CUM A PIERDUT ROMÂNIA MARAMUREȘUL DE NORD

 „România Mare nu s-a făcut nici după concepţiile dumneavoastă politice, nici după planurile noastre …dacă reuşea o concepţie politică, pierdeam Basarabia, dacă reuşea până la capăt altă concepţie politică, nu aveam Ardealul. Şi atunci, domnii mei, să ne plecăm fruntea înaintea unui geniu mai mare decât al nostru, înaintea unei pronii, care a fost mai înţeleaptă decât noi. Numiţi-o Providenţă, numiţi-o geniul rasei, botezaţi-o cum vreţi voi; să ştiţi că România a ieşit din instinctul tuturor românilor, nu din calculele făcute de unii.” (Alexandru Marghiloman, Discurs în Parlament, 1920)

       Maramureșul de Nord, este Maramureșul din dreapta Tisei aflat, astăzi, în regiunea Transcarpatia, din Ucraina.  În treisprezece localități, din această regiune, populația românească este majoritară: orașul Slatina ( așezare românească menționată într-un document maghiar, din  anul 1237, care se  referea la o veche legendă,  la ,, Inelul Cundei”)  și satele: Apşa de Jos ( reședința lui Ioan Romanul, strănepotul lui Dragoș din Bedeu, descălicătorul în Moldova de Nord), Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Vodiţa, Dibro, Strâmtura, Cărbuneşti, Dobric, Plăiuţ, Găneşti, Bâlca, Lunca. De-a lungul istoriei, Maramureșul, indiferent de ocupație, nu a fost niciodată divizat. Tisa a fost doar un râu, care străbătea Maramureșul istoric, nu frontieră între Maramureșul din dreapta sau din stânga Tisei. Când și cum  a fost divizat Maramureșul? Prin Tratatul de Pace de la Paris, după Primul Război Mondial, din neglijența autorităților, guvernelor liberale și ale Partidului Poporului.

      Începutul acestei nedreptăți istorice se găsește în  tratatul secret încheiat între România şi Antanta în august 1916. Cu ocazia încheierii Tratatului secret din 17 august 1916, I. Brătianu, preocupat numai de frontiera şi refacerea Banatului integral, a lăsat deoparte problema frontierei Maramureşului. La Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Mitropolitul Miron Cristea a declarat graniţele României Mari spunând: „Am ferma convingere că precum noi, cei adunaţi la Alba Iulia am hotărât azi cu glas unanim unirea cu România, aşa şi glasul întregii naţiuni se va concentra asupra singurei dorinţe pe care o pot exprima în trei cuvinte‑Până la Tisa”. La aceste cuvinte, delegatul Ilie Filip din Apşa de Jos şi Mihai Dan din Apşa de Mijloc au strigat: „Vai, domnule episcop, dar pe noi cui ne laşi”, la care Mitropolitul a răspuns: „vom avea grijă şi de voi”. Numai că nu au avut grijă! Primii care au profitat au fost cehii,   care au reuşit să‑şi traseze graniţele până la hotarele cu Ardealul istoric. Cele două guverne liberale, Brătianu și Văitoianu nu au  reacționat. Vaida Voevod ( Partidul Național Român), ajuns Premier, a înaintat un raport-document asupra frontierei Maramureşului în care se cerea ca toate satele româneşti din dreapta Tisei să fie incluse în graniţele României Mari. Datorită faptului, că în anul 1919, armata română a acordat ajutor tânărului stat cehoslovac, la blocarea ofensivei Ungariei bolșevice înspre Slovacia,  autoritățile cehoslovace au fost de acord cu instalarea administrației militare și civile românești, în Maramureșul de Nord. Însă, Guvernul Averescu (Partidul Poporului), nejustificat, a  cerut trupelor trecerea Tisei, în stânga ei, dispoziţia aceasta fiind considerată de cercurile diplomatice internaţionale ca o renunţare, de bună voie, din partea României, la teritoriile Maramureşului de Nord. Alexandru Filipaşcu a  numit acest spaţiu din afara graniţelor ca un colţ mort din trupul viu al României. În acest context, , graniţele României Mari au fost stabilite la Conferinţei de Pace de la Paris, conform  tratatului secret încheiat între România şi Antanta, în 4–17 august 1916.

       Mai târziu, politicianul Take Ionescu spunea: „Dacă România, la Paris, ar fi avut înțelepciunea să discute frontierele noastre punct cu punct, sunt sigur că ar fi obținut pentru Maramureș alte granițe“

      Astfel, rămânea în afara României un vechi teritoriu românesc, unde au fost scrise primele texte românești la Mănăstirea Peri și unde cnezii și voievozii din acest spațiu au ținut piept atacurilor ultimelor populații migratoare.

     Pe curând,

     Earnest