nostru salvator, care a făcut minuni, salvându-ne de greaua moștenire. Cei căzuți strigă disperați; unde este laptele și mierea? Dă-ne măcar pâine! El, de acolo, de sus, spune. ,,Nu te supăra, frate, nu vezi că este pandemie, că este criză!?”, după care, ne întoarce spatele, zâmbind șmecherește, cu ochii lui răutăcioși și plini de ură. Nouă, celor căzuți în capcana Labirintului, nu ne rămâne decât speranța găsirii Labrysului și a ieșirii. Ne întrebăm, în căutările noastre: ce vom face cu Labrysul și cui îl vom da, ce ne așteaptă afară, când vom găsi ieșirea?

Concluzia:

    Se pare că ursul Arthur nu era cel mai mare urs din Europa, așa cum se părea că economia românească nu era rentabilă, după cum se pare că, astăzi, nu mai sunt rentabile nici Hidroelectrica, Portul Constanța. Minele de Sare și de Grafit, TAROM, iar pădurile fac prea multă umbră și românilor nu le mai place să muncească pământul lor, ci pământul altora. În viitor, se va părea că nici Albastrul de Voroneț nu este deosebit, iar Poarta Sărutului este doar o piatră cioplită, în timp ce Coloana Infinitului ne face numai probleme. Eu zic: ,,Nu te supăra, frate! Fii optimist! Se pare că ne rămân, totuși, cimitirele! Hristos a înviat!”

Pe curând

Earnest