,, O societate se pierde nu când își pierde bunurile materiale, ci când își pierde valorile culturale.”
( Emil Cioran) |
| Johannes Thurocz, ,,Chronica Hungarorum” ( 1488) Bătălia de la Baia ( în partea stângă este steagul Ungariei, iar în partea dreaptă cel al Moldovei |
Luna Decembrie- numită în tradiția populară Undrea, amintindu-ne că Sfântul Andrei (prăzmuit pe 30 noiembrie) a răspândit creștinismul la geto-daci- este luna cea mai bogată în sărbători creștine, Luna Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, este luna bucuriei, Luna Cadourilor, este Luna Sărbătorii Naționale. La 1 Decembrie 1918, strămoșii noștri, la Alba Iulia, ne-au lăsat spre păstrare cel mai frumos dar: Întregirea României.
În luna decembrie, în teritoriul românesc au avut loc evenimente dintre care unele au dus la schimbarea istoriei și nu întotdeauna înspre bine ( de exemplu, omorârea lui Vlad Țepeș de către Laiotă Basarab, în anul 1476, sau subordonarea oficială a Transilvaniei Imperiului Habsburgic, prin Diploma Leopoldină, din 4 decembrie 1691), dar și schimbarea înspre bine a istoriei prin izbucnirea Revoluției din 22 Decembrie 1989, când majoritatea românilor au crezut în desființarea definitivă a unui regim dictatorial. Să nu uităm nici evenimentele din dezvoltarea învățământului românesc, ca inaugurarea de către Carol Davila, pe 14 decembrie 1855, a Școlii Mici de Chirurgie de la Spitalul Mihai Vodă din București cau cele culturale cum a fost primul spectacol de teatru în limba română care a avut loc la Iași, pe 27 decembrie 1816, din inițiativa lui Gheorghe Asachi, când o formație românească a prezentat ,, Mirtil și Hloe” după Solomon Gessner. Să amintim și un eveniment legat de tehnică: primul tramvai din România a fost inaugurat pe 9 decembrie 1894, la București, pe linia Cotroceni-Obor, pe o distanță de 6,50 km, înlocuind, pe acest traseu, tramvaiul tras de cai.
Bobul de istorie
În noaptea dinspre 14 spre 15 decembrie 1467, Ștefan cel Mare l-a înfrânt la Baia pe Regele Ungariei Matei Corvin, fiul voievodului Iancu de Hunedoara. Istoricii s-au întrebat de ce, cei doi mari conducători de oști, nu s-au aliat niciodată, deși aveau un obiectiv comun, cum a fost lupta antiotomană, și temperamente asemănătoare ( vioi, neastâmpărați, gata oricând să pornească un război), fiind ca ,,două săbii într-o teacă”. Suspiciunile au fost de partea amândurora: Ștefan cel Mare credea că Matei Corvin, care-l găzduia pe Petru Aron, voia să-l ajute pe acesta să ia tronul Moldovei, iar Matei Corvin era nemulțumit de faptul că domnul Moldovei i-a alungat pe maghiari din Chilia, în anul 1465, și că acesta plănuia cu Polonia un război împotriva Ungariei. Pretextul războiului a fost răscoala nobilimii și a orașelor din Transilvania ( în care, se pare, Ștefan cel Mare s-ar fi implicat) împotriva autorității lui Matei Corvin, mișcare condusă de voievozii Ioan și Sigismund de Sfântul Gheorghe, Bertold Ellebarch și de comitele Bertold Roth. La 18 august 1867, Ioan de Sfântul Gheorghe ( Szentgyörgy) a fost ales rege al Transilvaniei. După înfrângerea răsculaților, Sebastian Munster în Cronografia lui ne informează că Matei Corvin s-a hotărât să treacă în Moldova ,,ca să-i supună și să-i pedepsească pe moldoveni”, pregătind un înlocuitor al lui Ștefan cel Mare, dar nu pe Petru Aron, ci pe un oarecare Berendei. Armata lui Matei Corvin avea 40.000 de ostași formată din pedestrași, cavalerie grea și ușoară, fiind înzestrată cu numeroase tunuri. Această armată a fost împărțită în două: una să pătrundă în Moldova prin Pasul Ghimeș- Palanca, iar cealaltă, condusă de însuși Matei Corvin, să pătrundă prin Pasul Oituz. Ștefan cel Mare, dispunând de o armată de vreo 15.000 de ostași mai ușori înarmați, dar mai mobili, a gândit o tactică de hărțuire, înfometare, încercând să împiedice forțele maghiare să desfășoare o luptă în câmp. Cronicarul polonez Dlugosz ne informează că Ștefan cel Mare nu s-a încumetat să-l lovească pe Matei Corvin cu toată oastea, ci l-a hărțuit 40 de zile, în timp ce o parte a armatei sale, în urma armatei maghiare, bloca trecătorile cu pietre și bușteni, ca să împiedice retragerea maghiarilor. Matei Corvin a jefuit și a ars , în parte, târgul Trotuș (unde cele două armate maghiare au făcut joncțiunea), orașele Bacău și Roman, reușind să ajungă, pe la mijlocul lunii decembrie, în Baia, unde și-a stabilit cartierul în zona centrală a orașului, urmând să se îndrepte spre Suceava. Ștefan cel Mare, care-l aștepta la vreo 8-10 km de Baia, a plănuit o bătălie în oraș, unde cavaleria maghiară nu se putea desfășura. Dlugosz ne informează că aceasta era tactica sa: ,,cei puțini să biruie pe cei mulți”. Pe 14 decembrie, Ștefan cel Mare s-a hotărât să atace armata maghiară doar cu pedestrașii, pătrunzând în oraș, la miezul nopții, prin două părți, când o parte dintre maghiari dormeau, iar alții, conform aceluiași cronicar polonez, erau ocupați ,, cu golirea ulcioarelor de vin dibuite prin pivnițele târgoveților.” S-a creat panică și ambuscadă, pentru că o vâlvătaie uriașă s-a declanșat din mai multe părți, focul fiind pus de târgoveți și de pedestrași. Cronicarul Bonfinius ne spune că maghiarii ,,în acea noapte s-au luptat mai mult pentru viață decât pentru onoare”. Astfel, nici cavaleria maghiară, nici tunurile nu au putut fi folosite, lupta dându-se corp la corp, cu arme albe, sub ploaia de săgeți ale arcașilor moldoveni. În bătălie, Matei Corvin a fost rănit de trei ori, reușind cu greu să se retragă cu armata sa. Scăparea armatei maghiare n-ar fi fost posibilă, dacă vornicul Crasnas, care trebuia să împiedice ieșirea din oraș, nu ar fi trădat, arătându-le maghiarilor pe unde să se retragă: o parte prin Tulgheș, iar cealaltă parte prin Cheile Bicazului.
Astfel, în prima bătălie din istorie desfășurată pe străzile unui oraș, prin tactică inițiată de Ștefan cel Mare, s-a desfășurat la Baia, în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, când moldovenii i-au învins pe maghiari.
Manualele de istorie îi informează pe elevi că prima bătălie desfășurată pe străzile unui oraș a avut loc la Toulon cu victoria francezilor împotriva englezilor, pe 18 decembrie 1793, unde operațiunilor militare au fost conduse de Napoleon. Însă cu 362 de ani înainte, după cum am relatat, mai sus, a avut loc prima bătălie pe străzile unui oraș, în Moldova, la Baia. Acesta a fost motivul principal pentru care am ales, ca bob de istorie, Bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467.
Bobul de cultură
În decembrie 1874, Nicolae Grigorescu a terminat tabloul ,, Evreul cu caftan”.
 |
| N. Grigorescu ,,Evreul ccu caftan”,1874 |
Înainte de a descrie acest tablou, vreau să stabilesc următoarele:
1.Caftanul era îmbrăcămintea pe care o purtau doar boierii, dregătorii și domnul. Obiceiul sultanilor era să trimită în dar un caftan cu blană de zibelină ( samur), atunci când aprobau un domn, voievod, hatman, în țările vasale, sau când numeau un demnitar turc, în Imperiul Otoman. Aceasta îmbrăcăminte a reprezentat statutul social, dar și politic al unei persoane.
2. În anul 1864, Domnul Alexandru Ioan Cuza a acordat cetățenie evreilor, cu condiția să fie pământeni și să renunțe la cetățenia pe care o aveau dată de altă țară. De asemenea, ei puteau să cumpere și terenuri agricole, devenind proprietari de pământ, putându-se stabili și în mediul rural.
Am socotit necesare aceste precizări, pentru ca să nu avem îndoieli în privința reprezentării reale a portretului unui evreu, purtând caftan.
Nicolae Grigorescu (1838-1907) este pictorul român care a pictat cele mai multe portrete de evrei.Primele portrete le-a realizat în Galiția, prin care a trecut, la întoarcerea sa din Franța, în anul 1867. El a fost impresionat nu numai de caracterul pitoresc ( ,,Un habotnic din Galiția”) al modelelor sale, ci și de expresia adânc dramatică a chipurilor lor suferinde. Mai târziu, a pictat numeroase chipuri de evrei din Moldova, printre care ,, Portretul unui evreu” , ,,Rabinul”, ,, Evreul cu gâsca” ( tabloul meu preferat), ,, Doi evrei”, ,, Cap de evreu”, ,, Evreu cu caftan și fes”și multe altele. Majoritatea portretelor de evrei reprezintă busturi, exceptând ,,Evreu cu gâscă” și ,,Evreul cu caftan”.
,,Evreul cu caftan” este printre puținele portrete de evrei pe care le-a realizat pictorul, unde personajul, prin poziția trupului, este prezentat ca o persoană sigură pe sine, ținând un baston la spate, îmbrăcat cu un caftan cu blană în jurul gâtului , purtând pe cap o căciulă de blană roșcată ( probabil din blană de jder) și neagră ( probabil zibelină, din care este realizat și gulerul caftanului). Însă privirea personajului nu ne arată aceeași siguranță, ci mai degrabă o fire gânditoare, melancolică.Este un personaj greu de descifrat. Dimensiunile tabloului, pictat în ulei pe pânză, sunt de 53 x 30,5 cm și face parte din colecția Bragadiru. Acest portret s-a bucurat de un mare succes, după care au fost făcute numeroase copii, dintre care, una se află la Muzeul Național de Artă a României.
Pe curând,
Earnest
Bibliografie selectivă:
I.Lespezeanu, L.Marcu, Nebiruitul Ștefan Vodă, Editura Științifică, București,1964;
Lelia Rudașcu, N.Grigorescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1954.
,Bat clopotele cântând reîntregirea”; Versuri:Adrian Păunescu; Muzica: Ștefan Hrușcă , pe https://www.youtube.com/watch?v=ecro5AHbxUI&list=RDecro5AHbxUI&start_radio=1
Am ales varianta cu Adrian Hrușcă și Adrian Păunescu, pentru că vocea lui Adrian Păunescu ne face să pătrundem mai bine în versuri.Probabil, pe unii dintre români îi va deranja această variantă.
,,Jurământul la Putna”;Versuri: Adrian Păunescu; Muzica Gil Ioniță pe https://www.youtube.com/watch?v=Hp4segiKOjY&list=RDHp4segiKOjY&start_radio=1
