EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (LXXVIII).DEMNA SENGHELAIA, SANAVARDO

 ,, O lume nouă se cere construită de oameni noi. Nu ne rămâne decât să ne luăm tălpășița.. Curând va ajunge și aici drumul de fier, iar cu el vor veni fabricile...negoțul... În locul nostru vor veni altfel de oameni, cu un sânge proaspăt în vine. Iar noi vom sta să ne bucurăm de gloria apusă.”
                                                                       ( Bondo, personaj principal din romanul ,,Sanavardo”)

   Am scris pe acest blog că anul acesta am să vă recomand cărți pe care le-am citit în tinerețe, pentru a vă aminti de acestea, pentru ca dumneavoastră să le recomandați tinerilor ca  ei să citească și ,,literatură expirată”.
    Cartea pe care v-o recomand, conform scrise de mine pe prima pagină, am cumpărat-o la Mărășești, în anul 1980, unde îmi făceam stagiul la liceul din localitate. A fost publicată de Editura Univers, Colecția Globus, în anul 1980, în traducerea Sandei Anghelescu.
     Demna Senghelaia  (  1896- 1980) este un scriitor gruzin născut în epoca țaristă, care a creat în epoca sovietică a țării sale. El a studiat filologia la Universitatea din Tblisi și geologia la Institutul Politehnic din Tblisi. Este considerat făuritor al romanului gruzin modern dar și precursorul romanului cinematografic, în literatura universală. Opera sa include povestiri scurte pe teme contemporane și istorice, piese de teatru, articole despre literatura clasică georgiană, rusă și vest-europeană și cercetări despre folclor. A fost membru al Academiei de Științe din RSS Georgiană, din anul  1969și  membru al PCUS, din anul 1940.

      Ce cunoșteam eu, în acele vremuri, despre gruzini și Gruzia? Aveam cunoștințele unui absolvent de  istorie. Astfel, știam că gruzinii sunt rezultatul simbiozei dintre indo-europeni și semiți, înrudiți cu bascii ( bascii  ca și fino-ungricii nu sunt de origine indo-europeană), că sunt creștini, că țara lor este R.S.S. Georgia ( în Evul Mediu, era cunoscută și cu numele de Iveria). Știam despre Regina  Tamara cea Mare ( am aflat între timp că a fost sanctificată și că este prăzmuită pe 1 mai, fiind considerată protectoarea artelor și a literaturii) și citisem, ca orice licean care se respecta, ,,Viteazul în piele de tigru” de Șota Rustaveti. De asemenea, cunoșteam faptul  că Antim Ivireanul era georgian, dar cu strămoși români și că la rugămintea sa, Constantin Brâncoveanu le-a dăruit georgienilor o tipografie. De asemenea, ne spusese, la un seminar, profesorul Todirașcu, că marele lor poet și călător Bessarion Gabașvili-Besiki vizitase Iașul, unde și-a găsit sfârșitul. Probabil, a fost înmormântat în fostul cimitir al Bisericii Bărboi, pentru că, acolo, în anul 2019, a fost amplasat bustul din bronz al poetului, realizat de  sculptorul georgian David Maisuradze.

       Ce am mai aflat, despre gruzini, citind acest roman? În primul rând, am constatat  că  avem foarte multe asemănări cu gruzinii, privind superstițiile și obiceiurile de înmormântare. Am cunoscut lumea satului Sanavardo, cu ocupațiile și mentalitățile locuitorilor  de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sanavardo era domeniul urmașilor familiei princiare Ciladze, aflată la apusul existenței sale. Decăderea acestei familii începe cu desființarea șerbiei, care se accentuează odată cu începutul modernizării zonei. Adevărată ,,stăpână ”a ținutului era demonul dintre smârcurile Navronului, Ujmuram-Ujmur, care, ca orice demon, era nemulțumit că oamenii i-au ocupat teritoriul și de aceea se răzbuna pe aceștia, trimițând asupra lor molime, secetă, inundații, ierni geroase  ( observăm, aici, asemănări cu răzbunările lui Kolumkilli, din romanul lui Laxness), ceea ce-i va determina pe oameni să hotărască strămutarea satului lor, lângă calea ferată și gara nou construită. Ce se întâmplă cu personajele romanului, prin ce drame trec, vă las pe dumneavoastră să vi le reamintiți sau să le aflați, citind acest roman. 

    Lectură plăcută!

    Pe curând,

    Earnest