ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT. BĂTĂLIA DE LA VASLUI ( PODUL ÎNALT), 10 IANUARIE 1475

 ,, ... CEL DINTÂI DINTRE PRINCIPII LUMII A DOBÂNDIT ÎN ZILELE NOASTRE O BIRUINȚĂ ATÂT DE STRĂLUCITĂ ASUPRA TURCILOR. DUPĂ PĂREREA MEA, EL ESTE CEL MAI VREDNIC SĂ I SE ÎNCREDINȚEZE CONDUCEREA ȘI STĂPÂNIREA LUMII ȘI MAI ALES FUNCȚIA DE  DE COMANDANT ȘI CONDUCĂTOR ÎMPOTRIVA TURCILOR, CU ÎNDEOBȘTEA CHIBZUINȚĂ, ÎNȚELEGERE ȘI HOTĂRÂRE A CREȘTINILOR, PE CÂND CEILALȚI REGI CREȘTINI TRÂNDĂVESC ÎN LENE, DESFĂTĂRI ȘI RĂZBOAIE CIVILE.”

( DLUGOSZ  - 1415-1480-  CRONICAR POLONEZ )

Podul Înalt
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare,
1975, sculptor: Mircea Ștefănescu

      Astăzi, B.O.R. l-a prăzmuit pe domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt. M-am hotărât, ca de această dată, să scriu pe acest blog despre Bătălia de la Vaslui ( acum doi ani am scris despre ,,Ștefan cel Mare și Sfânt, filantrop). De ce despre Bătălia de la Vaslui, despre care mai tot românul patriot și iubitor de istorie știe? Din revoltă, pentru că în cartea ,,Șaptezeci de bătălii ale tuturor timpurilor” apărută la Londra, în anul 2005, tradusă și publicată în România, în anul 2006, de Editura Aquila, această bătălie nu este trecută. De altfel, nicio bătălie din istoria românilor nu este menționată, nici măcar cea de la Mărășești, fiind în schimb descrisă Bătălia  Iutlandei din anul 1916, bătălie navală pe care n-a câștigat-o nici englezii, nici germanii!. Menționez că respectabila carte a fost scrisă de profesori universitarei englezi, americani și de  câte un istoric suedez, irlandez și japonez.  

   De ce consider că această bătălie merita trecută printre marile bătălii ?

1. A fost una dintre cele mai bine pregătite  bătălii din istorie atât de către Ștefan cel Mare, cât și de Mohamed Cuceritorul  ( zece ani a durat pregătirea din punct de vedere tactic, strategic).

2.  Este bătălia care a fost descrisă de mulți cronicari turci contemporani, amintită și de cronicele din alte perioade, de cronicari din Polonia, Ungaria, de istorici occidentali.

3.  În niciuna dintre bătăliile purtate de turci cu o armată europeană nu s-a putut spune ceea ce au relatat cronicarii turci despre această bătălie:

,, ... morții zăceau ca snopii pe o câmpie secerată.”

,, Siretul era așa plin de oameni și cai înecați încât puteai să treci peste ei ca peste un pod.”

,, ...turcii au fost puși pe fugă și în toată ziua aceea, iar noaptea și până la amiaza celeilalte zile, moldovenii n-au prididit tot tăind la turci, așa că mai toți au pierit și doar puțini de au scăpat.”

,, ...mulți turci au dat fugă peste o apă, dar gheața s-a spart și toți s-au înecat, așa că o sută de mii s-au prăpădit.”

      Era de așteptat ca politica lui Ștefan cel Mare de a pune în Țara Românească un domnitor care să-l sprijine în politica sa de apărare a independenței sau cucerirea  Chiliei de la unguri, la care râvnea și Mohamed Cuceritorul, să-l determine pe sultan să pornească un război împotriva Moldovei. Însă Mohamed considera că, deocamdată, trebuie să-l șicaneze pe domnitorul Moldovei și să aștepte un context favorabil. Astfel, a cerut mărirea tributului cu 1000 de galbeni, pe care Ștefan cel Mare i l-a plătit la timp, a crezut că Matei Corvin se va supăra pe moldoveni și va porni un război împotriva lor, numai că Matei Corvin  a fost înfrânt, în anul 1467, la Baia. De asemenea, Mohamed avea  ca obiective importante aplicarea unor reforme economice, care să-i poată permite înarmarea și pregătirea unei armate puternice. Nu voia să piardă, ca la Belgrad, în anul 1456, când a fost înfrânt de către Iancu de Hunedoara. Astfel, continuă politica înaintașilor săi, de a-i statornici în Turcia pe evreii persecutați în Spania și Portugalia, renumiți comercianți ( îi acordă Rabinului Moise Capsati un loc important în Divan) și de a aduce meșteșugari creștini producători de tunuri ( printre ei a fost și transilvăneanul Orban),  preparatori  de pulbere sau de  alte meserii care puteau aduce mulți bani, cum ar fi ofrevrăria, giuvraiergia.  

     Între timp, Ștefan cel Mare s-a pregătit pentru confruntarea cu turcii, fiind conștient că aceasta va avea loc, dar numai când el considera că va putea face față  imensei armate otomane. În acest scop, încurajează comerțul de tranzit, care era aducător de venituri, întărește și construiește cetăți de frontieră și din interior, constituie, formează pe lângă armata profesionistă a boierilor, armata vitejilor alcătuită din meșteșugari și țărani, sprijinindu-se, de asemenea, pe biserică în mobilizarea maselor. Trebuie remarcat că și armata de viteji era în mare parte alcătuită din călăreți și că oștenii trebuiau să vină la luptă cu armele lor, cu calul și cu hrană pentru mai multe săptămâni. Giovio ne relatează că  moldovenii ,,sunt foarte puternici în cai, căci cel mai sărac dintre ei are un cal pentru război”, iar Bielski  ne informează că ,, hrana o poartă pe oblâncul șeii, și anume  brânză de burduf și pâine albă.”  Pentru antrenarea călăreților se organiza jocul ,,halka”, practicat până atunci doar de tinerii boieri și care consta în trecerea lăncii, din fuga calului, printr-un inel atârnat de un stâlp, iar pentru pedestrași, țintirea cu arcul a unei căciuli azvârlite în aer. Strategia domnitorului era: pregătirea în taină a unei mișcări, instruirea oștenilor în unități mici, răspândirea pe un teritoriu vast, apoi concentrarea lor rapidă și concomitentă în vederea unei lovituri fulgerătoare- aplicație a principiului ,, economisirea forțelor”. Tactica de luptă era golirea satelor de populație, îngroparea proviziilor, otrăvirea fântânilor, atragerea armatei dușmane spre locul unde urma să fie atacată în capul, mijlocul și spatele acesteia. De asemenea, Ștefan cel Mare a făcut alianțe cu Regele Boemiei George Podiebrad, cu Regele Ungariei Matei Corvin, cu Șahul Uzun Hasan al Azerbaidjanului,  dușmanul lui Mohamed, cu Regele Poloniei Cazimir IV. 

 Pretextul declanșării războiului a fost refuzul domnitorului de a plăti tributul și de a-l preda personal sultanului la Istanbul, după cum ne relatează cronicarul turc Neșri: ,,De data aceasta să aduci tu însuți haraciul așa cum îl aduce și beiul Țării Românești, ca să știm cum stai și tu cu noi” și cronicarul turc Așikpașazade. ,,nici n-a venit și nici n-a luat în seamă.” Planul lui Ștefan cel Mare era întâmpinarea armatei otomane la Dunăre, iar al lui Mohamed era cucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă , ceea ce nu a reușit, chemarea lui Soliman Hadîmbul (Eunucul) din Rumelia, să ia Vasluiul cu asalt  și să deschidă drumul spre nord, unde să-l înfrângă pe Ștefan cel Mare. Însă lupta nu s-a desfășurat conform vrerii lui Mohamed. Armata otomană număra , după spusele lui Dlugosz , 100.000 de oșteni otomani, la care se adăugau 17.000 de muntenii lui Radu cel Frumos, repus în scaun de către sultan și 5.000 de salahori bulgari. Armata moldoveană era formată din 40.000 de oșteni, 5.000 de secui trimiși de Matei Corvin, 1.800  de oșteni unguri veniți să-l sprijine pe Țepeluș în Țara Românească, un detașament de 2.000 de polonezi  trimiși de Mihail Buciațki și un număr neconsemnat de războinici cehi.

    Confruntarea celor două armate a fost acolo unde i-a atras Ștefan cel Mare, păcălindu-i și atrăgându-i pe turci, într-un loc mlăștinos, atacându-i din spate, pe lateral și din față. Pe 10 ianuarie 1475 a fost ceață, iar imensa armată turcă nu s-a putut desfășura, s-a împleticit într-un teren impracticabil, oștenii s-au prăvălit unii peste alții în smârcurile luncii, fiind împinși, din toate părțile, spre mlaștină. Turcii au căutat scăparea , refugiindu-se pe potecile pădurilor, dar acolo drumurile erau închise de arcași. Cei care au reușit să se strecoare pe Bârlad, în jos, au fost urmăriți de Ștefan cel Mare și de cei 2.000 de polonezi.  Dlugosz precizează: ,,foarte puțini turci și-au putut afla mântuirea prin fugă, căci chiar cei care au fugit și au ajuns până la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, ori au pierit înecați în valuri. Aproape toți prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost trași în țeapă. Leșurile celor uciși au fost arse, iar grămezile cu oasele  lor se mai  văd până azi și stau mărturie nepieritoare a acestei biruințe strălucite.” Se pare că turcii, în retragerea lor, au fost atacați de oștenii munteni, care se retrăseseră într-o cetate, dar văzând dezastrul turcilor porniseră împotriva lor. În această bătălie au murit patru pașale, iar o sută de steaguri au fost capturate de către moldoveni

   Pierderile moldovenilor nu au fost prea mari, însă în luptă a căzut fratele lui Ștefan cel Mare, Ioachim.

   În amintirea acestei mari victorii, în anul 1975, la Podul Înalt, a fost ridicat un monument, realizat de sculptorul Mircea Ștefănescu.

   Pe curând,

   Earnest

Surse folosite:

 I. Lespezeanu, L. Marcu, ,,Nebiruitul Vodă Ștefan”

Nicolae Iorga, ,,Armata în vremea lui Ștefan cel Mare”